vineri, 3 februarie 2017




3 febriarie: Ioan Flora: n. 20 decembrie 1950 - d. 3 februarie 2005

Dintr-o familie românească din Satu Nou, zona Pancevo, Banatul Sârbesc, a terminat liceul la Vârşeţ, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, 1973, a predat literatura română la Alibunar, a fost redactor la ziare şi reviste din Banatul sârbesc. Debutase la 20 de ani cu Valsuri, 1970, Pancevo, urmat de Iedera, 1975, Fişe poetice, 1977, Terapia muncii 1981, Starea de fapt, 1986; publică în România noi cărţi de poezie, în mai multe ediţii. Are succes cu antologia Poeme,1993, urmată de Discurs asupra Struţocămilei, 1995, 1998, poate cartea cea mai discutată de critica literară; Iepurele suedez, 1998, Medeea şi maşinile ei de război, 2000, i-au consolidat statutul de poet dezinhibat, postmodernist. Este considerat ca aparţinând grupării optzeciste, trecut printre cei din eşalonul fruntaş, antologat. Dispariţia subită a poetului, la doar 55 de ani, pe care nu-i arăta nicicum, nu l-a făcut să dispară din peisajul liric românesc. Ce-i drept, prestaţiile sale îţi induceau ideea că poezia este mereu tânără... În chiar acest an, Dumitru Chioaru îl selectează printre cei 80 de poeţi ai generaţiei optzeciste.
Din 1993 se stabilise la Bucureşti, unde devine unul dintre secretarii Uniunii Sriitorilor. Activ, cooperant, cu carismă, iubit de toată lumea literară fără deosebire, apreciat pentru poezia sa, recompensată cu premiul Struga, apoi cu premiul USR şi al scriitorilor din Republica Moldova. Un actant neobosit, mereu prezent la evenimente scriitoriceşti, implicat, dăruit poeziei, cam în genul lui Adam Puslojici, alt actor teribil al Poeziei, pe care adesea îl seconda în periplurile sale prin ţară, dar şi dincolo de Prut. Impresia era de doi supermeni ai liricii dezlănţuite, de neoprit. La aceasta contribuind poate şi patima poeziei, dar până la urmă şi alura celor doi din Banatul sârbesc: doi gladiatori ai metaforei.
I-am pus o placă memorială pe faţada blocului de 10 nivele de pe Bd. Unirii, undeva spre Piaţa Alba Iulia.


Descriere: *

Poezia zilei; Ioan Flora, n. 20 dec. 1950 -d. 3 februarie 2005

Colina mişcătoare

Urcam dimineața prin pădure și aerul scârtaia
sub pașii mei,
ca zăpada în februarie.
Mă împresurau o respirație nemaiîncercată,
o rupere de țesuturi, un scâncet, o negură deasă;
era cum te-ai prăbuși brusc în afara lumii,
cum te-ai rezema de pereții de gheață
ai balenei albe,
de umbra dovleacului uriaș,
răsărit dintr-un munte de nisip.
Și-atunci, deodată se făcu ziuă și-n față
se arătase o luncă și-n mijlocul ei un arțar
și-n mijlocul arțarului, o bufniță albă,
iar în vârful ei, cerul albastru.
Bufnița avea urechi ascuțite și ochii roși și pleoape
și vise roșii.
Dacă stătea așa, împietrită, răspândea în jurul ei
o noapte de aluat moale și lipicios
și clăbuci de lumină.
Dacă zbura,
nu atingea aerul și nu rumega razele roșii de lună.
O priveam năuc, așteptând să latre, să grohaie
sau cel puțin să vorbească.
Mă așteptam să se tulbure oarecum

arătându-și limba, toiagul și mantaua de purpură; să se metamorfozeze pe loc în lup, în apă curgătoare.
Or ea stătea nemișcată în vârful cerului albastru,
nici vie, nici moartă,
și-atunci pădurea se urni din loc
ca o simplă colină mișcătoare.


Alţi scriitori:
Sergiu Filerot, n. 1921
Constant Tonegaru, m. 1952
Tudor George, 3 febr. 1929 - d. 10 ian. 1992
Ionel Teodoreanu, m. 1954
Vasile Gârneţ, n. 1958
Neagu Rădulescu, m. 1972




Ion Lazu - Florile casei îl așteaptă pe Andrei...