sâmbătă, 2 iulie 2016



Scriitorul zilei: Octavian Paler, n. 2 iulie 1926 - d. 7 mai 2007

         
             
   
Una dintre personalităţile carismatice ale vieţii culturale de după 1989, Octavian Paler s-a născut într-o familie de ţărani transilvăneni, în satul Lisa de lângă Făgăraş. A făcut şcoala primară în satul natal, apoi cu o bursă a venit la liceul Spiru Haret din capitală, însă înaintede ultima clasă a intrat în conflict cu directorul liceului, (fratele tatei) şi a făcut clasa a VIII la Făgăraş, luându-şi bacalaureatul la Sibiu, 1945. S-a remarcat la disciplinele umaniste: filosofie, latină, elină, dar şi ca tânăr ciudat, orgolios, imprevizibil, prezumţios.. Urmează cursurile la Litere şi Filosofie dar şi pe cele de Drept.
A făcut o carieră la vârf  în politică şi în publicistică; între 1965-1970 a fost vicepreşedintele Radiodifuziunii şi Televiziunii, apoi redactor-şef la România liberă (1970-1983), cel mai citit cotidian din România socialistă; în paralel, a fost membru supleant în CC-PCR (1974-1979), iar în continuare deputat în Marea Adunare Naţională (1980-1985), după aceste 2 decenii de înalte funcţii este înlăturat , pentru critici aduse politicii  regimului. 
Dotat din plin cu  strălucite valenţe intelectuale: inteligenţă, memorie, cultură, spirit disociativ etc, inclusiv cu dorinţa puternică de realizare personală,  nu s-a dedicat unui domeniu ştiinţific, de cercetare, filosofiei etc, ci s-a propulsat la vârful ierarhiei intelectuale aservite, a timpului. 
Aşa se explică de ce, ajuns mult mai târziu la literatura propriu-zisă (a debutat editorial abia în 1970, cu poezii), deşi s-a instalat cu aplomb între scriitorii foarte productivi şi de mare succes, totuşi confraţii, poate şi fără să-l citească atent, l-au considerat la acea vreme un autsider, desigur de talent şi pe merit poziţionat, dar totuşi, venit din afară, iar mai corect spus: dintre potentaţii vremii.. Abia după Decembrie 1989, continuând să scrie în acelaşi ritm de mare forţă, a fost pe deplin acceptat ca unul dintre principalii actanţi ai vieţii culturale româneşti. De fapt este unul dintre iniţiatorii GDS, împreună cu Ana Blandiana şi Mihai Şora. A devenit cel mai reputat interlocutor şi comentator  la posturile TV, pe teme de politică, morală, viaţă socială. Mereu sagace, pătrunzător, nemilos cu greşelile altora.
S-a remarcat de la debut printr-un stil foarte strâns, pe cât de fluent, de mare mobilitate şi cuprindere, în prima etapă militând pentru principiile democraţiei, dar în curând, părăsind opţiunile de partid, desolidarizându-se de comilitoni, a devenit un virulent critic al stărilor din România. De altfel chiar titlurile cărţilor sale sunt elocvente din acest punct de vedere: deşertul.. solitar, oglinda spartă, coridă, labirint... sunt sintagme din perioada a doua, criticistă, a exegetului. Mizantropia sa, în forme devenite patetice, bine racordată la nemulţumirea generalizată, i-a asigurat maximă audienţă TV; mai trebuie adăugat, în spiritul adevărului, că la Târgurile de carte anuale era singurul scriitor asaltat efectiv de cititori, pentru autografe. 
Se făcuse cunoscut prin jurnale de călătorie, oarecum în stilul lui Montaigne, pe care l-a ţinut la mare preţ; cărţile lui de călătorii sunt comentarii dezinhibate privind aspecte culturale şi de istorie, fie că se referă la Grecia, Egipt, Italia, Franţa sau Mexic. Un stil fluent, dens ideatic, care atrage pe cititorul dornic să-şi reamintească lucruri despre care ştie câte ceva şi să-şi precizeze unele chestiuni de filosofie a culturii şi istoriei. Nici o pagină din Paler nu e stagnantă, ideea nu bălteşte, ci discursul se mişcă, pluriform, căutându-şi conexiunile, rezonanţele, contraargumentele. Orice aserţiune, emisă peremptoriu, se dovedeşte chiar emitentului discutabilă - o va întoarce pe toate feţele, într-un spectacol intelectual cu surprize şi lovituri ca de teatru. Nu este greu să conchidem că Octavian Paler a intuit o formulă optimă pentru a-şi ţine în priză cititorii, pe parcursul cărţii şi de la un volum la altul. Punerea în abis a problemei aduce formulări memorabile, paradoxul se urmează insolitului ca atare, cugetarea capătă înflexiuni lirice, emfaza se ascunde în spatele mărturisirii abrupte. Personalite puternică, contradictorie, neobosită în a-şi prezenta opiniile cu privire la tot şi la toate, în varianta lor mefientă, instalat fără ezitare în postura unui Socrate ce le vorbeşte semenilor de la înălţimea înţelepciunii sale infailibile, Octavian Paler este cazul omului ieşit din rând şi care nu ezită să valorifice la maxim calităţile sale native şi câştigurilor dobândite prin frecvantarea marilor repere ale istoriei. Un redutabil erou al vremurilor noastre, cu tot ce incumbă unui astfel de personaj, fatalmente mediatizat la maxim...
În a sa Istorie... de azi pe mâine, vol. II, Marian Popa îi consacră 3 coloane (p. 982-983), neuitând să prezinte în detaliu aspectele carierei politice şi dând a se înţelege că în memorialele de călătorie "prelucrarea miturilor nu depăşeşte banalul...", că autorul este "un maestru al bunelor intenţii", însă "incapabil să pornească ceva de la sine, chibiţ mitologic, etic şi cultural-artistic"; dl N.Manolescu, părând a-i reproşa  criticului de la Koln inaderenţa, şi considerând verdictul său "negativ şi pe alocuri sarcastic", nu se află totuşi foarte departe de reţinerea aceluia cu privire la scrisul lui Paler, ale cărui eseuri de călătorie, "impregnate de livresc, împănate de citate şi referinţe, calofile", sunt în fond o concesie făcută cititorilor relaxaţi, cărora le induce "satisfacţia de a recunoaşte în citatele abundente şi comode câte ceva din ceea ce au învăţat ei înşişi în şcoală". Ar fi de văzut şi opinia lui E. Simion din Dicţionarul Scriitorilor Români, apreciată de dl N.M. ca "foarte favorabilă, dar cumpănită". p. 1175.

Opera literară: Umbra cuvintelor; Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia); Drumuri prin memorie II (Italia); Viaţa pe un peron; Scrisori imaginare; Apărarea lui Galilei; Aventuri solitare; Deşertul pentru totdeauna; Un om norocos; Mitologii subiective; Caminante, (1980)(Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania); Autoportret într-o oglindă spartă, (2004); Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican, (2005), ediţia a doua, adăugită; Viaţa ca o coridă; Un muzeu în labirint; Eul detestabil; Vremea intrebărilor; Rugaţi-vă să nu vă crească aripi; Don Quijote în est; Polemici cordiale; Calomnii mitologice, editura Historia (2007); Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), editura Corint, 2007; Poeme, editura Semne-Artemis, 2008;

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Paler



Poezia zilei , Octavian Paler

Definiţia lacrimei

Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă. 

Definiţia pasului absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu 
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent. 



Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale 

3 iunie 2007, duminică, dar am eu zi de tihnă?! Spre gară, pentru Octavian Paler, vorbesc cu locatarul din fundul curţii: înainte a stat aici dna Paler, în corpul din spate, a murit şi ea. OP mi-a fost ca un tată, îmi spunea Nicuşor, era om foarte bun, ne-am aciuat aici eu şi cei doi fraţi ai mei, fără chirie, mi se ridică părul când mă gândesc că a murit, în doar 10 minute. Lucra până la 3 din noapte. Foarte bun om. Îl tot aştept să vină. Noi l-am mutat de la Leu, apoi de la Cişmigiu. Primea pe-aici, pe uşa din faţă, pe cealaltă intra el, acolo e bucătărioara. Din păcate, căsuţa fiind destul de departe de stradă şi gardul înalt, faţada nu se vede. Să ne sfătuim unde punem placa. 
 (...)
16 august 2007:  La casa Muşatescu nu răspunde nimeni, deci mergem prin Griviţa în Buzeşti şi Al. I. Cuza, să punem placa lui Octavian Paler, pe gardul de fier, în stânga porţii, singurul loc cât de cât convenabil. Dl Nicu, tolerat în acareturile din fundul curţii, ne ajută, îl regretă pe O.P., oftează, repetă că i-a fost ca un tată. Ultima dată dna Geta a plâns. Apoi n-a mai venit...
Şase plăci puse în 8 ore... La 22:15 Marian îmi dă telefon pentru mâine dimineaţă, inclusiv cu placa lui Eugen Barbu refăcută. Revenit acasă, Lidia foarte deprimată, a fost prea puţină lume la înmormântare, nici măcar salariaţii MLR, dar nici atâţia alţii pe care Alexandru Dan Condeescu i-a ajutat. S-a citit o scrisoare penibilă de la un fiu din America, precum că n-a putut veni la înmomântare...Numai tată (mort) să nu fii !


Alţi scriitori:
M. Kogălniceanu, m. 1891 


Ion Lazu - Piatra și Floarea