duminică, 6 mai 2018

Lucian Blaga, n 8 mai 1895 - d. 6 mai 1961
 Din recitalul Lidiei Lazu, Izvor sonor:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii:

Ziuă verde, duh de nuc:


 Scriitorul zilei: George Uscătescu, n. 5 mai 1919 - d. 11 iunie 1995



            

Din părinţi învăţători, s-a născut la Creţeşti, lângă Târgu-Cărbuneşti, jud Gorj, a făcut şcoala primară în comuna natală, a mers apoi la liceul din Tg. Jiu, absolvit în 1937 şi a urmat Literele, Filosofia şi Dreptul în Bucureşti. În 1940, remarcat de N. Iorga,  primeşte o bursă în Italia, unde obţine trei doctorate strălucite, iar din 1943, datorită războiului civil din Italia, se stabileşte în Spania, parcurgând o exemplară carieră universitară la Madrid, urmându-i la catedră lui Ortega y Gasset şi lui Eugenio D'Ors, apoi la Barcelona, Valencia şi Santander. A predat la universităţii europene şi de pe continentul latino-american, a devenit profesor onorific la nu mai puţin de 11 universităţi din lume.
Debutul cu poezii în 1939. A înfiinţat revista Destin în care şi-au publicat contribuţiile marii noştri oameni de cultură din exil: Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ştefan Baciu etc.
S-a remarcat ca om de litere, poet şi eseist, dar şi ca filosof al culturii, sociolog, politolog, publicând sute de lucrări, scrise în spaniolă, italiană, franceză, germană, traduse apoi în engleză, portugheză şi greacă, despre filosofi ai antichităţii sau ai Evului Mediu şi, în mod foarte eficient contribuind la cunoaşterea în toată lumea a operei lui C. Brâncuşi, pornit de pe meleaguri gorjene. Excelenţa studiilor sale a fost răsplătită cu cele mai prestigioase premii spaniole: Premiul lumii latine, Paris, 1957, Premiul Unităţii europene, Roma, 1964, Premiul Naţional de Literatură din Spania, 1970. După 1989 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Îi fuseseră publicate, înainte de 1989, trei tratate: Erasmus, Brâncuşi şi arta secolului, Ontologia culturii.
Un spirit universal, pe cât de românesc "în cuget şi simţire", prezentat ca atare de Zoe Dumitrescu-Buşulenga (este şi ziua domniei sale astăzi!) şi de Constantin Noica. Nu îndeajuns cunoscut în cultura noastră, şi care merită a fi re-descoperit, frecvantat, urmat...

Citeşte mai mult: http://www.judetulgorj.info/personalitati-gorj/74-george-uscatescu.html
 http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Usc%C4%83tescu
 http://agonia.ro/index.php/article/234308/index.html



Alţi scriitori:
Mihnea Gheorghiu, n. 1919
Sextil Puşcariu, m. 1848
Zoe Dumitrescu Buşulenga, m. 2006




Scriitorul zilei, : Laurenţiu Ulici  n. 6 mai 1943 - m. 16 nov. 2000
     
   

Buzoian de origine, din părinţi greco-catolici, probabil ardeleni, ş-a făcut liceul la Ploieşti şi a urmat Filologia la Bucureşti, cu licenţa în 1966 şi apoi Filosofia, absolvită în 1970. A devenit redactor la Contemporanul, unde şi-a publicat majoritatea cronicilor la cărţile de debut pe o perioadă de peste 30 de ani. A devenit preşedinte al Uniunii scriitorilor în 1995, iar moartea sa, din cauza unei sobe înfundate,la Făgăraşi, a survenit în timpul unei deplasări pentru lansarea unor cărţi de poezie.
A încetăţenit în literatura română contemporană ideea generaţiilor literare, pe care le vedea succedându-se cam la zece ani. S-a ocupat pe rând de şaizecişti, de şaptezecişti şi optzecişti, concentrându-se în special pe debuturile scriitorilor, poate din dorinţa de a descoperi noile nume de nădejde ale scrisului românesc; o făcea poate şi din convingerea că opera de debut poartă in nuce cifrul personalităţii scriitoriceşti; poate şi din dorinţa de a fi alături de condeiele nou venite, de la care s-ar fi aşteptat o emancipare a literelor române.
Oricum, foarte curând, afirmându-se în câmpul criticii literare, a susţinut rubrici de întâmpinare la reviste din Capitală dar şi la multe din revistele literare din ţară. O minte limpede, rapidă în discernerea elementelor de text literar, dar şi o sănătoasă încredere în sine l-au propulsat în prima linie a criticii tinere. Combativ, mereu pe fază, s-a dedicat total cercetării fenomenului literar din stricta actualitate. A debutat în volum, la 28 de ani, cu Recurs, eseuri, 1971. Titlul ar sugera dorinţa de a institui un punct de vedere nou, original, personal asupra problemelor privind creaţia literară. Prezenţă agreabilă, de tânăr bine legat, înalt, ochelarist, despre care te-ai fi aşteptat să afli că practică cine ştie ce sporturi de mare angajament, când el se dedicase deja sportului minţii şi sensibilităţii, L.U. nu dădea semne de timidutate, ci dimpotrivă. Uşorul defect de dicţie nu-i inducea vreun complex, o timiditate care pe  alţii îi plasează în espectativă prelungită. Gândul mă duce la faptul că însuşi Moise, cu mintea sa fantastică-răzbătătoare-vizionară, era marcat de bâlbâială, vorbindu-le celor din neam prin intermediul lui Aaron, fratele mai mic. Cum de asemenea, mai aproape de noi, dar caz despre care abia acum aflu, Nicolae Bălcescu nu şi-a lecturat Proclamaţia din motivul unei similare deficienţe de vorbire. La L.U. abia de era sesizabilă şi verva sa susţinută făcea să se estompeze rapid prima impresie. Încă o observaţie: nu te instalezi-lansezi în critica literară, nu te plasezi de bună voie în mijlocul cuibului de viespi al autorilor dacă nu ai despre sine părerea că îi poţi domina/anihila/ţine la respect. 
Toţi cei care au scris despre L.U. au remarcat faptul că s-a pasionat de debutanţi, de noii veniţi în arenă, chiar dacă impulsul spre creaţia literară nu a fost dus la capăt. De aici volumele succesive de Prima verba, iniţiate în 1974 şi ajunse la volumul IV în 2005, ele reprezintă  cam trei sferturi din bibliografia criticului. . Ce-i drept, a contribuit la recuperarea în epocă a unor mari scriitori interbelici. Şi a întocmit o Antologie 1001 poezii româneşti, în 4 volume, lucrare necesară, care pe destui poeţi i-a nemulţumit, cum e de aşteptat în astfel de cazuri.
Dar abia după Decembrie L.U. a ieşit în faţă cu marile şi multiplele-i disponibilităţi. S-a manifestat activ în reorganizarea Uniunii Scriitorilor (devenind director din 1990 al noului Luceafărul, unde cu doar 3 colaboratori făcea o revistă la care pe vremuri lucraseră de zece ori pe-atâţia redactori), în 1993 era vicepreşedintele acesteia - Şi i se pune la activ manevra prin care USR a devenit beneficiara chiriei de la Casa Vernescu, găina cu ouă de aur a scriitorimii, de atunci încoace. Dar s-a manifestat la vârf şi în nou deschisa viaţă politică, devenind membru în Biroul permanent al UFD (forţele de dreapta), şi senator, cu mari însărcinări culturale. N-a mai fost decât  un gest de complezenţă să devină preşedintele USR în 1995.
Mereu pe val, de-atunci înainte, va fi adunat nu numai prieteni şi admiratori, ci şi duşmănii perfide, căci nedeclarate, ca pe la noi.  La moartea sa, acum exact 11 ani, în condiţii de tot ciudate, de nu cumva de-a dreptul suspecte, lumea culturală dar şi cea politică a ţării s-a consternat. Dar s-au făcut auzite şi suspiciunile. L.U. intrase în conflict direct cu Poliţia judeţului Braşov, care, caz grav, se autosesizase la apariţia unor poezii ce tratau cu sictir sfânta dragoste de scumpa ţărişoară, Rromânia!!!.  L.U. le-a răspuns de la obraz acestor cenzori de şcoală nouă. Şi tocmai acolo, în judeţul Braşov, peste numai 2 luni , după ce participase la lansarea unei cărţi cu temă politică a colegului său de senat Paul Ghiţiu, la Făgăraş, cazat peste noapte în casa unor prieteni ai senatorului, a fost găsit asfixiat, împreună cu şoferul limuzinei senatoriale. Tulnice, munţi de flori, discursuri, înmormântare lângă Marin Preda şi Nichita Stănescu. Un sfârşit de mare onoare (inclusiv onoruri militare), însă o frângere nedreaptă a unui destin ce se prevedea strălucitor. O grea pierdere pentru literatura noastră, care din acel an 2000 se află în continuă pierdere de viteză, chiar dacă fără legătură directă cu dispariţia lui Ulici.
M-ar fi putut cuprinde în sumarul volumului I din Prima verba, căci debutasem editorial în 1970, iar în 71 îmi apăruse a doua carte de proză. Dar n-a fost să fie. Iar întâmplarea face să nu fi scris niciodată despre mine. Sau a scris totuşi, un referat de o pagină, prin care a pecetluit soarta celei de a treia cărţi, apărută deabia în 1982... Ştiu asta de la redactorul de carte, care, ca să se justifice, îţi  trecea prin faţa ochilor referatele cu pricina... Când nu era vorba de cărţi pe linie, se ascundeau, bieţii, în spatele hârtiilor-scut.
Şi este anume motivul pentru care, după un deceniu, m-am prezentat cu cea de a cincea carte a mea, romanul Rămăşagul, abia apărut la Cartea românească, graţie lui Mircea Ciobanu (îi aveţi pe ambii în fotografie), la redacţia Contemporanului, i-am înmânat cartea (ceea ce, recunosc, nu făcusem mai înainte, cu celelalte cărţi) şi l-am invitat să vorbească la lansarea acesteia. S-a prezentat la sediul Întreprinderii geologice şi a vorbit foarte elogios despre carte şi despre talentatul autor. Episodul respectiv se află în Scene din viaţa literară, 2007, poate ar fi cazul să-l postez aici, fiind vorba de consemnarea la cald a întâmplării. Însă o cronică la romanul meu tot nu a publicat, din câte ştiu. Negăsindu-ne noi doi niciodată pe aceeaşi lungime de undă, încă de la început...

Opera: Recurs, 1971 (eseuri); Prima verba, 1974 (critică) ; Nouă poeți, 1974; Biblioteca Babel, 1978 (eseuri); Prima verba II, 1978; Confort Procust, 1983 (cronici literare); Prima verba III, 1992; Literatura română contemporană - 1995, volumul I - Poezia; (operă rămasă neîncheiată); Dubla impostură, 1996 (essais politiques); Prima verba IV, 2004.
A publicat două antologii: Nobel cotra Nobel, 1988 şi 1001 poezii româneşti, 1998.

Citeşte mai mult:  http://www.observatorcultural.ro/LAURENTIU-ULICI-7-ANI-DE-LA-MOARTE*articleID_18706-articles_details.html
http://www.gds.ro/Actualitate/2005-10-27/LAURENTIU+ULICI+TRIMIS+IN+SOMN+ETERN+DE+MINA+CRIMINALA%3F
http://www.romlit.ro/laureniu_ulici



 Poezia zilei, Ana Calina Garaş, n. 6 mai 1948


Prin mine mai vorbesc acele locuri

Stăteau pe sârmă rândunici
ca suveicile bunicii,
ciugulindu-se în peană,
fără să mă bage-n seamă.

Singurătatea mea era veselă,
jucându-mă în colbul de pe stradă
îmi inventam bucurii.

Preparam turtiţe din ţărână
cu apa cărată în gură,
coapte pe lespezi la soare.

Credeam că păsările nu-s pieritoare.
Pleacă şi se întorc tot rândunele
din ou tot rândunică iese.

Bunica, dacă pleacă pe alte tărâmuri,
nu mai vine bunică.
Doream să fim şi noi ca ele.

Prin mine mai vorbesc acele locuri
cu săgeţi vii de rândunele,
mai cred că păsările nu sunt pieritoare,
frământ ţărâna cu scuipat în gândurile mele.

(din Broderii în vid, ed. Rao, 2004, 2012)


Ion Lazu - Sonete ... altfel
Şarje amicale pentru un venerabil sonetist)


Haiducia literară

Eu și când beau, să-mi dau în clocot firea,
N-aș bea cu fitecine. Ci mi-ar place
O haiducie-n versuri și locvace,
Cu creștetul s-ating nemărginirea!

Dar, vai!, din mulți prieteni pe sprânceană
Ce-avui cândva, pe rând s-au istovit…
Ahoe, Pucă, Pâcă, Mărgărit
Unde-au pierit? Cu ei fusei de-o seamă!

Villon, Petrarca, Malarme, Baudelaire,
Esenin…Aah, voi sănii și voi cai, voi cai…
După libații de-astea, te simțeai
Plutind în poezie și-n eter.

Aș bea și-acum, dar nu văd zmei în jur.
Îmi cade falca. Mă încrunt. Înjur… 

(revista Argeș, nr. 4 din 2016)


Alţi scriitori:
Ion Vlasiu, n. 1908
Petre Pandrea, n. 26 iunie 1904 - d. 8 iulie 1968




Partida finală în alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor.

Convocați la ora 9:30 (m-am prezentat ceva mai devreme, nerăbdător să dau ocol clădirilor USR - Casa Vernescu și anexele unde se află sediul USR, al Filialelor bucureștene, al revistelor și Editurii Cartea românească, în dorința de a găsi pe zidurile acestor clădiri un loc unde să plasăm placa comemorativă Scriitori români combatanți în Primul Război Mondial, pentru a aduce un omagiu, la centenar, marilor noștri înaintași, 86 la număr!, care și-au dat jertfa de sânge și eroism pentru edificarea României întregite, apoi și pentru literatura română dintre războaie), am fost nevoiți să așteptăm preț de 5 (cinci) ore, timp în care comisia de numărătoare a voturilor a luat la rând cele 20 de urne de la fiecare filială, pentru a-l desemna pe câștigător. În fine, la ora 14:15 am fost rugați să intrăm în sala de consiliu, pentru a afla rezultatele despuierii urnelor. Am mai așteptat, în tensiune,  căci apăruseră noi contestări etc., până la 14:26, când în fine a apărut Nicolae Prelipceanu și a dat citire Procesului verbal cu pricina. Rezultatele sunt acestea: Din totalul de 1242 voturi introduse în urne, doar 15 anulate și restul de 1227 valabile, Dlui N. Manolescu i-au revenit 764 voturi, adică 60,64%; lui Dan Lungu, 336 voturi, adică 27,38%; lui Ștefan Mitroi 98 voturi, adică 7,89%; Simonei Vasilache, 40 voturi, adică 3,5%, iar lui Narcis Zărnescu, 7 voturi, adică 0,57%.
Aceste date, concludente în sine, se află deja pe site-ul USR, poate mai exacte decât în notarea mea. Și cu explicațiile de rigoare.
Dl Președinte nou ales, luând cuvântul, a prezentat scuze pentru marea întârziere. A supus adunării consiliului Ordinea de zi, care a fost aprobată în unanimitate. Trecând la fapte, dl N. Manolescu a făcut un scurt comentariu (el a fost desigur înregistrat și se află pe site-ul USR, eu transcriu ce mi-am notat: Este membru al Uniunii din anul 1963, aceasta ar fi practic a 13-a alegere la care participă și declară că aceasta a fost, dintre toate, cea mai mizerabilă campanie electorală. În aceste 3 săptămâni s-a repetat mereu același scenariu, bazat pe suspiciune, pe îndoiala permanentă. Or, alegerile la Uniune nu au fost niciodată falsificate, nici pe vremea vechiului regim. Cele mai drastice alegeri au fost cele din primăvara 1981, de fapt ultimele alegeri sub comuniști, căci s-au lămurit că nu-și pot impune oamenii; și atunci nu le-a mai rămas decât soluția de a nu mai aproba alte alegeri, până în decembrie 1989. Or, care erau oamenii lor, impuși în Consiliu, în 1981? Erau Eugen Jebeleanu, Octavian Paler, Constantin Chiriță, alte câteva nume foarte prestigioase în sine. Or de data asta, un contracandidat precum Dan Lungu, obstrucționist, repetitiv, mereu cu aceleași acuzații nesusținute cu dovezi, cu argumente, s-a dovedit a nu fi dat niciodată pe la Filiala din care face parte; nu cunoaște numele revistelor pe care le aditează Uniunea; nu s-a întrebat nicidecum despre fondurile pe care le-am obținut, de la cine, cu câte insistențe, ci avea suspiciuni privind modul cum i-am folosit; știau răspunsul nostru, dar au repetat mereu aceleași întrebări obstrucționiste. N. Manolescu recunoaște că a avut lipsuri, ele vor fi corijate pe parcurs. Constată că la nivelul Conducerii s-au luat măsuri adecvată, însă ele nu au fost transmise la nivelul filialelor. Consideră că este o lipsă a membrilor Consiliului. (În ce mă privește, lucru pe care nu am apucat să-l spu pe loc, dar îl notez aici, vina se află la nivelul comunicării; nu va reuși un șef de filială să vorbească tuturor celor 100-200 de mebri, ci e salutar ca toate informațiile să se găsească pe site-ul filialei; or, 4 filiale nici nu au, până la această oră, site-uri proprii, Însă nucu site-ul Uniunii nu reflectă integral și cu promptitudine inițiativele Conducerii. Aici sunt încă multe de făcut...)
Președintele nou ales propune ca Prim-vicepreședinte pe Varujan Vosganian, iar ca Vicepreședinte pe Gabriel Chifu. Se supun la vot cele două propuneri și sunt aleși în unanimitate.
Se trece la alegerea membrilor celor 6 comisii ale Uniunii. Fiecare comisie fiind alcătuită din 5 membri. Pe listele supuse votării au fost trecute câte 6 nume, dacă nu 8 nume, ca să fie de rezervă, pentru situația când cineva se retrage. Se votează, se numără buletinele, se anunță rezultatele finale.
Avocata Cristina Popescu a dat citire unei Declarații ce a fost apoi semnată de membrii Consiliului, spre a fi folosită în instanță, împotriva acțiunilor pe care le introduce așa-zisa uniune alternativă-uzurpatoare. Nu recunoaștem valabilitatea celor 3 ”adunări generale”; nu recunoaștem conducerea aleasă în acele condiții; denunțăm toate acțiunile acestei Uniuni fantomă. Etc. Găsiți textul Declarației pe site-ul USR.
Și asta a fost cu alegerile la Uniunea Scriitorilor, finalizate pe 5 mai 2018. Avem noile organe de conducere. La fapte!
Ion Lazu




Cărți aflate la standul Editurii Cartea Românească: