tag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post2501067914590372207..comments2024-03-28T19:53:42.711+02:00Comments on consemnări, poezii, eseuri: ion lazu: Veneticii, ed. definitivă, 2009, fragment, Foto Oameni... Pocola, 68 - XVIIIIon Lazuhttp://www.blogger.com/profile/10016193192475799755noreply@blogger.comBlogger2125tag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-58083684537331194272011-09-08T18:26:18.934+03:002011-09-08T18:26:18.934+03:00Bădiţă Culai, şi boiarule! Că meşteşugit le mai ad...Bădiţă Culai, şi boiarule! Că meşteşugit le mai aduci din condeiul sufletului... Ca să vezi, minunăţie! Şi eu în momentul cutremurului din 4 martie 77 vizionam un film acela bulgăresc, intitulat Dulce şi amar. Despre care n-am mai aflat nimic p-ormă, nici de dulce, nice de amar... Pe când despre Călina roşie, după povestirea cu acelaşi titlu de vasili şukşin, am văzut-o, cu mari emoţii. Nu-mi va scoate nimeni din memorie, "nici cu vârful briceagului", cum spusei într-o elegie, scârţâiala din glasul bătrânei mame a protagonistului, plângându-i de milă, în vreme ce fiul o asculta din tindă, nevrednic de-a ei iubire. Eternă, nu?<br />Şi da! Ai păţit şi Domnia ta cam ce-au pătimit şi ai mei părinţi. Venetici în satul oltean, tot ei erau cei care se milostiveau de un muntean în trecere cu poame, de un moldovean cu covorul la spinare, pe vremea Foametei... Şi îmi dau seama, o dată în plus, că n-am scris despre lucrurile nemaipomenite ce mi şi ni s-au întâmplat, ci despre cele care se întâmplă oricărui om. Om. Ion Lazu<br />PS. Să se înţeleagă: nu pot intra nicicum pe "Postul" Dtale...ion.lazuhttp://ilazu.blogspot.comnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-67433747956834310032011-09-08T10:58:22.000+03:002011-09-08T10:58:22.000+03:00Lecturile îmi produc legături cu trăitele, cu trăi...Lecturile îmi produc legături cu trăitele, cu trăirile mele. Altfel, nu le consider lecturi şi scrieri: intră şi ies fără a da bineţe. <br />Iată, şi-aici, fraza Mititelului încăciulit: "Mă prinse noaptea taman când intram în sat. Bătui la o poartă, la alta, nimeni nu vru să mă primească... Cineva mă îndrumă încoace."<br />Era-n vara succedentă cutremurului devastator din '77. N-aveam un an, de când mă instalasem cu chirie în casa pustie a parohiei orthodoxe. Acolo m-a şi prins cutremurul, pe când vizionam la televizoraşul Cosmos "Cătina roşie", pe care n-am voit a-l mai revedea niciodată. <br />Era prin iunie, nu reţin dacă înainte sau după 15. Dar, nu asta contează. Contează că era cam pe înserate, că-mi pregătisem o salată orientală şi mă pregăteam de tabietul cinei, când m-am auzit strigat. În poartă, 4 străini: doi copii destul de mici şi părinţii lor. Mi-au cerut găzduire, cam după acelaşi tipic din Veneticii: nimeni nu i-a primit, toţi i-au trimis la mine... I-am dus în casă şi le-am arătat precaritatea schimnică în care trăiam şi eu. Le-am dat să mănânce tot ce-am avut. Le-am dat ultimii bani, pentru autobuz şi-o noapte la hotelul pieţii din târgul Romanului. Atât am putut face pentru ei. Şi acum mă urmăreşte dezamăgirea copilei de 3-4 anişori, care nu se mai dezlipea cu ochişorii de la ecranul magic al televizoraşului. <br />Oameni (mai) bătuţi de soartă decât noi, oricând se află. <br />De atunci, am detestat jumătatea de sat care nu i-a primit pe acei nefericiţi... Las'că nici alaltă jumate nu era mai brează!Culaihttp://vineri-ca-post.ucoz.ro/publ/vineri_ca_post_10/noreply@blogger.com