marți, 3 mai 2016



Lidia Lazu, Cântece în aer liber, V.

https://youtu.be/C5R9iOueUKc


Sidonia Drăguşanu, n. 4 august 1908 - d. 3 mai 1971
   
Bucureşteancă, şi-a făcut şcoala la Institutul Francez, iar în 1933 debutează cu reportaje; va avea mereu colaborări cu cronici, note, dialoguri, reportaje, literatură pentru copii. A scris romane dar şi piese de teatru şi a fost redactor la edituri din Bucureşti. Debut în romam cu Într-o gară mică, a redebutat în 1957 cu Jurnalul Aurorei Serafim, despre o dragoste neîmplinită, după care eroina se dedică educaţiei copiilor dintr-un orfelinat. Piesele de teatru sunt salvate de un dialog alert, inteligent, dezbătând iar şi iar problema adevărului şi minciunii în relaţiile interumane. A scris destule cărţi pentru copii şi tineret. A tradus din Zola, Balzac, Ibsen şi alţii.
Opera, selectiv: Într-o gară mică,  1934; Moaţa, Creaţă şi Grasu la bal,  1945; Cu Ţăndărică spre mările Sudului, 1946; Una din noi e de prisos,  1946; O javră, un câine şi un copil,  1947; Mia, Lia şi Cuţache,  1947; Una din noi e de prisos,  1947; Mache, răţoiul încălţat, 1952; Anişoara şi Chiuş-Chiuş, 1955; Paznicul florilor,1955; Hoţul din grădină,  1955; Jurnalul Aurorei Serafim, 1957; Părinţi şi copii (în colaborare cu Adriana Kiselef şi Tania Lovinescu), 1957; Seara răspunsurilor, 1958; Dragoste rea, 1960; Fiicele, 1963; Zizi şi formula ei de viaţă,  1964; Întâlnire cu îngerul,  1965; Teatru,  1971; Doamna cu ochelari negri,  1974; Sentimente şi naftalină 
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Sidonia_Dragusanu
***
În ce mă priveşte, am citit la începuturile formării mele literare romanul Dragoste rea, 1960, scris onorabil, pe un subiect tezist: eroina se îndrăgosteşte de un ins acroşant, însă în fond neserios, cu comportamente de artist, însă fără autenticitate etc. Şi într-adevăr, ce garanţii morale prezenta un tânăr care se trezea spre prânz şi lăsa pe lângă pat revistele frunzărite?! Alte cărţi de-ale autoarei n-am mai citit.

Alţi scriitori:
Emil Giurgiuca, m. 1992


Poezia zilei, Emil Giurgiuca, d. 3 mai 1992


Înălţimi

În aerul ca apa de munte
Cicoarea ochiul şi-l va deschide
Şi sufletu-nflorit în larguri mii de
Guri de argint va ridica spre a zilei frunte.
Tânăr în turnul muntelui să mă recapăt,
Puternic să mă simt de mândre gânduri,
Să se dezghioace de pe boltă steaua lacăt
Şi, râset nou de soare, să scutur ceru-n vânturi.

Ion Lazu - Sonete... altfel, V
(Şarje amicale la un venerabil sonetist)


Spleen 

Mă simt atât de trist și plictisit,
Încât mă-apuc să încropesc sonete –
La nimereală, calpe, desuete,
Că din nimic Nimicul s-a ivit.

Uite, colea, la hâda arătare,
Cu mâini și labe strânse din pubele
Și alte mădulare, dintre-acele
Ce se aruncă, după amputare.

Doar rimele mai sunt în funcțiune
Și-i Poezia la Reanimare,
Cu doar furtune, pungi și monitoare –
Dar "nu învie morții ", ni se spune…

Să-i dai un brânci sonetului de-acum
Pe scări, se-alege numai praf și scrum…