13 aprilie: Al. Lungu, n. 13
aprilie 1924 - d. 24 iunie 2008
S-a născut la Cetatea Albă şi a suferit
toate tribulaţiile refugiilor din Basarabia, aşa încît şcoala primară a
terminat-o la Buzău, unde a început şi liceul, după care au urmat peregrinări
la Sibiu, Braşov, Cluj, Năsăud, ca să-şi termine liceul tot la Buzău. Debutase
pretimpuriu, la o revistă basarabeană translată la Bucureşti. La Buzău, cu
colegul Ion Caraion a iniţiat un caiet de poezie Zarathustra. Nu e eronat a-l încadra la „generaţia războiului”. În
1945 debutează editorial cu Ora
25, obţinând premiul Ion Minulescu. După instalarea comuniştilor se decide
să tacă, îşi va urma studiile de Medicină, devenind un reputat endocrinolog, cu
lucrări la nivel academic: Hormonii
şi viaţa, împreună cu Ştefan Milcu, 1965. În 1968, Dresoarea de fluturi şi
Timpul oglinzilor; alte titluri: Ninsoarea neagră, 1970, Armura de aer, 1973, an în care se decide să
emigreze în RFG. Al doilea Exil.
Îşi va continua cariera medicală, însă va
fi un militant fervent pentru reunirea forţelor creatoare ale literaturii
româneşti din exil, ca editor al mai multor reviste: Argo, Galateea. O imensă
corespondenţă cu literaţii exilului românesc. Vocaţia prieteniei şi a
comuniunii spirituale. Se manifestase şi ca pictor, cu expoziţii încă în ţară
fiind. Elegii malteze,
1980, Fuga din privelişti,
1989. În colecţia Ediţii definitive de la Editura Vinea, i-a apărut integrala
poetică, Ninsoarea neagră,
2000. În 2001, Pictopoeme,
în 2008, tot la Vinea, Îngerul
şi îngera.
Un mare poet, etalând surprinzătoare
mijloace de expresie, poate cel mai împlinit poet provenind din Basarabia.
Avangardism, ludic, religios, o imaginaţie prodigioasă, în multiple registre,
de cel mai ales rafinament. "Rob iubit al limbii ", vindecarea nu
şi-o putea căuta decât în poezie, văzută ca o formă aparte de exil.
Citeşte mai mult: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=680
Poezia zilei, Al. Lungu
Previziuni
Prin coasta timpului buimacă
Din sineşi noaptea se adună
Ca o femeie care se dezbracă
Hipnotic sprijinindu-se de lună
Din părul ei de năruire oarbă
Omizi şi greieri vor ploua mistere
Crescînd pe suflete o iarbă
Cu adieri şi rost de alte ere
Din soldul ei vor naşte fiare
Neliniştind văzduhul blînd
Ascuns în sugrumata-nsîngerare
A vieţilor pierdute rînd pe rînd.
Alţi scriitori:
Ion Trivale, n. 1889
Gh. Bulgăr, n. 1920
Nicolae Velea, n. 13 aprilie 1936 – d. 31 ianuarie 1987
Marcel Constantin Runcanu, m. 1987
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu