miercuri, 31 mai 2017



Scriitorul zilei: Onisifor Ghibu, n. 31 mai 1883  - m. 31 oct. 1972
                                            

S-a născut la Sălişte, unde şi-a făcut şcoala primară; pentru liceu merge la Sibiu, apoi la Braşov. Va reveni la Sibiu pentru studii teologice, pe care le desăvârşeşte la Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena, unde îşi ia doctoratul în  filosofie şi istoria culturii (1909). Revenit în Transilvania, va fi inspector şcolar între 1910 şi 1914, înfiinţând nu mai puţin de 3.000 şcoli săteşti româneşti; concomitent profesor la Teologia din Sibiu. La izbucnirea Războiului, 1914, se refugiază  în Basarabia şi împreună cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi câţiva cărturari localnici va milita pentru revenirea Basarabiei la România. Dar şi pentru intrarea României în război de partea Antantei, pentru redobândirea Transilvaniei -, motive pentru care în 1915, la Budapesta, a fost condamnat la moarte în contumacie. Pentru rezolvarea celeilalte mari aspiraţii naţionale, cea basarabeană, va alege calea politică, înfiinţând în 1917 Partidul Naţional Moldovenesc. A fost cel mai activ militant pentru Unirea Basarabiei cu România.  A reuşit să înfiinţeze şcoli săteşti în limba română în toată Basarabia şi să le doteze corespunzător. A stăruit pentru înfiinţarea unui Institut de Agronomie la Chişinău, considerat ca prioritar faţă de un institut teologic. A scos dincolo de Prut prima revistă cu litere latine: Ardealul, din 1918 devenită România Nouă, militând "pentru unirea politică a tuturor românilor". Transportase dincolo de Prut o tipografie cu caractere latine, anume în acest scop. A donat basarabenilor o bogată bibliotecă românească publică. A fost ales în Primul Sfat al Ţării din 1918, senator de Orhei.
Unirea odată înfăptuită, revine în Ardeal, unde preia Universitatea din Cluj, o restructurează pe coordonate româneşti, iar pentru a-i mări prestigiul, îl convinge pe Emil Racoviţă să revină la Cluj, unde îi înfiinţează un Institut de speologie, primul din lume. Alţi câţiva profesori şi savanţi parizieni au fost aduşi la Cluj şi le-a creat avantaje, aşa încât s-au împământenit. Devine profesor universitar la Cluj şi este ales membru corespondent al Academiei Române - unul dintre cei 12 academicieni din Mărginime, despre care vorbeam aici cu câteva zile în urmă. Cu mari iniţiative, inflexibil, dârz, răzbătător, plin de neasemuit curaj, va scrie în 1956 lui Bulganin, lui Hruşciov, cerând revizuirea atitudinii faţă de Basarabia răpită. Oricum, era mult după cele ce pătimise încă din 1945, imediat după instalarea sovieticilor învingători. A fost arestat fără judecată şi ţinut un an în lagărul de la Caracal. Interdicţie de semnătură timp de 3 decenii, perioadă în care a continuat să scrie miile de pagini de memorialistică. Rearestat în 1956, când deja avea 73 de ani!, probabil în legătură cu scrisorile adresate Moscovei, a făcut încă doi ani de închisoare, din cei cinci, amnistiat de Petru Groza, comiliton din tinereţe. Abia la centenarul său, inclus pe listele UNESCO, s-a vorbit din nou de marele luptător pentru unitatea naţională a românilor, pentru ridicarea poporului prin învăţătură, prin cultură, prin continuarea tradiţiilor.
I-au apărut, în special după Decembrie 1989, prin marea grijă a fiului său Octavian Ghibu, numeroase cărţi de memorii, dar şi studii de pedagogie, de didactică, de folclor, de  religie, evocări, jurnale de călătorie. Mai cunoscut şi admirat în Basarabia decât la noi, considerat pentru faptele sale istorice drept "apostolul Basarabiei", a fost editat la Chişinău, i s-a ridicat un monument lui şi fiului său Octavian (1998), a apărut pe timbre, în efigii, s-a dat numele său unor licee şi institute de cercetare. Ele nu lipsesc nici din Transilvania ultimelor două decenii, pe bună dreptate.
Prezentat ca mare militant naţionalist în Istoria lui Marian Popa, vol I şi II, nu-l regăsim nici măcar la indice de nume în cea a lui N.M., el însuşi cu ascendenţă sibiană. Între Ghibu şi Ghiu l-a prefreat pe cel cu o literă mai puţin. Economie la sânge.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Onisifor_Ghibu
 http://www.onisifor-ghibu.ro/DespreOnisiforGhibu.html
 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/onisifor-ghibu-apostolul-basarabiei-210965.html
***


Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale

5 aprilie 2007 (...): Ies în Piaţa Decebal, o iau pe Calea Călăraşilor ca să dau în Hristo Botev, dar realizez că numărul 22 nu este spre Piaţa Rosetti, ci înapoi. Acolo, după două restaurante, un imobil cu o singură scară, de 5 etaje, iar în dreapta intrării există o placă memorială dichisită, pentru Onisifor şi Octavian Ghibu. Intru fără probleme, e o casă cu firme? La etaj vorbesc cu dna Ghibu, spre 80 de ani, foarte scundă, slabă rău, faţa prelungă, ochi verzi-albaştri. Nu pare încântată de încă o placă memorială, mă previne că va trebui o aprobare de la comitetul de locatari, de la... Dar pe a lor cum au pus-o?, întreb. Acum 11 ani, fără nici o aprobare. Să-l caut pe administrator, Radu Gheorghe, la parter. Cobor, nu-l găsesc. Dar coboară alt domn în vârstă, tot Radu, însă Octavian, acesta foarte cooperant, l-a cunoscut pe Nicolae Carandino, om fin etc, bine că ne-am gândit, el e de acord, ne sprijină, îmi dă telefonul lui, îl am şi pe al dnei Constanţa Ghibu. La apartamentul 16 stă un Căpuşan, acum nu e acasă. Între timp coboară şi dna Ghibu, îl căuta pe celălalt Radu, probabil tot în chestiunea noastră -  şi după ce dânsa pleacă, domnul cumsecade îmi spune că e o femeie ranchiunoasă, dar că Nicolae Carandino merită, e o onoare pentru bloc. Iată un om simplu dar nu lipsit de bun simţ. Îl pozez la intrarea în imobil, apoi dăm mâna şi plec într-ale mele. Îmi spusese că în ultimii săi ani de viaţă N.C. a fost sechestrat în cameră de o concubină ieşită din minţi...Mă gândesc la vajnicul gazetar interbelic, la felul lui de a fi dârz şi bătăios şi mă întristează acest sfârşit nemeritat.
(...)30 august 2007: Oprim pe Hristo Botev la nr. 22, pentru N. Carandino. Urc şi sun la etajul I, acolo o basarabeancă, vorbind destul de rău româneşte, ajunsă aici ca menajeră; ea nu ştie rosturile... Urc la II, iese dna Ghibu, explic, mă invită înăuntru, stă în două camere, aflând că sunt basarabean şi ştiu de faptele lui Onisifor Ghibu de la Chişinău pe vremea Primului război şi a luptei pentru Unirea cea mare, îmi arată fotografia monumentului ridicat lui O.G. la Chişinău, autor Adoc, foarte frumos; acolo au şi o bibliotecă Ghibu. Pe merit, zic. Îi spun că am cartea de evocări şi memorii, că am urmărit interviurile TV cu Octavian Ghibu. Pe pereţi, icoane pe sticlă, un Băncilă. Câteva fraze cu această doamnă ce se dovedeşte agreabilă; îmi dă un ghem de sfoară, îl las să coboare prin balcon, C.C. leagă firul, bag ştecherul în priză, cobor împreună cu dna Ghibu, să vadă şi dânsa locul unde punem placa. Urc din nou, decuplez firul şi îl lansez pe geam. Ne despărţim cu bune vorbe...



Poezia zilei, Iustin Moraru, n. 11 martie 1944

Cușca leului liber

Urmăresc îndelung
Leul plimbându-se-n cușca
Din amintire.
Ochii lui somnoroși, fără lacrimi.
mersul lui brutal întrerupt
La un pas de-ntâlnirea cu gratiile
Imaginare.

În coama lui foșnește universul.
În nările lui - o iubire sălbatică,
Aburuu pădurilor în zori
Și prada fumegând pe altarul de jertfă.

Cușca lui e pierdută-n trecut
dar rămâne captiv între gratii de umbră.
Resemnat, a uitat că e liber.
Sirenele spaimei ocrotitoare
Îi mai joacă regatul la zaruri.

Prins în plasa de aur
A iluziei dulci că mai e prizonier
Nu îndrăznește să fugă în vis.
Răcnetul lui neauzit
Cutremură peștera umbrelor
În care putrezește de viu.

În coama lui foșnește universul.
În ochii lui mai arde
Soarele libertății
Pe altarul jertfei zadarnice.

(din volumul Cușca leului liber, ed. TipoMoldova, 2016)







Alţi scriitori:
M. Blecher, m. 1938
Adriana Bittel, n. 1946
Vasile Nicolescu, m. 1990



Ion Lazu - Vești din Groapa Văcărești, III