marți, 29 mai 2018


Scriitorul zilei: Stan Velea, n. 29 mai 1933 - d. 30 iunie 2007

       

Doljean din comuna Poiana Mare, din părinţi ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Calafat, 1945-1952, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia slavistică, 1952-1957, după care, ca discipol al lui I. C. Chiţimia va funcţiona la Institutul de Teorie literară G. Călinescu, până la pensionare. Deosebit de sobru, modest şi tenace, dedicat muncii sale, nu a pregetat să studieze cu acribie fenomenul literar polonez, din perioada Evului mediu, trecând prin Renaştere, prin secolul Luminilor, romantism, realism critic, naturalism, mişcarea literară din Interbelic şi până la fenomenul literar polonez din stricta contemporaneitate. Istoric literar, traducător şi comparatist, făcând munca de cercetare a unei întregi secţii, a tradus în româneşte marea literatură poloneză, a publicat, studii, sinteze, monografii, dând o impresionantă Istorie a literaturii poloneze, în trei volume 1986-1995, lucrare unică în peisajul exegetic european, rivalizând cu cele mai avizate lucrări apărute în Polonia, precum şi studii comparatiste privind confluenţele culturale româno-poloneze şi europene. Statul polonez l-a răsplătit cu nenumărate distincţii culturale.
Opera literară:   Reymont, Bucureşti, 1966; Scriitori polonezi, Bucureşti, 1972; Paralelisme şi retrospective literare, Bucureşti, 1974; Ipostaze europene ale romanului contemporan. Romanul polonez, Bucureşti, 1984; Istoria literaturii polone, Bucureşti, I-III, 1986-1995; Interferenţe literare româno-polone, Bucureşti, 1989; Adam Mickiewicz. Vârstele romanticului patriot, Bucureşti, 1995;
 Universalişti şi comparatişti români contemporani, Bucureşti, 1996; Plămada cărţilor, Bucureşti, 1997; Sienkiewicz, Bucureşti, 1998. Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/stan_velea
 http://www.crispedia.ro/Stan_Velea
 http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=11188


Poezia zilei,  Lidia Lazu

***

Pe drumul de întoarcere 

Al valurilor   pe nisip

Am găsit o pană de pasăre
Auriu-verzuie
Cenuşiu-albăstruie
Cu vârful tăiat ca de un cuţit

Şi am făcut-o să zboare
suflând asupră-i
aproape la fel de uşor
Ca un copil adormit

9 02 1985




Paul Aretzu, n. 29 mai 1949

 Imagini pentru paul aretzu imagini
*
voi muri când mă voi opri din citit. citesc zi şi noapte,
ca un nebun. la lumina soarelui sau la cea a
lumânării. am început de mic şi-mi este frică să mă
opresc. citesc în somn, cu ochii închişi, dintr-o carte
neagră. citesc şi atunci când nu citesc. de exemplu,
citesc pâinea şi vinul de la cină. sau citesc zidul cu
icoane. sau răsuflarea mamei, când se pierde. în
tremurăturile ei de parkinson îl citesc pe Domnul.
citesc doar cerneluri. apa din Botez o voi citi în altă
limbă: cântată. cu auzul încordat voi intra cu tot
sufletul în cititul cititului. şi muntele se va arunca în
mare.
*
trece prin faţa porţii un grup de copii regi. pacienţi ai
cusătoresei. tropotind în locuri înalte. târâindu-se
prin adâncuri. cusătoreasa le ia dimensiunile cu
centimetrul, înfigând ace în cusături. dar diavolul
îndoaie tivurile, surfilează, face experienţe pe viu.
oricărui început îi pune un semn din lână roşie. cu
suflarea îngheţată, copiii regi sunt decupaţi din
realitate.

Paul ARETZU

Dumnezeu ne-a dat un copil

câte au fost, de când lumea, s-au strâns să alcătuiască acest copil. râuri de oameni au venit să se reverse în el. şi tot ce se va semăna în lumea ce va veni se va rupe din el. va trece prin el. fenomene ale naturii, vietăţi, anotimpuri peste anotimpuri, toate plantele şi toate simţămintele au fost din iubire pentru el. botezuri şi cântări l-au mângâiat pe el. respiraţiile toate i-au aprins lumina. părinţi şi părinţi au alergat pentru el. ploile argintii i-au udat unghiile şi firele de păr. într-un cerc rotitor, timpul s-a făcut mătrice, răsucind floarea soarelui. Domnul a pus în palmă, pentru el, firişoare de sânge şi de pâine. dimineaţa şi seara au rămas neclintite. dacă vom merge spre el, din tată şi mamă vom deveni fiu şi fiică din rai. copilul acesta va veni ca o făgăduială şi noi vom fi în el. fără împotrivire. naşterea lui este învierea noastră. urcând într-un copac vom locui în fructul care este acest copil. coborând o scară ne vom scufunda în brazda care este acest copil. el este scaunul pe care va veni să se aşeze regele. el este regele însuşi întrupat. Maica Domnului îl poartă în braţe ca pe un soare răsărit într-un fluviu, arzând apa şi aerul. Maica Domnului plăsmuind peste el bolte cereşti umplute cu lichid amniotic. trâmbiţe de lemn trezind lumina verde a frunzelor. zărindu-l prin posturi şi prin rugăciuni. întrezărindu-l prin bănuţul străpuns al ceasului. cel care se ridică în chenarul ferestrelor. care apleacă pasărea în cuibul ei. numai maica poate face ţărâna să vorbească. numai mămuca ştie să ducă nouă luni pline în burtă. numai femeia simte cum visează pruncul nenăscut. numai ea simte cum cresc firave coaste înlăuntrul ei. cum se deschid ochii nevăzuţi. cum urechi neauzite. stăm doi, un bătrân şi o mamă, la uşa raiului ce va să se nască. sărutăm amândoi clanţa bisericii care va să se deschidă. să se desfacă precum o floare, până la chivotul ei cu fulgerări. până la împărtăşania cu trupul şi sângele pruncului nenăscut. copilul mergând pe ape amniotice. tălpile lui încă nu au atins pământul. braţele lui încă nu au atins lemnul şi metalul. vin toţi timpii din trecut şi se întorc timpii din viitor pentru a zămisli pruncul. crengile din vârful plopului se aştern la pământ. şi luminile din ochii mielului se urcă pe netedul cerului înnoptat. creioanele se tocesc în evanghelii. se unduiesc lanurile de prescuri. nu încape în scris viaţa lui. nu se poate sătura vrabia de zburat. aşteptăm un bătrân şi cu o mamă untdelemnul care va lumina duhul candelei. noaptea pândim venirea zorilor. dimineaţa cercetăm înflorirea viţei de vie. precum apele care se desfac, dându-se de-o parte, aşteptăm trecerea celui viu din meleagul duhului în meleagul sufletului. la naştere, va avea în memorie căldura podului palmelor mele aşezate peste burta mamei sale. tot aşa cum am eu în memorie mişcările lui imateriale, fugace, pe sub burta mamei sale. a mamei noastre. de liturghie nevăzută. un mut care poartă în el toată vorbirea. un melc tinzând spre infinit. un copil ghemuit într-o căruţă din oase. un copil care fuge acasă din casa lui. un prunc aşezat cu capul în jos, îngenunchiat pe diafragma mamei sale. un prunc unind cerul şi pământul. inversând polii. într-o urcare coborâre. o mamă cu două inimi, dintre care una este cât o mărgică. lumină pogorâtă este el, mângâindu-şi părinţii. întunericul din rădăcină şi lumina din mugur îi hrănesc fiinţa. la marginea cuvântului creşte pustia, la marginea pustiei cresc subţirei crini. un cer le ţine de urât. când începe ploaia repezită fugim cu toţii la adăpostul lui Dumnezeu. din odaia lui iese fiul. are ochii albaştri şi este blond. este un bebeluş. noi suntem înviaţii lui. era acolo un clopot şi s-a făcut o biserică. din icoană au coborât maica cu pruncul. biserica este un fel de maternitate. după maică şi după prunc au urmat toţi credincioşii. era un cortegiu fără sfârşit. mai întâi copii, apoi adolescenţi, adulţi, vârstnici. aveau în mâini ramuri de finic. astfel se întâmplă intrarea în viaţă a fiului. astfel gângurim noi în faţa lui. astfel ne iubeşte el cu dragostea dragostelor. astfel îl ţinem noi în palme. astfel ne ţine el pe lume în statul de om. palidă, scăldată în lacrimi, luminată de fericire, adâncită în perini şi în cearşafuri de zăpadă, Simona îmi spune: iată ţi-am adus fiu nou. bucură-te.

*

                          lui Mircea Bârsilă
bătrân şi desculţ. prin grădina cu zeci de mierle. Dumnezeu nu poate fi departe de aici. la o bătaie de inimă. cânt împreună cu avva printre sturzi şi păuni pictaţi pe ziduri. îngenunchiaţi. prietenul nostru ne întoarce foile cărţilor bisericeşti. şi ne întoarce anii. şi ne face cu suflete de copii. cântăm la poarta raiului nu cântece. bucăţi de abur vopsit. avva îmi arată: cântă aici. aici. se vaietă de dureri de picioare. într-un fir de păr al avvei atârnă un măr pârguit, nu prea mare. prietenul dă foile şi noi cântăm fără oprire. autobuzul de la poartă a plecat de mult. înaintează prin noapte, tras parcă de dârele de lumină ale farurilor. a început să plouă. mânăstirea s-a ascuns în întregime într-un abur vopsit. glasurile noastre se aud de departe. ţinem în braţe sturzi şi păuni luaţi de pe ziduri. pârâul de lângă noi curge fără încetare.

*
vara aceasta un înger a albit zarea de la cer la pământ. ca şi cum dialogul cu Domnul ar fi prins aripi încremenind ca un albuş de puf. vara aceasta va ţine un an, poate zece. viaţa noastră ireală se va închina desigur la icoană. picioarele noastre desculţe se vor scălda în bătrâneţe.

Psalmul 75
Bisericile sunt seminţe ale Duhului, căzute din cer.
Eu mănânc pâine răstignită. Sufletul meu este tot mai înăuntru.
Ca apa în fântână. Şi Dumnezeu se oglindeşte în mine.
Psalmul este cuvântul întrupat. Veniţi să ne împărtăşim cu psalm. Veniţi să atingem îngeri. Doamne, trimite-mi un înger moscat.
Împodobit m-ai făcut şi m-ai înfiat. Trupul meu este epic iar sufletul este liric. Am o religie în sânge.
Sunt înconjurat de strămoşi şi de urmaşi.
Doamne, cum a fost când m-am născut? Dumnezeu m-a plămădit, Dumnezeu mi-a suflat Duh în nări.
Dumnezeu a pus în mine puncte cardinale.
Mănânc în genunchi, Doamne. Îngerii sunt nişte secunde.
Au feţele jupuite iar sânii lor miros a busuioc.
Îngerii se îngrămădesc pe fiinţele omeneşti.
Scriam pentru a învăţa să scriu. Vorbeam pentru a învăţa
să vorbesc. În fiecare zi mă botezam cu rugăciune.
Dormeam pentru a învăţa să mor.
Sunt un om pierdut şi nemaigăsit de nimeni. Cu ochi gânditori.

Doamne, vreau să-mi retrag toate cuvintele şi să încerc iar…



Alţi scriitori:

Mihail Sebastian, m. 1945
Paul Aretzu, n. 29 mai 1949.