duminică, 31 iulie 2016



Scriitorul zilei Tita Chiper și Miron Cordun
 Tita Chiper, n. 31 iulie 1934 - d. 2002
Soţia scriitorului Al. Ivasiuc dispărut la cutremurul din 1977, ea însăţi reporteră şi autoare de interviuri, trecută prin hulita Şcoala de literatură, a scris scenarii pentru filme de animaţie; a colaborat intens la Contemporanul, la România literară şi la Dilema, începând cu primul număr al acesteia. Autoare “leneşă”, cum o consideră dl Manolescu, a editat o singură carte: În lumina orbitoare, culegere de interviuri cu personalităţi foarte diferite ale vieţii interne şi internaţionale.
Citeşte mai mult: http://adevarul.ro/cultura/istorie/tita-chiper---viata-interviuri-1_50ba02667c42d5a663af91ab/index.html
 http://www.romlit.ro/tita

Alţi scriitori:
Franyo Zoltan, n. 1887
Păstorel, n. 30 iulie 1894 - d. 17 martie 1964


Poezia zilei: Miron Cordun (n. 1939 - 1997)
Imagini pentru miron cordun imagini
Inorogul

Eu inorog era să fiu 
și cornul mult mai viu să-mi fie
în casa ta cu timp târziu
și-n prăpădire de trufie.
Dar traiu-n grabă, 
dar bătrân
de glorii repede purtate,
nu mai am stare să amân
pe viețile cu tine date.
Și nici cădere nu mai am
de prea mult frig să-ți sparg pereții
și să te-nping la mine-n neam
frumoasa mea din capul vieții.


Cântec vechi

N-avem atâta timp cu noi
să fim și orizon și vad
când norii flămânzesc pe cer
și peste norii noștri cad.
Bolnavi de friguri, prăpădiți
de greul mers al zilelor,
ne vin cu grija lor pe cap
precum am fi și noi de-ai lor.
Ca din pământ, din prea mult vânt,
abia ținându-ne ne vin -
și ne-am sui la ei în cer
și n-avem timp să ne suim...

(din Dumineca pe drumuri, ed. Cartea românească, 1978) 







Ion Lazu - Șapte zile de aur la Neptun, VII 



Lidia Cîntă pe Cazemată




                                            De pe Cazemată ”Comandorul ” Lazu dă ordine.







Raze în valuri...


Încă un apus de soare la Neptun


















Ion Lazu 
 Sonetele (și terținele) de la Neptun - 2006

Vă vând un pont (la Pontul Euxin), III


 ...
Şi totuşi! Nu fu frigul cel mai mare
Duşman al bursierilor la Mare,
Ci fapte mult mai grave ca urmare!

De duşmănia Mării,-mpresurîndu-l
Pe om, vorbi-voi, de-o să-i vină rîndul,
Deşi se-mpotriveşte însuşi gîndul!

Că nu-i mic lucru ce aici se-ntîmplă –
Să simţi în sus şi-n jos, pe lîngă tîmplă
Terorizant, fără istov, cum îmblă

Daracul mării dărăcindu-şi valul,
Pe răzătoare dînd într-una malul
Cu-o furie atroce, infernalul!

Şi scoici sărind, de cînepă puzderii -
Nisip şi alge, pene şi mizerii,
Ce nu prea le observi în timpul verii...

E-un ritual***** ce n-are duhul milei
Urmînd şi noaptea zbaterile zilei
În copulări isterice, virile;

Nu spun că valurile năbuite
Buze hulpave par, limbi despletite,
Prin spume epileptice ivite

Ce-ar vrea să-nfulece lături pe plajă,
Dar să le-nghită încă nu se-angajă,
În căutare, poate, de vreo glajă;

Ci cu sadism prin dinţi ea le strecoară,
Ca iar să le împroaşte în afară:
Blestem, sfidare, vrajbă şi ocară...

Şi ce-s aceste rămăşiţe triste
Bentiţe, jartiere, specli, batiste,
Ca scoase de pe fanteziste liste,

Amestecînd realităţi şi trucuri:
Chiloţi şi bluze, nasturi, şepci şi lucruri, 
Ce smulse par de pe-necate trupuri

Pe care marea, pritocind uiumul,
Le-a tras la fund, pe rînd, pînă la unul -
Copilul, baba, sfîntul şi nebunul,

Lăsînd pustie, hîdă, plaja toată,
Şi Marea pînă-n zarea zării roată,
Din Venus taman pîn’la Cazemată,?!

Şi ce-s aceste sticle şi conserve
Containăre, butelii izoterme
Ce n-au putut mesajul să-l conserve

Nici un cuvînt încalte să rămînă
De la toţi cei hrăpiţi cu anasîna?
Distrus fu esoesul scris cu mîna

În disperare fără de măsură -
Şi-n locul lui, umplute pînă-n gură
Cu apa cea de mare,-n impostură...
   
Şi ce-i acest cumplit popor de muşte
Ce tăbărînd pe alge şi moluşte,
Nu pregetă să ciupă şi să muşte,

Din viu şi mort asemenea să guşte?
Ţipenie... Şi icnetele bruşte -
Ce parcă vor timpanele să-mpuşte...

Ţipenie! Şi totuşi, ce-s aceste
Vagi şoapte ce ne-ajung fără de veste
Purtate de-ale zimţurilor creste

Scăpate din Crimeea, ce aproape-i
Şi lunecate-ncoa’pe faţa apei?

„Se plimbă-aceşti poeţi de parcă-s capii,
Pe ţărmul Mării ca pe buza trapei...
Din gheara nebuniei nimeni scape-i!”    


 Va urma