4 martie: A. E. Baconski, n. 16 iunie 1925 - d. 4 martie 1977 Tu care-ai fost ... Tu care-ai fost odată, tu, care ești, tu, care Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii, Duioasă-ntrevedea-vei, căzută la picioare, Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii. Va fi tăcere-n preajmă – și dincolo de geam Ninsoarea de departe venind ca o pădure Dusă de vânt – și-al serii hotar ce-l atingeam De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure Închipuiri, în albul pierit și întinat ... Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat Uitării. Și-n oglinda netulburată, rece, Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin Ce și-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată – Îţi vei desface părul și vei privi cum vin, Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată. Și cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi, Înfăşurând mumia unei iubiri ucise, Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalți și goi, Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise ... Și-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest În gândul tău – sau poate în suflet, o durere Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest Destin al unor veșnic pierdute giuvaiere, De nu-ți aduci aminte nici tu când le-ai purtat. Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră – De-abia te vezi tu însăti, pe-un orizont uitat, Plecând diminuată în timp ca o tanagră. Cine-ți atinge pieptul la care-am stat să-ascult Vântul și luna? Cine din nou își poartă sumbra Lui salcie? O, poate voi fi plecat demult ... Sărută-mă-n absenţă și-n somn – sărută-mi umbra. *** Bucovinean, fiul unui preot, familia s-a refugiat în Oltenia, din faţa frontului roşu. Liceul la Rm. Vâlcea, facultatea de Drept la Cluj, unde debutase cu poezii în reviste, încă licean fiind. Debutul editorial cu Poezii, 1950, se aliniază literaturii de circumstanţă, indicând totuşi resurse stilistice speciale. Însă de la al doilea volum abordarea se schimbă radical, originalitatea viziunii se individualizează. Este redactor-şef la Almanahul literar, devenit apoi Steaua, cea mai elevată/europeană revistă literară din Transilvania, poate din întreaga ţară. Imn către zorii de zi, 1962, Echinoxul nebunilor şi alte povestiri, 1967, Fluxul memoriei, selecţie din producţia lirică, 1967, Remember. Fals jurnal de călătorie, 1968, Cadavre în vid, 1969. Panorama poeziei universale contemporane, 1972, Corabia lui Sebastian - sunt tot atâtea titluri de referinţă nu doar în destinul acestui aristocrat al gândirii, deschis către universal, într-o epocă în care acest simplu fapt stârnea opoziţia generală, oficializată, ci etape în evoluţia literaturii române a vremii, care prin câteva spirite deschise către nou se elibera de sechelele dirijismului cultural, redevenind competitivă pe plan european, precum în Interbelic. Acum, ce-i drept, pe mulţi confraţi de condei, mai puţin talentaţi, îi va fi tratat de sus, dar şi mai mulţi vor fi fost cei care nu i-au iertat excepţionala înzestrare, aristocraţia de spirit. Nevoit să părăsească Clujul pentru celălalt exil intern, doar bănuit, din Bucureşti. Prin opţiune estetică, s-a desprins de confraţi, s-a însingurat în literatura sa şi a marilor poeţi ai lumii. Călătorind în lume, a văzut, a înţeles, s-a nutrit şi a gândit în alte coordonate decât ale celor de dincoace de Cortina de Fier; a tradus emorm şi la cel mai înalt nivel din poezia lumii, lăsând o zestre inestimabilă, doar parţial valorificată, datorită împrejurărilor. Lirica sa a stârnit reacţii violante de contestare din partea celor de la revista Săptămâna, aflată sub controlul strict al securităţii. Fragmente din prozele sale (romanul Biserica neagră, 1990) deci rămas inedit până după revoluţie, se citeau la Europa liberă, producând vii emoţii. Dispariţia poetului, în cutremurul din 1977, a pus un final tragic asupra unui destin singular în literatura noastră contemporană. *** Poate n-ar fi cazul să spun ce influenţă ieşită din comun a avut asupră-mi poezia lui A. E. Baconski, deşi precizez din start că nu l-am cunoscut personal, ci doar l-am reperat, printre cele câteva persoane care îmi apăruseră pe treptele ESPLA, la sfârşitul anilor 60, când era singura editură la care se puteau adresa literaţii. Imn pentru nesomnul cuvintelor, pe care mi-au căzut ochii în librăria din Buzeşti colţ cu Calea Victoriei, la doar zece paşi de casa unde locuiseră Eminescu şi Veronica Micle în 1880, apoi Fluxul memoriei au fost cărţi formatoare pentru tânărul inginer geolog ce eram, departe de iniţierile filologice. I-am intuit valoarea personală, înălţimea spiritului, nobleţea simţirii şi atitudinii vis-a-vis de misiunea scrisului. Iniţierea a continuat cu Meridianele sale, citite săptămânal. Cu inegalabila Panoramă a poeziei universale contemporane, o vastă şi fără greş orientată incursiune în marea poezie a lumii, tradusă magistral, cum nu o mai făcuse decât Lucian Blaga... (O mare emoţie pentru mine a fost să aflu, în octombrie trecut, invitaţi fiind la Fedeleşoiu de prietena noastră Doina Ţ., faptul că preotul Baconski, tatăl poetului, slujise ani la rând în biserica din comună, fostă cândva mânăstire. În aceeaşi ordine de idei, ar fi de speculat pe tema scriitorilor care au provenit din familii de preoţi. Nu numai Goga, Blaga, Cioran, dar şi Baconski, Baltag, alţii despre care am referit la această rubrică. O explicaţie ar fi, o intuiesc, dar deocamdată nu mă pronunţ...) Dar fără alte multe vorbe, iată cum debutează cartea noastră de confesiuni în dialog epistolar (a mea şi a poetului Ion Murgeanu), Himera literaturii, Ed. Curtea Veche, 2007: I. DESTINE RĂSĂRITENE Ion Murgeanu: Zorleni ”Impactul cu Dvs., Dle Ion Lazu, s-a produs pe un text despre A. E. Baconsky. Trebuie să recunoaştem că suntem suma unor oameni ce ne-au intersectat până la un moment dat. Vă închipuiţi ce ar fi fost ca Dvs., alături de care participasem până atunci la întâmplări nesemnificative biografic vorbind, mi-aţi fi telefonat în acea zi să mă felicitaţi pentru orice altceva decât articolul meu despre Baconsky apărut în Ziua literară. Aşadar, Baconsky, unul din “seniorii” mei tutelari de la tinereţe, şi-a trimis un nou Mesager (de-a lungul vremii au mai fost câţiva), să mă scoată din apatie, sau chiar şi din prea neagra visare. Oricând putem face legături magice cu noii oameni din viaţa noastră. Pe Dvs. v-am legat de A. E. Baconsky într-un anume fel şi cu o motivaţie anume. Veneaţi ca o continuare, sau cel puţin ca un supliment. Provenienţa basarabeană, prezenţa discretă, invulnerabilă, în viaţa noastră literară, atât de colorată de nu chiar pestriţă, şi eleganţa omului ca specie rară şi specială între ceilalţi oameni atât de amestecaţi în coloritul nostru balcanic. O anume detaşare de contingent chiar în toiul celor mai insistente implicări. Căci, orice s-ar spune, sunteţi un monden construit după chipul aristocratului de album, dacă pot zice aşa. Acest lucru induce la unii erori impardonabile; mă refer, desigur, la simpaticul critic, care citindu-vă nu de mult timp subtilul roman Ruptura în cheie “postmodernă”, ajungea la concluzia (comică pentru noi), cum că ar fi un foarte bun roman de iubire din sec. XIX. ", (Himera literaturii, pag. 9.) * I-am pus placă memorială în str. T. Arghezi nr. 24, colț cu Batiștei. Imaginea casei apare şi în albumul Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2009. Alţi scriitori: Lucian Valea, n. 1921 Vasile Igna, n. 4 III 1944 Lucia Verona, n. 1949 Mihai Gafiţa, m. 1977 Al. Ivasiuc, m. 1977 Ion Lăncrănjan, m. 1991 Geometria inefabilului „Scrisul e problema mea cu mine...” La Editura Eikon, a apărut, în 2015, PASĂREA DIN ZID-de Ion Lazu, carte care, într-o paranteză, vine cu o precizare care exclude probabilitatea unei ficțiuni: „O evocare din anii șaizeci”. Avem la dispoziție un jurnal al omului de oraș, nevoit să-și practice meseria într-o zonă rurală-situație amintind de jurnalul lui Radu Petrescu, doar că aici, „veneticul” este obligat, geolog fiind, să par- curgă un traseu care „nu era unul de agrement, comod, pe drumuri ori pe cărări bătute de toată lumea, ci aș zice dim- potrivă...”. Autorul reconstituie atmosfera unui sat din nord- vestul țării-Pocola, cu oamenii locului, țăranii „...cu care geo- logul împarte aceleași rigori” pe care îi porteretizează abil, cu natura de ale cărei capricii de- pinde munca geologului dar care îi oferă confortul mo- mentelor de lectură și de reflecție. Este perioada de în- ceput a activității literare, a eforturilor de a se face remarcat, a dificultăților legate de aceasta-într-o lume prea puțin receptivă la talentele din sfera umanistă, atunci când energiile creatoare nu sunt puse exclusiv în slujba politicii, dar, așa cum spune însuși autorul, „...scrisul e problema mea cu mine...”. Pentru ca imaginea spirituală a poetului de atunci să fie completă, regăsim, inserat în paginile jurnalului, un grupaj de poezii, apărute inițial în volu- mul „Muzeul Poetului”-publi- cat în 1981, după ani de ani de așteptare. Partea a doua a volumului, cuprinde impresii de călătorie; JURNAL AMERICAN, evocă o călătorie pe continentul ameri- can, călătorie la care participă, în calitate de actriță care susține un recital de poezie pentru o comunitîțile românești din câteva orașe ale țarii gazde și Lidia Lazu, actriță și poetă, la rândul ei, ale cărei însemnări de călătorie se interferează, în acest volum, cu ale autorului. Volumul cuprinde, sub titlul: „La Atena, hei, ferice! (Nu-i acolo ca pe-aice...)” note de călătorie în Grecia, de astă dată, pentru a participa la un eveni- ment de familie-căsătoria fiului cu o tânără grecoaică- prilej de a cunoaște, atât cât este posibil, în opt zile, frumusețile țării, precum și ceva din spirituali- tatea poporului grec. Volumul-în prima parte- ne introduce nu doar în peisajul fizic al României anilor 60, ci și în cunoașterea eforturilor de a accede în lumea literară; în partea a doua,vorbim despre modul de receptare a reali- tăților lumii libere ale unui scri- itor format într-o lume devenită, de nu prea mulți ani, la data călătoriei- liberă. În ansamblu, PASĂREA DIN ZID răspunde pozitiv „problemei sale cu sine” a autorului, motiv pentru care merită parcurs, pentru a răspunde „problemei cu sine” a cititorului. CARMEn FOCȘA