joi, 27 octombrie 2016


Scriitorul zilei:  Bogdan Amaru, n. 6 apr. 1907 - d. 27 oct. 1939
Fiu de ţărani din satul vâlcean Budele, comuna Tetoiu  (numele real Alexandru Pârâianu), a făcut şcoala primară la Nenciuleşti, liceul la Al. Lahovary în Rm. Vâlcea, câştigându-şi subsistenţa ca funcţionar la Episcopie, a urmat apoi 3ani la Litere şi Filosofie în Bucureşti, după care s-a transferat la Conservator, secţia artă dramatică, 1930-1933. Concomitent impiegat la Ministerul Culturii. Sărac, bolnav de plămâni, cu o tentativă de sinucidere, şi cu opţiuni de stânga, a frecventat Cenaclul Sburătorul, făcându-se remarcat de marii scriitori ai vremii, începând cu Eugen Lovinescu și George Mihail Zamfirescu dar și Mihail Sadoveanu, susținători care au intervenit pentru angajarea lui pe la ministere și redacții.
A scris poezii, piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută este Goana după fluturi, proze inspirate din viaţa satelor sărace (Mizeria satelor de provincie) şi din mahalalele înfometate (Iarna la periferie), a scris publicistică şi reportaje, apreciat de Mircea Eliade pentru un roman ce s-a pierdut în timpul unui bombardament(Amor vagabond, 1934); scrierile sale, risipite prin publicaţiile vremii, nu au fost editate decât în 1973, de Mircea Handoca: Goana după fluturi. Drama scurtei sale vieţi de scriitor a emoţionat, intelectualii din judeţul Vâlcea îl evocă cu insistenţă; o stradă din Rm. Vâlcea îi poartă numele, casa părintească din Budele-Tetoiu a devenit Casă memorială. Există un festival de teatru Goana după fluturi. 

                                            

Poezia zilei, Ion Lazu

În rumoarea

Nu a fost încă rupt
nu s-a oprit definitiv
dar tot mai stins se aude
glasul poetului
în rumoarea crescândă a lumii
devenită vacarm,
unde nu mai încap decât ţipete strigăte urlete
şi blestem şi chin şi insulte -
ci glasul de taină al poetului
abia de se mai aude

dacă n-ai fi sigur că este pe undeva -
cum e drumul sub paşii absenţi
cum e gâza în iarba-ncropită,
cum e râul în noaptea adâncă,
cum sunt toate ce nu se mai văd
dar sunt şi sunt încă

dacă nu l-ai şti acolo,
ai crede că demult au răpus
cu bulgări de ţipăt
sub maluri de vaier
glasul de taină al poetului.

Ai zice că
doar convingerea ta
îl mai ţine
răstignit
în aer.

1986



Alţi scriitori:
Al. Brad, n. 1938
Alice Botez, n. 22 septembrie 1914 - d. 27 oct. 1985.




Clubul de proză al Filialei București.

În ședința lunară din ultima miercuri a lui Octombrie a fost prezentată cartea Taine în vis a Cameliei Pantazi Tudor, apărută de curând la noua editură Astralis, a cărei directoare este chiar autoarea numită mai sus; au comentat Lucian Gruia și Iustin Moraru, iar din sală Ion Lazu, care fusese adus în discuție ca autor al Odiseei plăcilor memoriale, o carte care nu pleacă de la pretextul vizitării unor muzee și case memoriale din București (precum cartea aflată în discuție), ci de la inițiativa punerii unor plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruți.
S-a discutat despre Premiul Nobel pentru literatură, atribuit în această toamnă lui Bob Dylan, care ar fi declarat că nu intenționează să țină un discurs de recepție la Academia suedeză, ceea ce echivalează cu a refuza Premiul!... Aurel Maria Baros a opinat că poate fi vorba de o frondă, cantautorului american, care se scaldă în bani, nepăsându-i de cei 900.000 euro, cât reprezintă Premiul. Și că în fapt Premiul Goncourt este cu mult mai mare. Emil Lungeanu a lansat ideea că acordându-se premiul literaturii unui cântăreț pop, de fapt se deschide o cutie a Pandorei, după care ne putem aștepta la surprize descurajatoare. Ștefan Dimitriu a punctat că Premiul Nobel se acordă dintotdeauna pe criterii obscure, dacă nu de-a dreptul conjuncturale/politice, iar nu neapărat ca răsplată/recunoaștere a valorii, dând exemplul marelui Tolstoi, care a fost dat de-o parte. 
În ce mă privește, am supralicitat un pic, lansând supoziția că Bob Dylan a sfidat juriul pentru bunul motiv că Premiul nu i s-a acordat în anii 70, când cariera cantautorului se afla la apogeu. AMB a revenit, amintind că totuși BD este un poet, a publicat aproape 20 de cărți de poezie. La care eu am punctat: Și măcar fiecare dintre noi cunoaște pe dinafară versuri din Bob Dylan, ceea ce nu se întâmplă în cazul altor laureați Nobel.  În acest context, am sugerat să se discute pe scurt despre cazurile scriitorilor care au refuzat premiul Nobel. Sunt câteva cazuri: Pasternak, poate și Șolohov, dar mai cunoscut este cazul lui Jean Paul Sartre. Care, ne precizează Emil Lungeanu, a venit cu această motivație: Nu este de acord cu instituționalizarea scriitorului, care în opinia sa trebuie să rămână un om liber, neînregimentat. La care observații, AMB a venit cu precizarea că în fiecare caz de refuz al Premiului Nobel este vorba de scriitori din est sau aflați sub dominația ideologică/financiară a Moscovei. Se cunosc acum prea bine adevăratele motive, deși atunci refuzul lui Sartre a putut stârni nedumeriri...






Protagoniștii seratei: Aurel Maria Baros, Camelia Pantazi Tudor, Lucian Gruia, Iustin Moraru



 



 
Ion Lazu: Toamna la munte...