luni, 15 ianuarie 2018


Eminescu

 Mihai Eminescu, n. 15 ian. 1850 

Şi dacă...

Și daca ramuri bat în geam
Și se cutremur plopii, 
E ca în minte să te am
Și-ncet să te apropii.

Și dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l, 
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Și dacă norii deși se duc
De iese-n luciu luna, 
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.


  Peste vârfuri

Peste vârfuri trece lună, 
Codru-și bate frunza lin, 
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe, 
Mai încet, tot mai încet, 
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn, 
Pentru mine vre odată?

 La steaua

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre, 
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit, 
Azi o vedem, și nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă, 
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.


***
Aseară, la Casa Filipescu-Cesianu:
IDEI ÎN AGORA. LUCA PIȚU PREZENTAT DE SORIN ANTOHI ȘI LIIVIU ANTONESEI











În această dimineață, la Aula Academiei Române

a avut loc Simpozionul „Cultura  română  la  ceas  aniversar – Centenarul  Marii  Uniri“. 

Sosit la Simpozion cu o întârziere ne...academică, nu am știre despre modul cum au debutat lucrările simpozionului. Oricum, sala era arhi-plină, lume blocând ușile, pe holuri, pe scări, încât cu greu mi-am găsit loc undeva de unde să pot face și câteva fotografii. Fără tribuna de unde se rosteau alocuțiunile, căci mă baricadau trei masive coloane... Fețe bisericești în centrul sălii de jos, a academicienilor, un ortodox și un reprezentant al romano-catolicilor. Am aflat că lucrările au fost deschise de acad. Cristian Hera. Mesajul din partea Președinției a fost rostit de cons. prezidențial Sergiu Nistor. Până să încep eu notările, își rostise alocuțiunea Ministrul culturii și Identității naționale Lucian Romașcanu. I-a urmat acad. Răzvan Thedorescu, despre ”naționalism” la Centenar.  Un termen care a apărut la an 1892 în publicistica franceză, care apoi și-a vădit în toată vremea ce a trecut îndreptățirea; s-a umplut de conținut istoric, devenind politică de stat, suferind exagerări dar triumfând la an 1920, când criteriul național a avut câștig de cauză în Europa. Termen pe nedrept priivit cu suspiciune de unii până și azi.
A urmat acad. Ioan-Aurel Pop: Cultura română și istoria națională. Ton cu deosebire grav, precum și împrejurările de disoluție în care trăim. În învățământ s-a ajuns (din vina tuturor!) la situația alarmantă a unor liceeni și studenți scăzuți la nivelul unor analfabeți funcționali; acest analfabetism funcțional este în creștere odată cu scăderea interesului pentru cultură. Tineri care nu au cunoștință și nici nu doresc să obțină cunoștințe temeinice despre fapte esențiale din trecutul istoric al națiunii noastre, al lumii ca atare. Nu se mai cunosc lucruri elementare, absolut necesare pentru a înțelege în ce lume trăim! Vă pot răspunde dacă mă lăsați să caut pe Google...  Dar cum să obții o viziune corectă asupre mersului lucrurilor dacă datele elementare îți lipsesc în momentul când vrei sau trebuie să te pronunți?! Vorbitorul consideră că există două motivații cu privire la această situație dezastruoasă: li se spune tinerilor și ei cred că trecutul este mort, deci fără relevanță; în al doilea rând, se acreditează ideea că trecutul e incomprehensibil - și atunci ce rost mai are să ne ocupăm de el?!. Or, regândirea trecutului este absolut necesară, în toate domeniile. În acest stadiu, de la începutul mileniului trei, viața culturală devine precumpănitoare față de cea economică, prin urmare cercetarea științifică devine partea cea mai importantă a culturii, cum nu fusese în trecut. În învățământ trebuie intensificat studiul umanioarelor, a literaturii, istoriei, geografiei. În programa liceală, istoria are rezervată o singură oră - și nici aceea judicios folosită; căci elevii învață șiruri de războaie, de revoluții, în loc să li se prezinte etapele devenirii civilizației umane; s-a eliminat dimensiunea istorică, nimic despre clasicism, romantism, simbolism, avangardism etc. Este evident că fără cunoștințe fundamentale de cultură ei nu se pot orienta în probleme de viață. Nu înseamnă că tinerii sunt mai puțin inteligenți ca altădată, însă în stadiul lor de incultură sunt mai lesne de menevrat: un om neinformat e mai ușor de manipulat de comunicatori interesați. Trebuie să înțelegem că în noi se concentrează prezentul trecutului; avem nevoie de dimensiunea istorică a lumii pe care o continuăm. Aplauze prelungite.
Președintele Academiei: Istoria se învață și e grav că nu se mai învață temeinic, în datele ei semnificative; dar să nu uităm că ne aflăm în an centenar: istoria se și face, cu jertfe de sânge. Au făcut-o miile de ostași care a luptat pentru Marea unire. Pe Monument sunt scrise cuvintele: Spuneți generațiilor viitoare că noi am dat jertfa de sânge pentru ridicarea României mari!
Acad. Nicolae Breban: Epopeea spirituală a românilor. Să nu uităm că tradiția noastră este un tezaur, un domeniu al valorilor care au asigurat mersul nostru în istorie. Ne-am format târziu ca stat, dar în aceeași situație au fost Italia și Germania; și fapt este că anume aceste trei țări au cunoscut excesele naționaliste. Mai grav este faptul că vecinătatea rușilor a fost o continua amenințare. Ne-au ocupat, ne-au prădat și au făcut tot posibilul pentru a ne desnaționaliza. Au trecut două decenii de la ocupația sovietică până când a fost posibilă o re-grupare, nu pe criterii de generație, ci de opțiune: el și Nichita, dar și intelectualii care supraviețuiseră închisorilor comuniște, dar și cei mai tineri scriitori talentați: Ana Blandiana, Ioan Alexandru - deci nu o generație, ci o falangă, care a readus în discuție naționalismul; spre a relua legătura cu ceea ce edificaseră marii înaintași: Kogălniceanu, Maiorescu, Eminescu, Blaga, Iorga, Lovinescu.
O istorie de mari frustrări, noi și polonezii, prinși/sfârtecațâi între cele trei imperii, timp de secole... Noi, românii apărăm acest loc de 2000 de ani! După destrămarea comunismului, Iugoslavia s-a spart într-un război oribil, Cehia s-a separat de Slovacia în mod amiabil. Noi rezistăm. Este iritat de comandamentele anului centenar, se teme că nu vom face față cu demnitate; guvernele, fără deosebire de culoare, nu dau o minimă importanță învățământului, sănătații, culturii. 
Mircea Martin: Literatura și cultura română în fața centenarului. Avem datoria de onoare să gestionam moștenirea culturală și să o ducem mai departe. Blaga a spus: ”este o moștenire de îndemnuri, care ne-au dat repere sigure și demne. O comunitate de memorie.”  Se constată că în aceste ultime două decenii, după primirea în UE, s-a amplificat la noi o dezbinare morală, un marasm politic generalizat, sub toate guvernele și partidele. Constată că în aceste condiții neprielnice, de minimă coeziune intelectuală, s-au produs opere importante și sinteze concurându-i prin rigoare pe interbelici. O succintă enumerare de titluri: Dicționarul general al literaturii române în 7 volume, apărute între 2004-2009 sub egida Academiei, coordonate de Eugen Simion. Din acestea s-au desprins 2 volume de Dicționar selectiv, cu scriitorii fundamentali. S-a început retipărirea lucrării, cu completări, în 8 volume. S-a editat o colecție de opere fundamentale, ajunsă la nr. 202, în format Pleiade. Un Dicționar analitic de opere literare, 2003; Enciclopedia exilului literar românesc, datorată regretatului Florin Manolescu. Istoria critică a literaturii române, de N. Manolescu, urmată de una a lui Mihai Zamfir. Dicționarul limbii române, cu 175.000 de cuvinte și variante, continuare a lucrărilor unui A.T. Laurian, 1879, unui Pușcariu, 1906 și adus la ultima formă în prezent. La nivel academic, intelectualitatea noastră își urmează chemarea. Dar ce fac în acest timp politicienii?
Cuvânt de încheiere al președintelui Academiei.
Urmează un program artistic. Dorel Vișan recită Cugetările sărmanului Dionis. Ah! carafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună / Și mucoasa lumânare sfârâind seul și-l arde. Și-n această sărăcie, te inspiră, cântă, barde!...