tag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post6426955787344420509..comments2024-03-25T20:30:29.523+02:00Comments on consemnări, poezii, eseuri: Scriitorul zilei: Ovidiu Genaru; poezia zilei; fotografii ateniene, XIIIon Lazuhttp://www.blogger.com/profile/10016193192475799755noreply@blogger.comBlogger2125tag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-6372334985153479332012-11-11T22:35:28.624+02:002012-11-11T22:35:28.624+02:00Prietene T.C., sper că aste imagini din Atena îţi ...Prietene T.C., sper că aste imagini din Atena îţi redeşteaptă amintiri eline. Mă bucură de asemenea că evocarea poetului Ovidiu Genaru ţi-a amintit de întâmplări din tinereţe, ascunse în cotloanele sufletului. Ce suntem noi, scriitorii, decât nişte obstinaţi ai rememorării, ai reînsufleţirii unor trăiri de altădată, căzute în catalepsie. Suflăm asupra lor, deci le însufleţim...<br />Mă leagă de Ovidiu Genaru începuturile mele poeticeşti, la revista Ateneu, abia înfiinţată în august 64, eu debutând în numărul 5, din decembrie, cu două poezii. Redactor-şef era Radu Cârneci, cu care am rămas în minunate relaţii; m-a introdus în Antologia Poezia pădurii, apoi şi în Antologia sonetului românesc, în 34 volume, eu figurând cu 3 sonete; mai era George Bălăiţă, care îmi publica poeziile dar m-a îndemnat să scriu şi proză: Practic acolo am publicat primele 2-3 schiţe. Am purtat cu GB o corespondenţă pe care din păcate am pierdut-o, în cataractele vieţii...Mai erau Ovidiu Genaru, la poezie, deşi încă nu-i apăruse Un şir de zile, pe care mi-a dat-o cu autograf. Şi la fel Ioanid Romanescu, tot debutant în colecţia Luceafărul. Mai erau Sergiu Adam, George Genoiu, Mihail Sabin, Constantin Călin,Octavian Voicu, Horia Gane oameni cărora le port o bună amintire. Despre care dau seamă în Himera literaturii, în aceste postări pe blog. Lui Genaru i-am dedicat pe-atunci o poezie, apărută apoi şi în Muzeul Poetului. O postez chiar acum pe blog, la locul cuvenit. Şi: mai departe, numai sănătoşi să fim. Cu un gând bun, LazuIon Lazuhttps://www.blogger.com/profile/10016193192475799755noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-38852525992630670582012-11-11T13:19:46.489+02:002012-11-11T13:19:46.489+02:00În legătură cu acest poet, mă leagă câteva amintir...În legătură cu acest poet, mă leagă câteva amintiri de prin 1986. Eu şi soţia prezenţi într-o „rată” care să ne ducă în satul părinţilor şi al surorilor, spre Merenii de Constanţa, iar poetul Ovidiu Genaru, prezent şi el, dar, într-o carte de poeme noi, intitulată „rustic” „Flori de câmp” ce-i apăruse prin 1984. Era de 31 decembrie, când fugeam de la oraş către sat (la ţară, adică), unde – la oraş, adică -, dacă nu aveai „strânse” şi „adunate” din vreme cele necesare unui astfel de eveniment, riscai un revelion searbăd. Trecusem printr-o librărie din Constanţa (de pe lângă faimosul magazin universal „Tomis”, mai exact, aproape de Liceul Mircea cel Bătrân” şi găsisem această carte a poetului. Nu-i cunoşteam poeziile, dar mi-a plăcut aspectul cărţii, şi cele câteva rânduri citite la stand, înainte de a o cumpăra. În rata (un autobuz specific navetiştilor) care ne ducea la ţară, spre marea întâlnire cu ai mei, dar şi cu cârnaţii de porc, sarmalele noastre şi vinul de butuc de un roşu aprins. Am căutat, după ce am citit postare dvs, d-le Ion Lazu, cartea, în biblioteca mea, şi am găsit următoarea notiţă (pe atunci obişnuiam să notez data şi ocazia cu care m-am întâlnit cu autorul cărţii: 31. decembrie 1986. În drum spre casa părinţilor, mă gândesc că acest anotimp seamănă foarte bine cu o flaşnetă; încap în el toate căutările mele de până acum...”. Răsfoiesc, spre aducere aminte (a clipei!) cartea poetului Ovidiu Genaru şi găsesc subliniate câteva poeme: „Nu, nu”; „Laba leului îmi sfâşie pieptul”; Lada de zestre”; „În vis” (aici, am subliniat – de pe atunci -, două versuri: „Dar ieri, ce-nseamnă ieri? (şi) ... E fata din port care mânca smochine”. Şi, mi-am amintit de ce le subliniasem... Ca să vezi? Poetul acesta, citise strecurându-se tiptil şi în sufletul meu, şi răscolise unele amintiri de un „ieri” mai de demult. Pesemne, prins asupra faptului, am închis cartea şi am devenit atent la tot ce se petrecea cu noi în jur. N-am scris acea poveste până acum. Răscolit, acum, mă gândesc: de ce n-aş scrie acea poveste? Cât timp a trecut Doamne, o viaţă de om şi putea să se aştearnă uitarea! Tudor Cicuhttps://www.blogger.com/profile/07790200814528230281noreply@blogger.com