marți, 11 octombrie 2016



Constantin Nisipeanu, n. 10 oct. 1907 - d. 1999
              
Viitorul poet suprarealist-oniric, C.N., oltean de la Craiova, şi semnând uneori cu pseudonimul C. Olteanu, numele de familie arată provenienţa dinspre Drăgăşani, satul Nisipi;  dintr-o familie de intelectuali, a început  prin a fi casier, a continuat cu o şcoală secundară comercială, apoi a făcut o şcoală  comercială superioară, încheind cu facultatea de înalte studii comerciale, 1938. A debutat în 1928, în Bilete de papagal, a fondat la Craiova revista efemeră avangardistă Radical, în care se consemnează debutul slătineanului Eugen Ionescu, apoi a trecut redactor la revista unu, 1931-1940, unde şi-a publicat cel puţin trei volume de poezii, în tiraje minime, cu desene de-ale autorului sau de-ale confraţilor graficieni avangardişti. După război, nepublicând nici el vreun volum până în 1953, a fost director la Muzeul Peleş, 1953-1957, îndrumător la Muzeul Literaturii Române, 1957-1958.
A scris o poezie în cadrele suprarealismului, cu accent special pe cristal, lumină, oglindă, vis. După război, aceste preferinţe fiind oficial dezavuate, poezia lui C.N. a pierdut din pregnanţă, devenind formală, neconvingătoare. Având talent şi la desen, a desenat acuarele pentru ilustarea cărţilor, şi-a ilustrat adecvat unele dintre volumele proprii. A atins senectutea, în ultimul deceniu fiind repus în circulaţie de Editura Vinea, care i-a publicat pe puţin 4 volume, antologându-i întreaga creaţie lirică. A excelat împreună cu Gellu Naum şi Saşa Pană în lirică suprarealistă, cultivând umorul negru, parodia, absurdul, asociaţiile insolite de imagini şi idei.
Opera literară: Cartea cu grimase, Editura Radical, Craiova, 1933; Metamorfoze, editura unu, Bucureşti, 1934 (tiraj de 226 exemplare); Spre ţara închisă în diamant, editura unu 1937 (tiraj de 199 exemplare); Femeia de aer. Un poem şi două desene, 1943 (cu două desene de autor; tiraj de 150 exemplare); Moş Ioniţă Făt-Frumos 1956 (ilustraţii de Gheorghe Adoc); Cartea cu oglinzi, 1962; Să ne iubim visele 1967; Stăpâna viselor1968 (cu prefaţă de Miron Radu Paraschivescu şi portret de Jules Perahim); Păstorul de umbre 1971 (copertă de Langada Zoe); O lăută de frunze1977; Păsări de fum1982; Arbori cu aripi de harfe,1986 (copertă de Florica Tapu); Fata pescăruşului 1988 (copertă de Val Munteanu); Pădurea de oglinzi, Editura Vinea,  1998; Bună dimineaţa, noapte frumoasă!, Editura Vinea 1998 (cu un desen al autorului pe copertă); Tristeţea firului de iarbă, 1999 (copertă de Aurel Bulacu); Gloria tăietorului de lemne, prefaţă Ion Cocora, 2000.

Citeşte mai mult.http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Nisipeanu
http://www.crispedia.ro/Constantin_Nisipeanu


Poezia zilei, Constantin Nisipeanu

Autobiografie

Sunt frate cu câinele, cu măgarul şi cu şarpele.
Sunt frate cu toate lighioanele de sub pământ şi din aer.
Sunt fratele plantelor şi ale stâncilor.
Sunt fratele planetelor.

Trupul meu este un vehicol, al vieţii
Care stă cu chirie în el un număr limitat de ani.
Visele mele sunt ca fructele coapte
Pentru cei flămânziţi de Linişte şi de Adevăr. 


Spre ţara închisă în diamant 
Din cremene a izbucnit o pasăre
Cu perdele de bambus la gât
Când zboară se desprind umbre din ea
Ca dintr-o sacsie cu flori de-ntuneric

O voce cu sandale de pâslă
Calcă pe lumini
Mi-am smuls pulsul de la tâmplă
Să mă orientez cât e ora

Imediat s-a aprins un fluviu în mine

Timpul a derapat
Nouă cai şi-au înfipt aripile
În sângele meu

Eu sunt absent

Am fugit să mă regăsesc
Într-o altă sevă 


Femeia de aer
1

Am dus mâna uşor pe deasupra capului
Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei
Cu mâini de aur şi părul de smoală.

Atunci am mai dus o dată mâna prin aer
Şi am rupt o bucată de suflet
Pe care am legat-o fundă
În părul femeii cu trupul de aer.

Deodată din braţul meu au început să cadă
Cascade luminoase
Pe care femeia de aer le culegea în palmă
Şi le lăsa să zboare păsări către suflet.

"O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit
Atât de frumoasă
Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte
Din visul meu ca dintr-o scoică."

O ameţeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre
Şi toţi au înţeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat
Aş fi vrut ca sânul să fie un pian,
Dar sânul era o algă,
Aş fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean,
Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar,
Dar sânul era de oglinzi.

Atunci am ridicat din inimă o sabie
Şi am despicat tăcerea care urzea pânzele de in
Din vocile noastre.

Deodată am cuprins-o în braţe şi am sărutat-o lung
Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru.

2

Apele sunt mai verzi când cerbii se înfăşoară în oglinzi.
Din oglinzi apele fug cu pădurea în braţe
Şi înşiră şerpi pe la fiecare casă.
Ranna cunoaşte şerpii după felul frunzelor
în care inima se lasă adormită.

Eu sunt totdeauna pe aproape.

Mâinile mele simt când iubirea se apropie.

Un felinar a căzut pe o frunză.
Un domn trece şi îl salută respectuos.


Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 
2 iunie 2007: (...) Mă prezint la blocul dinspre capătul bulevardului 1 Mai, actualmente Ion Mihalache, unde fusesem cândva cu echipa de la Vinea, la nonagenarul poet suprarealist C.N.. Acum Dna Tatomir Victoria, administratora, care mă aşteaptă în faţa intrării la scara II, şi căreia i-l evoc pe venerabil, cunoscut mie, vizitat, asistat la lansări etc,  îmi spune că apartamentul lui  C. Nisipeanu a revenit nepotului, care l-a închiriat unor studenţi. Se va interesa între ce ani a locuit poetul în imobilul lor. Nu are nimic împotriva fixării unei plăci memoriale, va fi o onoare pentru bloc. Iar o doamnă care se apropie de noi, aflând că a existat un poet la scara vecină, doreşte să contribuie şi ea la plata plăcii. Îi spun să caute cărţile poetului la biblioteca din cartier.
30 august,2007: (...) Repede punem placa memorială pentru poetul Marcel Gafton, repede plecăm, cu vorbe de solidarizare din ambele părţi. Dar deja dădusem telefon pentru  C. Nisipeanu, alte manevre ca să ajungem cu maşina în faţa intrării, la scara 3. Apare dna Tatomir, dezgheţată, cooperantă, ne dă pe loc curent de la panoul scării, punem iute placa şi îndată plecăm, tot cu vorbe bune. Aflu că în apartamentul maestrului, vizitat împreună cu Ţone şi Aura Christi. acum nişte ani (ce se mai înflăcărase poetul, în preajma tinereţii feminine!), stau nişte nepoţi de-ai poetului, din Gorj, rude de-ale lui Mischie. Nu se poate trăi de răul lor, toţi vecinii se plâng: aroganţi, obraznici la culme - asta până de curând, acum sunt ca mieluşeii, căci Mischie a căzut... Românul nostru iubeşte cu patimă avanscena, îşi descătuşează energiile vitale, "calcă totul în picioare" -, dar de fapt e pregătit pentru toate rolurile. Vorbesc de românul etern, vezi bine.
Ne lansăm spre Piaţa Domenii, acolo căutăm strada aviator Petre Creţu, pentru a fixa placa memorială a altui suprarealist, bun amic cu Nisipeanu: Gellu Naum, ambii supravieţuind ca prin minune (Ori cumva poezia suprarealistă i-a izolat de contrarietăţile vieţii curente?). Din mers,o caut la telefon pe vecina cu magnetism, mi se spune că nu e în Bucureşti...


Alţi scriitori:
Manole Auneanu, n. 1935
N. D. Fruntelată, n. 1946
Ana Selejan, n. 1946
Dana Dumitriu, m. 1987