joi, 19 ianuarie 2017

19 ianuarie: Artur Enăşescu, n. 19 ian. 1889 - d. 4 dec. 1942

   Visătorii

O visători, cu suflet de copii,
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
 
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!
 
Ascunşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!
 
Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.
 
În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;
…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.
 
Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.
 
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
 
***
Născut la Burdujeni sau la Botoşani, dintr-un tată agent PTT  şi o mamă ce a dispărut  prea curând, viitorul poet, prin  firea sa nesupus reglementărilor stricte de convieţuire, a  urmat şcoala primară şi liceul la Botoşani, apoi a plecat la  Paris, unde a audiat cursuri de filosofie, atribuindu-şi apoi  un doctorat în materie. Debutează cu Amor în Convorbiri  critice, 1910, şi lucrează ca redactor la Epoca. Este mobilizat pe front în prima conflagraţie, ca să amâne confruntarea se  înscrie la o şcoală de subofiţeri, dar nu se califică nici după  repetarea cursului, revenind în armată ca simplu  soldat. Se pierdea prin poieni şi printre flori, cu arma în  mână... Din această perioadă îl descrie Tudor Vianu, care i-a  rămas prieten: necompetitiv, pacifist, îşi umplea cartuşiera cu 
manuscrise...(Vianu, Jurnal, 1961). Este chiar perioada maximei   productivităţi poetice, de ex. Balada crucii albe de mesteacăn  este datată: Oituz, iulie 1917. După conflagraţie, continuă să  publice poezii şi colaborează intens cu articole pe teme politice,  dar şi eseuri, cronici literare şi dramatice (de ex. la Patima roşie  de Mihail Sorbul). Indignat că unii puturesă să vadă în carnagiul  războiului un prilej de "purgatoriu al neamurilor", de revigorare  etc, ripostează: "Nimic mai fals!"; iar după război lucrurile nu  porniseră pe un făgaş optim, scrie deci poetul: "Se pare că un  geniu răutăcios, prezidând la actele noastre publice, desparte  în chip ostentativ logica faptelor de cea a ideilor şi aceasta  îndeosebi în domeniul politic." În 1926, lucrând la Universul literar, câştigă  cu "Afrodita"  prestigiosul "cel mai  bun sonet al anului", cu susţinerea lui  Perpessicius, care îl aprecia foarte mult.
Din această perioadă începe dezagregarea psihică-mentală a poetului, care ajunge pe drumuri, vagabondând, cerşind… În 1934 se declară el însuşi: "fără domiciliu, bolnav, gol şi flămând." Eugen Jebeleanu, dar şi alţi confraţi apelează la ajutorul statului, ceea ce rămâne  o biată iluzie. Poet ce s-a risipit în boemă, spirit reflexiv,  meditativ, de formulă parnasiană, îi apăruse în timpul vieţii  volumul Pe gânduri, iar postum Revolta zeului. 
A închinat imnuri vieţii ("Şi geme ca vie, sub meştere mâini /  Lăuta străbună!"... "Sărută văzduhul cu ochi dilataţi /De-o  sfântă beţie!"), năzuinţelor omului spre o lume ideală, a binelui şi frumosului ("Şi sângeră văzduhul sub purpura de flori..."). 
A apărut în selecţii şi antologii ce-i reunesc pe  "marii poeţi mici". O selecţie de Poezii a publicat Mihail Straje  în 1965, cu detalii despre zbuciumata viaţă a poetului..  Cu textele lui A.E. n-am luat contact decât ocazional. Îmi făcusem o anumită părere, nu întru totul conformă cu adevărul, ascultând în anii studenţiei romanţele Cruce albă şi Riţa, în inegalabila interpretare a Ioanei Radu. Impresionat de ardoarea versurilor, lesne de memorat,eram totuşi intrigat de abordarea poetului, romanţioasă. Am deschis Istoria lui Călinescu, interesat să aflu cum îl văzuse criticul pe poetul vagant, ce avea să moară la un an după apariţia Istoriei. Practic ajunseseră simultan la linia de sosire. Şi, plăcută surpriză (căci uitasem cum stau de fapt lucrurile...):  la indicele de nume văd că lui A. E. i se consacră un articol pe două pagini! Caut la Cuprins... şi ce văd? În colţul din drapta-jos, sub numele poetului, o singură frază, în total 40 de cuvinte  amintind de un "pretins doctor în filosofie" despre "un elogiu la o ţigancă" şi despre "abundente versuri trubadurice", nici  măcar trubadureşti... Urmează coperta cărţii nu ştiu cui, iar pe cealaltă pagină, o fotografie de grup cu mai mulţi scriitori: Topârceanu, Hortensia Papadat-Bengescu etc. Şi trei versuri  din Riţa. Doar atât despre poetul damnat Artur Enăşescu. Nu  ne-am aşteptat propriu-zis la mila şi compasiunea divinului  critic pentru destinul tragic al unui poet de oarecare notorietate  în epocă, nici la aprecieri ditirambice pentru poemele sale intrate de fapt în conştiinţa publică, ci ne-a mirat din nou  lipsa de receptivitate la demersul poetic al unui talent adevărat, pe cât de nefericit, practic prăbuşit în abisurile demenţei. 
Or, nu este poezia mereu ceva la limita cu nefirescul, cu  anormalitatea? E chiar de mirare că neîntrecutul exeget al  "poetului nepereche" nu a mai păstrat în sine o câtime de  Caritate pentru ceilalţi năpăstuiţi ai poeziei româneşti... sau tocmai de aceea?
 

Alţi scriitori:
Barbu Lăzăreanu, m. 1957
Catinca Ralea, m. 1981





Ion Lazu - La săniuș, III