marți, 16 august 2016


Scriitorul zilei: Virgil Ierunca; Ion Gheorghe
16 augustVirgil Ierunca, n. 16 aug. 1920 - d. 28 sept. 2006

  Descriere: Descriere: ANd9GcRLaMANCOsI3-F6CEuVk3zekFeiaptkmNoUmj_do-1ZBwIV4jI7lw    Descriere: Descriere: ANd9GcSnIpzSXV7Yddq7hfhQlZlu8SRhPiykJJN9tRkCDaPIF9oO1dfc   
Vâlcean din comuna Lădeşti, dintr-o familie de ţărani, Virgil Ierunca (nume la naştere Virgil Untaru) a făcut liceul Al. Lahovary din Rm. Vâlcea, apoi studii de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi concomitent a debutat în gazetărie, 1939, publicând intens la Timpul, 1940-1944, ţinând o rubrică permanentă la Vremea ("Caiete franceze"), dar şi la Ecoul, Fapta, Meridian, Kalende; în 1942 propria revistă  Albatros  este suprimată de cenzură, iar  Agora, revistă iniţiată cu Ion Caraion este şi ea suprimată de la primul număr. După 1945, ca om de stânga, va scrie la România liberă, la Scânteia, va fi în redacţia Editurii de Stat. Înţelegând cam ce avea să urmeze sub dominaţia bolşevică, pleacă în 1947 cu o bursă a statului francez. Urmează o perioadă destul de lungă şi cu deosebire dificilă, trăind din expediente, în dezbinare cu exilul românesc şi primit cu mefienţă de intelectualitatea parisiană, pro-comunistă. Aceste aspecte reies din fragmentele de jurnal publicate, restul manuscrisului fiind distrus chiar de autor.
Va colabora la Radiodifuziunea franceză (1951-1974), la emisiunile în limba română şi de asemenea la Europa liberă, emisiunile binecunoscute, bine-ascultate de milioane de conaţionali: Actualitatea românescă  şi Povestea vorbei  (pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate); a colaborat la revistele exilului, înfiinţate de N. Rădescu, Gr. Gafencu, C. Vişoianu, de asemenea la Luceafărul, Caiete de dor, iniţiind el însuşi revista Ethos, unde a susţinut rubrica Antologia ruşinii, despre scriitorii din ţară, aserviţi regimului comunist. Figurează cu poezii în antologia lui Vintilă Horia.
Este foarte interesant de citit în paralel prezentarea pe care i-o fac, în Istoriile lor, N. Manolescu şi Marian Popa: N.M. îl tratează în chiar ultimul capitol, printre "memorialişti de ieri şi de azi", alături de Steinhardt, Acterian, Pandrea, Ioanid, Comarnescu, Lena Constante, I. D. Sârbu şi alţii; aminteşte despre dificultăţile începutului, "într-un Paris dominat de o stângă prosovietică, pe cât de naivă ideologic, pe atât de agresivă verbal" (în ce mă priveşte, cred mai curând că nu era naivă, ci ticăloasă, adică bine plătită de sovietici...), consideră că partea valabilă rămâne jurnalul din anii 49-60, "unul dintre cele mai bune jurnale intime din câte avem"..., dar şi cartea despre experimentul Piteşti; în privinţa criticului literar, textele acestuia îi par "mai degrabă inflamate stilistic decât expresive", autorul este "deseori emfatic", având "aerul de cenzor moral"..." pe care autorul şi-l arogă fără nicio ezitare." (p. 1434-1435).
La rându-i, Marian Popa, abordându-l oarecum de la celălalt pol al vieţii literare din comunism, deci dinspre tabăra lui Eugen Barbu (menţionând chiar faptul că acesta "e continuu atacat"), îl plasează pe Ierunca între "criticii de front", aserviţi ideologic: unii regimului comunist - I. D. Bălan, Al. Oprea, Mihai Ungheanu, A. Silvestri, Dan Zamfirescu, C. Sorescu, lăudători până la capăt ai literaturii proletcultiste, apoi ai celei naţionalist-comuniste; alţii, printre care şi V. I., înregimentaţi pe frontul "inamicului"; din această perspectivă aproape tot ce produce V. I. este privit cu suspiciune: omul, plasat la Paris, rupt de realitatea la care se referă obstinat, scrie numai şi numai despre situaţia din ţară şi cu deosebire despre literatura de acolo, pe care nu o poate cunoaşte decât incomplet; aserţiunile sale sunt totdeauna maniheiste (scriitori lăudabili sau criticabili), autorul în discuţie este ori aservit regimului - şi atunci nimic din ce scrie acesta nu are valoare literară, sau dimpotrivă, când autorul încearcă să-şi păstreze independenţa politică, prin acest simplu fapt valoarea textelor este asigurată, indiscutabilă, proclamată ca atare. Stilul criticului literar "n-a depăşit nivelul gazetăriei politizate de comandă"; stil tarat de "grandilocvenţă şi vanitate"; la adăpostul imposibilităţii de a i se replica, de a se verifica referirile la opere ce nu au fost traduse la noi. Etc.
Iar până la urmă, niciunul dintre cei doi autori de Istorii ale literaturii nu îl discută pe V. I. decât ca un caz aparţinător Europei libere şi perioadei războiului rece dintre cele două lagăre.

Opera literară: Fenomenul Piteşti (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990; reeditat în 2007); Româneşte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; reeditat în 2005); Subiect şi predicat (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993); Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994); Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995); Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000); Poeme de exil (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001).




Poezia zilei: Ion Gheorghe, n. 1935

La Matcă

Zac ţărăncile, pe grămezi de porumb;
incovrigate pe sacii de grâu si-acoperite
Cu sămânţă de floarea-soarelui:
Nu putură să le ia nici-un grăunte: muşcând,
Rupând cu ghearele si-au apărat
Hrana copiilor;
Le-au bătut cu cizmele-n burtă: pe
Grămezile de porumb; cu sacii de grâu la piept; ingropate-n sămânţă le-au dat boala.

Si noi, pe cand eram copii, traiam la arie; prin
Poloagele de paie ne tranteam; in recile
Gramezi de grau ne scufundam; in movile
De samanta de porumb si floarea-soarelui;
Ne scaldam cu boabe, ca pasarile-n pulberea
Drumului;
Ca puii de castor inotam prin gramezile
De graunte:
Intram dinspre apus, cu capul intre umeri,
Si ieseam la rasarit: ne-am nascut, ne-am fatat, ziceam abia
Tragandu-ne sufletul si cazand in branci -Din pantecele semintelor izvorandu-ne
De mai multe ori pe zi -Noi, in samanta ca pestele-n apa, noi in graunte
Ca apa-n matca, la teapa noastra;
Prin capitele de iarba proaspata treceam -
Iesind din malul de paie, ca izvoarele
Din stanca, taras; dand cu capul de piatra
De moara, a soarelui -M-am nascut, m-a fatat, era piuitul
Si mugetul nostru!
Iar toamna, cand mama spala graul de samanta,
Cu sfiala nemarturisita plecam de-acasa.
De parca se nascuse sora-mea -
Trist ca-mi uzurpase locul la san;
Toamna fiind, pe cand sangele nostru
isi incepu coacerea,
In strugurele inimii; cand dadu-n fiertul sau
Zvacnind pe caile de alambic,
Ale fiintei noastre-ntortocheate -
Cand auziram multe despre lucrul barbatului
Cu femeia; tarziu, cand pazeam caii, cadeam
Cu fata-n jos, pe gramezile de iarba:
Se voiniceau organele noastre; barbatule
Ne dadeau durerea barbatului;
Scheuna tanarul animal cu botul in capcana -
Suspinam nebuni - cu fata-ngropata-n zolul

Movilelor de boabe reci, pe arii.
Zeita insasi ne stingea boala; adormindu-ne:
in gramezile de graunte ramaneau gropi mari.
Cuiburi de pe care zburasera lebedele -
Scobituri din care se vedea ca iesise
Cineva - nascandu-se din noi si din movilele
De grau: scurmatura de orbeti in seminte:
Cineva se izvodise din imbratisarea
De-o noapte a gramezii de grau - cu noi,
Ce nu cunoscuseram femeia.
Pe capitele de iarba, pe gramezile de porumb.
Si pe movilele de grau - ca pe pantece
Gigantice -
Au fost batute tarancile cu cizma; in matca a lovit zdrobitorul -
in ulciorul burtii - pan-a dat apa din el;
Au iesit copii ca pestii risipiti,
Zbatandu-se sub laba; in amorfa pantecului de femela a taranului
A dat cizma - pe gramezile de seminte.
Eu, dormind inca-n pantecul clasei
Materne; eu, ca pestele-n matca raului,
Eu ca fetusul in lichidul primordial,
Eu, ca puiul de pasare-n matricea oului,
Eu, ca mielul in casa nasterii -
Am fost scapat pe lume, din durerea
Loviturilor in burtile tarancilor
Batute pe gramezile de porumb, incovrigate
Pe sacii de grau, si-acoperite cu samanta
De floarea-soarelui - de-si apara si-acuma
Painea si laptele pentru copii.
Ci eu in templu,
Ma-nfrunt cu inteleptii mincinosi.
(preluare de pe Internet)



Alţi scriitori:
Pan M. Vizirescu, n.16 aug. 1903 - d. 26 ianuarie 2000.
Ov. S. Crohmălniceanu, n. 16 august 1921 - d. 28 aprilie 2000 
Ioan Adam, n. 1946 


Atenționare: Citiți pe Facebook un poem de mare frumusețe postat chiar astăzi de Nicolae Tzone.
*
pe solzi de peşti coloraţi scriu cu braţele cufundate 
până la umeri în propriul sânge 
și capul mi-l cufund cu totul în propriul sânge
picăturile ce-mi curg din păr peste pagini
sunt singurul meu chip
ce va ajunge în viitor
*
(Fragment)



Ion Lazu - Cu italienii noștri la Muzeul Satului, 6