luni, 25 aprilie 2016



Scriitorul zilei, Liviu Antonesei, n. 25 aprilie 1953
      
S-a născut într-un sat din apropierea Iaşului, oraş unde şi-a făcut toate studiile, inclusiv cele universitare, la secţia psihologie-sociologie. A fost psiholog, cercetător, apoi a început o carieră universitară în  1990 şi în 2005 a devenit profesor la universitatea ieşeană. Publicist încă din anii studenţiei, a avut rubrici permanente, a condus reviste, acum revista Timpul din Iaşi. Mereu în linia întâi a publicisticii noastre de atitudine, de conştiinţă.
A scris poezie, eseuri culturale şi studii de specialitate în ştiinţa educaţiei.

Debut în volum în 1988, cu cartea de eseuri Semnele timpului
Opera:Pharmakon, poezii, 1989 ; Căutarea căutării, poezii, 1990; Jurnal din anii ciumei, 1987-1989; Încercări de sociologie spontana, eseuri,  1995; 1990; Vremea în schimbare, interviuri,, 1995; O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica,  1997; Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, 1999; Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, eseu,  2000.


Alţi scriitori:
Dumitru Alexandru, m. 1991
Valentin Deşliu, m. 1993


                          
Poezia zilei, Liviu  Antonesei

Odinioară şi acum. Romance

Unde sînt ochii aurii de-altădată
și pielea lenevoasă unde este ?
S-au petrecut încet spre niciodată
de parcă n-ar fi fost decît poveste.
De parcă n-ar fi fost decît poveste.

Și unde-i rotundul bucilor ei
Și peștera adîncă, fierbinte și clară,
în care lunecam printre scîntei,
atît de des atunci, odinioară ?
Atît de des atunci, odinioară.

N-a fost papirus și nici palimsest.
ci doar începutul cel fără sfîrșit
și eu mă-ntrebam ubi est, ubi est ?
pînă ce viața ne-a despărțit.
Pînă ce viața ne-a despărțit.

Ceea ce moartea nu putea să facă
am reușit noi, niște nebuni,
și boala aceasta nicicînd n-o să treacă
cum s-au tot dus cohortele de huni.
Cum s-au tot dus cohortele de huni.

Unde sînt ochii aurii de altădată
și pestera adîncă, fierbinte și clară ?
S-au strecurat încet spre niciodată
și astazi nu mai e ce-a fost odinioară.
Și astăzi nu mai e ce-a fost odinioară !


Dispariţia. Cîntec

Frig pe dinafară, pe dinauntru frig -
eu jupuitul dansez
în frigul lumii.

Mă prinzi ca-ntr-o găoace protectoare -
ciudată simbioză
de spital.

Dar te-ai dus cum pleacă gnomii
pe-nghețatele ogoare.

Flacăra nu se mai vede -
văgăungă-ntre picioare.
Și bobocul. Doar bobocul
de cristal, în amurg,
încet, se pierde.


O pogorîre spre Parnas

În camera-mi pustie se instalează zorii,
noaptea se sparge în franjuri purpurii -
șestoasa doarme în camera vecină,
pe trotuare lucii dansează trecătorii
și trupul îmi îngheață din nu știu ce pricină.

E o singurătate cum nu a fost vreodată -
îmi tremură în suflet ca un vulcan în chinuri.
O ușă se deschide aiurea dintre ziduri
și-o veche arătare ca-n vis mi se arată,
în timp ce fredonează măsuri din alte lieduri.

Și eu nu sînt aicea, și ea nu e acolo,
e o intervertire de timpuri și de locuri -
doar palide imagini, zvîcniri amețitoare
din basmul Afroditei, din imnul lui Appolo,
din vremea-n care zeii se-amestecau în jocuri.

Dar zeii au murit și-s îngropați în munte -
și trupurile noastre s-au separat pe dată.
În asprele sigilii, pe lunecoasa punte,
împachetate-n pături, acum ni se arată.
Și-n valuri aruncate, nu s-or găsi vreodată.

Și-n valuri aruncate, nu s-or găsi vreodată !


Alţi scriitori:
Dumitru Alexandru, m. 1991


Valentin Deşliu, m. 1993