sâmbătă, 8 aprilie 2017

Scriitorul zilei: Al. Kirițescu,  n. 28 martie 1888 - d. 9 aprilie 1961
  

  
    
Piteştean prin naştere, şi-a făcut liceul la Gh. Lazăr în Bucureşti, 1903, apoi Dreptul, 1915. A debutat cu piesa Învinşii, 1914 şi a avut o intensă activitate publicistică la Rampa, Adevărul, alte reviste în vogă. Anişoara şi ispita, 1929, Gaiţele, 1930 şi Florentina, 1931, constituind "trilogia burgheză", l-au propulsat în prima linie a dramaturgiei româneşti din Interbelic. A continuat cu alte câteva piese în registru comic-buf: Lăcustele, Intermezzo, Dictatorul, dar s-a concentrat asupra unei fresce renascentiste: trilogia: Borgia, 1936, Nunta din Perugia, 1947 şi Michelangelo, 1948, piese de un formidabil suflu romantic, nemaiîntîlnit în dramaturgia românească. Între 1938 şi 1940 fusese ataşat cultural la Roma, s-a pătruns deci de atmosfera din vremea papilor Borgia şi a lui Michelangelo, Rafael etc., o lume de titani şi de monştri. (Şi fapt este că, ascultate la radio, în emisiunea "Teatru la microfon", aceste piese ale lui Kiriţescu mi s-au părut tot ce avem mai valoros în acest domeniu al dramaturgiei clasice, mult deasupra lui Danton de Camil Petrescu.) Aşa cum dincolo, în "trilogia burgheză" avea să atingă performanţa din prezentarea unui clan de burghezi scăpătaţi, un infernal "cuib de viespi", în care generaţiile se sfâşie la modul isteric, într-o irepresibilă răbufnire resentimentară exacerbată, a unor "oameni furioşi", animaţi de cruzimi fără motiv, de resorturi ale automatismelor vidate de orice sentiment.
Abstras în lumea harpiilor sale, autorul s-a cam dezinteresat de soarta operei, astfel că prima culegere a pieselor sale apare abia în 1956, când şi primeşte marele premiu I. L. Caragiale. Oricum, după instalarea comuniştilor, dramaturgul se repliase, scria texte pentru casele de cultură, pentru subsistenţă. Şi se ocupa de traducerea marilor dramaturgi ai lumii, pe măsură ce lucrul devenea posibil. 
Capodopera sa Gaiţele, a cunoscut un succes fulminant, mereu beneficiind de interpreţi excepţionali, fie că vremurile au impus viziuni de satiră socială, fie că totuşi regizorii au mizat pe mesajul general uman al piesei. Personaje inconfundabile, replici memorabile, situaţii scenice explozive, un sondaj nemilos în psihologia abisală a omului de relaţie, care nu trăieşte pentru sine ci pentru a-i demola pe ceilalţi, cu atât mai mult dacă fac parte din clan. El ne sugerează inversul a ceea ce se crezuse îndeobşte: că familia ar asigura protecţia, perpetuarea, mica nemurire în amintirea celor dragi... Nemţoaica din casă, tocmai pentru că stârneşte un haz nebun, ne surprinde prin lucrarea sa malefică întru distrugerea clanului.

Citeşte mai mult:  http://www.autorii.com/scriitori/alexandru-kiritescu/

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

28 iulie 2008: (...) Pe jos spre fosta stradă Al Sahia spre numărul 40, acum J.L. Calderon; am timp să mă gândesc la portarul fost miliţian, care se pliază imediat, îmi toarnă o poveste cu tatăl persecutat de partid. Ca apoi să încerce să mă convingă că totuşi, Dej şi Ceaşcă au făcut mult bine acestui popor. Cât e dezinformare, cât e viclenie, cât e sarcină de serviciu sau provocare (căci mi-a luat datele de pe buletin, nu? – şi până la urmă cum de a ajuns paznic la o bancă străină? Ar fi un personaj cu ascunzişuri şi surprize, dar am eu acum timp de construcţii epice?
Intru, sun la trei apartamente de la parter, nici un răspuns. Când să ies, apare o tânără, îi spun cu ce problemă am venit (pentru Al. Kiriţescu), îmi arată că la avizier este telefonul unei administratoare, care nu locuieşte aici şi care, biata, tocmai a suferit o operaţie. O sun, e de acord în principiu, dar să dăm un telefon la preşedinta asociaţiei de proprietari; îmi dă telefonul ei, o sun de pe mobil; e de acord, dar să-i dau timp de vreo săptămână, ca să vorbească despre asta cu colocatarii.
De acolo tot pe jos spre C.A. Rosetti 24, unde a locuit poetul Virgil Gheorghiu. Până să ajung acolo, de la colţul cu nr. 25, unde vreau să pun placa cu Alice Voinescu, tocmai iese din imobil un bătrânel; îl abordez despre reparaţiile blocului lor, îmi spune că da, s-a terminat cu consolidarea, iar de ajustarea faţadei nu s-au mai apucat, din lipsă de fonduri. Îi spun că am vorbit cu preşedintele pentru punerea unei plăci memoriale, da, cu Mihalache de la etajul 2, ap. 11. Şi bravul om mă bate amical pe umăr. O dată în plus, omul sfinţeşte locul.
                             













Alţi scriitori:
Camil Petrescu, n. 1894
Francisc Munteanu, n. 1924


Poezia zilei: Cassian Maria Spiridon, n. 1950


O datorie de împlinit


mîinile mele îţi aud sufletul
prin toate cele zece papile
cu ochi foarte mici
ca punctul roşu de laser
purtătoare ale celor zece porunci
îţi desenează conturul energiilor interioare
pe ecranele întunecate
căutătoarele de sens/ pe şira fierbinte a spinării
printre coastele verticale ale nopţii
e inima bubuind în chivot
păzitoare
la vremea cînd ploaia calcă
frunza şi iarba/ fir după fir
numărătoare astrală
de parcă ar vrea să ne spună
cîte stele acum ne privesc
doar moartea urcătoare-n spirală
mereu cu o treaptă mai sus
adună suflet cu suflet
la un abac ceresc
la fiecare dîndu-i partea/

atît cît se cuvine din potopuri


Poezia zilei: Mihu Dragomir,, m. 8 aprilie 1964

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele dansează în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfiră ca o harfă.
Poate nu stii, poate n-ai să ştii,
dar mersul tău e-un alfabet copilăresc,
şi numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
şi dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
şi-aud în lacul neliniştit al inimii
un foşnet : se desprimăvărează.





Cărțile prietenilor mei: Florin Mihăilescu - E. Lovinescu și antinomiile criticii, 578 pagini, ed. TipoMoldova, 2017.


  





Ion Lazu - La umbra pomilor în floare, I