joi, 10 august 2017


Scriitorul zilei: Dan Laurențiu 
Dan Laurenţiu, n. 10 aug. 1937 - d. 21 dec. 1998

   Anticariat Ion Andrei - Calatoria mea ca martir si erou al timpului - Autor : Dan Laurentiu - 73622 
      
S-a născut la Podul Iloaiei- Iaşi, a făcut liceul la Iaşi, apoi tot acolo facultatea de filosofie, 1963-1966, după care a fost profesor de liceu, redactor la revista ieşeană Cronica, după care s-a mutat în Capitală, ca redactor la Luceafărul. A debutat devreme cu poezii, în reviste, iar în volum destul de târziu: Poziţia aştrilor, 1967, plasându-se fără echivoc printre poeţii de frunte ai generaţiei sale. A continuat să scrie poezie, în registru neoromantic, desprins cu orgoliu de contingent, de istoric, considerat ca impur, descalificant şi asumându-şi cu tot riscul condiţia orfică, gestul ritualic, monodia litaniei, preocupat de transcendent, de nostalgia paradisiacă, de iubirea ideală, de sferele înalte, astrale. Egal cu sine, a scris de asemenea şi interesante eseuri (Eseuri asupra stării de graţie, 1976). Egolatru, abstras, s-a considerat un "martir şi erou la timpului" său.  A tras după sine, cu maximă discreţie, traumele unor drame de familie, despre care nu a scos un singur cuvânt şi o uşoară infirmitate care îl constrângea să folosească bastonul. A trăit numai pentru poezia sa şi a câtorva mari poeţi, nu mulţi, pe care i-a venerat. Între convivi, avea o vorbire inspirată, producând distihuri memorabile. La prima descindere a Regelui în România, pe scena de la Drept, a apărut psalmodiind. "Numai sângele albastru / Ne mai scapă de dezastru!". Adevăr peremptoriu, pe care numai un poet putea să-l rostească. Şi care adevăr, nu a folosit la nimic, ca să cităm un alt mare poet iaşiot, pe Mihai Ursachi, cu al său "un om din Tecuci..."
Poetul nostru este favorabil receptat în cele două Istorii pe care le am la dispoziţie şi la care mă raportez în creionările mele: Marian Popa îi acordă 3 coloane, iar N. Manolescu cu ceva peste 4 coloane. (Pentru cine ştie lucrările, nu va fi de mirare să afirm că, în fapt, M.P. îi acordă un text de două ori mai extins). Însă pe când MP se fereşte de epitete şi calificative, atenţia în sine a criticului şi spaţiul acordat reflactând importanţa pe care i-o conferă autorului discutat, dimpotrivă, N.M. se pronunţă foarte categoric: ...versuri ..."pline de imaginile somnului şi  morţii caracteristice plutoniei eminesciene"; "imaginaţie fastuoasă şi solemnă", "fior dionisiac", "un neoromantic emfatic şi sublim", "originalitate deplină"; deci, cum scrisese în altă parte, D.L. i se prezintă dlui N.M. drept "unul dintre poeţii cei mai personali din câţi am avut ocazia să citim în deceniile postbelice".
.
Opera literară: Poziţia aştrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989),Călătoria mea ca martir şi erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000).

Citeşte mai mult: https://www.google.ro/search?q=dan+lauren%C5%A3iu&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a
http://www.autorii.com/scriitori/dan-laurentiu/
 http://www.romlit.ro/dan_laurentiu

Citeşte aici multe poeme de Dan Laurenţiu, din volumul Patul metafizic, 2000:
 http://asalt.tripod.com/b_laurentiu01_volum.htm


Poezia zilei, Virgil Mazilescu, d. 10 aug. 1984

Mi-am uitat casa şi numele

Mi-am uitat casa și numele e obositor
să-ți știi mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian ușa de la intrare
se deschidea înăuntru? și câinele negru al vecinului
spuneți ca mușcă? și n-ar trebui să umblu cînd e ger
cu capul descoperit prin pădurea de aluni? am uitat
am avut destulă vreme să uit din creier pînă în degete

aici lîngă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul
vrăbii gîște sălbatice specii rare de cocostîrci
și iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier - poate să vină iarna scitică
voi exista mai departe și voi călători mai departe: ecou
a doi părinți onești reverie de lebădă
auziți: viața: stele scobind încet cîmpia



Dan Laurenţiu

Albastru câmp şi aripi

(din Privirea lui Orfeu, 1984)


Albina tremură în câmpul suav
cu raze infraroşii albina tremură
şi mă întunecă
pleoape de porţelan voi avea voi avea ce bine

sub valuri uşoare

creşte părul pe sexul lui Venus
ierburi nu se mai văd
cerul nu se mai vede

râul râul râul
suliţe infraroşii în câmp
cazi tu şi se înalţă
pleoapa mea dintre lacrimi

lângă îngerii albi lunecând
pe aripi suave
în văzduhul curat albastru
fără inimă albastru fără inimă 



Fericirea castă

(din Patul metafizic, 2000)


Ce fericire să-l
descoperi pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
acolo unde se naşte copilul

acolo unde arta absolută
nu mai are nici un sens
acolo unde toţi poeţii
ne naştem

şi toti oamenii trebuie să murim
dar ce fericire
să-l găseşti pe Dumnezeu
în pântecul unei femei 




Alţi scriitori:
Ion Negoiţescu, n. 1921- 6. Februarie 1993
Barbu Cioculescu, n. 1927
N. Prelipceanu, n. 1942
Eugen Schileru, m. 1968
I. Peltz, m. 1980





ion lazu: consemnare - Idei în Agora - O discuție Sorin Antohi-Dorin Tudoran despre intelighenția română și politichie...

Ieri, 9 august, ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu, am asistat la o discuție între Sorin Antohi și Dorin Tudoran  pe tema atât de incomodă a intelighenției românești și a penibilelor sale încercări de implicare în viața politică a țării. Aflasem la telefon, de la prietenul scriitor Bujor Nedelcovici (care m-a rugat să-i aduc Lista scriitorilor încarcerați sub regimul comunist), dar citisem și pe internet, Google+, succinta prezentare scrisă de Dorin Tudoran; am dat la rândul nostru mai multe telefoane, însă prea puțini au răspuns, plecați în vacanțe, iar dintre cei chemați doar câțiva s-au încumetat să înfrunte canicula...
Am urcat cu râvnă scările de marmoră, apoi pe cele de lemn, mai abrupte, mai contorsionate și am ajuns la o sală de la mansardă, încăpătoare, generoasă. Cei doi protagoniști fiind deja la locurile lor, însă prinși până peste cap în răsfoirea cărților, revistelor și printurilor din care aveau să citeze în plin, spre edificare, Estimp, am conversat cu câțiva dintre cei veniți la eveniment; mai întâi cu B.N. căruia i-am înmânat Lista dorită, dar și cu Ștefan Dimitriu, cu Radu Călin Cristea, cu... și cu soții Dimisianu, cărora le-am explicat pățaniile noastre cu proiectul Memorialul scriitorilor încarcerați, inițiat încă în 2008, însușit cu entuziasm de Conducerea USR și abandonat apoi, fără păs. B.N. subliniază că în cauză sunt nu mai puțin de 350 scriitori, dintre care unii au murit în închisoare, alții au făcut două sau mai multe detenții etc. În acest context, le spun Dimisienilor că de curând am inițiat un alt Proiect, aprobat de Uniune: Scriitori români participanți la primul Război mondial. Se fac 100 de ani, constată Georgeta Dimisianu. Îi spun, pe scurt, căci părea să nu-și amintească nume: Pe internet circula o Listă cu 7 scriitori participanți, printre care și Liviu Rebreanu, ceea ce e inexact. Interesat să aflu adevărul despre această chestiune de interes național, am consultat dicționarele, biografiile etc. și am întocmit o listă cu 83 de participanți. Cei doi Dimisieni se miră. Le fac precizarea: 19 s-au prezentat voluntari, 5 au murit în lupte, 18 au fost răniți sau mutilați, 8 au fost prizonieri, 9 au primit decorații. Zic: Ce mare lucru ar fi să obținem un bloc de piatră, să-l tăiem în două, pe o parte să scriem numele celor 83 scriitori participanți, iar pe cealaltă parte titlurile cărților pe care le-au publicat acei scriitori combatanți?! Și nu te-ai dus la Manolescu?, întreabă dna Dimisianu. Ba sigur că m-am dus. A fost de acord, a promis. Apoi...nimic!
Încep ostilitățile. Sorin Antohi, explică în ce context are loc această discuție despre Intelighenția noastră. E o poveste care vine din adâncul istoriei, de la cronicari, de la junimiști, de la interbelici; dar ne vom restrânge la discuția despre situația din actualitate, cu menționarea faptului că hiatusul comunist a 4 decenii a avut urmări drastice asupra intelectualului român. Amintește faptul că se considera că la Uniunea scriitorilor exista, dincolo de lupta pentru ciolan, pentru putere și favoruri, o strădanie de a repune lucrurile în adevărata lor lumină, de a salva ce se mai putea salva, în acele condiții, chiar dacă nu cu adevărat o solidarizare intelectuală anticomunistă. Căci, altfel, atitudinea românului era să se defuleze în bășcălie... Avem prilejul să-l ascultăm pe Dorin Tudoran, unul dintre cei mai cunoscuți dizidenți români. Căci a existat o dizidență, dar unora nu le-a convenit să recunoască acest fapt. Ni se spune că de curând unul dintre străbunii lui Dorin Tudoran a fost canonizat de biserica ortodoxă. E vorba de un străbun din zona maramureșului, care s-a opus strămutării de populații din vest în zona grănicerească din estul transilvaniei, dar și catolicismului pe care imperialii doreau să-l impună în zonă. A organizat o acțiune de revoltă și pentru asta a fost ucis de autorități. D.T. pare să fi moștenit din dârzenia strămoșului său.
Dorin Tudoran: Există stereotipul intelectualului nostru de a spune că ”suntem ca în Caragiale!” Complet greșit! Nu suntem în Caragiale, ci în Orwell. În fapt, e vorba de un cu totul alt registru. De la comic la dramatic. Se impune precizia analizei și proprietatea termenilor. De exemplu, să afirmi despre Trump că ar fi fascist este o improprietate de termeni. E o boală mai veche a intelectualului român. Lucrurile au stat la fel de rău și în Interbelic, politica fiind considerată mumă pentru descurcăreți și ciumă pentru toți ceilalți. Ne citează dintr-un articol de atitudine, semnat cu pseudonim, în fapt scris de Arghezi: Înainte de alegeri, timp de o lună nimeni din administrație nu mai face nimic, toți dezertează de la locul de muncă, se ocupă de tras sforile pentru noile alegeri. A fi printre aleși era totul: cozonacul pentru cei aleși și pâinea neagră a opoziției. Intelectualul este și azi cel mai misterios concept. 
Nu crede că există meseria de dizident, deși s-a implicat din ce în ce mai profund. Într-o ședință a C.C., un activist nonagenar, participant la fondarea PCR, l-a întrebat pe Ceaușescu: Când o să fie acel mai bine, de toți dorit? Răspuns: Acel bine a și fost!
D.T. crede că, asemenea lui, intelectualii de bună credință din acea vreme sperau să înghită ipocrizia și să-și poată face meseria în mod decent. S-a văzut că asta nu era posibil. , 
S.A.: Când a fost momentul declicului, cum a început dizidența ta? Răspuns: Nu știe care a fost momentul anume. Totul a început în clipa când a simțit că are probleme cu sine-însuși, că nu se poate împăca nicicum cu propria conștiință. Nu se mai simțea bine în propria piele. Era o chestiune de morală. Lech Walesa, întrebat ce și cum, a răspuns: coarda se va rupe când tensiunea va deveni extremă, și va scoate un sunet ca acesta: Gdansc!
O mărturisire: L-au pasionat cărțile de politică, de istorie; Înțelegeai diverse aspecte, însă nu puteai reacționa nicicum.

D.T.: Constată că tinerii critici, din dorința de a trage cu buretele peste întreaga perioadă comunistă-ceaușistă, ca să se vadă mai bine noua generație optzecistă, cu realizările ei (nu cine știe ce...), vor să acrediteze ideea că toți scriitorii din acea perioadă au fost precum Eugen Barbu et co. Nu vrea să acrediteze o imagine îndulcită a USR, dar nici nu crede că e drept să bagatelizăm tot ce s-a creat atunci, pentru că riscăm ca tinerii să creadă că nici n-am meritat mai mult.
S.A.:Dorin Tudoran pleacă în 1985. Activează la Europa Liberă, Iar între timp pune la cale apariția unei reviste a scriitorilor români din exil. Agora,  de frumos renume.
D.T. Plecând, a simțit o ruptură de conștiință, și-a dat seama că va trebui să renunțe la literatură. Îl apăsa responsabilitatea pentru răul pe care îl făcuse familiei sale, soției, copilului. Iar cartea Viitorul facultativ, numită astfel nu fără un anume tâlc, fusese deja scrisă și a publicat-o în Danemarca, cu sprijinul financiar și nu numai al lui Ion Caraion. Apoi a organizat apariția revistei Agora, cu multă persuasiune adunând în redacție nume de mare calibru, chit că între actanți erau deosebiri chiar ireconciliabile de atitudine, de opțiuni politice, mai ales.
S.A.: Da, exilul românesc a fost foarte fragmentat..
D.T.: În redacția Agora nu au fost conflicte mari. În subsidiar îl deranjează ideea unora dintre exilați: eu am plecat, înseamnă că sunt deștept, iar cei rămași în țară sunt toți niște proști!. Pe când în țară, lucrurile erau prezentate exact invers: cei din exil sunt niște trădători de țară și nimic mai mult!
Imediat după  sosirea în Apus, i-a scris Matei Călinescu, i-a dat sfaturi utile, cuvinte simțite. Și ne relatează diverse cazuri din viața redacțională Agora. Primește un grupaj de poezii de Nina Cassian, foarte bune, se consultă cu colegii, le publică. Dar imediat primește scrisoare din Honolulu, de la Ștefan Baciu, care îi cere înapoi, protocolar, textele gata de a fi publicate, poeme și eseuri. Nostim e faptul că Nina Cassian îl diviniza pe Ștefan Baciu, pentru volumul care îi apăruse la doar 16 ani, premiat de Uniune etc. I-a luat cândva un interviu pe acetă temă. Din sală, mai multe voci: Poemele poetului tânăr! Tot așa, le trimite Norman Manea un eseu demolator despre Mircea Eliade. Îl dă redactorilor să-l citească, în fapt ei aprobă textul. Vorbește și cu Monica, cu Virgil...Prudent, îi spune lui Norman Manea să mai aștepte puțin. Primește scrisoare de la autor. Și aflăm că Dorin Tudoran are arhiva întreagă a revistei Agora, adunată în saci, în pivniță. Nu le va publica decât după mult timp, ca să dispară actanții... Cu privire la adeziunea lui Eliade la mișcarea legionară, diferiți prieteni, din toate părțile, au conlucrat să-l convingă să facă mărturisiri în această privință; și chair reușiseră să-l convingă, însă în ultima clipă a survenit respingerea soției lui Eliade: Numai peste cadavrul meu! Cineva a scris două volume despre viața lui Eliade, fără să reușească să convingă. Cât despre articolul de fond din revista legionară, Eliade a pretins că nu el îl scrisese, ci Mircea Polihroniade, dar iscălindu-l pe el. Ceea ce e chiar mai grav decât dacă l-ar fi scris Eliade. Chestiune rămasă neelucidată.
S.A.: Cum făceai rost de colaborările din România? D.T.: Cu atenție mărită.....(Orice fată se mărită) (în varianta lui Ahoe: Orice curvă se mărită - ceea ce e mai cu miez). Primește la un moment dat o cutie de cafea din Belgia. Sub pachetul de cafea, un mare ghemotoc de hârtii. Găsește un plic de la Luca Pițu, cu poeme de Dan Alexe, care plecase din România, ajunsese în Belgia... Poeme bune, le-a publicat. Oricum colaboratorii din țară apăreau cu pseudonim, de exemplu Mircea Iorgulescu semna Radu Negreanu. Cu perseverență, obțineau colaborări. Revista era tipărită în format de carte mică, anume ca să poată fi lesne strecurtă. Și era culeasă cu litere de mașină de scris.. Difuzarea către români era o acțiune subtilă, după sugestia lui N. Manolescu: din cartea de telefon erau smulse niște pagini, acolo găseai numele unor români și adresele, se foloseau de acele adrese. Iar revista, astfel expediată în neant, trecea apoi din mână în mână.
Se ajunge la cazul morții lui I.P. Culianu, (numit de D.T. ”Nene”); în acel moment, colaborarea lui Culianu era în toi, D.T. tocmai inițiase apariția unei noi reviste, unde I.P.C. urma să aibă o rubrică permanentă; dar evenimentele s-au precipitat, la modul tragic, așa că la apariția acelei noi reviste a trebuit să-i pună fotografia în chenar de doliu... Era un text anti-dreapta și anti-îmbârligării dintre legionari și biserica ortodoxă. Opinia mea, spune Dorin Tudoran: Culianu a fost ucis pe înțelegerea dintre două grupuri rivale, dar care îl detestau vehement pe Culianu. Legionarii bătrâni din Chicago și Bucureștiul, asociați pentru o singură dată; iar imediat după aceea, aruncând vina unii pe alții. S-a făcut o anchetă FBI, în comisie fiind și o româncă-americancă. Culianu, un savant poate mai mare decât Iorga, opinează D.T.... Însă care în ultima vreme avea intenția să se însoare cu o  evreică și să treacă la iudaism. Iar cel care ar fi urmat pe listă era chiar Dorin Tudoran...
Mai aflăm: În momentul Decembrie 1989, D.T. se afla de serviciu la postul de radio Europa Liberă. De la început a fost sceptic, privind desfășurarea evenimentelor și consecințele acesteia. Luca Pițu apucase să o numească loviluție.
D.T. mărturisește că nu s-a putut hotârî să se întoarcă definitiv în țară, în primul rând ca să nu-i chinuiască în plus pe cei din familie. Îi spusese un procuror, în subterana din Rahova: Noi te omorâm și tot noi te reabilităm! (Deci atotputernicia securității, atunci și mereu după Decembrie...) Și fapt e că acum sunt tot ei. Alt motiv fiind sentimentul că se va reintegra mult mai greu decât alți exilați, plecați din România înaintea lui. Aici n-ar fi murit de mâna dușmanilor, ci de îmbrățișările prietenilor.
Acum lucrează pentru cea mai mare agenție de alegeri din SUA. Întrebări, comentarii: 
Bujor Nedelcovici reclamă faptul că a trimis o replică la România Literară, la un text de Gabriel Andreescu, despre intelectualii colaboratori și reabilitarea unora - și a urmat refuzul lui Manolescu de a i-l publica. Cenzura în floare, pe când se trâmbițează abolirea definitivă a cenzurii! Dorin Tudoran explică: poliție politică au făcut lucrătorii securității, ofițerii lor, iar nu informatorii și turnătorii, care nu au oferit decât materia primă pentru aparatul represiv. Însă legea e cum e și în multe cazuri CNSAS a dat verdict de colaborare, iar Tribunalul a dat verdint invers, de necolaborare.  Unii semnaseră angajamentul de colaborare, însă nu toți l-au pus în practică; iar alții turnau pe capete, direct la generalul Pleșiță, dar Legea i-a scos basma curată...La rândul ei, presa a împărțit certificate de bună purtare cui vrei și cui nu vrei.
Ștefan Dimitriu întreabă ce părere are D.T. despre fundațiile Georg Soros. Nu poate spune nimic concret împotriva lui Soros. Din miile da ajutoare date în toate părțile, nu se constată decât bunăvoința lui Soros și, nota bene: nici o încercare de a influența pe vreunul dintre beneficiarii ajutoarelor bănești, burse, etc. D.T. însuși, a lucrat vreme de 6 ani consultanță în Basarabia, de data asta chiar secondat de fiul magnatului; au locuit 3 luni la un hotel oarecare, în aceeași cameră, fără cine știe ce înlesniri, Snegur a aflat, s-a arătat dispus să le dea o locuință de la stat, D.T. a refuzat, idem și Soros. Mai aflăm: Un citat dintr-un articol al lui Cărtărescu, an 1990, în care îi laudă ditirambic pe Iliescu și Roman; nu crede că ar fi fost posibilă o mai potrivită alegere; oameni de încredere, blânzi, cu zâmbet molcom... Însă și Cioran, imprudent, scrisese ceva favorabil despre Iliescu! Lui D.T. i se pare că Emil Constantinescu a dezamăgit așteptările societății civile, mai ales că sistemul nu l-a ajutat, ci l-a sabotat cât s-a putut. A avut o noapte de discuție cu E.C., care s-a dovedit a fi cam nehotărât, ce-i drept. Chiar D.T. le-a sugerat celor din mișcarea civică să nu mai lucreze pe sub masă, ci să se legifereze politic. Ce a ieșit, știm. S-a compromis pe timp lung ideea civismului. Totul a rămas pe mâna politicienilor de strânsură. Însă E.C. are meritele sale: a asigurat intrarea în NATO, apoi pe cea în Comunitatea Europeanu. Ca mai apoi, la primirea României, conducerea PSD-istă să sărbătorească această strălucită victorie, felicitându-se între ei, fără să spună o vorbă măcar despre meritele lui Constantinescu; părând să nu-și mai amintească faptul că fuseseră împotriva acestor inițiative... Băsescu a fost un anticultural. Dar un om foarte activ, cu meritele sale; D.T l-a votat de două ori. Apoi a scris o care critică: Băsesc, deci exist. Pe Iohannis trebui să-l așteptăm să se desfășoare, pe un mandat, pe două...
Câteva fraze de încheiere ale lui Sorin Antohi, cu mulțumiri, cu promisiunea unor noi runde de discuții la Idei în Agora, spre toamnă. Dorin Tudoran își strânge de pe toată masa maldărele de printuri din care și-a nutrit susținerea cu citate revelatorii, spre delectarea asistenței.
În sală, printre cei prezenți: Ileana Costea, prietena noastră din Los Angeles, una dintre inițiatoarele sesiunii ARA-41, de la Sinaia, 2-5 aug. a.c.;  Bedros Horasangian, Varujan Vosganian, Magda Cârneci, Ion Bogdan Lefter, alți actanți ai vieții culturale, pe care nu am apucat să-i identific. Oricum conferențiarul vorbea la un moment dat de dihotomia oameni răi - oameni de bine. Mă gândeam că în sală se va fi aflat măcar o mică parte din această categorie umană, încă nedispărută pe de-a-ntregul de pe plaiurile mioritice.
Aplauze, autografe, fotografii... 

Sorin Antohi, Dorin Tudoran



Radu Călin Cristea, Ștefan Dimitriu, Lidia Lazu, Magda Cârneci,...Gabriel și Georgeta Dimisianu, Bujor Nedelcovici, Bedros Horasangian




Ileana Costea, Radu Călin Cristea, Ștefan Dimitriu

Sesiune de autografe cu Dorin Tudoran...Ion Lazu, Ileana Costea