sâmbătă, 11 mai 2024

 11 mai: Gh. Istrate, n. 11 mai 1940.

    

 

         

Buzoian de la poalele Dealului Istriţa, din satul Limpeziş, fiu de ţărani, viitorul poet a făcut şcoala primară în satul natal, cea secundară în comuna vecină, liceul B. P. Hasdeu la Buzău dar nu a putut urma studii universitare din motive de "dosar", cu interdicţie de a accede la  formele de învăţământ superior; nevoit să urmeze o şcoală CFR şi să devină impiegat de mişcare într-o haltă de pe malul Siretului. Abia în 1963 reuşeşte să "fenteze" opreliştea cadristă şi va urma Filologia Bucureşteană, coleg de serie cu Constanţa Buzea, Adrian Păunescu, Ion Alexandru, Şerban Codrin şi alţii.  Va fi ziarist şi redactor la Tribuna României, la Curierul românesc, pe care îl înfiinţase imediat după Decembrie 1989, refuzând postul de director pentru cel de secretar de redacţie. Debutase cu poezii în 1957 în Viaţa Buzăului şi a continuat să publice consistent în principalele reviste literare ale vremii.  Debut editorial în 1968 cu Măştile somnului, care a atras atenţia asupra unui poet aşa-zicând tradiţionalist, în fapt de o marcată originalitate, poate unul dintre puţinii poeţi adevăraţi, necontrafăcuţi, punând în pagină,  cu o smerenie de tot neobişnuită, un crez liric liber de imperativele vremelniciei.

Opera literară:   Măştile somnului, Bucureşti, 1968; Poeme (Valea Plângerii), Bucureşti, 1971; Pseudopatriarchalia, Bucureşti, 1974; Zodia Şarpelui, Bucureşti, 1975; Cântec la izvoarele lumii, Bucureşti, 1975; Sceptrul singurătăţii, Bucureşti, 1978; Rune, postfaţă Cornel Mihai Ionescu, Bucureşti, 1980; Oase de fluturi, Bucureşti, 1982; Interiorul tăcerii, Bucureşti, 1985; Poezii în şoaptă, Bucureşti, 1985; Despărţirea de cuvinte, Bucureşti, 1988; Ritual - Rite, ediţie bilingvă, traducere de Gina Argintescu-Amza, Constanţa, 1995; LV (Cincizecişicinci), Buzău, 1995; Limpeziş (Locul Fiinţei), Bucureşti, 1997; Distilerii nocturne (100 poezii), Timişoara, 2000; Fragmente despre infinit (101 intropoeme), postfaţă de Ion Murgeanu, Bucureşti, 2000.

 

Cireşte mai mult:  http://www.culitaioanusurelu.ro/interviuri/11_gheorghe_i.pdf

 http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Istrate

 

Poetul Gheorghe Istrate, la aniversară.

 (Acum exact un an am postat pe blogul meu acest text, însoţit de un grupaj de poezii, întru sărbătorirea prietenului poet Gh. Istrate. Acel blog muncit "în sudoarea frunţii" totuşi s-a volatilizat... Am recuperat acest grupaj de pe Google, căci fusese preluat de poetul Ion Murgeanu, pe-al său blog mai norocos.  Dacă ai prieteni destoinici, ghinionul musai să-şi îngusteze aria răului....)

"Azi m-am trezit cu noaptea-n cap, bucuros că mierlele nu şi-au încetat o clipă trilurile neasemuite (ele „s-au ostenit toată noaptea cântând”, cum spunea Blaga, poetul născut chiar în această zi), inducându-mi convingerea că niciuna dintre ticăloşiile lumii, înmulţite apocaliptic în ultima vreme, nu le va curma cântecul măiestru; bucuros că am să scriu aici despre prietenul Gheorghe Istrate, poetul inafabil, care mâine, 11 mai, împlineşte 71 de ani... L-am sărbătorit pe blogul meu şi acum un an, la împlinirea unei atât de frumoase vârste, dedicându-i un sonet, re-publicând alte 6 sonete pe care li le-am adresat cu ani în urmă, la Neptun, lui şi prietenului poet Ion Murgeanu, într-o joacă poeticească plină de afecţiune. Acum n-am să fac decât să transciu aici câteva poeme de-ale lui Gh. Istrate din cartea ce i-a apărut nu de mult, şi pe care mi-a trimis-o cu o dedicaţie. Este vorba de antologia sa Dialog cu Invizibilul, scrisori către irealitate, 101 poeme, apărută la editura Terra din Focşani.  Prefaţa este semnată de exegetul-prieten Dumitru Radu Popa, acum autoexilat în Statele Unite. Din explicaţia pe care autorul o pune chiar la începutul cărţii, aflăm că această antologie de autor, menită să-l reprezinte la împlinirea a 70 de ani, ar fi trebuit să apară anul trecut la editura Academiei, însă factorii de decizie, după lungi şi penibile amânări, şi-au declinat orice angajament. S-a găsit totuşi o editură fastă şi un prieten generos care să o sponsorizeze, nimeni altul decât dl. Costică Neagu, editor şi al întregii opere a marelui cărturar Simion Mehedinţi. Mai sunt astfel de oameni pe la noi? Mă minunez şi mă bucur fără limită. Mai ales că de existenţa şi proliferarea celorlalţi, a obstrucţioniştilor plasaţi în posturi de decizie, ne-am prea lovit în toţi aceşti ani... Fie deschis spre sufletele dragilor cititori  drumul nobil al versurilor marelui nostru poet şi coleg de generaţie Gheorghe Istrate. La mulţi ani cu sănătate şi binemeritate izbânzi literare!"

 

Poezia zilei, Gheorghe Istrate

 

(din volumul Dialog cu Invizibilul)

 

 

Ritual

Doamne iar ni se întâmplă

Să stăm tâmplă lângă tâmplă

Năduşeala ta divină

Me-nlumină în lumină

 

Vorba Ta e carnea lumii

Lunecă prin ea postumii

nenăscuţii, visătorii

Din bisericile florii...

 

 

Ritual

eu văd pământ numai pământ

În ochii mei e un mormânt

în care de vecii durează

o sabie ce scânteiază

 

eu dacă mişc trudit din pleoape

aud troznind în ceruri ape

şi-un înger rătăcit şi gol

pierzându-şi haina de nămol

 

lumina mea-i cu glasul mic

un clopot strâns peste nimic

un lan cu nopţile în spic –

 

aşa cum umblu şi mă-nsfânt

sunt doar pământ numai pământ

 

 

Ritual

pe ţărmu-acesta-ncremenit de cretă

tăcerea mare-a lumii mă repetă

să pot răbda oceanul ce-mi depune

sub tălpi întunecatele lui dune

s-aud cum se descarcă alb sub valuri

timpul bătrân nesfărâmat de maluri

cum izbucnind prin apa-ntunecoasă

ea se va sparge-n lutul de sub casă

cum pruncii dulci din vremi neîncepute

vor murmura-ntâmplări necunoscute

pe ţărmu-acesta-ncremenit de cretă

unde tăcerea lumii mă repetă

 

 

Ritual

din lucruri pe furiş curg lacrimi

din noapte se preling planeţi

peste fiinţă peste patimi

n-ai timp să-nveţi să mai regreţi

 

se-adună lumea-ntr-o lumină

ca floarea-ntr-un grăunte viu

abia atinsă de-o albină

ce soarbe clipa din târziu

 

un prunc se-ntoarce în sărut

în moartea care vrea să moară

precum pământu-n început

precum lumina în fecioară

 

 

Ritual

eu vin de departe din tâmple de piatră

din osul anilor vechi ne-nceput

din insula semnelor sacră

pe care apasă un deget necunoscut

 

 

Ritual

curge memoria – veşnica plută

a neamului nostru umbros

umblă Cuvântul pe gura mea mută

asemenea tălpilor lui Hristos

 

 

 Ritual

 

maica mea lumina mea

rana mea de-a pururea

mi-am făcut din dor o stea

să mă-mbrăţişez cu ea

maica mea lumina mea

 

din ţărâna mea bolnavă

ţi-am pus candelă şi slavă

din pământul meu sfielnic

ţi-am pus smirnă şi jertfelnic

...

Când va fi cândva să mor

Mă voi face un izvor

Ca să umblu sub pământ

Cu picioare de argint

 

Să te plâng să te găsesc

În mormântul tău regesc

Fiindcă te-am cătat în stea

Dar în stea nu se murea -

acolo se nemurea

Maica mea lumina mea

Rana mea de-a pururea

 

 

Ritual

 

Copil al pietrelor – învăţ să tac

Magnetul tainei înapoi mă strânge

Aşa cum trec orbind din veac în veac

Sunt pruncul repetat de-acelaşi sânge

 

O ce lumini se-apropie-adunând

Tărâmul lor neînceput de rună

Ninsori de clipe-mi flutură prin gând

Închipuind statuia mea străbună

 

Nu mai sunt singur – din fiinţă vin

Întors în ochiul morţii care plânge

Şi ies din ceaţa trupului virgin

La piept strângându-mi vorbele de sânge

 

Mai sus de sori e-o noapte abisală

Pe care Dumnezeu o ţine-n poală.

                                                               

 

Ion Lazu: De sănătate

               Se dedică lui Gh. Istrate, poetul inefabil, la 70 de ani.

 

E sănătatea partea bună

din răul care se lăţeşte,

bietul curaj ce ne înstrună

deasupra râpii ce rânjeşte

 

E sănătatea o câtime

din suferinţa cât Ceahlăul.

e aripa ce-abia ne ţine

în zbor, când dedesubt e Hăul.

 

Mai năzuim o respirare

un gest o pleoapă o silabă

ca stingerea să ni se pară

o blândă pierdere în slavă -

 

Deci, Doamne, ocroteşte-n palmă

stropul de viaţă ce disperă

şi dă-ne o clipită calmă

şi-o amânare ce mai speră.

 

 11 mai 2010

 

 

Alţi scriitori:

Aurel Gurghianu, n. 1924

Crişu Dascălu, n. 1941

Ion Breazu, m. 1958

Th. Mănescu, m. 1990 


Ion Lazu - A înflorit Violeta peruana !





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu