miercuri, 25 aprilie 2018



Scriitorul zilei, Liviu Antonesei, n. 25 aprilie 1953
      
S-a născut într-un sat din apropierea Iaşului, oraş unde şi-a făcut toate studiile, inclusiv cele universitare, la secţia psihologie-sociologie. A fost psiholog, cercetător, apoi a început o carieră universitară în  1990 şi în 2005 a devenit profesor la Universitatea ieşeană. Publicist încă din anii studenţiei, a avut rubrici permanente, a condus reviste, acum revista Timpul din Iaşi. Mereu în linia întâi a publicisticii noastre de atitudine, de conştiinţă.
A scris poezie, eseuri culturale şi studii de specialitate în ştiinţa educaţiei.

Debut în volum în 1988, cu cartea de eseuri Semnele timpului
OperaPharmakon, poezii, 1989; Căutarea căutării, poezii, 1990; Jurnal din anii ciumei, 1987-1989; Încercări de sociologie spontană, eseuri,  1995; 1990; Vremea în schimbare, interviuri, 1995; O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica,  1997; Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, 1999; Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, eseu,  2000; Literatura, ce poveste!, 2004; Apariția, dispariția și eternitatea Eonei, 2007; Hesperia, 2007; La Morison Hotel. Povestiri de până azi, 2007; Povești filosofice cretane și alte poezii din insule, 2012; Un taur în vitrina de piatră, 2013; Poeme din zorii amurgului, 2026; O lună în confesional, 2016.


Alţi scriitori:
Dumitru Alexandru, m. 1991
Valentin Deşliu, m. 1993


                          
Poezia zilei, Liviu  Antonesei

Odinioară şi acum. Romance

Unde sînt ochii aurii de-altădată
și pielea lenevoasă unde este ?
S-au petrecut încet spre niciodată
de parcă n-ar fi fost decît poveste.
De parcă n-ar fi fost decît poveste.

Și unde-i rotundul bucilor ei
Și peștera adîncă, fierbinte și clară,
în care lunecam printre scîntei,
atît de des atunci, odinioară ?
Atît de des atunci, odinioară.

N-a fost papirus și nici palimsest.
ci doar începutul cel fără sfîrșit
și eu mă-ntrebam ubi est, ubi est ?
pînă ce viața ne-a despărțit.
Pînă ce viața ne-a despărțit.

Ceea ce moartea nu putea să facă
am reușit noi, niște nebuni,
și boala aceasta nicicînd n-o să treacă
cum s-au tot dus cohortele de huni.
Cum s-au tot dus cohortele de huni.

Unde sînt ochii aurii de altădată
și pestera adîncă, fierbinte și clară ?
S-au strecurat încet spre niciodată
și astazi nu mai e ce-a fost odinioară.
Și astăzi nu mai e ce-a fost odinioară !


Dispariţia. Cîntec

Frig pe dinafară, pe dinauntru frig -
eu jupuitul dansez
în frigul lumii.

Mă prinzi ca-ntr-o găoace protectoare -
ciudată simbioză
de spital.

Dar te-ai dus cum pleacă gnomii
pe-nghețatele ogoare.

Flacăra nu se mai vede -
văgăungă-ntre picioare.
Și bobocul. Doar bobocul
de cristal, în amurg,
încet, se pierde.


O pogorîre spre Parnas

În camera-mi pustie se instalează zorii,
noaptea se sparge în franjuri purpurii -
șestoasa doarme în camera vecină,
pe trotuare lucii dansează trecătorii
și trupul îmi îngheață din nu știu ce pricină.

E o singurătate cum nu a fost vreodată -
îmi tremură în suflet ca un vulcan în chinuri.
O ușă se deschide aiurea dintre ziduri
și-o veche arătare ca-n vis mi se arată,
în timp ce fredonează măsuri din alte lieduri.

Și eu nu sînt aicea, și ea nu e acolo,
e o intervertire de timpuri și de locuri -
doar palide imagini, zvîcniri amețitoare
din basmul Afroditei, din imnul lui Appolo,
din vremea-n care zeii se-amestecau în jocuri.

Dar zeii au murit și-s îngropați în munte -
și trupurile noastre s-au separat pe dată.
În asprele sigilii, pe lunecoasa punte,
împachetate-n pături, acum ni se arată.
Și-n valuri aruncate, nu s-or găsi vreodată.

Și-n valuri aruncate, nu s-or găsi vreodată !


Ion Lazu:
Idei în Agora. ”Un trecut care nu vrea să treacă.” Bedros Horasangian în dialog cu Sorin Antohi despre holocaustul armenilor din 1915.

https://www.youtube.com/watch?v=XKBjfYetfi0&t=2s

Sala de la etajul II a Casei Filipescu-Cesianu a primit oaspeți de seamă pentru acească discuție (ambasadori, parlamentari) , în zi de comemorare a Holocaustului din 1915, inițiat de Junii Turci și al lor șef Mustafa Kemal Ataturk. Chiar mă gîndeam cât de puține am aflat noi într-o viață despre adevărata istorie, ce politici de dezinformare-manipulare ne-au manevrat și ne mai tulbură și acum perceperea corectă a evenimentelor din istoria ultimului secol, căci despre tracutut-trecut nu mai vorbim - și sunt prea slabe speranțe că îl vom cunoaște așa cum a fost... Oricum, pentru mine, recitirea, după 18 ani a extraordinarei cărți Ascensiunea Occidentului de William H. McNeil  exercită asupră-mi o reală fascinație intelectuală și omenească totodată. Câte n-am știut, câte n-am înțeles și mai ales: câte am înțeles și apoi am uitat!
Începe amfitrionul Sorin Antohi, vorbind chiar despre aceste jocuri cu datele istoriei, cu faptele ca atare, ocultate, tendențios prezentate sau de-a dreptul deformate/răstălmăcită de marii actanți la scară internațională. Cine ar fi aceștia? Nu doar istoricii, ci și Academiile, partidele, guvernele, dar și marile puteri, care nu țin seamă decât de propriile interese, și de apărarea aliaților, de înfundarea adversarilor pe scena istorică.  Despre Holocaustul Armenilor ca atare, tragedie de mari proporții, însă negată sau răstălmăcită de Turcia în primul rând, dar și de partenerii politici. Nu avem nimic cu Turcia, subliniază dl Antohi, nici cu turcii ca atare, însă ne intrigă și chiar ne revoltă negarea la nesfârșit a unei tragedii de acest fel, prima din epoca modernă și asupra căreia există toate detaliile, cu mărturii, documente, telegrame, ordine, fapte etc.
Îl prezintă pe Bedros Horasangian, unul dintre cei mai importanți scriitori ai țării, debutând în forță, cu două cărți de proză în anul 1984, pentru care a și primit în același an Premiul Uniunii Scriitorilor, apoi și Premiul Academiei; autor de cronici, comentarii, eseuri, editoriale - o conștiință ardentă - și un reprezentant fără egal al armenilor din România. Este inițiatorul unui Dosar 1915 care adună laolaltă toate documentele, mărturiile și studiile despre Holocaustul Armean, o temă cardinală, despre care s-au publicat în lume cam 300 de titluri!
Bedros Horasangian: Îi mulțumește lui Sorin Antohi, care l-a sprijinit îndeaproape ca să scoată aceste cărți, un serial și să țină această conferință în zi de doliu nestins. A crescut într-o familie de armeni care veniseră de la Constantinopol; acei părinți și bunici îl alintau folosind expresii turcești...Nu vorbeau despre Genocid. Apoi copilul a crescut, și-a deschis ochii asupra problemei armenilor risipiți în toată lumea, a ajuns în mod firesc la chestiunea Genocidului și apoi n-a mai avut decât dorința de a pătrunde în adâncul acestei probleme, care nu este doar o tragedie a armenilor, ci unul dintre aspectele cele mai cumplite ale istoriei. S-au înregistrat fluxuri și refluxuri în abordarea temei, după cum au evoluat relațiile dintre țările europene. Nu a simțit resentimente față de Turcia și de turci ca persoane, ba a scris entuziast despre marii performeri ai culturii turce, un Orhan Pamuk, despre alții care au performat în literatură, în artă.  Acum 2 luni a apărut o carte în SUA care reușește să clarifice până și ultimele amănunte controversate cu privire la tragedia Genocidului din 1915 și din anii următori. Bibliografia e uriașă. Citiți măcar câteva dintre aceste cărți-studii, cercetări, documente și atunci noi nu mai avem ce să vă spunem. Și ne prezintă cazul din Camus, cu un arab care îl omoară pe alt arab, este prins, găzduit peste noapte la un profesor, care a doua zi îl îndeamnă să se predea singur sau să evadeze la berberi. Arabul alege să se predea. Iar a doua zi profesorul găsește scris pe tablă: L-ai trădat pe fratele nostr. Știi ce te așteaptă... Cam așa merg lucrurile în lumea musulmană.
Sorin Antohi: Genocidul s-a produs după ce vreme de o mie de ani armenii coexistaseră cu turcii, ca un ultim avanpost al creștinătății. Și dintr-o dată, conviețuirea s-a terminat tragic. Și ni se dă exemplul unui viitor potentat turc, salvat pe front de un armean, ca apoi, ajuns la putere, turcul să-l lichideze pe salvaturul său.
Un intermezzo, în care Varujan Vosganian, apărut între timp, însă cu deosebire grăbit, prezentat nouă ca ”armeanul cel mai ocupat” - ne anunță că în Parlament s-a inițiat o moțiune care să condamne oficial Genocidul Armean.
  Sorin Antohi revine, explicând contextul în care a apărut disfuncția, Genocidul. Otomanii pierduseră războiul decisiv din 1877-78, imperiul sultanilor era în destrămare; atunci au apărut Junii turci și o întreagă lucrare prin care se dorea transformarea unui teritoriu și a unei națiuni în degringoladă într-o țară modernă, de inspirație europeană. În anii până la declanșarea Primului Război mondial, multe asocieri și despărțiri s-au produs între actanții Junilor turci. În război, Turcii au mers alături de Germania, și fapt este că germanii s-au implicat apoi în deciziile turcești; de nu cumva pentru ei a fost vorba de o mică repetiție pentru Holocaust?! Și fapt este că guvernul turc de astăzi nu recunoaște Genocidul Armean, îl neagă de plano!
Bedros Horasangian: Genocidul Armean nu-i privește numai pe armeni. Este o problemă de principiu, ca să putem merge mai departe. Ar fi vorba, la întemeierea Turciei moderne, de un act fondator care are la bază o crimă la nivel național.
Sorin Antohi: Turcii au încercat, ce-i drept, soluții diferite în unele dintre zonele marginale ale țării lor, au avut probleme nu doar cu  armenii, ci și cu curzii, cu.... Au fost solidarizări ale localnicilor turci cu vecinii lor ostracizați, deportați. Au fost și unele retractări, și unele mici retrocedări. Iar acest genocid nu trebuie nicicum atribuit unui popor, ci unui regim politic.
În lucru

Cărți despre genocidul Armean

Vorbește Varujan Vosganian






În lucru