miercuri, 8 martie 2017




8 martie:  Radu Tudoran, n. 8 martie 1910 - d. 18 noiembrie 1992
Fiul unui funcţionar din marina comercială, de la care s-ar părea că a moştenit tentaţia călătoriilor, RT, pe adevăratul său nume Nicolae Bogza, frate mai mare al poetului Geo Bogza, de care s-a îndepărtat pentru toată viaţa, a făcut şcoala primară la Ploieşti, urmând apoi Liceul militar de la Mânăstirea Dealului, mai mult constrâns de dificulăţi materiale, întrucât tatăl murise. Tot de nevoie şi-a continuat studiile militare la Şcoala de Ofiţeri din Sibiu, absolvită în 1932, după care a rămas în armată doar până în 1938. 
Publicase prin ziare reportaje şi unele proze în reviste, iar din 1940, cu apariţia primului său volum de nuvele Oraşul cu fete sărace, recurge la pseudonimul Radu Tudoran, spre a nu se face vreo legătură cu numele turbulentului frate avangardist şi nu numai. În anul următor, 1941, publică romanul Un port la Răsărit, una dintre cărţile performante ale autorului, unde îşi dă întreaga măsură a înzestrării pentru roman: fluenţa, eleganţa stilului, care îl plasează printre marii maeştri ai scrisului românesc, vocaţia de povestitor,  trăirea intensă a sentimentelor, chemarea spre călătorii şi alte universuri umane... Vreme de război fiind, romanul nu a fost corect receptat, deşi s-au tras mai multe ediţii şi aceasta se va răsfrânge asupra perceperii întregului său demers scriptural - şi este vorba despre unul dintre cei mai prolifici autori români, dar şi despre un autor de multe best-seller-uri.  În 1943, în aceleaşi condiţii de  război, îi apar Anotimpuri  şi  Flăcări, o scriere inspirată din mediul petrolier, căci s-a născut într-o astfel de regiune, pe valea Dofteana. Din 1947, timp de 7 ani trăieşte retras, câştigându-şi existenţa din traduceri. Nu se putea aduce în discuţie un roman precum Un port la răsărit, localizat la Cetatea Albă, în Basarabia  înşfăcată pentru a doua oară de sovietici...
La un moment dat exclus din Societatea scriitorilor de culturnicul Mihai Novicov. Dedat visătoriei, jinduind să călătorească, se mută la Brăila şi acolo îşi încropeşte cu greu o goeletă, numită  Speranţa, care nu a ridicat niciodată ancora, însă pe puntea căreia, în imposibilitatea de a porni în larg, îşi trăieşte mental marile aventuri acvatice: vaporaşul însăilat cu propriile mâini îl va ajuta să re-descopere lumea pe care tot navele o descoperiseră, iar în acest timp al călătoriilor aventurierul nostru spera să se descopere/cunoască pe sine.  
A fost teribila răzbunare a visătorului, căci în 1954, cu romanul de aventuri pentru tineret Toate pânzele sus!, apărut în plin proletcultism, dă marea lovitură a carierei sale scriitoriceşti: un succes fulminant, ediţii peste ediţii, tiraje de milioane. Autorul, tot nevindecat, se va gândi în mod serios să-şi construiască altă ambarcaţiune, vis oprit la jumătate, date fiind vremurile dejiste, când libertatea putea fi obţinută numai în visarea pură. Îşi va continua aventurile pe hârtie, publicând: Ultima poveste, 1956; Dunărea revărsată, 1961; Marea şi Maria, 1973: Acea fată frumoasă, 1974. În timp, s-a ivit şi prilejul unor călătorii reale, pe patru roţi..., iar RT a scris într-un stil inconfundasbil minunate jurnale de călătorie: Al optzecişidoilea, 1966, Oglinda retrovizoare, 1970, La nord de noi înşine, 1979; Frumoasa adormită, 1981. Mari delectări pentru un cititor împătimit, precum eram pe-atunci. Omul singuratic, pornit la drum, atent la ce se petrece în preajmă, notându-şi scene la faţa locului, recuperând sensul uman al unor clipe de viaţă, fără prejudecata elitistului care se înfiinţează la Palatul Pitti din Florenţa şi ne livrează cugetări sagace despre arta universală. Nici gând de aşa ceva! Iată dar secretul marelui succes al acestui scriitor cu instinct sigur, concentrat pe lumea sa de gânduri şi trăiri. 
La New York sau altundeva în USA, reuşeşte să-i adune la aceeaşi masă pe câţiva mari exilaţi - nu stau să-i enumer - iar după o discuţie de 2-3 ore, vizitatorul excedat se scuză, se urcă în maşină şi porneşte mai departe la drum, simţind că a adunat suficiente impresii ce merită a fi consemnate; că altundeva este substanţa cărţii sale, în lumea sa lăuntrică... Pe când faimoasele State Unite nu sunt pentru automobilistul ce şi-a pus cap-compas ţărmul de dincolo, al Pacificului, decât o "frumoasă adormită". Anume această abordare îl singularizează pe Radu Tudoran şi asta face substanţa scrierilor sale, autenticitatea relatărilor.
Începând cu 1978 autorul dă la lumină un ciclu de romane: Sfârşit de mileniu, din care au apărut, la intervale de 1-2 ani un număr de 7 romane, începând cu Casa Domnului Alcibiade, o uriaşă frescă a societăţii româneşti din veacul XX, adusă cu romanul Sub zero grade, apărut postum, la perioada 1941-1944 - războiul şi ocupaţia sovietică - un  sfârşit de lume şi începutul scrâşnit al unui mare chin comunitar.

Citeşte mai mult:
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Tudoran
 http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/radu-tudoran-si-revansa-prin-literatura-517442.htm
http://www.romlit.ro/radu_tudoran
*
Am pus o placă memorială pentru Radu Tudoran pe Şipotul Fântânilor nr. 5, înainte de a intra în parcul Cișmigiu.



Poezia zilei, Dimitrie Stelaru, n. 8 III 1917
  Apele morţii
 Vai ! iar se apropie moartea de tine —
Iar vine cu o mie de aripi, te uită !
Drumul ei se cască din lună,
Plutește în apele visului fără rușine.
Iadul ei nu e iad —
Un
Rai
Unde sângele înflorește,
Pe unde tu odată

Îți răsturnai inima necurată.
Se duce și vine — dar vine, vine
Cu spectre din nopți saturnale,
În foșnet solemn de temple străine.
Vai iat-o, iat-o aproape —
Degetele roșii mângâie voalul pletelor tale.
De mult în imensele goluri,
Ca o groază a cerului,
Domneau imaginarele stoluri —
De mult duhul negru defăimase
Oasele tale viermănoase.

Alţi scriitori:
Agatha Grigorescu Bacovia,  n. 8 martie 1895  - d. 12 octombrie 1981
Al. Vergu, n. 1925
Radu Ciobanu, n. 1935
Corneliu Șerban, n. 1937
Gala Galaction, n. 16 aprilie 1879 - m. martie 1961


                                 

Din ciclul ”Florile Lidiei” - Violeta peruană.                                                        ”