miercuri, 11 ianuarie 2017


11 ianuarie: Leonid Dimov, n. 11 ian. 1926 - d. 5 dec. 1987
 
Născut la Ismail, în sudul Basarabiei din România Mare a Interbelicului, ca fiu al unei lipovence cu un evreu, şi-a reluat numele mamei, în peroada legionară, ca măsură preventivă. Liceul la Sf. Sava, trei ani la Filologie, alţi trei la Biologie, ca să nu termine nimic. Căsătorit cu o româncă şi recăsătorit a doua oară cu fosta soţie a poetului Theodor Pâcă. Totuşi, sau tocmai pentru că se angrenaseră într-un grup al boemei de după război, unde făceau figură aparte necunoscuţii pe atunci Tudor George, Gh. Mărgărit, Theodor Pâcă, actorii Constantintin Rauţchi, Ludovic Antal, mai junele George Astaloş, în forfotă cu pictori, graficieni, atâţia alţii din gruparea Singaporeană (vezi Baladele singaporene ale lui Tudor George). Apăruţi - ca supravieţuitori - pe scena literară prin anii 65-70, deci după o perioadă de două decenii prohibitive. S-au sustras proletcultismului, motiv pentru care activiştii momentului nu le-au dat drept în cetate... Mai târziu, păstrând coeziunea dar mai ales opţiunea neangajării şi non-militantismului, cîţiva dintre foştii singaporeni s-au făcut cunoscuţi drept onirişti. Era în fapt o racordare la mişcarea avangardistă de dinainte de conflagraţie. În cazul lui Dimov avangardismul este de viziune, pe când transcrierea se face totuşi în cheie clasică, a sonetului, rondelului, baladei. Ca forme de evaziune de la înregimentarea pe linie. Versuri,  1968,  7 poeme , tot 1968,  Carte de vise,  1969,  Semne cereşti,  1970, - din simpla cronologie deducem o lungă perioadă de interdicţie, când autorul a scris pentru sertar -  şi apoi o avalanşă de cărţi, atunci când  singaporenilor li s-a dat verde de la cenzură. Făcuseră muncă de negri sau de traducători, toleraţi cu chiu cu vai; Dimov a semnat traduceri din poeţi francezi, italieni şi desigur din marii poeţi ruşi - ca totuşi să aibă un mijloc de subzistenţă - şi o acoperire socială... Altfel, neîncadraţi, mai ales politic. Iar Leonid Dimov, într-o noapte se poartă huliganic udând piedestalul unei statui a lui Stalin, deci este pârât şi nimereşte la puşcărie pentru câteva luni (1958)... A păstrat totdeauna tăcere cu privire la respectiva împrejurare. L-am trecut pe lista scriitorilot români încarceraţi.
Văzut adeseori la Casa Scriitorilor (chelie la discreţie şi lungi plete pe ceafă, mustaţă pe oală, iar de la o vreme barbă lipovenească, neretuşată; nas ascuţit, mereu în grupul singaporenilor, l-am considerat de la distanţă. Mai târziu, Ludovic Antal m-a pus în legătură cu Tudor George, dar nu m-am avântat în cercul lor care mereu părea să conspire curente literare disjuncte.
La Editura Vinea am fost lectorul unei  ediţii definitive  în două volume,  Pe malul Stixului, 2003. Dar oricum, îl ţineam foarte sus pe Dimov, poetul lucarnelor, al evaziunilor din contingent într-o supra-realitate a fanteziei şi despletirilor metaforice; fantast, barochist, ironic şi manierist, poezia lui pare să se dezvolte la cheremul rimelor care se cheamă una pe alta, aparent fără vreo rigoare, într-o poveste dezlânată, aglutinantă, mizând pe o poantă finală. Pornită de oriunde, balada se încheie la voia autorului. Care nu-l are niciodată în calcul pe eventualul cititor. Diferit în acest fel de baladistul Tudor George, care se dezlănţuie după strategiile retoricii; cât despre Pâcă, sonetele lui, clasice şi puţine, nu erau în circulaţie.

*
I-am pus o placă memorială la scara 7 a unui bloc ceauşist de pe Calea Colentinei nr.1, colţ cu Mihai Bravu. Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


Din Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale:
... Mergem pe Dacia şi pe calea Moşilor până la Obor, detectez blocul lui Caraion, intru la parter, aranjez cu dentistul să ne dea curent electric, dar... se dovedeşte că nu am luat placa, ne-am încurcat în liste..., vom reveni mâine. Manevrăm şi ajungem la scara 7 a blocului lui  Leonid Dimov...  Noroc că-l găsesc pe administrator, care merge să-l aducă pe preşedintele de bloc. Alegem locul cel mai potrivit, între două ferestre, la nivelul parterului, ştiut fiind că bucureşteanul nu-şi ridică în veci privirile dincolo de parter: a recunoscut locul, s-a orientat - ce-i mai trebuie? Un neam cu ochii în pământ... Ne dau curent angajaţii unei firme de la ferestrele respective, începem să fixăm placa, se adună oameni din bloc, se arată bucuroşi, inclusiv locatarul care data trecută ne privea tare circumspect; se dovedeşte un mare cititor, vorbim de Dimov, de alţi scriitori şi artişti în trecere pe-aici; mi se aduc de sus cărţi cu autograf de la poet. Aflu că şi Alexandru Chiriac, basarabeanul meu cu lucrări din trecutul provinciei urgisite a locuit aici. Şi poeta Mira Lupeanu, soţie de ataşat cultural în China, cea care în final şi-a pierdut minţile. Le spun că a decedat de curând. Se mutaseră în Titulescu. A făcut traduceri iscusite din Li Tai Pe. Îmi dau seama ce bine e să ştii astfel de lucruri, ca scriitor, să nu dai din colţ în colţ când vine vorba de un confrate de condei.

Poezia zilei: Leonid Dimov

Poem

Ajută-mă. Dă-mi mâna. Greu
Mă trage lutul de pe oase.
Tot plouă? Vechiul nostru zeu
A cețuri vinete miroase.
Doar gândul, spui, a mai rămas
Deasupra mlaștinilor. Cască
Un turn de numere l-a tras
Pe după virgula zeiească.
Hai, scoate-mă, vom rătăci
Prin dimineața fără soare
Sub talpă, ape străvezii,
De dragoste-au să se-nfioare...



                      
Eugeniu Speranţia, n. 18 mai 1888 - d. 11 ian. 1972. 

Descriere: Eugeniu_Speranţia

Izvodul corbilor

Urme ciudate de corb, în grădina pustie şi ninsă,
Scriu pe zăpadă un text, inspirat din secretele sorţii.
Vântul citeşte din zbor şi presară deasupra zăpadă...
...Sigur că-l tulbură greu mărturiile păsării negre.
Însă, purtând peste tot aceleaşi îndemnuri sinistre
(Chiar dacă nu se găsesc priviri să culeagă izvodul),
Corbii aleargă şi scriu prin toate grădinile lumii.
...Semnele trec şi se şterg, adevărul rămâne şi doare.

***

Bucureştean prin naştere şi prin formaţie, căci a făcut şcoala primară, liceul şi facultatea de Litere şi Filosofie în capitală, dar şi Dreptul, cu un doctorat în 1912, E.S. a funcţionat ca profesor de liceu, apoi a obţinut în 1914 o bursă la Berlin, nedusă la capăt, nevoit să revină în ţară, căci începuse războiul. Imediat după Primul război şi după Marea Unire, probabil din dorinţa de a ridica provincia de dincolo de Carpaţi, merge la Oradea, unde  este mai întîi conferenţiar, apoi profesor, iar din 1934 pînă în 1949 predă la Universitatea din Cluj. Prezenţă constantă în revistele literare dar şi în cele ştiinţifice şi de filosofie, ţinuse nenumărate conferinţe de popularizare, îndeosebi în oraşele transilvane. După instaurarea Regimului roşu, este marginalizat vreme de 3 decenii, nu atât din vini personale, ci mai mult din cauza tatălui său, faimos la început de veac XX prin poeziile-anecdotele sale cu tentă rasistă-xenofobă, despre evrei, despre ţigani etc, aşa că reapare editorial abia în 1966 (avea deja 78 de ani!) cu un volum de  Poezii, şi în acelaşi an cu  Medalioane muzicale; apoi, tot din domeniul nederanjant ideologic, Amintiri din lumea literară, 1967, Iniţiere în poetică, 1968, iar o lucrare inedită, cu interes academic, i-o scot discipolii cercetători filologi de la Cluj: Contemplaţie şi creaţie estetică, 1997.
Eugeniu Speranţia reprezintă poate la noi cazul singular al unui român care, prin firea sa predispus la lecturi şi meditaţie, deşi a făcut dovada talentului său poetic încă din şcoala primară, publicând prin reviste, editând el însuşi reviste (şi fiind premiat pentru poezie), şi care nu a încetat să se exerseze în diferite genuri ale literaturii, dând la iveală volume de poezii, romane, etc, departe de a se fi lăsat "în voia talentului său” şi să se rezume doar la literatură, mulțumit "să-şi vadă numele prin reviste" (după o exprimare a lui Nichita Stănescu), bucurându-se de succes printre confraţi şi încântat de sine însuşi, dimpotrivă, spirit plurivalent, deschis spre marile probleme ale culturii, s-a adâncit în cercetări de filosofie, de drept, psihologie, pedagogie, sociologie, estetică, participând activ la dezbaterile ştiinţifice la cel mai înalt nivel, invitat la congrese internaţionale, membru a numeroase societăţi de profil, colaborând, traducând, dând replica unor somităţi din diverse domenii ale cercetării ştiinţifice. În lucrările sale de estetică, nu s-a lăsat pe seama unor speculaţii abstracte, atractive şi care să uimească pe neiniţiaţi, ci a preferat abordarea din perspectivă scientistă, pozitivistă. L-a preocupat devenirea cosmică a omului, dar şi modalităţile prin care s-au instituit principiile frumosului şi adevărului, a sesizat modul în care creativitatea omului se schiţează prin contemplaţie, apoi prin tentaţia de a imita ceea ce deja există în natură şi în arta predecesorilor, apoi prin extrapolarea la alte elemente din preajmă a propriilor descoperiri şi intuiţii, personificându-le, dându-le un nume; a stăruit asupra legilor simetriei din natură, asupra formelor ideale, asupra disponibilităţilor ludice ale artistului ca şi asupra elementelor de receptare estetică a faptului de artă.
Din 1916 membru al Societăţii Scriitorilor Români, este, printre altele, autorul unor volume de poezie, de proză, de eseuri:  Frumosul ca înaltă suferinţă,  1921;  Contribuţii la filosofia magiei, 1916;  Zvonuri din necunoscut, 1921;   Casa cu nalbă, roman, 1926, Pasul umbrelor şi al veciei, 1930, Despre principiul unic al vieţii, dramei şi frumosului, 1934;  Sus, 1939; Mic tratat despre valori, 1942.
Sunt preţioase paginile memorialistice despre B.P. Hasdeu, pe care l-a cunoscut încă din copilărie şi i-a fost spirit tutelar, despre Al. Macedonski şi Ovid Densusianu, care l-au apreciat în perioada debutului său simbolist, despre scriitorii Ion Minulescu, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, Lucian Blaga, Victor Papilian, Bogdan Duică.

Citiţi mai multe:

***
Din Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale
4 august 2008 (...) De la Informaţii obţin telefonul dlui Neagu din Valeriu Branişte 60-A, formez numărul, răspunde o voce amabilă; când află că vorbesc din partea USR, îmi spune că la ei stă chiar acum poetul Liviu Georgescu din America. Da, îl ştiu, am fost la diverse lansări ale cărţilor lui de poezie. Da, plusează Neagu, are pe-aici cărţi de-ale dvs cu autograf. Şi pe loc îmi dă acordul pentru placa memorială. Cu regretul că a cunoscut-o şi pe dna  Speranţia..., care...  Au intenţionat până în ultimul moment o donaţie a bibliotecii scriitorului către Universitatea din Cluj, nu s-a concretizat; au vândut apartamentul, au trebuit să se mute la mai ieftin şi dna Speranţia, din păcate, a pus toate cărţile în saci şi sacii i-a depus la lada de gunoi. Păi se poate aşa ceva?! mă revolt eu. Da, asta a fost situaţia. Şi n-aţi recuperat nimic, manuscrise, fotografii, ediţii princeps, cărţi cu autograf?!  Şi mă cam ambalez: Eu aş fi încărcat totul într-un camion şi le-aş fi vărsat la M.N.L.R, ori la Biblioteca Academiei, să facă ei ce-or şti cu ele; sau să le fi dus la vreo şcoală din cartier, la anticariat măcar... adaug eu, plin de jale. Nu, din păcate, în acel moment ei erau plecaţi din oraş... Şi continuăm să vorbim despre ravagiile culturii...


Descriere: *
Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

Alţi scriitori:
Zaharia Bârsan, n. 1878
Florin Manolescu, n. 1943
I. U. Suricu, m. 1957