luni, 6 martie 2017



6 martie: Ben Corlaciu, n. 6 martie 1924 - d. 15 iunie 1981

 

Joc de Hydrargir


Pat îmi făcusem din masa aceea, grea, 
pentru adormire după crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul bacililor
ca un exod lunar se arcuia.

Cântecul violei în pieptul osos
se înăbuşea murind cu plămânii, 
mai palidă, uscată, pielea mâinii, 
pe ultimul pahar, tremura.
                        
Cei din urmă prieteni, bacilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne, 
te înjura și ochii, demenți, râdeau.

Mercurul termometrului spart se scaldă
în vinul închegat al ultimei nopți -
în sângele altei neîndurate morți.

Sfârşitul, îndepărtatul sfârşit, zăbovea
prin aluviunile coastelor rărite.

***
Născut la Galaţi, şi-a făcut şcoala primară şi liceul la Bucureşti, după care a absolvit Literele şi Filosofia, 1947.  A debutat de timpuriu şi este îndeobşte cunoscut ca făcând parte din "gruparea de la Albatros", cu Geo Dumitrescu, Dinu Pillat, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru. Li s-a mai spus şi "generaţia războiului", ori "generaţia pierdută".  Poet mai ales, dar şi fin prozator, a debutat la 17 ani, cu Tavernale, 1941, alte cărţi de poezie urmând anual: Pelerinul stelelor, 1942; Arhipelag, 1943; Manifest liric, 1946, dar şi prozele din Moartea lângă cer, 1946. o capodoperă nu doar a autorului, ci a prozei scurte româneşti - am susţinut asta în diverse ocazii -, avea deci, la doar 22 de ani, până să fi absolvit facultatea, 5 volume, unele premiate.
Dezolare, bacovianism, anarhie, contestarea ordinii de toate felurile, avangardă. Frondă, bravadă, sarcasm, poza damnatului. Între 1949 şi 1951 publică 3-4 cărţi,"pe linie", probabil victima unei autoamăgiri, după care îşi ia seama. De altfel în 1954 este exclus din Uniunea Scriitorilor, fiind un temperament colţos, amestec de orgoliu şi anarhie, reprimit abia în 1965. Devine directorul Casei Scriitorilor, apoi al Almanahului literar. Publicase între timp romanul Cazul doctor Udrea, iar în anul 1965, al reconcilierii, romanul Baritina. A tradus Isadora Duncan, 1946, împreună cu Geo Dumitrescu, apoi Micul prinţ, 1962 şi din Leon Negruzzi, 1974, în colaborare. Alte titluri: Poeme florivore, 1972; Strigoaica şi casa nebună, 1973;Arcul biologic, 1974. În 1975 cere expatrierea, iar 6 ani mai târziu, moare la Paris. Postum i-a apărut, în franceză Orice speranţă va fi pedepsită de un scriitor român la Paris, rememorări ale vieţii literare din părăsita ţară şi viaţă.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ben_Corlaciu
 http://www.crispedia.ro/Ben_Corlaciu
***

Ion Lazu / Ion Murgeanu: Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007: 
 Dar cîte nu mi-a spus acest cicerone al vieţii literare trăite (actorul Ludovic Antal, n.m.), suplinind inabilitatea mea de a penetra în intimitatea ei?! Ca satelit al său, în trecerea printre constelaţiile ilustre sau mai puţin frecventate, pe mulţi i-am cunoscut, cu destui am schimbat o strîngere de mînă, o frază două. Cu convingerea intimă că mi se face o favoare, că nu ei trebuie să fie atenţi la numele şi prestaţia mea improvizată, ci eu trebuia să fiu concentrat asupra momentului de graţie: ochi şi urechi. I-am intersectat pe Al. Philippide, pe Nichifor Crainic, pe Petre Pandrea, dar şi pe Nicolae Tăutu, colonelul Dvs din perioada cazonă, care mi-a lăsat impresia că-şi împărţea viaţa între recitaluri şi restaurant, mereu cu haz, mereu bonom, după ce mai întîi se convinsese că patentul funcţionează; dar şi pe Al. Andriţoiu, cu a sa “Toamnă mai galbenă ca Palia de la Orăştie”, un vers care el singur te poate salva de la anonimat; dar şi pe I. Peltz, conferenţiar la ARLUS; pe caricaturistul şi scriitorul Neagu Rădulescu, pe poetul oltean Virgil Carianopol, pe Geo Dumitrescu şi pe Ben Corlaciu. (Cîndva, trecînd pe trotuarul de la Leonida, deodată aud: “Să trăiască poetul Ion Lazu!” Am tresărit, plăcut surprins. Mă uit, nedumerit: era caricaturistul şi scriitorul Neagu Rădulescu. Abia dacă ne cunoşteam. Şi mi-am zis: Ce generaţie!, ce domni!, ce oameni generoşi, aceşti scriitori mai vîrstnici! În timp ce colegii de generaţie…) Pe cîţiva dintre aceştia i-am avut oaspeţi la întreprinderea unde lucram: Neagu Rădulescu a prezentat amintiri din viaţa literară; Ben Corlaciu, care tocmai scosese Baritina, un roman despre geologul Bazaca (prototipul fiind Bacalu, care descoperise zăcămîntul de baritină de la Somova), a venit să-şi prezinte cartea, să converseze cu prospectorii, să dea autografe. Însă eu îl preţuiam mai ales pentru versurile sale şi nu în ultimul rînd pentru acea bijuterie, micul roman Moartea lîngă cer, proză fulgurantă, care stă bine lîngă Trîntorul lui Emil Botta şi lîngă Cele patru anotimpuri ale Anei Blandiana. Ca să se confirme aserţiunea mea că atunci cînd poeţii au curajul să scrie proză, te poţi aştepta la mari surprize, la adevărate performanţe. Cu Ben Corlaciu, un alt domn al literelor, am rămas în bune relaţii, l-am vizitat la spitalul de boli pulmonare Tunari cînd a avut probleme de sănătate, chiar înainte să părăsească ţara. A devenit, vrînd-nevrînd unul dintre personajele romanului meu Curtea interioară, unde apar şi alţi scriitori, despre unii va veni vorba în curînd. Unul dintre personajele principale fiind chiar Antal, în carte actorul Banta.
Se aduna Antal mai ales cu cei din generaţia singaporeană, cu Tudor George, poate mai cunoscut ca Ahoe, pe care îl zărisem mai întîi la SRSC, unde la rînd cu mulţi alţii se produsese pentru prima oară în public cu poemul Micromacro, după ce atîţia ani, poate două decenii, fusese ţinut la index. Tocmai  îi apăruse Veveriţa de foc, volumul de poezii pentru copii. În  timp a mai scris şi alte cărţi pentru copii, frumos ilustrate chiar de autor. Acum  ar fi de reeditat – dar cine se aventurează? Ahoe  era în dîrdoră cu Teodor Pîcă, idem cu Leonid Dimod, mustăciosul muşchetar, poet fabulos, dintre fondatorii onirismului la noi. Inconfundabile evoluţiile eului său poetic, teleportat în cele mai neaşteptate medii şi împrejurări, zburînd instantaneu prin lucarnă, de obicei, ca să plonjeze în plină irealitate. Ţinea  aproape de ei Florin Pucă, graficianul solitar, el însuşi în divorţ cu breasla, căutînd compania scriitorilor, a poeţilor în speţă. Ilustraţiile lui la cărţile de poezie ale prietenilor erau adevărate spectacole. Spectacol se intitulează o astfel de carte scoasă în colaborare chiar cu Dimov. Dar şi alte şi alte cărţi în care poposea din zborul lui halucinat insolitul personaj al lui Pucă, în dramatică deambulare prin lumea noastră dar şi prin cerul tuturor închipuirilor. Nimeni dintre cei care l-au văzut vreodată nu-i va uita teribilul ochi, nici aroganta pălărie. Nici treptele evenimenţiale care îl legau de sursa cosmică… 



Descriere: *




 Placa memorială Ben Corlaciu, str. Reconstrucţiei nr. 10, bloc 29, S.III. Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.













Alţi scriitori:
Aurel Maria Baros, n. 1955

C. Rădulescu Motru, m. 1957




Ion Lazu - Enigme pe scoarța platanilor...