luni, 8 august 2016



Ne-a părăsit, ieri 7 august, poetul Ion Murgeanu (n. 7 iunie 1940). O teribilă veste, răvășitoare... Ne-a legat o caldă și frământată prietenie. Am scris împreună, în dialog epistolar, o carte de confesiuni Himera literaturii, 2006. Pândind himere..., cum alții, cândva, vânau lei... Tocmai terminasem de postat pe-al nostru blog sonetele scrise împreună, la Neptun, în toamna aceluiași 2006... Cu multe, prelungi răsărituri de lună...
O grea pierdere pentru familie, pentru prieteni și pentru literele române, slujite cu credință și talent de poetul care debutase în Contemporanul, în martie 1962, la doar 22 de ani, cu o prezentare de bun augur a lui G. Călinescu. S-ar putea să fie cel din urmă dintre nu mulții tineri ce au debutat la începutul anilor șaizeci, cu girul divinului critic. Unul dintre acești norocoși fusese și poetul Marin Sorescu (d. dec. 1996).
Corpul neînsuflețit va fi depus la biserica Sf. Silvestru, unde a slujit părintele Constantin Galeriu, al cărui discipol a fost poetul nostru. Înmormântarea la Cimitirul Străulești, II. Precizări la tel. fam. Murgeanu: 021. 212.41.09.
Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în împărăția Lui.




Scriitorul zilei: Ion Murgeanu, n. 7 iunie 1940
       
               
     

Scriitorul zilei: Cella Delavrancea și Sașa Pană
Saşa Panăn. 8 august 1902 - d. 22 august 1981 

          
                                                                                  

Fiu al unui medic evreu, David Binder, viitorul avangardist (numele la naştere Alexandru Binder) a văzut lumina zilei la Bucureşti, şi-a făcut studiile liceale, apoi cele de medicină, la Iaşi şi Bucureşti, devenind medic militar, ceea ce i-a asigurat o stabilitate socială, însă vocaţia literară l-a împins spre scris. 
A debutat în manieră simbolistă, 1926, cu Răbojul unui muritor şi a continuat să publice poezii, prozo-poeme, reportaje, mici proze dezinhibate, între anecdotic şi absurd; a devenit un membru de marcă al avangardei abia prin anii 1930, deci cu al doilea val avangardist. Fără multe vorbe, Saşa Pană a făcut măcar patru lucruri esenţiale pentru mişcarea de avangardă românească: a fost un neobosit animator al grupului avangardist, altfel insubordonabil; a avut mereu iniţiative salutare, de coagulare a falangei scriitorilor neînregimentaţi; a alimentat relaţiile de grup; a înfiinţat revista "unu" şi editura cu acelaşi nume, asigurând publicarea/promovarea tuturor actanţilor avangardişti, din ţară dar şi din străinătate; a editat o integrală de referinţă Pagini bizare, practic întreaga operă postumă a lui Urmuz, în 1930, ceea ce a dat o legitimitate mişcării; a fost arhivarul avangardei noastre, colecţionând orice piesă materială ce provenea de la membrii grupării absolut tot ce se poate imagina, şi chiar mai mult de atât cu privire la actanţii avangardei, astfel încât de la un moment dat discutarea mişcării nu s-a mai putut face decât pe baza documentelor tezaurizate de colecţionar; în  anul 1969 a editat o antologie a avangardei româneşti; în 1968 a publicat un volum de memorialistică despre Avangardă.

Opera poetică: Răbojul unui muritor. Strofe banale 1926; Diagrame, editura unu, 1930 (cu un portret şi desene de Victor Brauner); Echinox arbitrar, editura unu, 1931 (copertă şi 6 desene de M.H. Maxy; tiraj de 150 de exemplare numerotate); Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, editura unu, 1932 (cu un desen afară din text al lui Jean David; tiraj de 150 de exemplare numerotate); Cuvântul talisman, editura unu1933 (cu un desen de Marcel Iancu; tiraj de 200 de exemplare numerotate); Călătorie cu funicularul, editura unu 1934 (cu un portret de M. H. Maxy; tiraj de 349 de exemplare numerotate); Iarba fiarelor, editura unu 1937; Vladimir, editura unu 1938 (tiraj de 96 de exemplare hors-commerce); Munţii noaptea neliniştea, editura unu 1940 (desene de Man Ray; tiraj de 180 de exemplare numerotate); Atentat la bunele tabieturi. Hârtii lipite. Frontispiciu poema Lumina în relief, Colecţia Orizont,  1942 (album de colaje precedate de un poem, în exemplar unic; republicat la Editura Litera în 1970); Pentru libertate, Colecţia Orizont,1945; Plecări fără ancoră, 1946; Poeme fără de imaginaţie1947; Poeme şi poezii alese din cărţi şi din sertar (1925-1965) 1966 (prefaţă de  Mihail Petroveanu; tiraj de 3680 de exemplare); Prozopoeme 1971 (prefaţă de Laurenţiu Ulici); Culoarea timpului. Poeme, 1977 (prefaţă de Mihai Gafiţa şi portret din 1929 de Victor Brauner)

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Sa%C8%99a_Pan%C4%83

Ion Lazu: Consemnare: Saşa Pană la MNLR - expoziţie şi simpozion al avangardei.
                          
Luni la orele 14 (o "oră pentru pensionari", cum a numit-o Lucian Chişu), destulă lume la Rotonda MNLR, un al treilea colocviu Avangarda românească-avangarda europeană, de data asta cu o apariţie surpriză, la editura Tracus Arte - un volum pus la cale de Saşa Pană în 1947 şi care vede lumina tiparului abia acum... (N-ar fi decât 65 de ani, acolo...) Preia iniţiativa prof. univ. dr. Ion Pop, venit de la Cluj, mărturiseşte că a fost simpatizat şi ajutat efectiv de Saşa Pană într-un moment decisiv al destinului său - când îşi pregătea lucrarea de licenţă despre Ilarie Voronca, în anii 1962-1963. S.P. l-a primit cu drag în strada Dogarilor şi i-a prezentat cu generozitate nesperată arhiva Avangardei româneşti, al cărei depozitar, actant, animator, arhivar, istoric, promotor a fost în deceniile interbelice şi după aceea. De fapt îşi asigurase o poziţie centrală în mişcarea avangardistă, înfiinţând revista Unu, militând alături de Vinea şi Ştefan Roll, dar şi de Geo Bogza -  mereu activ, inventiv, catalizator. "A fost sufletul mişcării noastre de avangardă, în perioada ei cea mai fertilă, reunind toate tendinţele de la noi şi europene într-un creuzet românesc". S-a exprimat în manifestele Unu, consecvent în abordările sale, a fost prieten cu toţi, un factotum - aranjând întâlnirile, evocându-i mai apoi pe principalii actanţi ai Avangardei. S-a identificat literar prin de-acum celebrele sale Prozopoeme
Pasionat arhivar, a colectat tot ce se putea, lucruri aparent insignifiante, care între timp au căpătat relevanţă. "Poet, editor, jurnalist", îl caracterizează universitarul clujean I.P., actualmente cel mai avizat cercetător al mişcării avangardiste româneşti şi nu numai. Subliniază: se reţin pentru istoria literaturii, în afară de revista Unu, alte două fapte de-ale lui Saşa Pană: în 1930 publică Urmuz, Pagini bizare, cele 8 proze, care au făcut epocă. Din păcate s-a pierdut întrega arhivă Urmuz, meditaţiile, jurnalele, variantele din care au rezultat Paginile bizare, compoziţiile sale, căci era un împătimit al muzicii. În 1934 publică poemele lui Tristan Tzara, de unde s-a putut deduce totuşi continuitatea creativă, legătura cu opera sa de tinereţe, românească.(...)

Citeşte mai departe pe blog...vezi fotografiile expoziţiei Saşa Pană Centenar:


Cella Delavrancea, n. 15 dec. 1887 - d. 9 aug. 1991

 Cella Delavrancea - poza 2
Fiica mai mare, dintr-o serie de patru fete, toate remarcabile, ale scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, dăruită cu minunate talente, a absolvit Filosofia şi Matematicile, dar a urmat o specializare în pian la Paris. Deja se remarcase ca pianistă de mare talent, aşa încât a urcat de timpuriu pe marile scene româneşti şi europene, inclusiv alături de George Enescu, în interpretări de neuitat. Temperament ardent, pe cât de sensibil, delicat, ingenuu, mereu cu privilegiul unei firi copilăroase, iubind "florile şi animalele - ele mi-au hrănit sufletul şi mintea", după propria-i mărturisire, Cella Delavrancea a reuşit să capteze atenţia generaţiilor ce s-au succedat de la începutul şi până la finele secolului XX din România şi nu numai. Prietenă şi confidentă a Reginei Maria, a fost căsătorită de trei ori şi a avut o idilă cu Nae Ionescu, chiar în perioada încleştării dintre Carol al II-lea şi legionari, de dinaintea sfârşitului abrupt al filosofului, episod rămas neelucidat (1940).
Profesoară la Liceul de muzică, apoi la Conservator, mereu prezentă în viaţa culturală a cetăţii, prin concertele sale eclatante, dar şi datorită cronicilor sale muzicale şi de artă, a nuvelelor şi romanelor sale, a fost sărbătorită la Ateneu, în 1977, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Atunci a făcut această mărturisire semnificativă: "Am avut fericirea de a fi apărată de trei calamităţi: Gelozia, Invidia şi Orgoliul - acestea sunt bolile care distrug fiinţa umană. Am purtat în mine o vie curiozitate şi simpatie pentru toţi contemporanii mei, chiar cei necunoscuţi..." Tot cu acel prilej, asistată de elevul ei favorit Dan Grigore, a interpretat la pian un vals de Chopin, iar în final i-a convocat pe spectatori la o reîntâlnire peste zece ani. Ceea ce chiar s-a întîmplat, în 1987, pe aceeaşi scenă a Ateneului Român.
Dintre volumele publicate: Vraja, nuvele, 1946; Arpegii în ton major, 1970; O vară ciudată, roman, 1975; Mozaic în timp. Impresii. Călătorii. Portrete. Amintiri, 1975; Trepte muzicale, 1984 şi Dintr-un secol de viaţă. 1988, ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu. O nouă ediţie, completată, a apărut în acest an.
***
Îmi amintesc a o fi zărit, în două-trei rînduri, pe coridoarele editurilor de la Casa Scânteii: mărunţică, slăbuţă, veşnic zâmbitoare-visătoare, parcă transpusă într-o lume a delicateţei, ori poate îndrăgostită de o fantasmă a Binelui. Odată m-am nimerit în lift cu venerabila doamnă: sfioasă, cerându-şi parcă iertare de la cei din preajmă; de data asta ţinea în mână, ridicată la piept, ocrotind-o şi apărându-se cu ea, o floare uscată (de levănţică, de sulfină?, erau florile sale preferate...) - poate ca o emblemă, mi-am spus, de nu va fi fost vorba de un dar insolit pentru cine ştie ce redactor... Fie că juca foarte bine un rol ce devenise în decenii a doua sa natură, fie că era simbolica armă cu care se hotărâse să întâmpine contrarietăţile vieţii, impresia asupra celor din preajmă era de neşters.
Am văzut o transmisie cu Cella Delavrancea în chiar anul dispariţiei sale: nişte degete rădăcinoase, care în mod miraculos atingeau clapele vrăjite... Apoi am asistat, la Sala oglinzilor, la prima gală a Premiilor Cella Delavrancea, ale Fundaţiei pe care o iniţiase Dan Grigore. Scriitorii Mircea Ciobanu, Mihai Cantuniari au fost printre laureaţi. După care nu mai ştiu ce a urmat, cu fundaţia, cu premiile, cu....
*
I-am pus o placă memorială la adresa din str. Mihai Eminescu 151, unde acum funcţionează un restaurant chinezesc. Lucrurile se schimbă sub ochii noştri. Cei ce nu mai sunt, măcar au  ridicat edificiul culturii noastre, iar în rest, au "lăsat zilei scârba ei", cum spune Cartea sfântă.

Aflati mai multe:

Alţi scriitori:
Mihail Sevastos, n. 1892
Horia Stancu, n. 1926            



Poezia zilei:  Ion Murgeanu:  

Din tezaurul mării

Din tezaurul mării am scos
Fericirile drepţilor.
Mergeam lângă Domnul supus.
Nu-mi era foame nu-mi era frig.
Pe drum treceau vameşi.
Atunci am întrebat şi El mi-a răspuns.
Întâi de toate învaţă răbdarea.
Munţi nu s-au clintit încă din loc.
Nu am trecut cu paşii mei marea.
Deci am repetat întrebarea mirat.
Caută singur răspuns. Mi-a răspuns.
Nu vezi fericiţii acestui veac?
Toţi au ales disperarea.

Rana

Nici strălucirea nu este de mine nici fala
Nici mirarea nici flinta eternei erori
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Nici dimineaţa acestei fântâni murmurate
Nici plopul nici râpa ce am trecut-o
Zărind umbrei tale piciorul ei luminos
Dar frumuseţea rămâne o rana deschisă
Atunci m-aş întoarce să-mi pun gura pe ea
Atunci aş simţi ce fel se-nfioară durerea
Bujorii aprinşi din cana lăsând să cadă
Trupul petalelor de căldură şi teamă
În noaptea păcatuui în eterna fântână
Nici amintirea nici gloria nu rămân
Buzele reci caută încă buze fierbinţi
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Un spaţiu deschis al imaginarului
Strălucirea gloria ei mirarea şi spaima
Timp fără timp ecou fără paşi paşi fără drum.