joi, 2 martie 2017



2 martie: Radu Gyr,  n. 2 martie 1905 - d. 28 aprilie 1975

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

***

Descriere: *
Descriere: *

Născut la Câmpulung Muscel, a urmat liceul la Craiova, unde tatăl său era actor, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, respectând interdicţia maternă de a nu se înscrie la Artă dramatică; devine asistentul prof. Mihail Dragomirescu. Înflăcărat patriot, a participat ca licean la luptele de pe Valea Jiului, fiind rănit de două ori. Şi-a luat pseudonim ca să evite persecuţiile directorului de liceu, mereu scandalizat şi vindicativ. A ucenicit cu scriitorii A. de Herz, Elena Farago, C. D. Fortunescu şi D. Nanu. A avut vocaţia prieteniei literare, admirator al lui Felix Aderca, G. M. Vlădescu, Ion Dongorozi, Gib I. Mihăescu, George Murnu, Mihail Dragomirescu, Ion Minulescu, Ion Pillat, Adrian Maniu, M. Sorbul, G. Gregorian, Al. Kazaban, I. Valerian etc. Îi va evoca pe toţi, cu deosebită comprehensiune, În memorialistica sa de sertar.
Talent precoce, publicând prin reviste literare şi înfiinţând reviste, prieten la Craiova cu poeţii Nicolae Milcu, I. Popescu-Ulmu şi George Dumitrescu, şi cu arheologul C. S. Nicolăescu-Plopşor, scriind piese de teatru jucate de liceeni pe scena craioveană, a debutat editorial la terminarea liceului, în 1924, cu  Linişti de schituri  şi a continuat cu alte volume de poezii, printre care: Cerbul de lumină, 1928, premiat de Academie, Cununi uscate, 1938, Poeme de război, 1942, Balade, 1943. A scris pentru copii, dar şi teatru, eseuri foarte avizate despre literatura noastră modernă dar şi despre cea franceză, din care a tradus masiv; a ţinut conferinţe. Colaborator la principalele reviste de dreapta: Universul literar, Gândirea, Gând românesc, Sfarmă-Piatră, Vremea, Axa, Iconar. Inspiraţia sa din tradiţie şi din ortodoxie, însă în linie modernă, diferită de mişcarea sămănătoristă, pe linia Ion Pillat, Vasile Voiculescu, îl face unul dintre principalii animatori ai mişcării legionare. Autor al imnurilor legionare, şef al legionarilor din Oltenia. În timpul scurtei guvernări legionare, ca director al teatrelor, iniţiază în Bucureşti Teatrul evreiesc Baraşeum, singurul existent în statele europene ale vremii, toate de tip fascist.
Pentru militantismul său ortodoxist a fost trimis de Carol II în lagărul politic de la Miercurea Ciuc, (monarhul era înciudat că nu reuşise să confişte în folos propriu Mişcarea), alături de Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade, alţi ideologi ai Mişcării. Trimis în lagărele de reeducare şi de Antonescu, hotărât să-şi lichideze principalul adversar politic, apoi amnistiat, trimis în linia întâi, spre lichidare, de unde se întoarce rănit, publică un nou volum inspirat din tragedia frontului, este din nou trimis în lagăr.... Iar în 1945, inclus în "lotul ziariştilor", este condamnat la 12 ani detenţie. La proces a declarat: "Eu am avut o credinţă." Supus unui regim de exterminare, în primii doi ani legat cu lanţuri de picioare. Eliberat în 1956, este re-arestat în 1958 pentru vina de a fi scris poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!". Condamnat la moarte, pedeapsa îi este schimbată în 25 ani muncă silnică. A continuat să compună poezii de rezistenţă, memorate de colegii de celulă. (L-am amintit aici pe Ovidiu Cotruş, postarea din 24 februarie.). Este de înţeles că suferinţa îndurată cu dârzenie, fără cedări, transformată în martiriu, i-a însufleţit lirica, precum i-a şi legitimat-o. În 1964, la ieşirea din detenţie, este constrâns să colaboreze la revista Pentru patrie, adresată exilului, controlată îndeaproape de securitate, nedifuzată în ţară. O libertate perfidă, mai rea decât chiar închisoarea comunistă... În ultimii ani de viaţă scrie memorialistică: Calendarul meu -  Prietenii, momente şi atitudini literare - apărut la Ed. Ex Ponto, 1996,  constând în 160 pagini de text şi încă 100 pagini cu fotografii, documente şi scrisori facsimilate, prefaţă de Ion Popişteanu, îngrijită de fiica scriitorului Simona Popa-Gyr.
După Decembrie 1989 poezia lui este reeditată, ceea ce nu se întâmplase decât în 1982, la o editură din Canada. Ce-i drept, Nicolae Manolescu a îndrăznit să-l includă în  Antologia poeziei moderne, dar tirajul a fost scos din circulaţie.

citeşte mai mult:      http://www.radugyr.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr


Poezia zilei: Vlad Neagoe, n.  2 martie 1952
Şi morţii

Şi morţii înfrânţi de ţărână,
şi morţii înfrânţi de lumină,
şi sentimentul de irealitate
aruncat în aer de mâini deschise,
şi drumul refăcut de spaima 
fiinţei şi a frumuseţii urcând
în urma furnicilor, pe coaja crăpată
a copacilor spun:
lumea asta nu întoarce nimic înapoi şi...
fac un gol prin care se mişcă
printre rodii înşiraţi la marginea drumului
şi revin mereu fumegând în cetatea zidirii
tot mai crenelată de priviri rătăcite.
Aerul din cămările adânci pare mai bătrân
în casa proaspătă, mirosind a busuioc
şi praful aşternut peste lucruri
 a punctat timpul, blestemat rival,
pe gura mută a altor vremi
şi vorbirea ce plesneşte în pustie -, 
e a altora, a iubirilor toate 
în amărâta nemişcare a cavităţii adormite
aici se naşte şi se moare - în golul care se mişcă,
se-aude sfioasa explozie a înfloririi,
mandibule de cavernă devoră
rădăcinile creaturii, miresmele
actele de binefacere târâte de tancuri
şi sărăcia însângerată de cei ce ne iubesc;
mă simt pustiit şi pustiul pătrunde
în cuvinte, cuvintele în fisurile oaselor
prin unde fine scânteietoare
până la uimire, până la noi ordine
a fi pe apucate până la ultima suflare
a fi pe picioare şi orb ca un gavanos
uitat în cuptor. Dar de acolo ce să sperăm?
Unde să mergem?                             

(din volumul Vorbirea care vede, ed. Albatros, 1999)

                                                                               
Alţi scriitori:
Al. Ciura, n. 15 nov. 1876 - m. 2 martie 1936
Petre Ghelmez, n. 1932
Sanda Golopenţia, n. 1940



Apus de soare la Sinaia