miercuri, 5 octombrie 2016

Scriitorul zilei: Ioanid Romanescu, n. 5 oct. 1937 - d. 20 mai 1996


               
       
Dintr-o familie de moldoveni din comuna Voineşti (numele la naştere Valentin Tudose), a făcut şcoala primară în satul natal, a urmat Şcoala normală Vasile Lupu din Iaşi, apoi, după întreruperi şi reluări, Filologia ieşeană, 1962-1968. Între timp şi după aceea, a fost profesor de ţară, inspector la Casa de creaţie Iaşi, metodist, corector la revista Ateneu, iar din 1972 până la pensionarea medicală, în 1981, redactor la Convorbiri literare.  Debutase cu poezii în Iaşul literar, 1961, iar în volum cu Singurătatea în doi, colecţia Luceafărul, 1966. A publicat cu destulă consecvenţă aproape 20 volume de poezii, printre care câteva antologii de autor. A tradus în colaborare din poezia greacă contemporană: Odele mării Egee, 1990. A obţinut Premiul Academiei în 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.
Un poet în linia lui Nicolae Labiş (dar de fapt un poet eminescian, terorizat de ideea că nu scrii decât când simţi "că pe cap îţi cade cerul", că trebuie găsit "cuvântul ce exprimă adevărul", lucru ce se pare că a scăpat exegeţilor), aspect ce s-a estompat în timp, ca de altfel şi influenţele din Esenin şi din Blaga. Dintru început pătruns de convingerea că este un reprezentant nesofisticat, de obârşie rurală, al naţiunii şi anume unul predestinat Cuvântului, a scris o poezie frustă, lipsită de flori stilistice, într-o strădanie obstinată de a pătrunde în misterele lumii lăuntrice, în ceea ce poezia are esenţial, de sorginte divină. A căutat "cântecul ce sacralizează" totul. A exclus din preocupările sale fleacurile, artificiile, mistificările de orice fel. Din aproape în aproape, prin decantări şi esenţializare, poezia sa s-a eliberat de anecdotic, de aspectele frustrante, brutale ale vieţii de fiecare zi, concentrându-se cu o anume modestie încrâncenată pe menirea celui care trebuie să mărturisească despre experienţa umană în general. Până la un punct, poeziile sale sunt "confesiuni crude şi insolite". Sensibil la forţa cuvântului inspirat (de unde şi titluri precum Presiunea luminii, Energia visului, Dilatarea timpului...), mai degrabă decât la frumuseţea cuvântului, a ajuns astfel la ideea ofrică, a "poetului orb",  eliberat de context, fascinat de misterele firii umane, ale cosmosului, de sensul prim al tuturor devenirilor.
***
L-am cunoscut pe Ioanid Romanescu în anii cât a fost corector la Ateneu, din Bacău.  Eu lucrând în zona premontană a Carpaţilor, veneam la Bacău cu autobuzul, din celălalt capăt al judeţului, pentru cumpărăturile necesare supravieţuirii şi, în unele cazuri, treceam pe la Ateneu, pentru a lăsa poezii. O echipă redacţională cu deosebire tânără, condusă de Radu Cârneci, căruia îi apăruseră câteva volume de versuri. Abia după debutul meu în revistă 1964 au venit debuturile în volum ale lui Bălăiţă, Genaru, Sergiu Adam, apoi şi cel al lui Ioanid Romanescu, în 1966. O dată, în redacţie fiind, l-am auzit că vrea să meargă la tipografie, am profitat de ocazie să plecăm împreună. De ce îl însoţeam la tipografie nu mai ştiu. Poate pentru că în numărul ce stătea să apară voi fi avut şi eu un grupaj de poezii? Nu am idee, o explicaţie trebuie să fi fost, nicidecum prieteşugul meu cu poetul, căci nu a fost vorba de aşa ceva. Pe atunci era căsătorit cu Liana Cupşa, graficiană ce se lansa cu oarecare succes, ea îi făcuse ilustraţia la placheta apărută în faimoasa /râvnita de toţi colecţie Luceafărul. Pentru mine, conformist nevoie mare pe-atunci şi încă multă vreme după aceea, titlul: Singurătatea în doi nu mi s-a părut neapărat reverenţios faţă de soţia sa. Pe drumul spre tipografie, către marginea urbei, acest tânăr cam mărunt, foarte slab, aţos, ochelarist, cu ridurile adânci ale suferindului de ulcer, foarte modest îmbrăcat, care fuma ţigară de la ţigară, trăgând fumul cu nesaţ, neîntrebându-mă nimic despre mine, mi-a povestit numai despre relaţia lui pătimaşă cu poezia. Se trezea noaptea, cu gândul la nişte versuri, pe întuneric şi le nota direct pe peretele de lângă pat. Mi se arăta fascinat de aventura pe care o trăia, singura importantă în viaţă. Aşa se pare că a rămas, pe parcursul celor 59 de ani. Iar cu privire la poezia mea, avea să-mi spună mai târziu, că nu-mi cade cerul în cap, ceva de acest gen. Ar fi sugerat să dramatizez totul, ceea ce nu-mi stă în fire... Poezia sau nimic, asta era viaţa lui Ioanid Romanescu.

Opera literară:   Singurătatea în doi, prefaţă de Otilia Cazimir,  1966; Presiunea luminii, 1968;  Aberaţii cromatice, 1969;  Poeme, 1971;  Favoare, 1972; Baia de nori,  1973; Poet al uriaşilor,  1973;  Lavă,  1974; Paradisul, 1975; Energia visului, 1977; Trandafirul sălbatic, 1978; Nordul obiectelor, prefaţă de Marian Popa, 1979; Accente, 1981; Magie, 1982; Demonul, postfaţă de Marian Popa, 1982; Flamingo, 1984; A doua zi, prefaţă de Laurenţiu Ulici, 1985; Orpheus, 1986; Zamolxis, 1988; Şcoala de poezie, 1989;  Morena, 1991; Dilatarea timpului, 1991; Urania, 1992; Dilatarea timpului, prefaţă de Costin Tuchilă,  1993; Mississippi, 1993; Noul Adam, 1994; Paradisul postfaţă de Ioan Holban,1996; Lovitura de maestru,1997.
Traduceri:  Odele Mării Egee. Poeţi greci contemporani,  1990 (în colaborare cu Andreas Rados).
Citiţi mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanid_Romanescu
www.crispedia.ro/Ioanid_Romanescu 
http://agonia.ro/index.php/author/0020269/index.html  
http://scoalaromanesti.wordpress.com/2010/11/15/ioanid-romanescu/ 


Poezia zilei, Ioanid Romanescu

Singurătatea în doi

Trăiesc pe spinarea mea sar din mine
am casă la aeroport
beau aer mănânc aer sunt singur ocolit
ca stâlpii cu emblema cap de mort

nevastă-mea viaţa îşi scutură de mine covoarele
a devenit obişnuinţă, cu ochi pe jumătate
închişi călătoresc prin mine clătinat
compartiment cu păsări mari electrizate

doarme pământul cu genunchii la gură
sub trista subţire cămaşă de brumă
beau aer mănânc aer sunt singur ocolit
paznicul lumii la recolta postumă 


Trăiască poezia şi marii visători!

Al dracului am fost, cu patimă în toate
-viaţa mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în faţă
dar am ales mereu câte-o cărare

n-am ascultat de nimeni niciodată
n-am calculat nimic - şi nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă
nu-mi vine în pământ să intru de ruşine

am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa
le văd cum singure îşi taie
o cale - parcă sunt beţivi întârziaţi
ce-şi vor lua femeia la bătaie

iubirea am pierdut-o, azi câte o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori-
şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia şi marii visători!

lacom eram cândva de a avea în preajmă
prieteni de oriunde - aveam ce să le spun-
adesea la petreceri trompeta mea de aur
ca o femeie goală se clătina prin fum

oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe,
copii mă porecleau în gura mare -
astfel treceam: nepăsător, aiurea
spre steaua mea bizar strălucitoare

azi mă feresc din calea celor dragi-
nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,
mersul mi-a devenit ca al felinelor
ce se retrag să moară singure departe

am încercat suprema renunţare,
dar moartea e perfidă şi nu din vis ne fură-
mai bine, deci, să ard până la capăt
decât să port cenuşa cuvintelor pe gură

al dracului am fost, cu patimă în toate,
greşind fundamental de-atâtea ori
-şi totuşi printre fericiţi mă număr-
trăiască poezia şi marii visători! 


Bătrânii

După-amiază - au adormit bătrânii
în parcuri pe bănci,
vântul le mai fumează ţigările
vântul le mai citeşte ziarele

ce să facă ei după-amiaza
în casele fiilor? au plecat
să nu-şi târască papucii prin holuri
să nu incomodeze

până la apusul soarelui
sunt locuri în parcuri - băncile
nu seamănă cu paturile pliante din bucătării
însă bătrânii dorm
nu zgomotul ci liniştea-i trezeşte

spre seară
cu gesturi elegante îşi scutură pălăriile
- oricare anotimp ar fi
peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze -
şi pornesc mulţumiţi că din viaţa lor inutilă
au mai dăruit lumii câteva ore de linişte
pentru cine ştie ce vor anunţa mâine ziarele 



Alţi scriitori:
Zaharia Stancu, n. 1902
Ernest Verzea, n. 5 octombrie 1917 - d. 29 septembrie 2003.
I. D. Bălan, n. 1929
Doina Uricariu, n. 1950
D. Stăniloae, n. 16 nov. 1903 - m. 1993






Ion Lazu - Din nou Atena, II