marți, 13 iunie 2017


Scriitorul zilei: Paul Miron, n. 13 iunie 1926 - d. 17 aprilie 2008     
 
     
Sucevean din comuna Giuleşti, avea doar 15 ani, în toamna lui 1941 şi era elev la liceul militar din Iaşi când, după o întrunire a Frăţiilor de cruce la care luase parte împreună cu Valeriu Gafencu şi alţi câţiva colegi, li s-a intentat un proces de răsunt şi au fost condamnaţi pentru uneltire împotriva Statului, primind condamnări de 15 ani, în cazul lui Miron, de 25 de ani în cazul Valeriu Gafencu, ce va deveni în timp unul dintre "sfinţii închisorilor". După 3 ani de calvar în închisori precum Galata, Cetatea Albă, Aiud, Alba Iulia, este graţiat pentru că încă nu împlinise vârsta de 18 ani... Îşi găseşte familia refugiată în Banat şi, în momentul întoarcerii armelor, înţelegând că, datorită opţiunii sale creştine nu are nici o şansă într-o ţară sub ocupaţie bolşevică, s-a retras împreună cu armata germană şi s-a stabilit în zona aflată sub administraţie aliată. După încheierea ostilităţilor, îşi face studiile la Bonn, apoi la Paris, 1948 şi revine în Germania Federală, unde trece un doctorat în lingvistică romanică, 1951. În 1962 se stabileşte la Freiburg, iar în 1974 devine primul profesor universitar de origine română din Germania. În 1967 înfiinţase Societatea culturală Mihai Eminescu din Frieburg, care edita un anuar Dacoromania, cel înfiinţat cândva de Panfil Şeicaru. Prestigiosul profesor universitar, filolog, lingvist şi editor este poate persoana care a înţeles să-i ajute cel mai mult pe intelectualii români, invitându-i în Germania sau acordându-le burse de studii, participări la cele 24 colocvii internaţionale organizate de Societatea M. Eminescu. A reeditat Dicţionarul de limbă română veche al lui Tiktin şi Biblia de la Bucureşti, 1688. După 1990 a fost invitat în ţară, a devenit Doctor honoris cauza al unor universităţi; a publicat cărţi de literatură, convorbiri, corespondenţă (cu Valeriu Gafencu, cu Horia Stamatu, cu mulţi intelectuali pe care i-a ajutat, găzduit, publicat), memorii, poezii.
Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/paul_miron_la_80_de_ani
 http://valeriugafencu.wordpress.com/2008/01/29/elisabeta-ionescu-miron-despre-paul-miron-si-valeriu-gafencu/


Alţi scriitori:                                               
Al. Săndulescu, n. 1929
Gh. Bulgăr, m. 2002



Nicolae Dan Fruntelată - În umbra unui miracol
Iubiri lângă Marele Zid, de Lia-Maria Andreiță și Ion Andreiță 

Vine de la Vâlcea o carte deosebită, de la o editură care și-a făcut nume și blazon luminos, „Antim Ivireanul”, prin truda scriitorului și prietenului Nenea Ioan Barbu. Cartea se numește Iubiri lângă Marele Zid, e semnată de Lia-Maria Andreiță și Ion Andreiță și povestește un drum în China.
Un „drum al mătăsii” spre miracolul chinez, spre o civilizație bătrână ca istoria însăși, respirând prin toate fibrele ei valoare și putere.
Prima parte este scrisă de Lia Andreiță, artist plastic afirmat de mult timp în lumea tapiseriei ca artă a culorilor luminoase, aducând spre noi mesajul unei credințe în valorile tradiționale și pline de noblețe. Deopotrivă, Lia Andreiță este o scriitoare talentată care și-a pus numele pe câteva cărți ce pot alcătui o cronică a câmpiei de Sud, a lumii țărănești traversate de dureri și de povești de un dramatism total.
În câteva capitole ale cărții despre China, ea descrie cu o sensibilitate proaspătă bucuria descoperirii unui tărâm încărcat de mister.
Începând de la pregătirea călătoriei, de la drumul spre București, desenat cu forța de sugestie a prozatorului, plecarea dintr-o zare cotropită de diafana mireasmă ce stăpânește via, înainte ca floarea viței de vie să treacă în bob, vederea imensului cadavru al fostei uzine Danubiana pe lângă care alunecă drumul spre București, apoi călătoria de treisprezece ore cu avionul către Beijing, apoi forfota acelui megalopolis asiat, ceremonia ceaiului de iasomie de lângă Marele Zid, sentimentul copleșitor al europeanului obișnuit cu marile orașe occidentale, dar uimit până la extaz în fața unei alte lumi.
Capitolele scrise de Lia Andreiță sunt niște proze în fond, dar și niște pagini dintr-un jurnal ce definește un artist al culorii și al cuvântului. Silk¸adică „mătase”, despre un magazin de mătăsuri chinezești, capătă alura unui poem. Legat de țărmul amintirilor proprii din satul de câmpie de lângă Dunăre.
Ședința de acupunctură e o proză despre satul Negoiești, ocina Elinei Doamna basarabă, despre credință, o meditație despre viață și despre moarte care se încheie cu presimțirea Chinei pe care autoarea a avut-o la București, într-o ședință de acupunctură.
Partea a doua, semnată de Ion Andreiță, este cartea unei reveniri într-un spațiu al iubirii absolute pentru țara pe care a cunoscut-o în urmă cu trei decenii, atunci când a scris Misterele Fluviului Galben, atunci când a cercetat Beijingul, dar și zona secretă a platoului tibetan, țara lui Dalai Lama, fiind el unul dintre primii și puținii gazetari români care au avut acces acolo.
Motto-ul cărții, ales din Geo Bogza, spune totul: -Ce-ai făcut în China?/ - I-am iubit pe chinezi!
Cum Dumnezeu să nu-i iubești când, așa cum spunea De Gaulle, citat de Ion Andreiță, acest popor ar putea da seamă singur despre istoria omului!
Gazetarul și scriitorul român din Sud a descoperit aici istoria unui popor străvechi pe care demnitatea l-a ținut în picioare. Și în calea barbarilor când a imaginat Marele Zid și când a parcurs Marșul cel Lung al Eliberării, și când și-a asumat dictatura oarbă a revoluției culturale, a spălării de creiere aplicată celor mai inteligenți dintre ei, și când a reînviat cu știința veche și secretă a Păsării Phoenix, redevenind un mare imperiu modern.
Ion Andreiță a înțeles această țară așa cum a fost, așa cum este. Venind în siajul lui Nicolae Milescu Spătarul, al altor scriitori români care au scris și au simțit China, Geo Bogza, Eugen Barbu, Paul Anghel. Cu toate revoluțiile ei, uneori ciudate:
Totuși/ Revoluția e sfântă/ și neprihănită,/ Chiar dacă sângele/ Dăruit de ea/ Atrage o ceată de muște/ Murdare sunt muștele/ Nu Revoluția, spune poetul Shao Yanxiang.
Andreiță e de-al locului, de suflet. Își redescoperă un vechi prieten, traducător de elită, Xu Wende, pasionat de Eminescu, el însuși poet, intelectual școlit la Filologia bucureșteană, mișcându-se în literatura română ca peștele în apă.
Cartea surprinde esența istoriei chineze oferită de filosofia ei. Cele trei mari lipsuri: Sân-Lan-Ciung (Sân = „moarte”; Lan = „lene”; Ciung = „sărăcie”) și remediul propus de Reforma chineză: Huo-Cing-Fu (Huo = „viață”; Cing = „hărnicie”; Fu = „bogăție”).
Scriitorul român înalță un imn marelui Confucius, dar și lui Lao-Zi, întemeietorul taoismului. Adică, marilor stâlpi ai lumii chineze.
Reporterul nu se poate abține să nu aprindă un foc de artificii în însemnarea despre celebrul restaurant Rața pechineză. E aici totul, chiar și aroma ciudată a mao-taiului pe care orice poet e dator să-l guste.
O escală în Orașul Interzis, una în istoria tragică a Ultimului Împărat, alte legende aduse sub ochiul contemporanilor noștri.
Capitolul dedicat de Andreiță Marelui Zid e o poemă nebună a unui „pălmaș al condeiului”, cum îi place lui să zică, despre o Mecca a spiritului, a imaginației, a, cu voia domnului Malraux, „condiției umane”.
El se încheie cu un cântec lung, Badaling („g” nu se citește, ne avertizează Andreiță), nume de meterez și poartă, un fel de Sesam al lumii chineze:
Badalin, Badalin/ Drum de plânset și suspin,/ Osul muntelui de sare/ Morții dorm în calendare/ Și-n pământul ce-l susțin/ Badalin, Badalin.
Finalul cărții e compus dintr-un jurnal de călătorie în sufletul Chinei. Moderat de versurile celebrului, eheu, fugaces, Du Fu cel genial, de meditații în lumea ceaiului verde, a orașului-mamut Shanghai.
Pentru a se întoarce la Marco Polo, cel fascinat de Orientul chinez, pentru a reveni în Tibet, unde fusese în urmă cu trei decenii, la orașul sfânt din umbra Ciomolungmei.
Frumoasă carte, totală declarație de dragoste! Având eu, filolog și cititor, în față cartea Liei și a lui Ion Andreiță, împart cu ei bucuria de a fi avut parte de această iubire la distanță de mii de kilometri.
Da, China este un miracol. Și România ar fi putut să fie un miracol, așa cum scria marele istoric Gheorghe Brătianu.
Cele două miracole s-ar fi putut întâlni și ar fi putut merge alături. Ar fi putut...

Nicolae Dan Fruntelată





Expoziție de tapiserie la I.C.R.București: Lia-Maria Andreiță - Ave Maria
Lansarea volumelor: Copil de suflet, de Lia-Maria Andreiță și Iubiri lângă Marele Zid, de Lia-Maria Andreiță și Ion Andreiță.
Au prezentat: Neagu Udroiu, Titus Vâjeu, Marian Nencescu, Nicolae Dan Fruntelată.