duminică, 7 ianuarie 2018


7 ianuarie: Mircea Sântimbreanu,  n. 7 ianuarie 1927 - d. 10 august 1999

Descriere: *    

Născut la Băiţa, în ţara Zarandului, Mircea Sântimbreanu s-a făcut cunoscut şi îndrăgit ca scriitor de cărţi pentru copii.  Probabil un rol în această alegere să-l fi avut faptul că la începutul carierei sale a fost profesor la o şcoală generală de cartier din Bucureşti (care acum îi poartă numele). Cu şi fără ghiozdan, Lângă groapa cu furnici, Recreaţia mare, Extemporale, Mama mamuţilor mahmuri, Mi s-a terminat caietul - sunt titluri care indică domeniul în care s-a plasat autorul, dar atestă şi umorul cu care a abordat subiectele sale din lumea copilăriei şi şcolarităţii. Trebuie să ne închipuim efectul extraordinar pe care îl realiza autorul la apariţiile sale printre şcolari, dacă avem în vedere faptul că scriitorul era un om cu deosebire înalt, parcă dintr-o lume a uriaşilor. Însă mereu cu un zâmbet mucalit şi bonom pe faţă, jucându-şi cu haz rolul de Guliver în ţara piticilor - făcea asta şi printre confraţii de condei, pentru că, repet, diferenţa era bătătoare la ochi. Avea umorul să spună despre sine: Sunt cel mai mare scriitor român. Şi privindu-i carura intimidantă, nu aveai temei să-l contrazici.
Trebuie să fi avut mare succes cu cărţile sale pentru copii, dar nu numai succes editorial, căci prin anii şaizeci îl ştiam deja Preşedinte al Studioului cinematografic, unde va fi domnit pe puţin un deceniu, dacă nu chiar două. Oricum, în 1970, când am câştigat marele premiu la primul concurs de subiecte de film, m-am adresat în mod firesc dlui Sântimbreanu. Expeditiv, căci mereu foarte ocupat, toţi trăgând de el, regizori, actori, actriţe mai ales, mi-a notificat din mers, pe holul Casei Scânteii că trebuie să-mi găsesc un regizor. Ceea ce pentru un director al Cinematografiei va fi fost floare la ureche, pentru mine  s-a dovedit ceva ce m-a depăşit. Nu s-a ales nimic din marele premiu. Iar în fapt fusese o mişcare hazardată a CCES acest concurs, s-a renunţat imediat, cinematografia avea clientela ei sigură, devotată, pe cât de bine plătită... Apoi l-am avut ca director la editura Albatros, pe când scoteam romanul Curtea interioară, după ce schimbasem trei edituri. Cartea i-a plăcut, mi-a  declamat pe loc o cronică vorbită, foarte laudativă, de faţă cu colaboratorii din editură, care până atunci îmi făcuseră destule obstrucţii, cum se mai întâmplă...
Nu doar că părea un uriaş, dar în spatele chipului bonom se ascundea un temperament de luptător, de învingător. Lupte mari va fi avut şi la direcţia cinematografiei, unde controlul era draconic, dar le-a avut mai departe şi ca director de editură, pentru că scriitorii sunt orgolii abisale, iar cenzura, pe faţă dar mai ales ascunsă îşi făcea datoria fără milă. La prima conferinţă a scriitorilor de după Decembrie, Mircea Sântimbreanu s-a prezentat de şase ori la microfon, insistând, necedând, deţinător al soluţiilor salvatoare, al adevărurilor  peremptorii...
***
Pe data de 30 august 2007, deci la 6 ani de la dispariţia scriitorului, i-am pus o placă memorială pe faţada imobilului din str. Hrosto Botev nr. 8, S.II. Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


Poezia zilei: Ştefan Baciu, n. 29 oct. 1918 - m. 7 ianuarie 1993

Liceu

Sonetiști de câlți și-alviță
președinți de plastilină
înveliți în foi de viță
decorați cu naftalină

ciubucari honoris-causa
flașnetari de iarmaroc
vă consumă menopauza
ard castanele în foc

amirali de corăbioare
ideologi de mucava
căutatori de pete'n soare
șefuleți fără perdea

caractere de nămol
pseudonime de halva
mumii de la Tekirghiol
închiriați pe-o acadea
 
                                                         

Alți scriitori:
Ion Frunzetti, n. 7 ianuarie 1918– d. 11 sept. 1985


ion lazu Violeta peruană - în fiecare zi o nouă floare...