miercuri, 4 mai 2016




Scriitorul zilei, Dragoş Vrânceanu, n. 14 februarie 1907- d. 4 mai 1977   

    
Din familie de intelectuali cu ascendenţă pastorală din zona Băbeni-Vâlcea, şi-a făcut liceul la Bălţi şi Iaşi, mergând pentru studii de Litere şi Filosofie la Florenţa, unde îşi ia doctoratul în filosofie. Din 1932 lector de italiană la Academia Comercială.
Debutase în 1928, primul volum de poezii: Cloşca cu puii de aur apare în 1934. Revine abia în 1965 cu Columne, urmate de Poemele transhumanţei, 1968, Migdalul înflorit a doua oară, 1972 şi Cântecul vremurilor, 1973. A publicat în Italia o antilogie de poezie românească, 1962, a tradus din poeţi italieni contemporani şi a dat un volum de Întâlniri cu scriitorii italieni, 1972.
Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Dragos_Vranceanu

Citește Ion Lazu - O evocare Dragoș Vrânceanu

***              
Poezia zilei: Dragoş Vrânceanu

Numai în plutele bătrâne


Numai în plutele bătrâne
care foşnesc mai uşor ca aerul,
se pot ascunde zilele.
 
De fiecare dată când mă întorc 
le simt cum s-au strâns roi sub pleoape, 
ca nişte ciorchini de struguri de ape.
            
Prin perii de tufe
peştii s-au prins. 
Ajung la prund pe calul aprins.
 
Am adus peste ierburi în spate, 
ca pe o tolbă cu proiecte,
un alt suflet cât o cetate.
 
Între pădure şi marele râu
am galopat fără frâu.
 
Dulci stele ale Ursei
Un umblet mi-a fost viaţa,
buimac în prada gândului
copleşit de întâmplări.
 
A scăpărat pe la răspântii
soarele spărgând norii
topiţi apoi în ploi.
 
Mai afund am încercat 
să merg în mine.
 
Totdeauna am revenit 
Să mă refac
în casa de sub pădure,
intrând la adăpostul copilăriei.
 
O cicatrice după alta
mi s-au aşezat pe trup –
ca nişte dulci stele ale Ursei.
 

Alţi scriitori:
Leon Baconski, n. 1928


Ion Lazu - Sonete ... altfel, VI
(şarje amicale la un venerabil sonetist)


Ad aquas Hercules

Sunt munți, prăpăstii. Și e Cerna-n vale.
Ce tare-ai dat cu coatele, golane,
Să te ițești aici, la Herculane,
La cura cea cu apele termale!

Acum ce-ar fi? Să le halești meniul,
Să dormitezi în apă, cum godacul
Și prea alene, cum îți este placul,
Să estimezi femeilor șasiul.

Poate vreuna, ca să se amuze,
S-o învoi să-arunce o ocheadă
Spre-un fost hercul, bun doar pentru paradă
Și… mare meșter iscusit la scuze…

Sunt munți,  prăpăstii. Iar ce spune Cerna
Rimează-n draci cu perna… și cu berna…



Maria Urbanovici: Revolta sicomorilor împotriva cerului - Varianta B.

Varianta B, noua carte, aparuta la editura Eikon, 2015 , semnata de Lidia Lazu reprezintă o noua etapă în creatia poetei. Contrar curentului contemporan al poeziei care se scrie astăzi, autoarea perseverează să cultive dimensiunile genuine și originare ale poeziei, lirismul este marca primă care se detectează încă din primele versuri. El îmbracă fiecare mesaj transmis, fiecare vers. Căldura cuvintelor, grija pentru modul lor de alcătuire într-un discurs plin de sensibilitate surprinde aproape în orice pagină.
Fiinta poetului azvîrlită în rumorile marelui univers se simte apărată și nu de puține ori vulnerată iar experienta dobindita este înregistrată mai lesne ca un cîștig decît ca o vană risipă.
Biografismul, narativitatea împreună cu accentul liric crează un tot veridic, povestea unui poem se înserează în viața cotidiană sau în viața trăită în ocazii de excepție, de citat în acest sens sunt poemele Ursul Grizly, Intilnire cu cerul de pe o stradă din Encino, precum și poemele despre timpul petrecut în turneul artistic din America, sau cele din Siena, Italia.
Amintirea copilăriei, trăite în prezența stihiilor naturii cu toate secretele ei  sau în prezența benefică a părinților se recompune într-o altă duioasă poveste, pe fondul traumatizat al prezentului.
Dar nimic nu se întîmplă în versurile semnate de Lidia Lazu fără puterea și binecuvîntarea ,,Bunului și Atot știutorului Nostru Dumnezeu„ - așa după cum scrie și numeste poeta tonalitatea religioasă -, fiorul pietății devin persistente ca o constantă, de sub puterea cărora nu se poate sustrage.
Întîlnirea cu acest fior divin, pe care poezia contemporană l-a uitat demult, considerat redundant și periculos de abordat, este evocată de autoarea cărtii cu insistență. Raportarea la această forță transcendentă se desfășoară într-un crescendo ușor de identificat, de la admirație si adorație, de la supunere la acceptare, de la resemnare la revoltă. Astfel multe dintre versuri ne amintesc ecouri din poezia lui Blaga, dar în special din cele argheziene. În poemul Marele Plan, Lidia Lazu ne sugerează că Marele Creator poate a greșit atunci cînd a proiectat omenirea, mai elocvente în acest sens sunt versurile cu titlul Varianta B, care dă și numele volumului; asertiunea:
,
”Nu suntem suflați cu Duhul Sfânt -
ci am rămas țărînă luată de vînt
și purtată de acolo-colo
fără nici o noimă”
te pune pe gînduri si dislocă bunele habitudini ale bunului și cuviosului creștin. La fel de acide mi se par și versurile din Perspectivă. Cartea Lidiei Lazu ar fi trebuit să se încheie cu poezia NU SUNT ALTCEVA.. Un credo emoționant, care o atașează prin semnificația lui celor care se considera astăzi poeti.
Maria Urbanovici





Ion Lazu: Vești din Groapa Văcărești