vineri, 7 aprilie 2017

Scriitorul zilei. Al. George,  n. 6 aprilie 1930. – d. 28 sept. 2012 

   

S-a născut în Bucureşti. După liceu s-a înscris la Filologie, 1949 ,dar în al doilea an de studii a fost exmatriculat pe motive politice. A lucrat ca desenator tehnic, în construcţii, apoi ca bibliotecar la Academie.
A debutat în Luceafărul, la 39 de ani, cu o povestire, 1969, iar  în 1970 în volum cu proze scurte: Simple întâmplări cu semnul la urmă şi cu Marele Alpha, o exegeză argheziană.(Prin debutul întârziat şi prin modul de abordare a prozei, se consideră ca făcând parte din Şcoala prozatorilor de la Târgovişte.) A urmat să scrie eseuri, critică şi istorie literară, povestiri şi romane; a îngrijit ediţii, a tradus din marea literatură a lumii.
Mereu foarte bine informat şi exprimând opinii strict personale, indiferent de subiectul abordat, Al. George s-a individualizat ca personalitate inconfundabilă în peisajul literar contemporan. Fără a izbuti să răstoarne percepţia consacrată cu privire la marii scriitori pe care îi discută, temeinicia cercetărilor sale de critică şi istorie literară nu a putut fi contestată de nimeni; a adus de fiecare dată nenumărate observaţii şi interpretări care au întregit imaginea scriitorului discutat.
Capodopera sa, romanul Oameni și umbre, glasuri, tăceri, are el însuşi un adevărat roman al elaborării şi publicăriieste, după mărturisirea autorului, un roman total, singura carte pe care ar fi vrut să o scrie, începută la prima tinereţe şi în care s-a străduit să consemneze tot ce crede despre lume; bolnăvicios la tinereţe sau doar ipohondru, dorea să lase o mărturie, înainte de prematurul sfârşit. Destinul a pus la cale o frumoasă ironie, căci autorul, acum la 82 de ani, este încă în plină efervescenţă creatoare. Nu neapărat un fervent al vieţii literare de reprezentare, a participat la unele întâlniri scriitoriceşti şi s-a implicat în discuţii. Până de curând deţinea rubrici permanente în revistele Luceafărul şi Litere ( de la Târgovişte), alături de alţi venerabili precum Barbu Cioculescu, Mircea Horia Simionescu etc.

Studii critice: Marele Alfa, eseu critic despre opera lui Tudor Arghezi, 1970 (ed. a II-a, 2005); Semne şi repere, 1971; În jurul lui Lovinescu, studiu monografic, 1975; Mateiu I. Caragiale, micromonografie, 1981; La sfârşitul lecturii, I-III, 1973-1980; Caragiale, 1996

Povestiri: Simple întîmplări cu sensul la urmă, nuvele, 1970; Clepsidra cu venin, 1971; Simple întîmplări în gînd şi spaţii, povestiri, 1982; Petreceri cu gîndul şi inducţii sentimentale, povestiri, 1986; Paşii unui fantasticist. Povestiri, 2009

Romane: Caiet pentru..., 1984; Dimineaţa devreme, 1987; Seara târziu, 1988; Într-o dimineaţă de toamnă. Cinci sau chiar şase personaje în jurul unui autor, 1989; Oameni şi umbre, glasuri, tăceri,  2003; Simplex, , 2008.

Publicistică: Capricii şi treceri cu gândul prin spaţii, Bucureşti, 1994; Pro libertate, Bucureşti, 1999; În treacăt, văzând, reflectând, Târgovişte, 2001; Constatări în curs şi la fine, Târgovişte, 2002; Litere şi clipe, 2007.

ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_George
***
Perceput ca lup singuratic, neîncadrat vreunei grupări, cu impulsul de a se delimita de părerile altora, de cele general acceptate din comoditate, din spirit de echipă etc, s-a angajat în destule controverse, a contestat, a combătut, a venit cu noi argumente şi a lăsat impresia că se ocupă de istorie literară din contrarietatea că proza sa nu este favorabil percepută.  În ultimele decenii, mi s-a întâmplat să-l întâlnesc în cartierul Balta Albă, unde schimbam fraze convenţionale, fără să am convingerea că îmi cunoaşte numele. Am consemnat în Jurnalul meu câteva din discuţiile noastre. Şi mărturisirile sale de la Sala oglinzilor, în cadrul programului Să ne cunoaştem scriitorii. L-am consultat cu privire la adresele unor scriitori cărora doream să le punem plăci memoriale. Văzuse câteva prin oraş, i se păreau cam stereotipe. Dar ce-ar trebui să scriem?, l-am întrebat. S-a eschivat să-mi răspundă. 
Cu câţiva ani în urmă, la o întâlnire pe scările USR, mi-a mărturisit că s-a mutat în alt cartier; nevoit să vină pentru cumpărături în Piaţa Amzei, pentru că în zonă nu sunt magazine alimentare. Ceva îmi spunea că îi cam lipseşte simţul practic. Dar cine e perfect?!


Alţi scriitori:
Petru Poantă, n. 1947


Poezia zilei: Nichita Danilov, n. 1952
Imagini pentru nichita danilov imagini

*

Arunc zarurile pe trupul unei femei
și pierd. Și astfel trupul ei
se acoperă încet de cenușă.
Ea mă privește și plânge.

Îsi acoperă cu mâinile fața și plânge.
Îi simt pieptul cum urcă și coboară
în aerul greu și vâscos.
Îi aud oftatul adânc
împrăștiind cenușa.

Ea stă în fața mea si plânge.
Îi privesc părul greu si bogat,
acoperind întreg câmpul.
Îi simt trupul tânăr si obosit
cum se zguduie de plâns
si-mprăștie cenușa.

Arunc zarurile peste trupul unei femei,
ea mă privește si plânge.
 






Alt secol

Îngerul meu tămăduitor
n-are aură, nici aripi.
Îmi pune degetul pe rană şi-mi spune:
"Exişti, Danilov, exişti?"
"Exist, exist, îi răspund.
De mai bine de-un sfert de secol
nu fac decât să exist".
"Atunci fii mai sigur de tine
şi există cu adevărat!"
"Exist, exist, îi răspund."
"La vârsta ta, eu eram altfel, îmi spune.
Tu parcă n-ai sânge în vene,
n-ai viaţă, n-ai demon."
"Exist, exist, îi răspund.
De mai bine de un sfert de secol
mă străduiesc să exist."

"Atunci caută-ţi cealaltă jumătate a ta
şi există cu adevărat!"
"Cealaltă jumătate a mea
a rămas dincolo. Dincolo, îi răsound.
Du-mă în alt timp, în alt secol..."
(preluare de pe internet) 




Cărțile prietenilor mei: Titus Vâjeu, Gândul și șoapta, 
antologie lirică, 398 pagini, Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2016



 Titus Vâjeu: Dezicere târzie


Dac-aș fi un om frumos,dac-aș fi o arătare,de-aș fi blond ca un poet,o planetă-n destrămare.Dac-aș fi un arlechin,dac-aș fi o vorbă spusălângă un pahar de vin,lângă melodia dusă.Dac-aș fi ce n-am mai fost, dac-aș fi ce n-o să fie,aș închide taina taîntr-un ceas de poezie.



Ion Lazu: Imagini de aprilie...