marți, 5 aprilie 2016




Colocviul anual de critică: Genurile minore, II
...Și a început partea a doua a Colocviului: 
Mihaela Irimia, despre roman ca gen ”bastard”; este desigur un gen al modernității clasice, al laicității, a separării literaturii de textele religioase. . Are capacitatea de a se racorda la persoană, loc, limbaj folosit.. Este un gen lipsit de pedigree.În Evul mediu, se studia literatura clasică greco-latină, iar nicidecum contemporanul Shakespeare... Romanul se considera o specie nepretențioasă, accesibilă și se dezvolta separat, în proză sau în versuri, preocupându-se de persoane particulre, neînsemnate, iar cititorii îndeobște erau femeile. Autorul scria, își citea paginile celor din preajmă și tăia ce nu li se părea reușit. În SUA se vorbește de anecdotă, care asigură circulația textului. Apoi, în modernitate, romanul este canonizat, (devine a patra roată la căruță) și răspunde nevoii de narare, de cunoaștere, povestea fiind scopul și mijlocul de transmitere. La începuturi, un daniel defoe a scris 441 lucrări până să descopere formula din Robinson Crusoe. Până și azi englezii spun că romanul se ocupă de lucruri neserioase, referindu-se desigur la producțiuni franceze.
Crina Zărnescu: Lectura în Do minor: Pornește de la parabola sultanului îmbufnat, care întrebat fiind de ce nu-și mai frecventează haremul, a răspuns: Iubesc alt harem!  Și în literatură, totul e până la urmă o chestiune de gust: ce merge la genul major, ce trece la genul minor... Genurile vin din alte genuri. Dar trebuie avută în vedere subiectivitatea cititorului și instabilitatea conceptuală. Cel ce citește acela decide. Plăcerea lecturii nu depinde atât de gen cât de calitatea lui intrinsecă. Horațiu spunea. Dacă literatura nu-l îmbogățește pe cititor, măcar să-i facă plăcere.. oricum, vedem că literatura are capacitatea de a crea o lume paralelă. La noi, cazul basmului Tinerețe fără bătrânețe, reluat de C. Noica, la alt nivel. Dar există și filmul lui Ford Copola. Temă reluată, revlorificată la nivel superior. Însă gustul cititorului decide, fără să țină cont de teorii și clasificări sterile. Un citat, din care reiese că în literatura actuală există mai multă originalitate și excentricitate decât în operele clasice.
R.V.: există două aspecte care coexistă: trecerea de la un gen la altul și de la literatura de consum la cea de înaltă valoare.
Maria Ana Tupan, despre emanciparea literaturii pentru copii; povestirea fantastică dela senzaționalul gotic la filosofie. Ni se spune: Scrisul te duce unde vrea el.  Daniel defoe a inventat romanul, dar a scris și povestiri fantastice, pentru a-și elibera subconștientul. Însă e de făcut o precizare: realitatea dură a revoluției franceze a impus recursul la imaginar, și nu invers! Fantasticul a apărut ca reacție la o realitate oribilă; nu s-a pornit de la vis. Ce-i drept, iluminiștii au inspirat revoluția freanceză, dar rezultatul a fost catastrofal. E lesne să identifici genul popular: locul, personajul, intriga, tema; idem la SF: savantul nebun, extratereștrii etc., etc. Acum se abuzează de termeni stranii, precum Creangă abuza de regionalisme. S-au desființat ramele genurilor, sunt progresiv treceri de la... la. Cercul se închide, realitatea se întoarce în fantezie. Însă fantasticul există și în celelalte arte, în grafică, în teatru. manifestul modernist e scris de un grafician.... Fantasticul e întâlnirea dintre cele două lumi. Deconstrucția mitului în mitul unui limbaj - metalimbajul. Să nu privăm discuția despre literatură de contextul la care se referă. oricum, gen academic sau popular, scrierea trebuie să aibă valoare literară..

R.V. Dna Tupan leagă literatura de ultimele cuceriri ale științei, ține să integreze într-o ecuație tot ce știm și înțelegem despre lume.

Felix Nicolau: Un lucru e cert. genurile literare minore au avut întotdeauna un succes major pe piața culturală. Ciudat? Narațiunea a apărut abia în secolul XVIII.  Există o competiție între scriitorii francezi și cei englezi. E.A. Poe a inventat romanul polițist, empatizând cu răufăcătorul.  Există varianta detectivului erou. Un titlu care ne pune pe gânduri: ARta de a te plimba pe străzile Londrei. Sistemul social e imperfect; eroul trebuie recuperat. Confruntarea policierului galic cu cel englez.  despre partea toxică a naturii umane. Moriartri versus Sherlok Holmes. Poliția franceză, cu rea faimă. Francezii apar foarte des în romanele polițiste engleze, nu și invers. Romanul polițist nu pune în valoare doar inteligența speculativă ci și imaginea super-infractorului. Și apare fantomas, în 34 episoade, cu crime peste crime, deghizări etc. Maigret al lui Simenon, sparge tiparul clasic al criminalistului. Între romanul poliist frncez și englez se plasează cel american. E doar o ipoteză de lucru.

Vasile Spiridon: pentru mine literatura minoră a fost majoră, a reprezentat o poartă de evadare dintr-o realitate frustrantă. Fără acest sprijin spiritual nu aș fi acum în fața dvs.  generația de la 1820 îl considera pe Dumas un uriaș. Interesant este că scrierile unui Dumas plecau de la personaje reale, un Fouche, un DArtagnan. Până acolo mergea prelucrarea datelor din realitate, că s-a putut stabili că DArtagnan și Aramis locuiau pe aceeași stradă... Valorificând evenimente real istorice, prelucrând și adăugând fantezie, a creat o altfel de istorie decât cea factuală, anume istoria care a ajuns nu doar în conștiințe, dar și în manuale! Dumas nu a insistat pe psihologii, dar a scris peste 250 de romane, un prolific, și cândva, recitind Muschetarii, a concluzionat că e mai bun decât alte lucrări pe care le admirase, a plâns când a trebuit să-și omoare un personaj îndrăgit, însă logica acțiunii conducea spre moartea aceluia.  A transmis personajelor ceva din temperamentul lui năvalnic. Mulatrul cel mai francez dintre romantici. Trăia în nordul Franței, dar se comporta ca un gascon.

R.V.: Între faptele istorice sunt intervale goale, pe care le umple romancierul.
Angelo Mitchievici: Această discriminare major-minor. Postmodernismul ne dă posibilitatea să recuperăm minorul, să-l valoriificăm, dincolo de schemă, de policier și SF, nu putem vorbi de puritatea vreunui gen, ci de hibrizi, de contaminări. În realitate, nu ne confruntăm doar cu schema ci și cu mari salturi: F.M. Dostoievski cu Crimă și pedeapsă ne arată cu în același recipient pot intra conținuturi radical diferite. . În realismul socialist, genul polițist se alterează, face propagandă, ușor asimilabilă de un public slab educat. Cum faci să treacă un mesaj pilitic? Îi dai o carnalitate, o poveste. Pe lângă multă maculatură, au fost și câteva reușite notabile. Ideologie, mitocrație. Aventura și educația revoluționară par disjuncte; rămâne însă inițierea în misterul vieții, prietenia, jertfa de sine, care sunt valori general umane. Pe când marea literatură rămâne pentru o minoritate de cititori.
I.B. Lefter, nu are o părere defavorabilă despre paraliteratură. Propune o schemă a literaturii noastre în ultimele două secole. Literatura de consum naște inclusiv interes teoretic. Ov. S. Crohmălniceanu a fost receptiv la literatura polițistă și SF, chiar a scris despre ele. G. Arion, autor foarte valoros și tradus în lume, deține rubrici în reviste. Distinge patru etape ale literaturii noastre: 1. Pașoptismul - autoriși piață restrânsă, autori cu nivel scăzut; 2. Junimiștii, Prelecțiunile: autori de valoare, însă piață restrânsă, analfabetism...3. Prima jumătate a secolului XX: scriitori mulți și de oarecare nivel, dar piața e încă restrânsă; 4. epoca comunistă, cu două etape: a proletcultismului, cu scriitori slabi și următoarea, scriitori cu nivel crescut, idem piața, dar nu și libertatea pieței. După Decembrie, o scurtă perioadă de mare libertate, apoi piața este copleșită de cartea străină, ieftină, mai bine cotată și promovată... Ca să nu fie binele dorit...
I.B. Lefter face un bilanț al discuțiilor de la Colocviu. Una peste alta, literatura de consum este în urcare. Actanții Colocviului, excedați după 5 ore de dezbateri în plin, coboară la bufet.


Scriitorul zilei: Romulus Vulpescu,, n. 5 aprilie 1933 - d. 18 septembrie 2012.  
 
Născut la Oradea, se mută cu familia la Bucureşti şi face liceul Gh. Şincai, apoi Facultatea de Filologie, promoţia 1955. Va fi secretar literar la un teatru, apoi îndeplineşte aceeaşi funcţie la Uniunea Scriitorilor, redactor la Manuscriptum, din 1970.
A debutat în 1954 cu poezii, iar în volum, cu Poezii, în 1965, după care, la intervale, i-au apărut alte volume de poezii, reeditări, dar şi proze, dar şi traduceri din literatura franceză: Francois Villon, Rabelais, Alfred Jarry, poezia Pleiadei, un autor tradus cu asiduitate fiind Charles d' Orleans. 
Personalitate plurimorfă, scriitor, filolog, editor, a avut totdeauna o prestaţie spectaculoasă, fiind propriul personaj, cu care a luat mereu faţa asistenţei; de un mare rafinament stilistic, cu o capacitate de invenţie neegalată, lingvist acribios, filolog de largă cuprindere, romanist, toate i se trag dintr-o iubire nesfârşită pentru carte, pentru universul scriptural. Nici un aspect al meseriei de scriitor nu i-a scăpat, dimpotrivă, a atins excelenţa în toate aceste domenii, stârnind entuziasmul şi admiraţia confraţilor români dar şi a francezilor, atunci când cărţi de-ale sale, de sine îngrijite şi traduse în franceză au apărut la Paris. Versiunile sale din marii francezi sunt bijuterii bibliofile. Notele de subsol dublează pagina, ele reprezintă tot ce se poate şti - şi ceva în plus - despre obiectul interesului traducătorului, om cu o curiozitate lingvistică insaţiabilă.
A pus umărul în modul cel mai eficient pentru revenirea în literatura postbelică a poetului pe atunci interzis Ion Barbu, mai întâi publicându-i traducerea din Shakespeare Richard al III-lea, apoi şi opera poetică Joc secund, ediţie anastatică, în condiţii grafice performante. Într-un tiraj ce a fost pe-atunci o mare îndrăzneală: 150.000 exemplare, dar care astăzi ni se pare fabulos, incredibil...

Poezii: Poezii, 1965; Romulus Vulpescu şi alte poezii, 1970; Arte & meserie, 1979; Armura noastră - cartea (30 de poezii scrise şi rostite de autor), disc, "Electrecord", 1986Versuri (1948 - 1993), Colecţia Poeţi români contemporani, 1995; Vraiştea, 2004; Vechituri & novitale, Editura SemnE, 2005 (ediţia a doua, 2007).

Proză: Proză - Exerciţii de stil (proză şi teatru), 1967;Procesul Caragiale-Caion (teatru-document), 1973;Hîncu - ba! (două volume de polemici, de opinii şi de controverse: Zodia Cacealmalei si Praznicul puşlamalelor), 2002;

Citeşte mai mult: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-03-11/noile-ispravi-ale-lui-romulus-vulpescu.html
 http://www.romlit.ro/romulus_vulpescu_la_75_de_ani

*
Nu am fost un apropiat al lui Romulus Vulpescu, asta este sigur, dar pe de altă parte îmi dau seama că ar fi suspect, chiar descalificant pentru un scriitor să pretindă că nu-l cunoaşte pe R.V., prezent în avanscena vieţii literare încă din anii 60. Îl vedeam la Uniunea Scriitorilor, mereu ocupat, mereu în discuţii aprinse sau confidenţiale. Uneori la restaurantul scriitorilor, cu vreunul dintre vicepreşedinţi, cu diretorul Fondului literar Traian Iancu. Respectul meu pentru autor mă ţinea la mare distanţă. Îi citisem cărţile, traducerile, ediţiile îngrijite cu inegalată pasiune pentru cuvântul cu măiestrie strunjit, pentru cartea ca obiect al maximei iubiri pentru Artă în general. De câteva ori a intrat la serile cenaclului Labiş, (fie că era în bune relaţii de moment cu Eugen Barbu, fie că se pregătea o reconciliere...), unde au poposit şi câteva păsări rare ale vieţii literare: Theodor Pâcă, Maia Belciu, Ben Corlaciu, Florin Pucă... Ba chiar a citit în două rânduri: poezii ce-mi păreau a la maniere de...şi apoi proze din Exerciţii de stil. Aceste ieşiri la scenă deschisă sunt rememorate în Himera literaturii,2007, la capitolul dedicat special mişcării de la Cenaclul Labiş. Prestaţiile de la restaurantul scriitorilor, unde descindeam în rol de observator sunt semnalate în Scene din viaţa literară, 2005. Am fost prezent şi la câteva lansări de carte ale poetului, traducătorului şi editorului. Un adevărat eveniment editorial a fost apariţia lui Ubu Roi, de Alfred Jarry. Numai Marcel Gafton mai reuşise cărţi la acest nivel, al excelenţei, la care scriitorul de rând nici măcar nu visa...
Apoi, după Evenimente, l-am scăpat din vedere, aflând că s-a raliat celor de la România Mare, pe care i-a şi reprezentat în Senat, în prima legislatură, 1990-1992. Nu toate alegerile de viaţă ale unei personalităţi sunt bune ca atare şi e preferabil să te întorci doar spre acele aspecte care l-au înălţat pe actant la cele mai ridicate cote ale omenescului. În cazul lui R.V., desigur, aceste mari patimi-iubiri se numesc: cartea, cuvântul, poezia...

Poezia zilei, Romulus Vulpescu  

În fiecare zi


În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare, 
Si nu bagam de seama ca, în loc, 
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac, 
Însingurati în doi, din lasitate, 
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu, 
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu, 
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare, 
Si nu bagam de seama ca, în loc, 
Ramîne un desert de disperare.



Poezia zilei: Tudor Cicun. 5 aprilie 1952
  

Vorbe întoarse 
(lui Ion Lazu)

 „De ce e dulce cântu-n cimitire?”
Spre tine, Hamlet – gândul vrea să-nşire
Ca şirul de mărgele inegale,
Din neîmplinirile vieţii sale
Un tâlc. Şi totu-i amăgire!
„Ce veche-i slova! Dar ce proaspăt cântul”
Şi-s singur ca Ofelia şi Timpul
Găsind un lunecuş spre moarte…
Ori teama de trezire ne desparte?
Un tâlc. Dar suflă, numai Vântul.
„Ci când în marmură-ai săpat cuvinte”
Ca Mama, care trece la morminte
Parc-ai întoarce ochii-n veşnicie
Trăind intens aceeaşi nostalgie;
Un tâlc. Şi, ruga ţi-e fiebinte.
„Un tâlc e-n asta, însă tace mâlc
Ca flinta atârnată la oblânc”
O, Doamne! Sunt bătrân – nu în uitare –
Că toate mi-au fost date, din născare
Să-ţi scormonesc în rană. Şi, adânc!


Alţi scriitori:
Fănuş Neagu, n. 1932
V. Fanache, n. 1934
George Arion, n. 1946
Ilarie Voronca, n.19 dec. 1903 - m. 5 aprilie 1946
Tudor Cicu, n. 5 aprilie 1952



Aspecte de la Colocviul anual al criticii, II



Dan Doboș, Horia Gârbea


C.B. Gheracostea, Adrian G. Romila




Trei corifei ai criticii. G. Dimisianu, Mircea Martin, Ion Bogdan Lefter


Radu Voinescu, Alexandru Mica, Mihaela Irimia


Dan Doboș, H. Gârbea, Angelo Mitchievici, Emil Lungeanu


Mihaela Irimia

Crina Zărnescu

Maria Ana Tupan

Felix Nicolau

Vasile Spiridon