marți, 10 ianuarie 2017



10 ianuarie: Tudor George, 3 febr. 1929 - 10 ian. 1992
                     
 Plecat dintre noi în mod surprinzător, la doar 63 de ani, Tudor George va fi ştiut bine şi va fi simţit în plin faptul că reprezintă o adevărată forţă a naturii, şi că în termeni simpli este un nemuritor, căci altfel nu se explică nici modul extrem în care s-a implicat şi s-a cheltuit, dar nici faptul că nu a acordat o minimă atenţie sănătăţii sale, care spre final i-a jucat festa. Va fi avut încă din copilăria sa petrecută în Bărăgan intuiţia că reprezintă omul plenar, din antichitatea greacă, posesor nu doar al forţei fizice herculeene dar şi al unor însuşiri prodigioase ale minţii şi spiritului; aceasta îi va fi abătut atenţia de la amănuntul că totuşi nu avea niciuna dintre aptitudinile omului practic: îl girau Zeii olimpieni, nu-i aşa? la ce s-ar mai fi obosit să-şi pună la punct, cu străduinţă şi aplicaţie, condiţii minimale de trai?!
Fiu de impiegat CFR, şi-a petrecut anii adolescenţei în cartierul Griviţa, care în anii 30 va fi fost tot o mahala, precum o şi descrie, în  Groapa, vecinul său de Descriere: *stradă Eugen Barbu. Liceul în cartier, apoi facultatea de ştiinţe juridice, încheiată în 1949. Însă tânărul nu era din serie, ci un ins cu deosebire deschis spre marile mesaje ale umanităţii: a asistat la cursurile lui Călinescu şi Vianu, dar şi la cele de matematică ale lui Barbilian, dar şi la cele de Fiziologie. Se livra vieţii boeme, frecventa cenacluri literare, l-am găsit semnalat ca participant la Sburătorul, imediat după război, când soţia criticului încerca să facă onorurile... Scria poezii încă din şcoala primară, le însoţea de desene, se încumeta în traduceri din latină, din scriitorii francezi şi germani. De o vitalitate ieşită din rând, s-a lăsat sedus de viaţa sportivă la vârf, a practicat un sport al bărbăţiei şi nobleţei totodată: rugby-ul şi ulterior a fost antrenorul echipei de juniori Griviţa Roşie, campioană doi ani la rând. Cronicar sportiv, dar şi cronicar de arte plastice. A scris şi pentru copii, ilustrându-şi cărţile. I-am văzut o expoziţie de autoportrete, în holul Casei Scriitorilor. Cu viaţă de familie problematică, femeile adorate şi cântate nu i-au înţeles firea dezgrădită, noncomformistă - l-au lăsat pe rând, excedate, alegându-se cu apartamentul primit de la Uniune.
Om de pahar, îndrăgind boema, s-a făcut faimos prin viaţa de noapte, la cârciuma Singapore din Piaţa Rosetti, dar intra haiduceşte în orice altă speluncă de cartier, sub imboldul clipei, mereu combatant, mereu comunicativ, bon-viveur, jucând roluri pe rând, cu nonşalanţă, recitând la nesfârşit din sine şi din clasici, spre bucuria convivilor. Sau abordând, după caz, temele de strictă specialitate ale literaturii şi artei...
Le-a dedicat fiecăruia în parte dintre amicii de boemă măcar un sonet, o baladă, un rondel, dacă nu mai multe, niciodată revendicativ, totdeauna bonom. Ştia totuşi să se dea mare boier, de exemplu când intra la restaurantul Bucureşti (fost Capşa), ca să se respecte, împreună cu vreun profesor universitar, de pildă, cu Romul Munteanu, director la editura Univers. Se întâlniseră ca să pună la punct Prefaţa profesorului şi formatul cărţii, coperta antologiei din BPT, pe care Ahoe ţinea să şi-o conceapă singur... Invitat al lui Ahoe, încercam să intru în atmosfera aceea sofisticată... Nu vom trece peste faptul că poetul Tudor George a fost ţinut departe de  publicul cititor până spre vârsta de 38 de ani - probabil considerat de culturnici drept un bulevardier, malagambist, personaj asocial, oricum nealiniat. Inclusiv neîncadrat în câmpul muncii! L-am cunoscut chiar în acea vreme: părea timorat de faptul că i se dă în sfârşit  posibilitatea de exprimare, îndelung râvnită. Balade, 1967; Veveriţa de foc, acelaşi an,  Copacul descătuşat, 1968,  Balade,  1969,  Ţara migrenelor,  1970,  Sonete aeriene,  1972,  Armura de sudoare,  1972 - simpla înşiruire a titlurilor dă seamă despre faptul că poetul, în fine "descătuşat", scria în dârdoră, era de neoprit. Balade, sonete, rondeluri, imnuri - vulcanul odată declanşat, erupţia se desfăşura la scară urieşească. Tomuri groase, poezii plecând de la orice temă, de la orice sugestie, capacitatea de improvizaţie şi de fabulaţie a autorului era fără egal. Neologisme şi neaoşisme, dar şi argotice, dar şi exprimări lexicale răsucite, alambicate, aduse să-şi facă datoria în cadrul prozodiei clasice, ea însăşi impuls şi pretext de noi poeme. Întrebarea ar fi dacă Tudor George nu ţinea neapărat să-şi demonstreze sieși că un Păunescu nu poate fi mereu pe piaţa literară decât dacă le cântă în strună culturnicilor; pe când el însuşi, odată scos din cuşca interdicţiilor, se sumeţea să demonstreze că se poate şi altfel, fără să te vinzi şi să-ţi pătezi obrazul, dacă nu-ţi lipseşte înzestrarea poeticească. De la  un anumit punct încolo, nu prea poţi şti ce armistiţii se semnează între talentul autorului şi moralitatea sa, dar un anumit orgoliu nu va fi lipsit nici personajului ahoistic, mereu în revărsare de poeme. Culminând cu performanţe aproape imposibil de realizat, la nivelul înaltei exigenţe, ca de pildă o  Coroană de sonete, o suită unitară de 16 sonete înlănţuite după principiul glossei: fiecare sonet începe cu un vers din poezia cadru şi se încheie cu versul ce-i urmează în glossă; ca la sonetul următor procedeul să se repete din nou, pentru ca ultimul sonet să reia toată glossa dinspre coadă spre cap. Încerce acei pe care îi ţin puterile! Însă pentru iscusinţa poetului Tudor George toate acestea reprezentau provocări ce trebuiau învinse, bifate...
Întâmplarea face să fi asistat la discuţia dintre poeţii sonetişti Tudor George şi Radu Cârneci, chiar pe această temă de maximă dificultate. De altfel cartea mea de însemnări: Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007 este înţesată de secvenţe în care Tudor George este protagonistul din avanscenă. (Ceilalţi actanţi din linia întâi a  Scenelor ... mele fiind: Mircea Ciobanu, Dumitru Alexandru, Constantin Popovici şi Pan Izverna, prietenii mei de pe acea vreme.)

*
Vila din Str. Paris, nr. 40-A, unde a locuit Tudor George.
Imaginea apare şi în albumul Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.
Nu am reușit să-i pun placă memorială; există una pe str. Polonă, la intersecția cu Ștefan cel Mare, unde poetul a trăit în ultimii 2 ani de viață.

Descriere: *

Poezia zilei: Tudor George
 
Balada cavalerului Mărgărit
        cel căruia i s-au pârjolit
        bojocii şi i-a căzut limba 
 
- Fragment - 
 
O clipă numai dacă s-ar putea
Cu mâini de forceps care pruncu-l naşte
În palmă, ferm, să prind gândirea mea -
Ca prinsă-n ţest zvâcnirea unei broaşte
 
O clipă, numai, dacă-n cer privind
Văd norii fermi - măcar de se destramă -
În ochiul minţii, copleşit de jind,
Râvnesc să prind cugetătoarea flamă!
 
Un Michelangel dac-aş fi, şi-atunci
Tot n-aş putea în pumnul meu încape
Amoeba cugetării prinsă-n stânci
Meduză prinsă-n dantelări de ape!
 
Dar eu, acesta, micul bard hazliu,
Eu, bulevardierul Tudor George, -
Ahoe - chiuitul prea târziu
Al unei triste şi vetuste orge!
 
Dar eu, acest romantic hărtănit -
Relicvă sumbră într-un veac atomic -
Cum aş putea pe Ghiţă Mărgărit
Să-l cânt, decât cu tonul jalnic-comic?!
 
Nici unei muze ajutor nu-i cer,
Căci muzele-s vedenii de-ale noastre,
Iar Ghiţă - cuviosul cavaler -
E staroste-al singaporenei castre!
 
Or, care ochi de Argus sau de zeu
Cu geana mai vulcanic flăcărată,
L-a cunoscut mai viu cum îl ştiu eu 
Şi l-a-ndăgit mai pătimaş vreodată? 
 
Rămâie-aşa de simplu, de firesc -
Contur neclar ca scrijelat de-o cretă -
Cum în pupila mea mi-l amintesc -
Efigie-ntr-o antică monetă.
 
Târziu de tot vreun meşter numismat
De-o pipăi pupila mea cu mâna
Te-o regăsi, aşa cum te-am păstrat,
Prietenul meu drag din totdeauna!
 
Rugini vor trece şi cocleli, oxizi,
Ce viaţa noastră, timpul îl devoră -
Te voi păstra în ochii suferinzi
Nealterat, frumos ca-n prima oră!
 
Pe lumea asta, o, de-aş fi atât,
Nimicnic preţ, şi toată viaţa-mi fie-i
Medalionu-nbrăţişat la gât,
Bănuţul sterp, podoaba prieteniei!
 

Căci nu cunosc alt ban şi nici alt preţ
Pe lumea asta-n care regi sunt banii,
Doar lacrima distinsei frumuseţi
Şi soarele ce-l poartă-n ochi golanii...
  
(din Balade singaporene, ed. Cartea românească, 1970)
 

Alţi scriitori:
Nicolaus Olahus, n. 1493
Al. Busuioceanu, n. 1896 – d. 24 martie 1961
Ion Bănuță, m. 1987
Ion Iuga, n. 1940 – d. 19 oct. 1993

Ion Nicolescu, n. 1943- d. 2012