luni, 16 aprilie 2018




Lidia Lazu - Cântece în aer liber - Grecia 4 ... Castelul Palamidis - Nafplion

www.youtube.com/watch?v=qWKJQFoV2qg




Scriitorul zilei: Panait Istrati, , n. 10 august 1884 - d. 16 aprilie 1935

       

Născut la Brăila, din unirea nelegitimată a unei spălătorese Joiţa cu un contrabandist grec Gherasim, a urmat doar 6 clase primare, în condiţii precare, după aceea şi-a câştigat existenţa ca ucenic de cârciumar, de brutar, de vânzător ambulant, chiar de fochist pe un vapor; apoi în alte expediente ce l-au dus la Constantinopol, la Atena, în Cairo şi Alexandria, apoi la Napoli, Nissa... Comparat adesea cu Maxim Gorki, a ajuns în mod firesc în mişcarea de stînga, chiar socialistă, publicând din 1907 în ziare muncitoreşti, articole, dar şi povestiri, începând din 1910. Motiv suficient ca un Nicolae Iorga să-l conteste de plano ca scriitor. 
Bolnav de plămâni, fără mijloace de existenţă, a avut o tentativă de sinucidere la Nissa, în 1921, salvat in extremis. (O inimoasă româncă, angajată menajeră într-o vilă din apropiere, aflând că sinucigaşul este conaţional, iniţiază o colectă printre românii din exil, scriitorul vagant se pomeneşte cu o sumă de 500 franci, salvatoare în acele împrejurări disperate şi pe care va încerca să o restituie  femeii de ispravă...O adevărată odisee pentru a o identifica şi răgăsi, dar buna samariteancă a refuzat să-i reprimească...). În buzunarul sinucigaşului s-a găsit o scrisoare către Romain Rolland, care, impresionat, l-a încurajat-sprijinit să devină scriitor. Repede îşi face faima în literatura franceză. 
Invitat în Rusia sovietică încă în 1924, se turnează şi un film mut după Chira Chiralina. Se împrieteneşte cu Nikos Kazantzakis, care îl va menţiona în celebrul său roman Zorba grecul. Revine la Moskova în 1929, dar îşi dă seama de realitatea dezastruoasă ascunsă în spatele celei mai iscusite propagande comuniste. Spovedania unui învins  este cartea care îi va aduce ura foştilor tovarăşi de drum, nu numai francezi: R. Rolland, H. Barbusse, L. Aragon etc, dar şi a socialiştilor din România. Cele mai otrăîvite rânduri împotriva lui Istrati le scrie nimeni altul decât Al. Sahia, care ca răsplată a fidelităţii sale faţă de Comintern este el însuşi invitat în Soviete şi va scrie URSS azi. Revine definitiv în ţară în 1930, însă izolat, defăimat de stânga pro-bolşevică. Boala se agravează, zadarnice tratamentele de la Bucureşti şi Nissa, îşi va afla sfârşitul la spitalul Filaret. Îl va urma, la scurt timp şi Sahia, împărtăşind o soartă de scriitori săraci la culme, tuberculoşi...

Opera: Chira Chiralina, 1924; Moş Anghel, 1924; Codin, 1925; Prezentarea haiducilor, 1925; Domniţa din Snagov, 1926; Mihail, 1927; Ciuliniii Bărăganului, 1928; Spovedania unui învins, 1929; Biroul de plasare, 1933; Răsărit de soare, 1934.

La iniţiativa lui Al. Oprea şi în traducerea lui Eugen Barbu, se publică între 1966 şi 1984 integrala operei lui Panait Istrate, în 9 volume; după Revoluţie, se iniţiază o altă serie de Opere, vol. I şi II, sub îngrijirea lui Th. Vârgolici şi prefaţată de Eugen Simion.
Locul scriitorului Panait Istrati în sufletul cititorului român, francez sau de alte etnii este pe deplin asigurat, fiind vorba despre un povestitor mult îndrăgit, tradus în peste 30 de limbi. Există Asociaţii, Fundaţii, Prieteni ai lui P.I.: în România, în Franţa, în alte ţări care ţin numele lui Istrati în atenţia cititorilor. S-au turnat filme, ruseşti, româneşti, în coproducţie cu Franţa:  Codin, Ciulinii Bărăganului, Chira Chiralina  etc. Există nume de străzi, există o bibliotecă judeţeană ce-i poartă numele la Brăila, un muzeu, un bust.
Panait Istrati a avut mână bună, trăgând după sine în literatură mulţi condeieri din portul dunărean, ce s-au revendicat de la înaintaşul lor, indiferent care le-a fost evoluţia ulterioară.
Nu e mai puţin adevărat (pe cât de dureros) că exegeza noastră îl eludează pe marele povestitor: dicţionarele îl minimalizează, istoriile literare se fac a-l uita, sub motivul pueril că ar fi mai degrabă un scriitor de limbă franceză... Însuşi G. Călinescu îl ignoră în totalitate, considerând că traducerile în română sunt lipsite de spontaneitate.. La capitolul Scriitori români de l. străină, unde le menţionează pe Anne de Noailles, pe Elena Văcărescu (nu şi pe Martha Bibescu!), afirmă pur şi simplu că propriile traduceri din franceză ale autorului îl deservesc, făcându-l necompetitiv; cu specificarea că şi dicţionarele franceze îl ignoră. Despre astfel de scriitori care s-au încercat în alte limbi divinul critic afirmă: "Gestul nu se recomandă..." Însă Istoria sa fiind scrisă în ani de teribile polarizări politice, "gestul" de ignorare al lui G. C. echivalează cu spălarea pe mâini a lui Pilat din Pont, nimic mai mult. Mai "subtil" încă, neproducând explicaţii, dl N. Manolescu îl exilează (dacă mai era nevoie de o repetiţie) la Scriitori de dicţionar.
Răzbunarea faţă cu aceste atitudini discriminatorii vine din faptul că exegezele elitiste nu reuşesc nicicum să-l scoată pe Panait Istrati din interesul ardent al cititorului, fie el român sau de oriunde s-ar afla el. Rămâne acestă perplexitate: dacă un scriitor de talia lui Istrati nu aparţine nici literaturii franceze nici celei româneşti, atunci cui aparţine?
***
Prin intermediul actorului-recitator Ludovic Antal  am cunoscut-o la finele anilor 60 pe dna Margareta, ultima soţie a lui Panait Istrati şi pe Alexandru Talex, unul dintre fondatorii unei Asociaţii întru cinstirea marelui povestitor brăilean. Iar Cum am devenit scriitor este una dintre cele mai îndrăgite cărţi din bibliotecă.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Panait_Istrati


Poezia zilei, Gh. Grigurcu, n. 16 aprilie 1936              
Imagini pentru gh. grigurcu imagini
Perspectivă

O stea fulguie mărunt
de sîmbătă spre duminică
o stea selectă
prin relaxarea zăbrelei de fier
un fuior ca şi cum
am fi putut privi
ca şi cum privind
am fi putut deveni. 

Orice oricît
Orice oricît aş spune asta e Poezia
asta e Poezia urcată-n castan
rotindu-se asemenea coroanei lui
coroana lui rotindu-se asemenea Soarelui
din care-atîrnă franjuri de vegetaţie
ca dintr-o faţă de masă bătrînească
orice oricît aş spune
asta e Poezia ca o floare de gura leului
căscată la poalele castanului
gata a sfîşia priveliştea a o devora liniştit
în timp ce razele primelor stele se-nfig
cu sîrguinţă-n textura gazonului
cum a unui covor uzat pus la uscat.


Alţi scriitori:
Gala Galaction, n. 1879
Tristan Tzara, n. 1896
N. Gane, m. 1916
Stelian Gruia, n. 1937
Grigore Chiper, n. 1959
Mihail Crama, m. 1994



Ion Lazu - Veneticii, fragment: D.O.



..(Nicamu, nicevo! Astea sunt cuvintele lui Grigore, de câte ori pleacă dimineaţa de acasă. Şi e mai mult decât o poruncă: e un legământ pentru ei toţi. Când spune acesta cuvinte, nu se uită spre Vera, ci spre copii, cu o privire gata să-i străpungă. Le-a explicat el vreodată ce înseamnă nicamu, nicevo!? Dar măcar trebuie să fie traduse aceste cuvinte ca ei să înţeleagă că nu au voie să scoată o singură vorbă despre ce se întâmplă în casă? I-ar fi greu lui Grigore să se răstească la ei: Nici o vorbă, nimănui? Însă tatăl lor vrea să sublinieze în acest fel faptul că ei, nefiind de pe-aici, ci nişte refugiaţi aduşi cu hârzobul, au motive întemeiate să se apere, să se baricadeze. Un legământ, un consemn numai al lor: nicamu…)


Cei de dincolo discută în şoaptă, cum o şi cer împrejurările, fiind vorba despre un lucru cu deosebire primejdios, totuşi nu aşa de încet, pentru simplul motiv că nu e firesc să-i şopteşti la ureche unui om pe care cu câteva minute înainte nu-l cunoşteai, cu atât mai puţin când acesta e căpitan. Majuru se cunoaşte cu familia refugiaţilor încă de la venirea în sat, iar cu tatăl ofiţerului este chiar vecin. A fost el însuşi epurat din armată când nu mai avea decât un an până la pensie, ca atâţia alţi gradaţi sau ofiţeri.  Or, acum se pune problema unei strângeri a rândurilor, însă în mare taină, sub comanda unor înalţi comandanţi.
Avea nişte semnături pe o listă, sau avea o adeverinţă, îi arătă domnului căpitan documentul, ridicându-l puţin în lumina lămpii de pe corlată, ca să se vadă ştampilele… O organizaţie clandestină, dar mare, puternică, acoperind întreaga ţară. Bine pregătită şi instruită şi înarmată până-n dinţi, care în unele puncte din munţi duce lupte decisive. Se menţine legătura cu străinătatea. Foarte curând, printr-o lovitură bine coordonată pe întreg teritoriul, îi vor răsturna pe cei de la putere. Ruşii? Sunt peste tot, e drept, dar poporul îi urăşte, li se va alătura şi acest guvern de paiaţe va fi răsturnat. N-o să se ajungă la un război civil, ruşii au probleme mai mari, cu americanii, cu… Iar americanii abia aşteaptă o ridicare generală împotriva unor aliaţi ocazionali, acum, când au acea armă teribilă… Asta voise să-i spună domnului căpitan.
Venise rândul lui Mihail să vorbească. Deci asta era! Îl privea pe omul cărunt din faţa lui, înţelegea că s-a lăsat atras într-o încercare cu prea puţini sorţi de izbândă. Foşti ofiţeri, foşti militari scoşi din rândurile armatei, ofensaţi în onoarea lor şi loviţi în interesul vital, deveniţi de pe o zi pe alta inutili şi pauperi, încearcă să se organizeze… probabil contând şi pe sprijinul unor camarazi încă activi, dar ameninţaţi la rândul lor. Poate să fie prea bine o luptă. Dar nu lupta lui. Simţea asta desluşit şi ştia că hotărârea lui fusese deja luată; mai mult de atât nici nu-i trebuia, decât să i-o comunice majurului fără a-l jigni, dar şi fără să fie luat drept laş. O va face cât mai pe scurt, deşi simţea, în mod ciudat, că în minte i se aduna noian de fraze. Spuse:
- Domnule Gheorghe  (reţinuse gradul de plutonier major dar de la început nu voia să-i dea false iluzii),   sunt onorat de faptul că v-aţi gândit la persoana mea, însă din capul locului vreau să aflaţi că, deşi regret asta, nu pot lua parte la acţiunea în care v-aţi angajat. Şi iată motivul: Azi abia am revenit de la Iaşi, unde am fost judecat de Tribunalul militar şi condamnat pentru înaltă trădare. Sentinţa nu este definitivă, am înaintat cerere de recurs, care se va judeca la Bucureşti peste trei luni. Mă aflu aici, la sora ma, cu domiciliu forţat. Tocmai despre asta discutam… când am auzit lătratul câinelui am avut o tresărire… Or, în situaţia asta şi având în vedere că acţiunea despre care vorbeaţi este prea importantă, n-aş vrea nici să vă încurc, dar nici să vă pun cauza în pericol. Vă daţi seama, eu sunt urmărit pas cu pas, considerat mare spion străin şi aşa mai departe… nu pot face nici o mişcare.  Nu am de ales.
Va urma

ion lazu - imagini de la alegerile Filialei proză-București, 15 04 2018








Rezultate parțiale la alegerile Filialei proză-București, 2018:
- Președintele filialei: Aurel Maria Baros
- Comitetul Filialei: Emil Lungeanu; Mariana Sipoș, Ștefan Mitroi, C. Coșovei;
-Membru în Consiliul USR: Ion Lazu