luni, 9 ianuarie 2017




9 ianuarie: Henriette Yvonne Stahl, n. 9 ian. 1900 - d. 25 mai 1982

Descriere: *     

Născută chiar la sfârșitul secolului XIX, într-o localitate din Lorena-Franţa, familia se naturalizează la Bucureşti, tatăl  H. Stahl, devenind stenograful lui N. Iorga şi prieten de-o viaţă. Sora sociologului H.H. Stahl, afiliat şcolii lui Dimitrie Gusti, Henriette-Yvonne, cu mari probleme de vitalitate încă de la naştere, face şcoala primară în particular, apoi liceul şi urmează actoria între 1922-1925. Debutează în 1931 şi în acelaşi an se căsătoreşte cu poetul Ion Vinea. Duce o viaţă sentimentală mai ciudată, în 1945 se căsătoreşte cu mult mai tânărul Petru Dumitriu, pentru încă 10 ani şi tot ce urmează în viaţa ei particulară nu e lesne de urmărit şi poate nici de înţeles. Oricum ar sta lucrurile din acest punct de vedere, care mai puţin interesează, fapt este că autoarea se afirmase în proza ultimului deceniu interbelic, (apreciată de Ibrăileanu şi de Sadoveanu) - aşa că G. Călinescu îi consacră o coloană în Istoria... sa, insistând pe observaţia de mediu social dar în principal pe tematica feministă, cu subiecte în care femeia are prim-planul atenţiei naratoarei, luptând pentru fericirea sa, dar în fapt dând frâu liber unei sexualităţi ce nu prea are legături cu moralitatea şi cu rânduielile sociale.
Cu instalarea Regimului bolşevic, urmează douăzeci de ani de interdicţie scriitoricească, în cazul HYS după fuga lui Petru Dumitriu a survenit detenţia - iar reintegrarea se va face abia în anul 1965, cu Fiul meu, omul; în anul precedent apăruseră, cu modificări de circumstanţă, spre a deveni publicabile, poeziile lui Ion Vinea, Ţara fântânilor - exemplarul de semnal l-a primit Ion Vinea pe patul de moarte! -, în acelaşi an avusese loc reapariţia în revistele literare a lui Doinaş, a lui Ovidiu Cotruş; H.Y.S. apare un an mai târziu, în serie cu Dragoş Vrânceanu, cu Adrian Maniu, cu alţi câţiva, printre care  şi  vecinul de stradă Vladimir Streinu, el însuşi fost deţinut politic.
E de meditat asupra destinului acestor mari scriitori, nevoiţi să tacă - şi să se teamă! – să sufere privațiuni și umilințe, iar unii să facă ani grei de puşcărie politică - în perioada cuprinsă între 1945 şi 1964, suprapusă peste anii de maximă putere creativă la autorii menţionaţi. N-ar fi aici o explicaţie că literatura română, după 1989, recuperând cât s-a vrut şi cum s-a putut din opera scriitorilor interbelici, precum şi din cea a scriitorilor din exil, nu a reuşit să devină chiar ce s-ar fi cuvenit?
Traducătoare de mare forţă stilistică, a îmbogăţit cultura noastră cu traducerea integrală a ciclului Forsyte saga, dar şi cu  La răscruce de vânturi, dar a tradus şi din autori japonezi, din palmaresul ei neputând să lipsească tocmai literatura franceză: Marcel Brion, Andre Maurois... Câteva romane de-ale sale au apărut în Franţa, în traducere proprie.
Capodopera autoarei pare să fie romanul  Voica, 1924, având subiect din viaţa rurală (a trăit într-o familie de la ţară, în copilărie, din cauza sănătăţii precare), apărut în foileton în Viaţa Românească, apoi în volum, reeditat în 1947 şi pentru care îl acel an a primit Premiul S.S.R.
În 1928 apăruse Mătuşa Matilda, un grupaj de 4 nuvele, în 1934 Steaua Robilor, în 1965  Fratele meu, omul,  în 1971 Între zi şi noapte, iar în 1972 Pontiful.
Fotografia pe care o reproduc aici, preluată de pe Wikipedia, pare să fie de la sărbătorirea scriitoarei, la Sala oglinzilor a USR, la vârsta de 80 de ani, ciocnind cu Eugen Jebeleanu, eternul vicepreşedinte al U.S.R.

***
S-a întâmplat să asist la lansarea romanului Între zi şi noapte, la Librăria Sadoveanu, invitat de redactorul de carte de la editura Minerva. Autoarea, a venit însoţită de o altă doamnă în vârstă, presupun a fi fost Alice Botez, totuşi cu 10 ani mai tânără decât sărbătorita. Amândouă numai spirit, aş spune, căci pierite fiziceşte, slabe-pergamentoase, aproape nişte fantome, cu priviri fosforescente, halucinate. Le priveam eu însumi fără să clipesc: fascinante, apariţii neverosimile în plin ceauşism, translate ca de pe altă lume, cu vestimentaţia de zile mari, din anii 30, cele două "foste" sprijinindu-se una de alta, mai ales la modul simbolic. Fragile, însă bravând triumful, iar în fapt doar neînfricate, decise să înfrunte viscolul ostilităţilor ideologice...
Aflasem de căsătoria cu mult mai tânărul Petru Dumitriu, care o preluase fără ezitare de la Ion Vinea, alt proscris al Regimului roşu. Se spunea că aceşti doi mai vârstnici scriitori, care nu întrevedeau nici o şansă de a publica ei înşişi, îi relataseră lui P.D., poate că îi şi scriseseră într-o primă variantă, întâmplările din Cronică de familie, romanul ce l-a făcut celebru pe Dumitriu, după ce mai înainte se prezentase lamentabil cu Drum fără pulbere, romanul descalificant despre măreţele înfăptuiri ale Canalului Dunăre-Marea Neagră. Sub presiune, scriitoarea a declarat că este autoarea de facto a Cronicii… Înțelegem: imediat după fuga lui Dumitriu, autoritățile au dorit să-l compromită în fața Apusului; este de presupus că HYS, supralicitând, a declarat că ea este autoarea, anume ca să facă mărturisirea mai puțin credibilă. Ceva trebuie să fi fost adevărat în tot ce se spunea în privința celor trei scriitori. Şi am avut o confirmare directă, chiar din partea lui Petru Dumitriu, pe care l-am întrebat, la întâlnirea din Sala Odobescu de la Filologie, în preajma alegerilor prezidenţiale din 1992  (venise invitat de Iliescu...): Este adevărat că aţi semnat traducerea lui Hamlet, efectuată de Ion Vinea? Răspunsul a fost afirmativ, fără alte detalii, oricum fără vreun mea culpa, doar cu menţiunea cinică: "Dar cine trebuia să ştie a ştiut..."
Imobilul în care a trăit Henriette Yvonne Stahl, B-dul Pache Protopopescu nr, 89, pe faţada căruia există o placă memorială  "Aici a locuit şi scris scriitoarea Henriette Yvonne Stahl.".
Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


Descriere: *


Poezia zilei: Ioana Ieronim, n. 9 ianuarie 1947
   
Portret de femeie

Poartă o mantie neagră de catifea 
un acord al tainei de ore tîzii 
și arcade

s-a fardat pe un singur obraz 
căciula mare trasă pe frunte 
brațele în fîșul etern albastru

ivindu-se din faldurile moi
cu o mică poșetă
sacoșa
cizmele încărcate de noroiul
cartierului nou
copilul pe lîngă ea
între tarabele de
zarzavaturi

flori vopsite roșu, vernil, auriu
miere solara
cu surîsul ferit și stăpîn, de madonă
ea strînge într-un colț de geantă
hîrtiile scrise azi-noapte
le apără
de tentaculele umede ale țelinei.





Ion Mureșan

Frig

La granitele memoriei e atâta de frig încât
daca o lebada ar fi împuscata
în rana un batrân ar putea locui.

La granitele memoriei e atâta de frig încât
numai vecinii stau pâna-n brâu în faina de lemn si cânta
numai vecinii – ca niste flacari verzui.
 



Minunata plutire

Începe ca o foarte bruscă surzenie,
Începe ca o foarte bruscă trezire,
Peste gramatica trece o vedenie
Si încâlceste părțile de vorbire.
Stai pe o terasă. Singurul ești
Care vede o înaltă și pustie clădire
Coborând din ceruri. Abia mai vorbești,
Abia mai descrii minunata-i plutire.

Bărbati si femei urcă în poduri
De unde te privesc prin lucarne:
Cuvintele tale sânt vinete noduri,
Gura, un negru clopot de carne.

Clădirea pustie coboară în piață.
Cerul se face alb ca de spumă.
Deasupra porții ei atârnă o paiață
Făcuta din cârpe si gumă.

Te îndrepți înspre ea.
Tai ștreangul.
Iei paiața în spate.
Din ceruri se lasă o ninsoare târzie.
Ani întregi, zile nenumărate,
Pe străzi tot mai înguste, mai întortocheate,
Treci mut; iar paiața pe umăr începe a vorbi
si învie.
 


(preluare de pe internet)


Alţi scriitori:
Ion Dumitrescu, n. 1914
Mircea Tomuş, n. 1934
Radu Cioculescu, m. 1961
Petru Caraman, m. 1980

Ion Mureșan, n. 1955