miercuri, 20 aprilie 2016



Scriitorul zilei: Adrian Maniu,  n. 6 februarie 1891- d. 20 aprilie 1968
      
 

Din părinţi ardeleni, s-a născut la Bucureşti. Şi-a făcut studiile la 
liceele Gh. Lazăr şi Matei Basarab. A urmat Dreptul, probabil la 
insistenţele tatălui său, profesor universitar la Drept, dar nu a 
practicat niciodată. 
Colaborator la publicaţiile interbelice, mai întâi simboliste, apoi 
avangardiste (cu Ion Vinea, cu Tristan Tzara, apoi tradiţionaliste,  
ereu în căutarea formulei lirice personale; a debutat cu versuri  
simboliste: Figuri de ceară, 1912. A făcut parte din gruparea  care 
a fondat revista Gândirea, împreună cu Lucian Blaga, Nichifor  
Crainic, Cezar Patrescu etc. A scris şi proze fantastice, strânse în  
două volume: 1930 şi 1935.
A tradus intens din scriitori francezi, dar şi din marii ruşi: Puşkin,  
Lermontov,Griboedov. A ţinut rubrici de actualitate literară şi 
cronică  plastică, a colaborat intens la radio, a fost  şi regizor de 
teatru la  Craiova, inspector al teatrelor etc.  
Opera: Salomeea, 1915; Lângă pământ, 1924; Drumul spre stele
1930,  Cartea ţării, 1934; Cântece de dragoste şi moarte, 1935.
S-a creat o oarecare vâlvă în lumea literaţilor la mijlocul anilor 60, 
când poetul a fost recuperat,  apărându-i o antologie de versuri, 
apoi Scrieri, I  şi II. Cam în aceeaşi perioadă când reveneau Blaga 
şi Voiculescu. Prilej de  supralicitări, de speranţe lirice doar în parte 
confirmate.
  
Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale 
17 aprilie 2007:(...) Revin la staţia dinspre Panduri, iau pe 385 în 
sens invers, de la Izvor plec pe cheiul gârlei pe jos, ajung la Sf. 
Elefterie, merg pe stradă în sus şi ajung la nr. 26, asta înainte de
biserica veche, rămasă în mijlocul străzii; o vilă gard în gard cu o 
şcoală de  cartier, interbelică după stil, cam ca a lui Pompiliu 
Constantinescu, însă mai mare, în imobil este o firmă de 
instrumentar medical.
Sun, merg la subsol, mi se spune că patronii sunt şi proprietari – 
iau telefonul lor, fax, e-mail. Fac poze cu vila unde a locuit poetul 
Adrian Maniu, atâta vreme ocultat de regimul roşu. Dau ocol 
bisericii, tot Sf.Elefterie, dar cel vechi, de curând renovată. Din 
păcate închisă la această oră. Ies la staţia metrou Eroilor şi revin 
acasă. O zi nu chiar aşa de rodnică, îmi spun. Şi nici măcar nu am 
trecut de jumătatea listei.  
 1 mai 2007: (...)În str. Plantelor 9, vreau să pozez de aproape placa 
lui  Eminescu, dar la fereastră se mişca o tânără şi observând ce 
vreau să fac l-a chemat îndată pe taică-său, un domn nu prea tânăr, 
foarte gras. Vin ambii la fereastră, se inflamează, mă alungă de acolo,
 precum că nu pot fotografia decât cu acordul lor. Să te cruceşti, nu 
alta! Să se fi adăugat încă o pagină la cumplitul dosar al năpăstuirii 
poetului naţional? Nu voisem decât să adast puţin în preajma locului 
supliciului său. Şi această izbucnire ignobilă... Cine sunteţi voi, 
troglodiţilor, ce legătură aveţi cu poetul naţional şi cu ce drept îmi 
interziceţi să fotografiez placa lui memorială?! 
Trec pe la nr. 50 de pe str. Plantelor, socotesc unde să-i punem placa lui Adrian Maniu, desigur nu la intrare, lângă firma de vinuri, ci spre intersecţie, într-un loc bine ales, căci imobilul are în acea parte dinspre răscruce o formă semicirculară, neobişnuită. Familia s-a împotrivit din răsputeri variantei cu placa memorială în Sf. Elefterie: Înţeleg că acolo poetul a trăit în a doua parte a viaţii, cu o altă soţie, pe când prima soţie şi cei doi copii au rămas în Plantelor 50. Ca de altfel şi sora poetului, pictoriţa Rodica Maniu, cu soţul ei, tot pictor, Samuel Muntzer.
 
Poezia zilei,  Adrian Maniu

Alt cântec

Sufletu meu, nufăr pe ape,
Gându de-acum, val moleșit,
Viata-n zadar vrea sa mă-ngroape.
Totu-i sfârșit.
 
Dragostea mea, apa înceată și verde
Intre nămoalele moi,
sufletu meu, albele foi își pierde,
albele foi ...
 
Cad înserări, triste,-n târziu lâncezite;
palide zări. Soare rănit
trimite nopții pe nesimțite
somn vestejit.
 
Stelele, vechi luminițe de ceară,
doru trecut din pierdut înnoiesc,
moarte destine din tine-au să ceară
jocu firesc.
 
Sufletu-nfrânt – intră ca nufăru-n ape,
Tot mai adânc, în el adâncit ;
Totu-i departe, totu-i aproape ... tot
In sfârșit.
 

Alţi scriitori:
Dan Horia Mazilu, n. 1943
Mircea Florin Şandru, n. 1949
Monica Lovinescu, m. 2008 




Ion Lazu: Spre Castelul Cantacuzino, IV