luni, 25 iulie 2016


Scriitorul zilei: 25  iulieMihail Codreanu, n. 25 iulie 1876 - d. 23 oct. 1957
 
Ieşean prin naştere, a fost fiul unui magistrat şi profesor de latină, dar a rămas orfan la numai 17 ani, fiind nevoit să se întreţină din meditaţii la limba română şi din munca de corector la Evenimentul. A făcut liceul la Iaşi, Bacău şi Bucureşti şi a urmat Dreptul şi Filologia la Universitatea din Iaşi. S-a înscris la Academia de Artă Dramatică, devenind actor, director al Naţionalului ieşean (1919-1923), profesor şi apoi rector la Conservatorul de Artă Dramatică (1933-1939) şi director la revista Însemnări ieşene.
A debutat cu Sonet şi Glossă în Revista ilustrată din Bucureşti, 1891 şi a devenit în timp unul dintre cei mai respectaţi poeţi interbelici, considerat cel mai redutabil sonetist român. Încă de la vârsta de 30 de ani vederea i-a slăbit progresiv, rămânând orb pentru tot restul vieţii şi dictându-şi sonetele prietenilor apropiaţi. Orb, bântuia dulcele târg, murmurându-şi versurile aflate în zămislire. Elegant, de o incredibilă distincţie, impunea tuturor. A trăit 81 de ani iar Vila Sonet de pe strada Recea, devenită casă memorială, îi perpetuează amintirea de poet parnasian desăvârşit.

Opera literară: "Diafane" (1901), sonete; Din când în când" (1903); "Statui" (1914), sonete (99 sonete); "Cântecul deşertăciunii" (1921), sonete şi poezii; "Turnul din fildeş" (1929), sonete; "Statui. Sonete şi evadări din sonet" (1939)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Codreanu
 http://www.jurnalul.ro/carte/mihail-codreanu-poetul-orb-din-vila-sonet-619111.htm
http://geticul.blogspot.ro/2011/04/vila-poetului-orb-mihail-codreanu.html



Poezia zilei: Mihail Codreanu 

Simbolism de toamnă


Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.
 
Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...
 
Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad... şi mor, îngălbenind cărarea...
 
E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrai să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...
 
 
Amurgul solitarului
 
         "Seul le silence est grand, tout
            le reste est faiblesse."
                                 Alfred de Vigny
 
Senin amurg, coboară-ţi lin tăcerea
Pe inima-mi de doruri chinuită...
Şi-n măreţia ta nemărginită,
Îmi farmecă şi-nvăluie-mi durerea.
 
În tine doar de aflu mângâierea
De-a nu mai şti de soarta mea trudită,
Căci mintea îmi adoarme liniştită
Şi-ţi sorb numai prin simţuri adierea.
 
Nici visuri n-am, nici cugetări deşarte;
De lumea-ntreagă nu mă mai desparte
Nici fericirea, nici nefericirea;
 
Nu simt atunci iubire şi nici ură,
Mă soarbe-n largul ei nemărginirea
Şi mă topesc în sânul tău, Natură...
 
 
Poezia zilei: Vladimir Beşleagă, n. 25 iulie 1931

 Imagini pentru vladimir beșleagă imagini
            *
            „                                 …fără tine
            s-a lăsat iar pustiul peste întreaga
                                                       lume
            şi iar mă simt gol pe dinăuntru
                        cum eram înainte de a te cunoaşte
            din ce-am fost am rămas doar o
                                                       coajă
                                                       subţire fragilă
            ca mâine se va risipi şi ea
                                   iar vântul
            o va spulbera
                                  amestecându-mă
                                  cu pulberea eternă
                                  a pământului…”

               *
            „…cortegiul alb urcând pe costişa cu umbre
            sus pe culme un copac singuratic veghează
            psalmii cad din iarbă pe marginea drumului
            şi caprele vin din urmă clătinându-şi
                                                           tăcute bărbile
            faţa ta nu se vede în aburii căldurii
            copite mari rotunde lasă urme rotunde
            ochii mei curg prin praful fierbinte
                                                          al drumului
            şi pe unde calcă ei rămân picături negre…”

            *

             „…am zis da soarele nostru a scăpătat spre
                                                                       chindie
                        şi ca mâine va ninge abundent
                        clădind deasupra noastră
                                               munţi albi
                        şi el va lumina atât de slab
                        încât nu va mai putea încălzi
                                               să-i topească
                        şi noi vom adormi sun zăpezi
                        pentru totdeauna…”

(Poeme citate de Emilian Galaicu Păun într-un articol omagial, la 80 de ani ai poetului V. B.: http://www.europalibera.org/content/blog/24274187.html)


Alți scriitori:

Varujan Vosganian, n. 1958




Ion Lazu - Șapte zile de aur la Neptun, I


Plaja Neptun - vedere spre ”zona interzisă”









Primii pe plajă: E caldă apa?




 





Ruinele Olimpului: grupul de mega-hoteluri: Oltenia, Banatul, Muntenia, Transilvania...



Lidia explicând cum e cu Marea...


Faimoasa Faleză de la Neptun

Puiul de delfin - o victimă colaterală a Mării...





LA CAZEMATĂ, I




ION LAZU
Gâlceava sonetelor de la Neptun (2006) 

  Atestare Ion Lazu

Ca Opera să mi-o edific,
Cu-o bursă m-au trimis la Mare.
De-ar fi ştiut cît sunt de mare,
Mă trimiteau drept la Pacific!


La Cazemată

                        Poetului Ion Murgeanu

Cum bate Marea-n zid, la Cazemată,
Plesnind la nesfârşit din mii de bice,
Un ciob roşcat, de amfore antice
Mi-a etalat, pe plaja înspumată...*

Nisip, pietriş, granule de silice
Le scuipă şi le-nghite tot-deodată,
Le-ndeasă şi le fură, exersată,
Sub ochiul de vizitator factice.

În coamele ce către ţărm** le mână
Şi-n urletul ce-a copleşit pământul
Încerc zadarnic să-ntregesc cuvântul
Pe care l-a-nceput*** de-o săptămână.

Eu ciobul roşu excedat ridic
Şi scriu pe zid: Nu înţeleg nimic!
                                     
____________________________________________
* Trimitere la amforele greceşti ştampilate, descoperite
la Mangalia şi în împrejurimi.
** Ţărm, poezie de Gh. Istrate.
*** Era şi Moise bîlbîit, îmi pare,
       Dar nu chiar ca oligofrena Mare...  



Sonetul ruginii
                  Lui Gh. Istră-Ţoiu

De „aur ruginit”, eu drept ţi-oi spune,
Azi auzit-am pentru prima oară –
Naiv cum sunt, crezusem, bunăoară,
Din aur că se fac podoabe-anume

Ca să reziste şi să fie bune
Veacuri la rînd, în case şi pe-afară,
Pe deget sau la gîtul de fecioară
Şi-n punga celor care vor să-adune...

Cu fierul calp chiar ăsta  e necazul:
Azi e lucios, dar mîine sau alt’dată
- Ca vina ce-i ascunsă, ocultată –
Cîndva rugina-i va păta obrazul...

Ştie vecia aurul să-nfrunte.
La fier* rugina-i un păduche-n frunte!
________________________________________
* Fier înroşit, de I. Murgeanu



Sonetul contondent.
                     Celor doi / poeţi de mare soi...
                     Iubiţi de javre şi cotoi

Visam că Marea*-şi părăsea ghiocul
Cu-al său tumult din valuri euxine
Şi, hăt-departe,-n zonele alpine,
Ca-n Cretaceu, îşi regăsise locul...

Priveam de-acuma fascinat la jocul
De valuri înţesate de jivine
Din vremuri dispărute, care,-n fine,
Îşi încercau, o dată-n plus, norocul.

Simţeam o dulce binecuvîntare
Că-n groapa euxinică adîncă
O Mare Neagră nu există încă,
Nici Casa Scriitorilor la mare;

Nici doi poeţi cu barbă, burţi şi plete,
Să-nşire contondentele sonete.

___________________________

* Marea, poem de I. Murgeanu


(Va urma)