luni, 12 septembrie 2016


Scriitorul zilei:  Ion Agârbiceanu, n. 12 sept. 1882 - d. 28 mai 1963
  

Din comuna Cenade, nu departe de Blaj, al doilea copil (din opt) ai unui pădurar cu drag de carte, a făcut gimnaziul la Blaj, tot acolo și  liceul, terminat în 1900; face teologia la Budapesta, 1900-1904. În liceu fiind, scrisese poezii şi schiţe satirice, sub diverse pseudonime. Încă din 1901 colaboreaza la Tribuna, Gazeta Transilvaniei, Familia, apoi şi la Sămănătorul. În 1905 se înscrie la Litere în Budapesta, dar renunţă, după primul an, revenind la Blaj, unde se angajează la Mitropolie. La Luceafărul budapestan îi apare primul volum de schiţe: De la ţară. Hirotonisit imediat după cuvenita căsătorie, între 1906-1910 va fi preot la Bucium-Alba, apoi la Orlat, până în 1916, când se refugiază în Moldova din cauza războiului, fiind preot militar până în 1918. După Unire, vine la Cluj ca director al ziarului Patria, de unde va trece la Tribuna clujeană. Din 1919 devine parlamentar, din partea PNŢ, apoi senator şi chiar vicepreşedinte al Senatului. Protopop de Cluj din 1930. Făcuse parte din conducerea ASTRA, din 1912; din 1919 va fi membru corespondent al Academiei, titular din 1955, cooperant cu noul regim, răsplătit cu ordine şi medalii, sărbătorit oficial la împlinirea a 80 de ani. A murit un an mai târziu. 
Încă din 1962 şi până în 2002, vreme de 40 de ani, Mircea Zaciu s-a îngrijit de Operele complete, în 18 volume, ale lui Ion Agârbiceanu. Este de văzut cât de adânc a fost forfecată partea din această ediţie, apărută sub comunişti şi în ce măsură trunchierile au putut fi remediate după 1990 de un devotat precum M. Zaciu.
Un mare scriitor, în unele privinţe premergător al lui Rebreanu; s-a preocupat de viaţa la ţară, de problemele sătenilor, îndeaproape cunoscute ca paroh şi duhovnic; nu poate să mire faptul că unele scrieri au tentă moralizatoare. Faţă cu satul arhaic, descris uneori în tonuri naturaliste, lumea oraşului este privită cu mefienţă. A scris inclusiv despre viaţa minerilor din munţii Apuseni, nuvele precum Fefeleaga, romanul ArhangheliiDuhul Băilor dar şi alte scrieri cu acest subiect sunt dovada marelui talent al povestitorului, pe linia Slavici - Pavel Dan. S-a remarcat şi prin consistente scrieri memorialistice, evocând copilăria, lumea satului tradiţional. În perioada clujeană postbelică, locuind pe aceeaşi stradă cu Lucian Blaga, căruia i-a supravieţuit 2 ani, cei doi mari scriitori, semnalați în deambulările lor prin cartierul clujean, și desigur atent filaţi de poliţia politică, erau vizitaţi cu veneraţie de aspiranţii la literatură.


Opera literară: De la ţară, Budapesta,1905; În clasa cultă, Vălenii de Munte,1909; Două iubiri, Vălenii de Munte,1909; În întuneric, Bucureşti 1910; Arhanghelii. Roman din viaţa românilor ardeleni, Sibiu, 1914 (apărut în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”); Luncuşoara în Păresemi, Bucureşti, 1920; Popa Man. Povestire după o legendă, Bucureşti, 1920; Ceasuri de seară, Bucureşti, 1921; Trăsurica verde, Bucureşti, 1921; Chipuri de ceară, Bucureşti, 1921; Spaima, Craiova, 1922; Dezamăgire, Bucureşti, 1924; Legea trupului. Povestea unei vieţi, Bucureşti, 1926; Legea minţii. Povestea altei vieţi, Bucureşti, 1927; Stana, Cluj, 1929; Biruinţa, Bucureşti, 1930; Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan, Craiova, 1930; Răbojul lui Sfântu Petru, Bucureşti, 1934; Sectarii, Bucureşti, 1938; Licean...odinioară, Bucureşti, 1939; Amintirile, Bucureşti, 1940; Jandarmul. O mare dramă în Maramureş, Bucureşti, 1941; Domnişoara Ana, Bucureşti, 1942; În pragul vieţii, Bucureşti, 1942; Vremuri şi oameni. Lumea nouă, Bucureşti, 1943; Vâltoarea, Sibiu, 1944; Din copilărie. Chipuri şi povestiri, Bucureşti, 1956; Din munţi şi din câmpii, Bucureşti, 1957; File din cartea naturii, Bucureşti, 1959; Faraonii, Bucureşti, 1961; Strigoiul, Bucureşti, 1968 (postum); Din pragul marei treceri, Cluj, 1978 (postum); Faţa de lumină a creştinismului, Cluj-Napoca, Eikon, 2006;
Citeşte mai mult: http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/06/09/ion-agarbiceanu-viata-si-opera-i/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ag%C3%A2rbiceanu
http://agonia.ro/index.php/author/0014365/index.html
 Alţi scriitori:
Ovidiu Cotruş, n. 24 februarie 1925 - d 1977.





Poezia zilei, Ion Lazu
(din Sonetele verii)


Apostu


Ştiu şi statui dosite prin boschete,
Iar omul care trece le ignoră.
Cum sunt prin vechi sertare dragi sonete
Ce-aşteaptă-n darn citirea lor sonoră


Cum sunt statui ce nu le afli rostul
Şi dai să pleci, spunându-ţi că nu-i artă,
Ci doar o marmoră cu faţa spartă
Deşi poate-i lucrarea lui Apostu.


Şi trece lumea, care se petrece -,
Şi-ascultă snoave, când sonetul tace -,
Însă nimic din astea n-are-a face
Cu veşnicia limpede şi rece.


Trec oamenii... Ci marmora durează.
Şi-n moarte foi, sonetul viu viază.

29 august 2011.



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2016
Cinci ore în satul copilăriei, II

Am revenit la Monument și am mers spre capătul satului, până dincolo de Găițoaia – am identificat locul: peste drum de casa lui nenea Vasile Dincă, rămasă în picioare - o casă nouă, necunoscută mie, în spatele ei se înghesuie 5-6 case, de unde pe vremuri casa Găițoaieie era ultima; apoi drumul face o curbă foarte în loc, iar de-aici în jos nu mai este asfaltat; am mers în continuare la vale, pe drumul nepietruit, până spre colțul greu identificabil al grădinii lui Radu Puiu, cam ca în descrierea drumului cu tanti Dona, în romanul meu (scena cu avioanele americane). Tocmai urca, venind dinspre Satu Nou un nene subțirel, sfrijit, crăcănat, cu tașcă și alură de poștaș, ceea ce s-a și dovedit a fi. Am făcut împreună o parte din drumul înapoi, până spre Raită, încercând să aflu amănunte despre localnici, dar el e poștaș aici de doar 10 ani și de altfel nu-i știe după porecle ci numai numele de la catalog. Să mai spun că înainte de casa Găițoaiei, unde ai mei se vor fi aciuat vreme de vreo doi ani, 1944-1945, s-au tăiat două drumuri spre dreapta, cam prin zona grădinii dintre noi și Ilie Raită, drumuri asfaltate, spre două firme plasate la distanță față de ieșire, fără firme, dar cu pază securizată, cum au apărut acum atâtea clădiri saivane ori sedii de firme străine, la periferia orașelor sau de-a dreptul în extravilan, unde terenul e mai ieftin…
Am revenit prin Cireașov, am ajuns din nou în Pârliți, intrând și în curtea noastră, pentru câteva fotografii, dar n-am vorbit nici cu Filica, nici cu cineva de-ai lui Voiculeț, cum o făcusem totdeauna până acum, căci nu erau pe-afară; și am ajuns la Vila, de unde am luat o ocazie spre București, ajungând acasă la 21:30, când Lidia deja intrase în panică.

Am vorbit cu vreo 8-10 cireșoveni, deci peste așteptări, aflând multe despre oamenii pe care i-am cunoscut la vremea copilăriei și adolescenței. Aproape numai vești triste, cum altfel?! Și mi-am dat seama, odată în plus, că în cauză sunt vreo 3 sau 4 generații: cea a oamenilor mari de pe atunci, toți dispăruți de zeci de ani, poate ultimul dintre ei fiind chiar tata; a colegilor noștri de școală sau ceva mai mici; generația copiilor lor și cea a nepoților acestora. Mai consistent am vorbit cu nepotul lui Costică Păun, din spatele lui Marin Păun, căci acesta tocmai închidea portbagajul și intrând pe poartă, aranja o scândurică de sub prag. A ridicat ochii spre cel care se oprise în dreptul lui, m-a întrebat pe cine caut. Nu caut pe nimeni anume, dar am venit să văd satul copilăriei. Sunt Ionel al lui Grigore Lazu, care a locuit aici, la colț, în casa Găneascăi.
Va urma 

Dealul Secuța, dinspre Sărăcești





Casa lui Virgil, prietenul din copilărie


Monumentul și Școala din com. Cireașov, acum Grădiniță

Monumentul eroilor din Cireașov