marți, 27 iunie 2017


Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d. 7 oct. 1946
      
Născut la Bolintinul din Deal, ca fiu al unui mic funcţionar Ioniţă Popescu, odraslă de preot şi al unei ardelence (numele de familie Bucuţa, adoptat de viitorul scriitor), a făcut liceul Sf. Sava şi a luat licenţa în filologie în 1912, după care a mers la Berlin pentru un doctorat pe care nu l-a mai trecut. Etnograf, folclorist, istoric literar, poet şi romancier, devenit membru corespondent al Academiei, a deţinut mereu funcţii administrative prin ministere. Nu-mi este clar de ce unii se referă la biolog, la medic... Colaborator la reviste literare, a iniţiat el însuşi câteva, de exemplu Boabe de grâu, 1930-1935.
Marian Popa îl citează de 7 ori în primul volum al Istoriei sale, George Călinescu, foarte atent cu scriitorul, îi acordă un articol de 4 coloane întregi şi îl mai citează de 7 ori; îl consideră "primul poet intimist în înţelesul propriu al cuvântului", punându-şi în pagină "micul sentiment", "universul casnic", oferind "mici vitrine de cristaluri grele". Îl consideră ca exersându-se în tehnica Heredia şi un foarte bun sonetist, citându-i în întregime un sonet erotic. Călinescu citează fără reţineri din Cântece de leagăn, poezii scrise despre primele luni de viaţă ale progeniturii sale. Ca prozator, Bucuţa este descriptiv, în maniera documentaristului sau muzeografului; când acţiunea se petrece la Balcic, avem actanţi dobrogeni, turci, bulgari, fiecare descris în aspectele etnografice - de la costum, la vorbire şi obiceiuri - cumva în maniera costumbrismului spaniol?; idem când acţiunea se desfăşoară în Transilvania, avem scene cu saşi, maghiari, secui etc. În revistele sale şi în studiile etnografice, ex: La Huţuli, între Suceava şi Ceremuş, 1932, pune în valoare fotografia etnografică, devenită de atunci instrument de lucru.
A fost primul editor al corespondenţei de 3 decenii dintre Titu Maiorescu şi Duiliu Zamfirescu, 1937, cu o prefaţă foarte pătrunzătoare în ce-l priveşte mai ales pe Duiliu, prezentat ca om distant, megaloman, jucând rolul unui pontif şi scriind, fără să clipească: "...e uşor să mă consider cel mai mare romancier român, din moment ce sunt singurul"... (îi desconsidera pe Caragiale, pe Slavici etc.; poate nici nu-i citise - meteahnă mi veche a scriitorului român...).
Am vrut să-i pun o placă memorială, însă adresa, aflată cu mare greutate, m-a dus la incintele spitalului de copii din str. Grigore Alexandrescu...)

Opera: Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de leagăn, Cartea Românească, Bucureşti, 1920;  Românii dintre Vidin şi Timoc: Cu un adaus de documente, folklor, glosar, fotografii, hărţi, Cartea Românească, Bucureşti, 1923;  Fuga lui Şefki. Roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1927;  Maica Domnului dela mare, Colecţia Gândirea, Cartea Românească, Bucureşti, 1930;  Balcic, Ramuri, Craiova, 1931 (republicat în 2003 la editura Cronicar, Bucureşti);  Institutul Social Român, Institutul de Arte Grafice "E. Marvan", Bucureşti, 1931;  Biblioteca satului, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1936 (Cu o vedere în culori după G. Petraşcu şi cu alte chipuri);  Pietre de vad (3 vol.), Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1937 (vol. 1), 1941 (vol. 2), ? (vol. 3);  Legătura roşie, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1938 (cu desene de J. Giurgea-Negrileşti şi cu o vedere în culori după o pânză de Ştefan Popescu);  Capra neagră. Roman, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938 (Cu desene de Mac Constantinescu; republicat în 1977 la editura clujeană Dacia, colecţia Restituiri, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Vartic; coperta de Vasile Pop Silaghi);  Scrieri (2 vol.), Editura Minerva, Bucureşti, 1971/1977 (cu un studiu introductiv de acad. Perpessicius; Text stabilit şi note de Lucia Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă: vol. 1 cuprinde romanele Legătura roşie, Fuga lui Şefki şi Capra neagră;   Mozaic: Memorii, Editura Cronicar, Bucureşti, 2004;  Crescătorul de şoimi, Colecţia Cartea vremii, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Bucureşti;   Românii din Bulgaria, Cartea Românească, Bucureşti; Poveştile crivăţului etc.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucu%C8%9Ba
http://agonia.ro/index.php/author/0036522/type/all/Toate



Poezia zilei, Emanoil Bucuţa:  

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.

Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.

Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.


Alţi scriitori:
Samson Bodnărescu, n. 1840



Ion Lazu - La Gura Râului - Gura Raiului...