luni, 9 aprilie 2018


Scriitorul zilei: Panait Cerna,  n. 25 noiembrie 1881 - d. 8 aprilie 1913 
       
S-a născut în satul Cerna din jud. Tulcea, ca fiu al unui învăţător de origine bulgară şi al unei ţărănci românce. A făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Brăila şi a urmat Literele la Bucureşti. Cu sprijinul lui Titu Maiorescu a mers pentru studii de literatură germană şi engleză la Berlin apoi pentru filosofie la Leipzig. Acolo s-a întâlnit cu I. L. Caragiale care îl aprecia foarte mult ca filosof, matematician şi meloman, devenit institutorul lui Luki, fiica dramaturgului.  Revenea vara în ţară şi ar fi locuit numai în zonele montane, poate în speranţa că ftizia lui se va ameliora. A decedat prematur, la doar 32 de ani, desigur fără să fi putut da decât o idee aproximativă cu privire la disponibilităţile sale creative. Un volum de Poezii, 1910, îl plasează în descendenţa lui Eminescu, a romantismului târziu şi chiar minor.
G. Călinescu îi acordă două coloane în Istoria sa. Regimul comunist l-a resuscitat ca fiind un glas ce cântă durerile celor asupriţi, iubirea de ţară etc. Ediţii de poezii în Editura Tineretului; o ediţie de Opere complete, sub îngrijirea lui Valeriu Râpeanu: Floare şi genune, 1968. În satul natal există o casă memorială Panait Cerna; există o Bibliotecă judeţeană la Tulcea, un Liceu teoretic la Brăila, o stradă în Bucureşti ce-i poartă numele. Timpul nu numai că şterge urmele, dar mai întâi cerne valorile, le dă celor aleşi o şansă omenească.

Citiţi mai mult: http://www.info-delta.ro/vestigii-istorice-39/casa-memoriala-panait-cerna-58.html

Poezia zilei  - Panait Cerna,

April

În glas au aiurări de liră,
Pe frunţi – un răsărit de zori;
La şipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori …
Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Şi fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.
Visând, cei doi îndrăgostiţi
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiţi,
S-a strecurat în crengi tiptil,
Mişca un ram, zâmbea în soare,
Şi-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.

(Sămănătorul, V, nr 10, 1906)


Alţi scriitori:
Al. Claudian, n. 1898
Emil Cioran, n. 1911



Ion Lazu - Veneticii, fragment: Bătălia pierdută



Să fie Mihăiţă la poartă? Dar de ce atâta gălăgie, ca să i-l trezească pe Aurel?! Cineva bătând în gard, strigând… şi iar… Iute în prag!
- Ce-i, omule, de ce baţi aşa, în neştire? Trezeşti copilul …
- Asta e casa lu’ Filomiţa lu Chiţu?
- Pe Filomiţa n-o găsiţi aici, spune Vera, răspicat; dar teama i-a năvălit în piept. Stă la tată-său, cam a şasea casă pe dreapta, chiar înainte de fântână…
- N-avem noi treabă cu ea. Venirăm să dărâmăm casa de-o vându.
- Cine sunteţi şi cine v-a trimis?
- Ne-a trimis cine ne-a tocmit. Dima Niculae, din Proaspeţi, ăl de-a cumpărat casa de la Chiţu.
- Şi unde e proprietarul cel nou, de care vorbeşti? Să vină proprietarul, cu actele în regulă. Din câte ştiu, actele n-au ieşit încă.
- Da’ s-a dat banii? S-a primit? Hai, bă, să ne-apucăm de treabă, că la nămiez vine Dima şi d-aci ne-ntreabă de ce am stat gură-cască! Hai, intraţi, că boldeiu ăsta n-are ce vă face! Zic aşa: cât dăm noi ţigla jos de pe casă, matale cheamă vreo vecină să te ajute să scoţi ăle lucruri du pin casă…
- Ancuţa, mamă, dă tu o fugă la nenea Niculae Chiţu şi roagă-l să vină încoace cât mai repede, da?!
- Pe unde se intră în pod, ia spuneţi?
- Nu se intră pe nicăieri, pentru că vă încui uşa!
- Dacă-i p-aşa, poţi să încui şi zece uşi. Într-o oră-două am dat jos toată ţigla, de rămâne casa pleşuvă…
- Întâi că nu vă dau drumul în casă. Unde e proprietarul de care vorbiţi? De ce nu-l aşteptaţi pe domnu Chiţu, doar aţi văzut că am trimis după dânsul?…
Vera se postează în faţa uşii, gata să o încuie. În fapt, nu face decât să lungească vorba, până soseşte Chiţu. Bătălia este oricum pierdută. Te pui cu nişte găligani care au răngi în mână, plătiţi ca să dărâme?!
Oamenii se răspândiseră prin ogradă, se uitau încoace şi încolo.
Unul găsi scara de la pătul, o aduse şi o propti de zidul marchizei, se sui pe ea, zmulse o ţiglă din streaşină şi, privind în jos, spre ceilalţi, spuse:
- Ia dă colea ! Unde le stivuiţi?
- Fă gaură, Mitică şi băgaţi-vă doi trei în pod. Ţigla o daţi din mână-n mână până colea, lângă gard.
Se apucară de îndată de lucru. Vera intră iute în casă. Ce să scoată mai întâi? Ea singură. Ce oameni! Nu puteau să fi trimis de aseară pe cineva, să-i anunţe? Aşa, Grigore e la Gălbenuş, Papa nu ştie nimic, Mihail plecat. De-ar veni Chiţu mai repede!
Ca vântul ieşi până la poartă. Îl zări pe Chiţu venind cu paşi mari. Ancuţa se ţinea după el, în fugă, gesticulând şi spunându-i cine ştie ce. Până să sosească ei, oricât îndemna Chiţu, Vera intră din nou în casă. Din pod se auzeau bocănituri, paşi cutreierând, lucruri împinse din loc, scânduri trosnind. O bucată de tenciuială se desprinse din tavan, căzu drept pe marginea copăiţei în care dormea Aurel. Vera trase dintr-o mişcare copăiţa pe marginea patului, o înşfăcă şi în clipa următoare era cu ea afară; o duse cât mai departe de casă, tocmai lângă poartă, sprijinind-o de stâlpul gardului, la umbră. Copilul nu se trezise, îşi vedea de somnul lui. Vera luă bucata de moloz, pe când Chiţu dădea să treacă şanţul, cu ochii la oamenii care ieşeau cu umerii prin acoperiş.
- Ce e, coană Vera, ce se petrece aici?
- Halal petrecere! Oamenii ăştia s-au apucat să dărâme casa, cu noi înăuntru. Spun că i-ar fi trimis noul proprietar…
- Cine v-a trimis, mă, încoace?
- Dima O. Niculae, din Proaspeţi; ăl de ţi-a dat banii pe casă.
- Şi v-a trimis pe voi, cu răngile? De ce n-a venit el mai întâi? Nu vă spuse că în casă sunt nişte oameni?
- Nu ne spuse. ‘Ce că să ne grăbim, că vrea să termine acilea şi să se apuce de casa de la Proaspeţi, cât mai e vreme bună.
- Şi o dărâmaţi peste femeia asta şi peste copii? Nu vedeţi că a căzut din tavan peste copilul din leagăn? Ce capete aveţi voi, mă? Ce inimă? A dărâmat, mă, capsomanule, cineva casa pă tine? Nu te gândişi o ţâră, bă, ăsta cu ranga, ţie nu ţi-e, aşa, ruşine? Cu tine vorbesc …
- Cu mine n-ai ce vorbi. Mai bine vorbeai cu Dima, de-ţi dădu banii…
- Păi unde e, mă, Dima? Nu trebuia să vină el mai întâi?
- Trebuia, nu trebuia, nu mă priveşte. M-am tocmit cu el, fac ce-mi zise. Iar pă mine să nu mă iei cu capsomanule, că de unde nu, te procopseşti cu o rangă în moalele capului, de te pupă baba rece!
- Aşa-mi vorbeşti tu mie? Om bătrân… păi eu am fost primar zece ani în comuna asta, mă ştie o lume…
- Ai fost, ori o să fii, nu-mi pasă! Da’ nu mi te băga în faţă!
- Lasă-i, domnu Chiţu, nu vezi ce fel de oameni sunt? N-ai cu cine te-nţelege!
- Ba nu, că într-o jumătate de oră sunt înapoi, cu jandarmii.
- La ce bun!? Vera îl apucă de mânecă: Dacă tot trebuie să ne mutăm, apoi să ne mutăm acum, cât mai e vreme bună. Te rog s-o trimiţi încoace pe Filomiţa, să mă ajute să scot lucrurile la poartă.
Chiţu ce să mai zică? Se uita cătrănit, când la prospeţeni, când la Vera. "Oameni păgâni, spuse. Nu degeaba li s-a dus buhul!" Şi el, om cu glagorie la cap, să se amestece în tărâţe…" Asta mi-a trebuit, asta am căpătat. Acum, n-am ce-i face…"
Va urma