marți, 6 februarie 2018



6 febriarieIon Negoiţescu, n. 10 august 1921 - d. 6 februarie 1993.
Fiul unui ofiţer de carieră şi al fiicei unui preot memorandist, Nego, cunoscut unanim astfel în cercul de prieteni literaţi, şi-a terminat liceul la Aiud, 1940, a urmat Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj (1941-1946), continuând ca bibliotecar apoi ca redactor sau liber profesionist. În 1941, la Sibiu, unde se mutase Universitatea clujeană după Diktatul de la Viena, a iniţiat  Cercul literar, dimpreună cu alţi studenţi de-ai lui Lucian Blaga: Radu Stanca, Cornel Regman, I. D. Sârbu, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Eugen Todoran, alţi câţiva şi în 1943 a scris în numele cerchiştilor o Scrisoare deschisă de solidarizare cu Eugen Lovinescu, într-un moment de restrângere drastică a drepturilor democratice.
Debutase cu poezii, iar în volum cu Povestea tristă a lui Ramon Ocg, 1941. Închis în perioada 1961-1964 pentru pretexte politice, iar de fapt pentru homosexualitate, între 1965 şi 1971 a fost redactor la Luceafărul, apoi la Viaţa românească. În 1977 s-a solidarizat cu Paul Goma, constrâns apoi să retracteze în presă. În 1983 decide să rămână în străinătate, stabilindu-se în Germania. În 1968 publicase în Familia sumarul unei proiectate Istorii a literaturii, din care i-a apărut în 1991 doar un prim volum, fragmentar şi acela, cu pasaje meşteşugite dar în general neridicându-se la nivelul promisiunilor/aşteptărilor.
Volume de critică literară: Scriitori moderni, 1966; Poezia lui Eminescu, 1967 (cu privire specială asupra operei lirice postume, considerată ca mai profundă şi reprezentându-l pe Poet); Analize şi sinteze, 1968,  Însemnări critice, 1970,  Lampa lui Aladin, 1971; Engrame, 1975; Alte însemnări critice, 1980, iar postum: Scriitori români contemporani, 1994. Volume de poezii: Sabasios  1968; Moartea unui contabil, 1972, Viaţa particulară, 1977. Tot postum, un roman epistolar cu Radu Stanca, Dialoguri după tăcere (cu Sami Damian) şi primele două capitole dintr-o proiectată Autobiografie, sub titlul Straja dragonilor, 1994. Jurnalul acestui scriitor ce şi-a asumat public homosexualitatea va apărea abia după 30 de ani de la dispariţia autorului. Nenumărate referinţe sunt de găsit în Caietul albastru, vol. I şi II, de Nicolae Balotă, ed. Ideea Europeană, 2007, cărţi de memorialistică, al căror lector am fost.
*
Am intenționat să punem o placă memorială la adresa din Calea Victoriei nr. 2, însă proiectul a rămas în suspensie… Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.



Poezia zilei, Adrian Maniun.  6 02 1891 – m. 1968

    Alt cântec

                              Sufletu meu, nufăr pe ape, 
Gându de-acum, val moleşit, 
Viaţa-n zadar vrea să mă-ngroape.
Totu-i sfârşit.

Dragostea mea, apă înceată şi verde
Între nămoalele moi, 
sufletul meu, albele foi îşi pierde, 
albele foi ...

Cad înserari, triste, -n târziu lâncezite;
palide zări. Soare rănit
trimite nopţii pe nesimţite
somn vestejit.

Stelele, vechi luminite de ceară, 
dorul trecut din pierdut înnoiesc, 
moarte destine din tine-au să ceară
jocul firesc.

Sufletu-nfrânt – intră ca nufăru-n ape, 
Tot mai adânc, în el adâncit ;
Totu-i departe, totu-i aproape ... tot
În sfârşit.
 
(preluare de pe Internet)


Alţi scriitori:
Geo Bogza, n. 1908
Gabriel Ţepelea, n. 1916
Sorin Holban, n. 1933
George Ciorănescu, m. 6 02 1993
Anatolie Paniș, m. 6 02 2007



Ion Lazu - Veneticii, fragment: Tata se grăbește la gară...


...Zina îi găsi mâncând, începu să se scuze: a auzit de la gazdele ei că ar fi venit bărbatul celeilalte basarabence şi a dat fuga după noutăţi. Noutăţi? Toţi se refugiază. Frontul e pe Nistru şi se vorbeşte că ruşii l-ar fi trecut în câteva locuri… Mai departe vorbeşte Vera, ca el să termine de mâncat : Grigori pleacă imediat la gară, să prindă trenul spre Brăila, unde a lăsat caii şi căruţa…

Cum, se miră Zina, nu rămâneţi măcar o noapte, să vă odihniţi? Grigore ridică din umeri : Trebuie neapărat să prind trenul spre Bucureşti. Şi se ridică de la masă. Nu-mi da nici un pachet. Mă descurc eu, sunt bufete prin gări. Tu ai cărat alimentele din oraş şi eu să le duc înapoi?
- Bine, mergi sănătos şi noi te aşteptăm.
- Rămâneţi cu bine, spune Grigore. Şi se frământă pe loc, în picioare. Tocmai acum nu-i vine să se rupă dintre ai săi. Şi femeia asta, nu şi-a găsit alt moment pentru vizită!
- Mergi cu bine, Grişa, mergi sănătos! îl îndeamnă Vera, simţind că e nevoie de imboldul ei. Şi ies cu toţi pe prispă. Femeile îl conduc până la poartă. Copiii celor două familii sunt deja în drum, la joacă. Vera îi cheamă înapoi, le spune: Lăsaţi-l pe tata, se grăbeşte la tren! Şi chiar vrea să-l vadă plecat cât mai curând.
Aşa a fost ea întotdeauna: dacă e să pleci, atunci pleacă, nu te mai codi! Abia o să te întorci mai curând.
Grigore ridică o mână, se desprinde ca tras pe sfoară. Are ditamai crăcanele. Dar şi până la gară e drum, nu glumă! Uite, soarele e deja la chindie. Privind după tatăl lor, copiii se apără cu mâna.
Va urma




Ion Lazu: Dând ocol Gropii Văcărești - final