luni, 23 ianuarie 2017





23 ianuarie: Ileana Mălăncioiu, n. 23 ianuarie 1940   


Descriere: *
           













A doua fată dintr-o serie de patru a unei familii muscelene (Godeni), viitoarea poetă a făcut liceul la Câmpulung, absolvit în 1957, a urmat Filozofia la Universitatea din Bucureşti, luându-şi licenţa (1968) cu Locul filosofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga, apoi doctoratul cu Vina tragică, 1977. A fost redactor la Televiziune, la revista Argeş, la Animafilm apoi la Viaţa Românească, din 1980 până în 1988, când şi-a dat demisia în semn de protest faţă de presiunile cenzurii. Apucase să publice din Noica, Liiceanu, Pleşu. După 1989 a lucrat la Revista 22, la editura Litera şi la România literară.
A debutat cu poezii în Luceafărul, 1965, iar în volum cu Pasărea tăiată, 1967. Au urmat volumele de poezii: Către Ieronim, Inima reginei, Poezii, Crini pentru domnişoara mireasă, Ardere de tot, Peste zona interzisă,1984, Sora mea de dincolo, Linia vieţii, 1982, Urcarea muntelui, 1985; în 1996 îi apare o antologie de Poezii la Vitruviu, în colecţia înfiinţată de Mircea Ciobanu. Între timp îi apăruseră câteva volume antologice, inclusiv în colecţia Biblioteca pentru toţi. Câteva ediţii bilingve, în franceză, în engleză, în suedeză, în germană.
Eseuri şi publicistică: Vina tragică, 1978; Călătorie spre mine însămi, 1987; Crimă şi moralitate, 1993; Cronica melancoliei, 1998; A vorbi într-un pustiu, 2002; Recurs la memorie, 2003. Exerciţii de supravieţuire, 2010. Unele volume au fost reeditate la edituri prestigioase. Premii ale USR, ale Academiei.
O poezie meditativă, abstrasă din context, de o anumită monotonie semnificativă, plasată ca sub hipnoza unui vis-coşmar, pe care poeta încearcă să-l descifreze, să-l îmblânzească, să-l decodeze - să-l stilizeze până la urmă. Un descântec împotriva răului ce se insinuează în sufletul omului, totdeauna singur în faţa existenţei, a morţii prin urmare. Trebuie să existe o motivaţie a marii forţe de persuasiune a acestor poeme, toate înnegurate, evoluând cu o lentoare terifiantă, rău-prevestitoare, atrăgându-te în vortexul unor spuneri oraculare, doar aparent asemenea cu vorbirea curentă.
Dintre poetele sfârşitului de secol şi mileniu, Ileana Mălăncioiu este una dintre cele mai importante, dimpreună cu Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Angela Marnescu, Nora Iuga, toate ajunse la pragul celor şapte decenii. Ileana Mălăncioiu, o certitudine a liricii româneşti postbelice, mereu în atenţia criticii literare, receptată cu înalte aprecieri, dar şi cu succes constant la cititori.
Toate poetele numite mai sus şi-au câştigat un prestigiu bine meritat, unanim considerate ca nobeliabile, dacă ruleta suedeză ar indica vreodată şi numele României.
Am remarcat-o pe tânăra studentă încă la cenaclul Labiş, unde a citit de câteva ori, cu mult succes şi unde avea mereu un cuvânt greu de spus cu privire la poetul care citise în seara respectivă. Frecventa şi alte cenacluri: Neculuţă, Junimea, unde se desfăşura inevitabilul Adrian Păunescu. Am obţinut un autograf pe primul volum Pasărea tăiată. În Himera literaturii, Curtea Veche, 2007, evocând serile magnetice de la Cenaclul Labiş, îi fac poetei partea cuvenită. În Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007 este adesea semnalată, în contextul de dinainte de Decembrie, la restaurantul Uniunii scriitorilor. Am luat parte împreună la numeroase lansări de carte la Târgurile Gaudeamus. 
La începuturi, din nu ştiu care motiv sau fără vreun motiv, îmi făcusem impresia că ar proveni dintr-o familie de basarabeni refugiaţi ca şi ai mei. De aici un plus de atenţie, chiar o duioşie confraternă. Când lucrurile mi s-au clarificat, sentimentul meu, în niciun fel exprimat vreodată, nu s-a şters. Rămânem în frăţia cultului pentru Poezie.


Poezia zilei, Ileana Mălăncioiu

*
Să mi se ia pentru o vreme trupul,
să rămân suflet şi atât,
să plâng cum plâng sufletele singure
când li se face urât.
Să mi se lase amintirea că am fost
trup şi suflet odată,
să mi se lase chinul vinei mele
şi dreptul de-a fi judecată.
Să-not în marea Lui cea mare
şi să mă-nfricoşeze înotul,
din când în când să fii şi tu alături
Şi-apoi să cred că ai pierit cu totul.
Să nu îmi fie clar cuvântul Lui
Să-ncerc să-l aflu şi să mă-nspăimânt
Să mi se lase toată îndoiala
Pe care am avut-o pe pământ.


Alţi scriitori:
Al. Odobescu, n. 23 01 1834 –m. 1895
Letay Lajos, n. 23 01 1920 – m. 2007
M. H. Simionescu, n. 23 01 1928 – m. 2011
Valentin Taşcu, n. 23 01 1944 – m. 2008
Gelu Negrea, n. 23 01 1945  




Iarnă bogată....