duminică, 12 iunie 2016


Scriitorul zilei: Irina Mavrodin, n. 12 iunie 1929 - d. 22 mai 2012


      
    

Născută la Oradea, fiică a profesorului de limbă franceză Atanasie Mavrodin şi a Mariei (n. Popescu), medic oftalmolog, şi-a făcut studiile liceale la Focşani, urmând apoi Facultatea de Filologie, secţia franceză a Universităţii din Bucureşti, cu licenţa în 1954, după care va parcurge o carieră universitară prestigioasă; după pensionarea din 1995 a fost profesor asociat la Craiova, Sibiu, Suceava, dar a condus lucrări de atelier poetic şi la Paris.
S-a remarcat ca profesoară de franceză, ca traducătoare şi eseistă redutabilă, dar şi ca poetă. A tradus integrala Proust, a tradus din marii scriitori francezi din toate timpurile şi ilustrând toate genurile literare: De Stael, Flaubert, Gide, Stendhal, Maurice Blanchot, Camus, Faure, Montherland, Genette, Delacroix, Ricoeur, Cocteau, Cohen, Laurens, (până şi din scriitorii francofoni ai Africii!); iar din română în franceză: Eliade, Cioran şi desigur, propriile poezii. În 1972, publicând Nathalie Sarraute şi noul roman francez, a dat o nouă deschidere în literatura română a vremii. Teoreticiană a artei traducerii, hermeneută, eseistă de anvergură, a contribuit la emanciparea exegezei româneşti, la sincronizarea cu mişcarea literară europeană a momentului. Poezia sa, de o maximă concentrare, mizează pe transmiterea nemijlocită a emoţiei, fără balastul înfloriturilor stilistice.

Completare, 12 iunie 2013: Răsfoind şi citind o parte din textele cuprinse în volumul O carte de şi despre Irina Mavrodin. O viaţă înaltă ca un dar divin, Ed. Timpul Iaşi, 2013 (562 pagini, format mare), sub redacţia Mioarei Izverna, traducătoare ea însăşi, sora  mai mică a Irinei Mavrodin,  aflu câteva date semnificative despre marea traducătoare dispărută acum un an. Se trage dintr-o familie de greci veniţi în Principate pe la începutul secolului XIX, dacă nu şi mai devreme. Un lung şir de preoţi şi ctitori, atât pe linie paternă cât şi pe cea maternă. Tatăl, eminent profesor de  franceză, este condamnat politic şi face trei ani la Canal, după care i s-a mai permis să funcţioneze doar ca suplinitor în diverse localităţi din judeţ. Fratele cel mic, Alexandru, student anul IV la Medicina ieşeană, este arestat în 1956 şi face ani grei de detenţie, din care iese cu sănătatea şubrezită. Munci necalificate, la marginea societăţii şi în fine, i se dă voie să treacă din nou admiterea la medicină, pe care o va termina cu brio.  Însă o viaţă distrusă, o moarte prematură, nedreaptă.  Irina Mavrodin însăşi, la 17 ani se îmbolnăveşte de plămâni, se tratează vreme de trei ani la sanatoriul din Moroieni. Intrase la Filologia bucureşteană, secţia franceză. Venea în Bucureşti doar ca să-şi susţină examenele de sfârşit de an. Doar ultimii doi ani învaţă efectiv ca studentă cursantă. Şi totuşi termină facultatea ca şefă de promoţie a tuturor secţiilor de la Filologie. Împotriva cursului (păgubos al) lucrurilor, împotriva dosarului catastrofal, neutecistă, este totuşi reţinută la catedra de Franceză. Va face carieră universitară. Se va impune ca traducătoare excepţională, deschizând o adevărată şcoală românească de traductologie. Se impune ca eseistă redutabilă. Dar şi ca poetă de excepţie, primind premii ale Uniunii Scriitorilor, ale Academiei. Nebăgăreaţă, "nedescurcăreaţă", cum singură se caracterizează, Irina Mavrodin este una dintre personalităţile de excepţie ale vieţii literare din ultimele 6 decenii: Iar mai exact spus, o personalitate emblematică pentru intelectualul român care şi-a urmat calea, în pofida vremurilor maştere, constituind de aceea o pildă de profesionalism şi demnitate, o mândrie a tagmei scriitoriceşti de la cumpăna mileniilor.
"Acest nume poate fi în sine un titlu de carte!", a exclamat Mircea Ciobanu, în mână cu manuscrisul primei cărţi de versuri a Irinei Mavrodin.

Opera: Poeme,  1970; Reci limpezi cuvinte,  1971; Copac înflorit,  1978; Picătura de ploaie, 1987; Vocile,  1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punere în abis,  2000; Capcana/ La Piege, 2002; Centrul de aur, 2003; Uimire, 2007
Eseuri critice: Spaţiul continuu, 1972; Romanul poetic,  1977; Poussin. Praxis şi metodă, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, 1981; Poietica şi poetica,  1982; ed. 2, Scrisul Românesc, 1998; Stendhal Scriitura şi cunoastere,  1985; Punctul central, , 1986; Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului,, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române; Uimire şi poiesis,  1999; Cvadratura cercului, 2001; Cioran sau marele joc, 2007.
Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Irina_Mavrodin
 http://www.romlit.ro/irina_mavrodin_-_80
 http://roxanaiordache.wordpress.com/2012/05/24/s-a-stins-o-mare-doamna-a-culturii-romane-si-o-profesoara-misionara-irina-mavrodin/


Poezia zilei, Irina Mavrodin: 

*

există o soluţie
să mă las pradă morţii
cu bucuria cu care m-am lăsat
pradă vieţii
Doamne
ajut-o pe roaba Ta
Irina Alexandrina.


Alţi scriitori:
Al. Balaci, n. 1916
Petru Vintilă, n. 1922
Doru Moţoc, n. 1939
N. Davidescu, m. 1954


F. Brunea-Fox, m. 1977