* * *
Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă...
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă...
poezie de Nicolae Labiş din Versuri şoptite pentru prietenul său Aurel Covaci la Spitalul de Urgenţă înaintea morţii poetului
***
Orădean prin naştere (mai puţin norocos decât Titus Popovici, dar de asemenea cu o operă copleşitoare), dintr-un tată gardian public, apoi plutonier de miliţie, şi-a făcut liceul la Beiuş şi Oradea (1942-1950), după care a venit în Bucureşti ca redactor la Flacăra, apoi la Contemporanul, timp în care a fost, în două rânduri, cursant al Şcolii de literatură, unde a fost marele prieten şi ocrotitor al lui Nicolae Labiş. Arestat în 1958 pentru învinuirea de a fi găzduit discuţii primejdioase, a primit o condamnare de 3 ani pentru "Uneltire împotriva ordinii de stat", din care a executat doi ani. Fără drept de semnătură în următorii 5 ani, a fost caloriferist, apoi translator de engleză la Semănătoarea, ghid turistic ONT. Tradusese din poeţi sovietici, dar abia după un deceniu de interdicţie, la recomandarea expresă a lui Tudor Vianu, publică traducerea marii epopei Lusiada de Camoes, 1965. Este printre altele traducătorul Eneidei. Poate neegalat în literatura universală, a fost un poliglot fără seamăn, cunoscând la mare subtilitate nu mai puţin de 13 limbi şi traducând din marii scriitori ai lumii: englezi: Yeats, Eliot, Keats, Milton, Byron; americani: Williams, Sandburg, etc; din latino-americani: Neruda, Marti, Goytisolo, Sabato, mulţi alţii; din marii ruşi, dar şi din marii francezi, din teatrul lui Corneille, dar şi din spaniolul Lope de Vega; practic din literatura anticilor până la poeţii contemporani, alcătuind antologii din sovietici, lituanieni, din neerlandezi, olandezi şi flamanzi, din chinezi etc, precum şi strălucite traduceri din poeţi români în limbi străine. Personalitate fascinantă pentru confraţii literaţi, uimiţi de vastele cunoştinţe lingvistice dar şi de marele talent de traducător, de recitator, era un prieten desăvârşit. L-a afectat mult demolarea casei din str. Gr. Alexandrescu nr. 21, în 1988 şi după câţiva ani de suferinţă cardiacă, a murit prematur, o pierdere inestimabilă pentru literele române.
O listă a traducerilor sale, cuprinzînd poate sute de titluri, nu va fi decât incompletă.
ion lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris) :
1 mai 2007. Am aflat pe căi întortochiate câteva noi adrese, Petru Comarnescu, Alice Botez, G. Ivaşcu, Valeriu
Cristea, G. Macovescu, Aurel Covaci, G.M. Zamfirescu, Victor Ion Popa – să
le identific pe teren, să obţin aprobările, datele şi tot ce urmează...
2 mai 2007. La telefon dna Stela Covaci, foarte emoţionată, deja aflase de la Victoria D. despre
iniţiativa mea. Au stat în Gr. Alexandrescu 21 (unde l-am căutat eu pe Nichita,
da!), i-au demolat, nu le-au plătit măcar terenul, cu greu a obţinut o
repartiţie aici, în Th. Aman 9, unde este şi astăzi chiriaşă. Punerea unei
plăci memoriale, crede, ar ajuta-o să poată cumpăra casa respectivă. Ce rost ar
avea s-o descurajez?
Venind dinspre Izvor-Cişmigiu, fac poză la Tudor Muşatescu, pe Luigi Cazzavilan 37, dar nu găsesc casa lui
Victor Ion Popa pe Puţul cu Plopi, după descrieri vagi; ajung pe fostă
Soarelui, acum Th. Aman 9A, fac poză pentru Aurel Covaci; apoi îmi mut investigaţiile în cartierul Gării de
Nord, mergând numai pe jos, în acest cartier Matache, unde am lucrat în anii
61-70...
30 august 2007. Pe scurt, despre plăcile puse luni şi joi. Luni ne vedem
la 12:00 la magazia Uniunii, eu ajuns mai devreme sortasem plăcile, le
grupasem, să ne fie mai lesne la încărcatul în maşină. Dau telefon la Aurel Covaci, răspunde fiica. Maică-sa
nu e pe moment acasă, dar vine îndată. Iute ajungem în Th. Aman 9-A, o sun din
nou pe mobil, coboară mai întâi fiica, apoi şi dna Covaci, văzută de mine de
curând la MLR, căutăm un loc potrivit, aduc şi o scară, dar la colţul faţadei
toată tencuiala e coşcovită, o dăm jos până la cărămidă, punem placa. Le spun
căror scriitori le-am mai fixat plăci, apoi ce mi-a spus D. Alexandru despre
A.C. când s-au cunoscut în închisoare: foarte cult, bun poet, ştiind numeroase
limbi străine din care tradusese. Ea a scos la MLR o carte Persecuţia, despre urmărirea lui Labiş şi a lui Covaci, îi spun că
manuscrisul a fost citit de mine ca lector când lucram la editura Vinea. Foarte
recunoscătoare. Ne despărţim cu pupături. Se cam miră de solicitudinea Uniunii,
a lui N.M. în particular, căci până acum n-au fost nicicum receptivi la
solicitările ei. Simţind că e teren minat, o iau pe scurtătură; îi spun că mi
s-a dat mână liberă în chestiunea plăcilor.
Poezia zilei:
ion lazu: Neîntreruptul cântec.
Cântul continuă.
Cine-ar pricepe
De-i pe sfârşite ori
abia-ncepe?
Cel ce ascultă nu se
gândeşte
Au care-i pasărea ce-l
izvodeşte,
Ce-l înfioară şi îl
ridică
Când alta zboară sau
rece pică.
Codrul e veşnic
proaspătă-i zarea
Şi fără istov spune-şi
cântarea.
Iar printre triluri ce
se-nfiripă
Altul mai meşter se-arată-n
pripă.
Toate-n lumină îşi cată
partea
Dar jos în iarbă, în
umbră,-n tină
Pe cel ce cade-l înghite
moartea.
Când bolta-naltă şi
ramuri line
În tril tresaltă şi le
e bine,
Cine s-audă păsări
sleite
Bufnind grăbite în
iarba crudă?
8
febr. 2008
ion lazu: Fotografii (florile casei, I)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu