luni, 24 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Gh. Vodă; poezia zilei: Ioan Alexandru; fotografii de iarnă

Scriitorul zilei: Gh. Vo, n. 24 decembrie 1934 - d. 24 februarie 2007

     
 Biografia unui scriitor, fie el şi de primă linie, poate apărea în dicţionare ca extrem de simplă, mai ales dacă nu l-ai cunoscut personal. Gh. Vodă, născut spre începutul anilor 30, face parte din generaţia lui Labiş, care a trăit cu sentiment acut, adolescentin tragedia războiului. Aceste date biografice au fost agravate de  ceea ce Basarabia a suferit, desprinsă de la trupul României şi sfâşiată de agresivitatea sovieticilor. Ca abordare, Gh. Vodă se plaseză în acelaşi front cu Grigore Vieru, cu Ion Vatamanu, cu Liviu damian, Leonida Lari şi Nicolae Dabija. Ei sunt tribunii naţiunii române călcată în picioare de sovietici, ei au întreţinut flacăra românismului acolo unde ea s-ar fi putut stinge, după o drastică politică de rusificare. Poezia sa se situează pe direcţia militantismului naţional şi desigur a stârnit emulaţia conaţionalilor dar şi ura  asupritorului instalat în capul mesei. 
S-a născut la Văleni, în judeţul Cahul, dintr-o familie de ţărani români, a făcut şcoala primară în satul natal, a continuat la Cahul, apoi a făcut Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău. Dovedind pasiune pentru film, a studiat la Institutul de scenarişti şi regizori de la Moscova. Revenit pe plaiurile natale, a fost reporter, asistent de regie, regizor şi scenarist, apoi consilier la Uniunea Scriitorilor, redactor la reviste de literatură, redactor la Radio şi Televiziunea din Chişinău.
A debutata editorial în 1962 cu volumul de versuri Zborul semniţelor şi în timp s-a afirmat ca poet de substanţă, publicând nu mai puţin de 10 volume de poezie, câteva volume de poezii pentru copii, eseuri , dar este şi autorul unor scenarii de film, pe care apoi singur le-a regizat. A tradus din A.A. Tvardovski, 1972.

Opera literară Zborul seminţelor, Chişinău, 1962;• Focuri de toamnă, Chişinău, 1965;• Ploaie fierbinte, Chişinău, 1967;• Aripi pentru Manole, Chişinău, 1969;• Versuri, Chişinău, 1970;• Pomii dulci, Chişinău, 1972;• Valurile, Chişinău, 1974;• Frumos să-i fie pururi chipul, Chişinău, 1976;• Rămâi, Chişinău, 1977;• Iscălitura, Chişinău, 1978;• Caietul din fântână, Chişinău, 1979;• Inima alergând, Chişinău, 1980;• Marele ştrengar, Chişinău,1980;• Bunicii mei, Chişinău, 1982;• De dorul vieţii, de dragul pământului, Chişinău, 1983;• La capătul vederii, Chişinău, 1984;• Leagănul, Chişinău, 1984;
Omul de la temelie, Chişinău, 1985;• Scrieri alese, prefaţă de Mihai Cimpoi, Chişinău, 1988;• Viaţa pe nemâncate, Chişinău, 1999.
Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Voda
 http://romanism.ro/voda-gheorghe.html
http://romanism.ro/voda-gheorghe.html
http://leo-butnaru.blogspot.ro/2011/06/remember-gheorghe-voda.html


Poezia zilei
Gheorghe Vodă

Rugăciune la sfârşit de veac


Doamne al cugetului, dă-mi o palmă
peste obrazul tăbăcit
În colhozul dintre Prut şi Nistru
Unde stau încă nedezmeticit.
Unde mai sunt prostănacul,
Banal preş aşternut
Picioarelor, să se şteargă
De mine, între Nistru şi Prut.
Pentru că nu mi-e ruşine
Să mă declar că altul sunt
Deasupra kilometrilor de oase
Ale strămoşilor mei din pământ.
Pentru că din ţară mi se taie,
Din plaiul de mormânt şi de pat,
Eu însă mai stau ca netrebnicul
În amorţeală şi nerăzbunat.
Doamne al cugetului,
Dă-mi o palmă
Acum, ca la sfârşit de veac,
Să mă trezesc şi eu odată
Să strig cât am putut să tac.

Divină clipă


Divină clipă,
când cerul spală
cu lacrimi de rouă
iarba cea goală.

Divină clipă,
când laptele curge
în gura pruncului
prin mugure dulce.

Divină clipă,
când soarele sărută
cu-ntâia lui rază
neadormit, pământul.

(din Poeme creştine româneşti, Colecţia Ideal, ed. Biodova,2011.) 

 
ion lazu: fotografii de iarnă bogată ...




Un comentariu:

  1. Ioan Alexandru s-a născut de Crăciun, când „pe-un râu în munţi în inima Moldovei/Strămoşii mei au picurat un schit”. Pentru „cei mai blânzi dintre părinţii duşi”, a scris el cu flacăra lumânării aprinsă la Înviere: „Lumină lină lini lumini!”. Nici că se putea, în Poezie, vopseluri ca-n Voroneţ, ziduite veacurilor toate. Îl zărim, uneori, ieşind cu plugul (rostirii) în Univers „să spânzure Pământul peste apă” – cu dulceaţa imnelor în grai. Îl mai întrezărim în slova scrisă „ba ca păstor ba pulbere sub turmă” (ne vorbea despre ceata poeţilor fulgeraţi de cuvânt). Acum, de rând la domnie (cu Lăpuşneanu) „la candelele sfinte/tocmai şi-a lăsat „coroană şi veşmânt/pe perete-n frescă să se zvânte”. Vroia (în vers) să devină cuvânt... cât munţii roată, horii, i-au cuprins, cântecele: „Iar stelele de vor privi sub cer/Şi amorţi-vor umbrele-n ţărână”...
    P.S.
    Poetule, tu care cânţi etern... Ţie, zăpezile acestui veac se-aştern.

    RăspundețiȘtergere