marți, 14 februarie 2017



14 febriarie: Mihai Cantuniari, n. 14 februarie 1945.

Descriere: Descriere: https://images-blogger-opensocial.googleusercontent.com/gadgets/proxy?url=http://1.bp.blogspot.com/-oNp69veiRyE/Tzop966LbtI/AAAAAAAAGiY/Av20NYvdyrA/s400/mihai+cantuniari0001.jpg&container=blogger&gadget=a&rewriteMime=image/*  

 S-a născut în Bucureşti, ca fiu al Mariei Zamfirescu (familie faimoasă în România, de boieri civilizatori, un unchi a fost Duiliu Zamfirescu, bunică i-a fost prima ingineră chimist cu doctorat la Sorbona) şi al unui inginer. Copilărie mirifică, la moşiile din Vrancea şi de la Buşteni-Valea Prahovei, evocată magistral în Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, 2007, primul volum memorialistic dintr-un ciclu  Omul ca iarba, din care anul trecut a apărut al doilea volum: Ocarina de lut, 2011, Ed. Humanitas. 
A făcut liceul la Matei Basarab, absolvit în 1962, coleg cu Petru Popescu. Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale, secţia spaniolă, terminată în 1967. Pentru început, cercetător la Institutul de lingvistică, apoi bibliotecar la Academie, o carieră cu vicisitudini, din care s-a salvat excelentul traducător al unor mari scriitori de limbă spaniolă: Cesar Vallejo, Mario Vargas Llosa, Fernando Pessoa, dar şi scriitori români stabiliţi în Spania: Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, dar şi Omar Lara, poetul cilian refugiat politic în România şi care, după câţiva ani a plecat înapoi, în America de Sud.
A debutat cu poezii în Luceafărul, 1972 şi a publicat volume de versuri clasicizante, de influenţă hispanică, însă beneficiind de amprenta foarte personală a poetului traducător, estetizantă, spiritualizată, îndeaproape strunită lingvistic şi stilizată la maxim.Un orgolios "asfinţit de lume", o iscusită punere în scenă a unei  nobleţi de stirpe, căzută "din scări". Titluri: Poezii, 1977; Ultramar, 1978; Plante carnivore, 1980; Nova, 1980; Amadeus, 1983; Cavalerul cu mîna  pe piept, 1984.

 Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/mihai_cantuniari
http://www.crispedia.ro/Mihai_Cantuniari

Cum e şi firesc, pe scriitor îl recomandă cel mai bine propriile texte:

Premiul Milan Kundera
„Eu îmi amintesc. Amintindu-mi, suspend timpul cu o putere de mag.
Mi-a murit tinereţea şi stau s-o priveghez. De altfel, ce altceva sunt paginile mele de jurnal din ultimii cinci ani, dacă nu un priveghi tăcut şi resemnat la catafalcul tinereţii, adică al veşniciei mele? Ca un bondar zănatec îmbătat de corole, m-am căptuşit cu polenul răpit tuturor florilor, lucernelor, miriştilor parfumate de pe parcursul vieţii mele şi îl deşert aici pe paginile albe. Aşa se face că tot mai dese imagini din copilăria-mi îndepărtată, dar şi din adolescenţa zvăpăiată mă împresoară, deşertându-mi la picioare al lor corn al abundenţei, plin de isprăvi, şolticării, hazlii situaţii irepetabile.
Ce rămâne din noi? Ce rămâne dintr-un om minunat ca Mama, femeia plină de viaţă, de dârzenie, de caracter, de demnitate şi simţul onoarei, de grijă şi devotament? Rămâne un nume necitit pe o lespede sfărâmicioasă cu pisanie, nume drept şi cinstit deasupra căruia veneraţia mea a aşternut, cizelată în piatră, o floare; rămân amintirile vreme de cel mult o generaţie şi, iată, câte o poză pe care se depune praful. Atât. Generaţia următoare nu mai ştie ce-i cu fotografia aceea şi – stingherită, confuză – o strecoară întâi într-un sertar uitat, apoi într-o valiză cu vechituri pe care o suie în pod, dacă mai are aşa ceva. Aşa se va întâmpla şi cu mine, şi cu tine, aşa se va întâmpla cu noi toţi.“ (Mihai CANTUNIARI)
(Preluare de pe site-ul ed. Humanitas.

Ion Lazu: Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007:   
7-8 mai 1980.(...) Am ieşit cu aparatul fotografic şi cu teleobiectivul în zona Brezoianu-Universitate şi am făcut poze pe stradă; apoi spre Cartea Romînească şi în uşă îi întîlnesc pe Mircea Ciobanu, Ion Iovan, M. Cantuniari şi încă o persoană. Le-am făcut cîteva poze chiar pe scări, “ca la nuntă”, cum a zis Damian Necula, care s-a băgat şi el în cadru, cu tot cu pipă. Ne-am suit apoi în maşina lui Nelu I., pornind către Casa Scriitorilor; cînd ne dăm jos, unul dintre amicii lui M.C. mă întreabă cine e Iovan, îi spun şi-l întreb la rîndu-mi: Nu sunteţi bucureştean? Atunci aflu că e din Chile şi pe loc realizez că este Omar Lara; mă prezint şi-i spun că am citit poezii de-ale lui şi frumoase traduceri. În grădină la Casa Monteoru, lume multă şi nu găsim decît cîte un loc, pe ici pe colo, deci nu puteam sta împreună; nervoşi, indispuşi, M. Cantuniari se roşise la nas într-un mod foarte expresiv.
La o masă, Ion Sofia Manolescu şi Dan Laurenţiu, acesta anesteziat şi cu deosebire binevoitor. Alături de Mihai Ursachi, foarte blond, de fapt chiar roşcat şi urîţel, însă tocmai aceşti oameni sunt fotogenici (îmi spuneam, pipăindu-mi teleobiectivul…). Eugen Suciu, numai umeri şi plete, Tudor George înconjurat de-o gaşcă, Gh. Pituţ cu amicii de la Luceafărul; la o masă Ileana Mălăncioiu, la alta Nicolae Breban şi aşa mai departe; iar în clădirea Uniunii, în semiobscuritatea barului, se întrezăreau doi lungani în balonzaide largi, ca pe vremuri: Pucă şi Hagiu; prin spaţiul rămas liber evolua Dorin Tudoran – dar fapt este că nu se găseau locuri pentru grupul nostru, deşi pe Mircea îl strigau de pe la mese. A reapărut, mai anevoie, iar în poartă a schimbat cîteva fraze cu N. Manolescu, suplu şi grăbit.
Am căutat un alt restaurant, spre Piaţa Victoriei., colţ cu Lemnea, într-o fostă farmacie. Comesenii s-au jucat pe rînd cu aparatele mele fotografice şi ne-am făcut unii altora poze. Omar Lara mi-a şoptit că ar vrea să se reîntoarcă în Chile, dar nu ştie dacă va fi posibil. Cantuniari are doi copii, unuia îi trimite pensie alimentară, o fată a lui e în Italia. Şi sunt cel mai tînăr dintre voi, dar mă simt bătrîn, zice. Mircea se uită pe rînd la mîinile noastre şi decide că el şi Cantuniari au mîini de tineri, iar noi ceilalţi, de bătrîni. Iovan are 42 de ani, iar Lara 29. Despre mizerabilele reviste literare. Despre traducerea prea anemică a literaturii romîne în alte limbi. Se afirmă că de-alde J. Updike la noi sunt pe puţin 20 de prozatori; încă mai bine stau lucrurile cu poeţii…
            

  Aniversare Radu Cârneci - 85, la Clubul J.L.Calderon, fotografii...
Ieri la ora 11:00, la Sala Calderon, mare sărbătorire a poetului şi traducătorului Radu Cârneci, la împlinirea minunatei vârste de 85 ani!!  Cel mai simplu ar fi să spunem că vârsta în sine este dată de la Dumnezeu; prietenii însă, nu şi-i face decât cel dăruit cu harul rar al prieteniei, cazul de-acum notoriu al dlui Cârneci, înconjurat mereu de prieteni de cursă lungă. (A-i enumera aici pe toţi participanţii ar însemna să ocup tot spaţiul rubricii şi să renunţ a mai scrie ce am de scris...). A devenit aproape un cuvânt de ordine printre scriitori, mai ales poeţi, de-acum ei înşişi oameni spre senectute, să spună: Pe mine m-a debutat Radu Cârneci, la revista Ateneu, la revista Contemporanul... În ce mă priveşte, o repet mereu, la saţietate. Dar îi aud şi pe Gheorghe Istrate, şi pe Florentin Popescu şi pe Nicolae Mărăşanu, pe Florin Costinescu, desigur prezenţi în sală.. îi auzeam şi pe atâţia alţii, pe când mai erau printre noi... Cei care n-au fost debutaţi de Radu Cârneci, pe vremea şefiei sale de 14 ani la Ateneu, Maestrul i-a antologat în ale sale Antologia Pădurii, Antologia sonetului românesc...; toţi avem în bibliotecile personale aceste ediţii de mare lux, cum nu vor fi apărut nici în ţări europene mai simandicoase. Dar Radu Cârneci este, dincolo de poetul marilor iubiri din Centaur îndrăgostit, inegalabilul traducător din marea poezie a lumii, din lirica unui Omar Khayamm, a lui Baudelaire, a lui Leopold Sedar Senghor, a lui Oskar Wilde. A antologat traducerile în româneşte din Psalmi, pe cele din Cântarea Cântărilor, lucrări fundamentale pentru literele româneşti. Dar câte alte fapte de cultură la cel mai înalt nivel nu au în Radu Cârneci un rafinat şi dăruit cu har traducător!
S-a citit şi s-a recitat poezie, asta e de înţeles. La microfon s-au succedat, după deschiderea de către directoarea Casei de cultură: sărbătoritul, poetul Petru Solonaru, în ipostaza de moderator al întâlnirii, Aureliu Goci, Nicolae Dan Fruntelată, Emil Lungeanu, Paula Romanescu, Florin Stoenescu, Florentin Popescu, I.C. Ştefan, alţi prieteni şi admiratori ai maestrului, dar şi preşedinţi de fundaţii, de academii, de reviste: Coman Şova, care i-a înmânat o diplomă, Vasile Căpăţână, venit de la Chişinău, cu trei diplome, dintre care una din partea Uniunii Scriitorilor moldoveni, Geo Stroe, poate şi alţii; au citit din poezia lui Radu Cârneci şi din traducerile sale: Valeria Gagialov, Andrei Magheru, Ana Calciu, Doina Ghiţescu, Lidia Lazu, Elena Armenescu... fiecare în parte fiind întâmpinat şi condus cu frumoase vorbe de sărbătorit. Care, sub privirile ocrotitoare ale Doamnei Emma şi ale fiicei Carmen Cârneci, şi-a răsfăţat prietenii şi admiratorii cu minunate lecturi din lirica proprie şi din traduceri. Oxigen pentru spiritele însetate de Frumos. În antract, pianistul Mihai Măniceanu a interpretat o compoziţie de Dan Dediu. 
Au urmat felicitări, îmbrăţişări, autografe..Trataţii, cum e obiceiul pe la noi...
Vivat Poesia şi marii visători!


Alţi scriitori:
Ion Călugăru, n. 1902
Dragoş Vrânceanu, n. 14 februarie 1907- d. 4 mai 1977    
Radu Cârneci, n. 1928
Grigore Vieru, n. 1935
Doina Sălăjan, n. 1936
D. Țepeneag, n. 1937
Damian Necula, n. 1937


Poezia zilei, Mihai Cantuniari

Lecţia întâi

Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge, în care înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi.


Poezia zilei: Radu Cârneci, n. 14 februarie 1928
Limba Domnitoare
... asemeni ierbii, pururea stăpână
mereu înţelepţindu-se, fântână
învăluind în sunete celeste
adâncul de putere şi aceste
lumini care-n lumina-i se adună
asemeni ierbii pururea stăpână...

...izvor de cer şi de pământ izvoare
noi am învins prin Limba Domnitoare
păstrând iubiri, rostindu-le-n iubire;
Cap-Voievod sfinţind în mânăstire
şi un cioban zidindu-se-n odoare:
izvor de cer şi de pământ izvoare...

...cale lactee stirpea mea latină
spirală împlinindu-se-n regină                                                   
mari frumuseţi în vârf cu nestemate
iar între ele imnele carpate
rotindu-se-n culoarea lor divină:
cale lactee stirpea mea latină...
1 decembrie 1987
 (din Biblioteca de sentimente, Ed. Anamarol, 2013)

Aproape elegie


Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.
 
Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.
 
Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşină:
două pâraie fierbinţi. 
 
Din volumul Orgă şi iarbă, 1966

Gând înapoi


Va veni primăvara, desigur,
ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda cu muguri,
ne vom preface-n iarbă pe câmpie,
 
Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,
de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.
 
Şi vom rodi cu stelele curate,
un gând înalt, făclie de priveghi –
voi fi în toţi, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi
 
Şi, ca o ceaţă din nimic ivită,
uşori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
şi răsturnat în noi cu preafrumos...
 
Din volumul Iarba verde, acasă, 1968