3 octambrie: Matei Gavril, n. 3 oct. 1943 - d. 22 mai 2008 Ardelean din apropiere de Cluj, satul Cioanca-Săliştea Nouă, dintr-o familie cu încă 4 copii, toate fete (tatăl închis pentru vina de a se fi opus colectivizării), viitorul poet şi romancier a făcut liceul la Cluj, bacalaureat 1962, apoi Filologia la Bucureşti, devenind redactor la Luceafărul, după 1989, redactor la Viitorul românesc şi apoi la Editura Academiei. A debutat cu versuri în Tribuna, 1962, încă elev fiind, deci a iscălit cu numele de la catalog - asemenea lui D. M. Ion, a lui Tudor Octavian şi mai sunt alte cazuri...), iar în volum, cu Un copil loveşte cerul, 1968, după care a făcut oarecare vâlvă cu îndrăznelile erotice din Glorie, cuminţindu-se în volumul Pur şi următoarele. A dat şi un roman autobiografic, Împărăţia şi un altul, la limita cu patologicul, Noaptea definitivă, 1978, prelucrarea manuscrisului unei exhibiţioniste fără har. Sedus în adolescenţă de marii poeţi germani Goethe, Novalis, Holderlin, nu a reuşit să-i urmeze decât în prea mică măsură; convieţuirea cu poeta Angela Marinescu, dificilă, cum e de înţeles, îl va fi deturnat şi ea de la o evoluţie lipsită de ezitări. Recăsătorit, viaţa nu i-a devenit mai simplă. "Am ridicat case pentru copiii altora!" va exclama poetul, excedat de contrarietăţile vieţii. Prietenia cu poeţii ardeleni Gh. Pituţ, Ioan Alexandru, Vasile Speranţia şi cu alţii nu s-a dovedit nici ea stimulativă. S-a stins în grabă, însă în chinuri groaznice, victima unei forme ciudate de cancer al sângelui. Opera literară: Un copil loveşte cerul, 1968; Glorie (1969), Pur (1971); Împărăţia (1972), Între floare şi fruct (1974), Noaptea definitivă (1978), Patria libertăţii (1979), Steaua nebunului (1982), Poveşti auzite de la bunicul meu (1983), Un spaţiu mai curat (1991), Pur şi alte poezii & alte referinţe critice (2001), Omnia 60 – Inedit 1 (2003). Citeşte mai mult: INTERESANT, despre Matei Gavril scriu poeta Angela Marinescu, prima soţie şi Alexandru Matei, fiul celor doi, critic literar: http://www.romlit.ro/matei_gavril_3_octombrie_1943_-_22_mai_2008 http://www.observatorcultural.ro/Sectiune-transversala-printr-un-scriitor-si-tata*articleID_20164-articles_details.html http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_526_GAVRIL-Matei.html Poezia zilei, Matei Gavril, (inedit) Bătrîneţea A venit bătrîneţea la mine cu daruri Mi-a adus un cuţit Şi două aparate de măsurat Tensiunea şi glicemia. Bine, i-am mulţumit. Funcţiunile organismului meu Lasă mult de dorit. Mă aşteaptă zile din ce în ce mai grele Iar marile cîştiguri s-au risipit Cu come şi infarcturi La ce bun instrumentele tale? Mai bine lăsai moartea să mă fi întîlnit Aparatele sînt doar îngeri Mesageri ai morţii. Ea se prefigurează în cuţit. Prinţesa mea cu haine negre Prinţesa mea cu haine negre Doar aparent mă mai doreşti Căci gesturile ţi-s integre Şi-n loc de degete ai cleşti Simţirile-ţi nevertebrate Nu te mai poartă-nspre alcov Să te cuprind pe după spate Şi să-ţi desfac fularul mov Vulcanii inimilor noastre S-au potolit şi s-au zbîrcit Pielea întinsă de pe coaste Iar sînii tăi s-au veştejit. Nici instrumentul meu etern Ce sufletul ţi-l transgresa Văzîndu-ţi oful de sub stern Nu pare-a te interesa Prinţesa mea cu haine negre Şi cu gîndirile integre Pe care o am mult avut Şi-acum mă are ea drept scut La bătrîneţe, haine grele Nu mai poţi scăpa de ele. 02.01.08 Ion Lazu: Scene din viaţa literară, ed. Ideea europeană, 2007 24 ianuarie 1980: Unirea. Zi de iarnă, cu zăpadă prin locurile neumblate, cu gheaţă şi bălţi pe trotuare şi pe carosabil. Cînd am plecat de la slujbă, în aer era ceva aducînd a desprimăvărare. La restaurantul scriitorilor, destule mese neocupate, m-am plasat deci în colţul cel mai ferit, din stînga intrării. Tocmai spre galantar, în penumbră şi în proximitatea clondirelor, Florin Pucă, iscusitul grafician; ne salutăm protocolar. C. Leu la masa de alături, cu o jună, el mîncîndu-şi friptura, ea cu un pahar de bere în faţă; la un moment dat o aud explicîndu-i lui Aurel Martin, de la masa alăturată: Azi împlinesc 28 de ani! M-am gîndit că e totuşi trist să vii aici de ziua ta. În colţul opus, Constantin Georgescu ot Snagov, cu nişte necunoscuţi mai tinerei. (...) La masa mea vine Matei G., a mîncat acasă, îşi ia o sticlă de apă minerală, mi se plînge de o ciudată durere în spate, cu febră. Baţi la maşină? îl întreb. Bate 7-8 ore pe zi, după ce mai întîi a scris de mînă. Păi de aici vine durerea, îi spun, am simţit-o pe propria piele. Ca să nu rămînă dator în legătură cu ce-i spusesem data trecută, mi se plînge că are o carte pentru copii la Ghede, care i-a scos două povestiri. Să nu cred cumva că redactorii nu sunt luxaţi, chiar de colegii lor, cînd le e lumea mai dragă…(...) Intră Valentin F.M. şi se duce la masa lui Florin Gabrea, îmi dau seama că primeşte un autograf pe cartea abia apărută. Matei G. spune că a citit azi-noapte cartea lui Gabrea şi e foarte bună, modernă, vreo patru cinci povestiri impecabile. Valeriu Pantazi crede că Hanimore a fost excelentă, eu confirm; la un moment dat I.S.M. mă întreabă, grijuliu: Dar matale ce ai? Parcă nu eşti aici, parcă eşti dus undeva cu gîndul... (de parcă am fi vreunul aici şi prezent..., dar vezi, moldoveanul sincer…)(...) Venind vorba de Germania, Matei G, povesteşte ce greu a dus-o la Freiburg, mic oraş medieval. (Nici Arghezi n-a dus-o mai bine!, îl consolez eu). Colegii de studii îi dădeau un pahar de bere şi atît. Odată, enervat, a plătit Matei toată consumaţia şi nemţii s-au mirat foarte. O duc mult mai bine, dar sunt strînşi la pungă, calculaţi, meschini. Eu: Păi din ce să vină bunăstarea? Din risipă? Nu, ci din cumpătare, probabil şi din multă muncă, temeinic făcută… 2 februarie 1980: (...) Fl. Gabrea dă cuiva de la o masă vecină revista cu cronica. Despre jurnalul meu de călătorie în Luxemburg, o pagină întreagă, nimeni nu suflă un cuvînt. Nici Fănuş, care se învecinează cu articolul meu; brăileanul colindă printre mese, bălmăjind-înjurînd, căci are şi de data asta limba înţepenită: unele silabe izbucnesc, altele, multe, sunt înghiţite fără păs; părul rărit, dar lung, îi vine în ochi. Pare să fi slăbit un pic, de unde fusese chiar un colos; face gesturi dezordonate cu mîna pe deasupra capului. Îi toarnă vin lui R.V. de la masa vecină, dar nu s-ar zice că supărarea dintre ei s-a stins de tot. Se luase şi de Alboiu, acesta însă se ambiţionează, nu retractează nimic, nu se lasă intimidat. F.N. pleacă şi vine şi iar pleacă şi trebuie să înţelegi că articolul lui G. Alboiu l-a deranjat foarte tare. Acum Fănuş se ia în gură cu Shapira, care nici el nu se lasă… Şi, pe neaşteptate, cele două doamne cu care fusese la masă, reuşesc să-l ia acasă. Ultimul sosit pare a fi Matei G., se opreşte direct la galantar, dar nu-l mai pot servi decît cu băutură. Se aşază cu sticla lui de vin, singur la o masă, pegătit de cursă lungă. Cine ştie, poate e după cele şapte-opt ore de bătut la maşină… De aceea tot spun: Pe scriitor nimeni nu-l vede cînd îşi dă duhul pe coala de hîrtie, lumea îl judecă pe scriitor doar după prestaţia din momentele de relaxare… 15 februarie 1984, ziua Lidiei: (...) De aseară îi lăsasem pe masă Călătorii în Italia de Hypolite Taine şi un breloc de calcedonie. Azi – vreme însorită, deşi cam geroasă. I-am adus florile ei: frezii şi o garoafă albă lui Prinţişorul, unele tîrguieli şi cîteva veşti bune: A.D.M. a selectat 6 poezii de-ale chilianului Morales, M. Ungheanu a reţinut cronica lui Matei Gavril la Rămăşagul, iar la ieşirea din Casa Scînteii îl văd pe Liviu Călin care îmi spune că a luat de la Herivan cronica şi a trimis-o la Convorbiri literare din Iaşi, unde va apărea în curînd. ADM m-a sfătuit să public un volum bilingv Morales, poetul i-a plăcut foarte mult. Alţi scriitori: Teodor Burada, n. 1839 (m. 1923) Ioan Groşan. n. 1954 Gabriela Hurezean, n. 1952 Dumitru Stăniloae, m. 1993 (n. 1903) Profira Sadoveanu, m. 2003 (n. 1906)