miercuri, 30 septembrie 2015


Poezii din Basarabia: Maria Pilchin


fotografii vechi de familie

ieri am plâns am găsit
printre lucruri vechi
poza tatălui meu la optsprezece ani
în armata sovietică
parcă eram eu în liceu
pe verso scria că e pentru mama
„să îţi aduci aminte de mine
măcar uneori decât niciodată”
aşa scria şi eu mereu am crezut
că ei nu s-au iubit niciodată


cadou pentru prima învăţătoare

eram vreo douăzeci de inşi
şi în clasa întâi venea opt martie
sărbătoare mare în ţara sovietelor
părinţii ne-au dat bani pentru cadouri
fiecare din noi a mers la librărie
să cumpere câte o carte pentru
draga noastră svetlana pavlovna
m-am uitat la cărţi colegii mei
le-au cumpărat pe toate
am alergat la magazinul din colţ
şi am cumpărat cel mai roşu ruj
aşa cum doream să am şi eu unul
am venit ultima şi am întins
cutia cu produsul cosmetic
s-a uitat la mine m-a pupat şi a plâns
pe masa ei avea toate volumele lui lenin
cel mai bun cadou este o carte
noi două credeam altfel
o iubeam pe svetlana pavlovna
m-a învăţat ucraineană


omul de hârtie

nu vreau să fiu
omul de hârtie
celuloza birocratică
mi-a umplut epiderma
îmi stă în gât
mă sufocă
de parcă ard toate
pădurile tăiate
şi netăiate
vreau aer
iarbă cer vreau
oameni vreau
în jur doar soldaţii
lui papier machée


poveste cubaneză

vasile stepanâci
rupe fâşii
de ziar presară tutun
şi trabucul lui e ca din ţara
lui che guevara
foi de ţigară
din moldova suverană


aurul foşnitor

alchimiştii forfoteau să facă aur din nimic
au reuşit căci aveau piatra filozofală
fiecare bancnotă pe care o dau la ghişeu
este arta prefacerii nimicului în aur


passe-partout

răsfoiesc actele mele
de naştere de căsătorie de deces
mă uit la ani ce tânără am fost
ce tânără mai sunt
ce tânără voi fi
femeie cu acte în regulă


promovarea cărţii

doamna ana
vinde seminţe la colţ
rupe câte o pagină
şi oferă produsul
mă uit pe copertă
teze din aprilie
de vladimir ilici lenin



30 septembrie: Scriitorul zilei - Mihail Săulescu, n. 23 feb. 1888 - d. 30 sep. 1916

  

Născut la Bucureşti, a fost custodele bibliotecii Socec. A publicat în 1906 un prim volum de Poezii, pe care imediat l-a repudiat şi s-a străduit să recupereze şi să distrugă întregul tiraj. Abia peste un deceniu şi ceva, în 1914 publică un nou volum, Departe, cu poeme simboliste, melancolice, aspirând spre o evadare în necunoscut. Doi ani mai târziu, în 1916 editează cel de al treilea volum de poezii, Viaţa, cu mai apăsată notă privind realitatea socială a timpului, ce stârneşte revolta autorului. La începutul războiului, deşi bolnav, îşi părăseşte logodnica şi se înrolează ca voluntar într-un regiment de infanterie, spre a se "căsători cu Transilvania", după propria declaraţie; va fi printre primele victime în luptele de la Predeal.
În 1921, la Teatrul Naţional din Bucureşti se pune în scenă drama într-un act Săptămâna luminată, text publicat şi în volum, tot atunci, dramă ce impresionează prin abordarea expresionistă, redusă la esenţial, a unei poveşti de crimă şi de zbucium primar,  protagoniştii fiind prinşi în chingile unor prejudecăţi şi eresuri. Mama unui criminal muribund, îl sugrumă cu perna, înainte de miezul nopţii, în credinţa că în săptămâna luminată sufletul nelegiuitului va ajunge totuşi în rai, cum prezisese şi ghicitoarea în bobi. Iraţionalul, ancestralul, încercarea de a păcăli un destin hidos, cu preţul altei crime - toate acestea scrise cu simţ dramatic şi ştiinţă a dialogului. De altfel, în 1943, pe acest text compozitorul Nicolae Brânzeu crează o operă muzicală, dirijată chiar de el, la Opera română. În 1947, Eugen Jebeleanu îngrijeşte o ediţie de Opere, în colecţia Scriitori români uitaţi.
Cu colaborări în diverse reviste ale vremii, se consideră că prozele scurte ale lui M.S. sunt insignifiante, iar poezile sale, totuşi bine strunite stilistic, sunt demne de atenţie. G. Călinescu îi consacră o jumătate de coloană, aceleaşi susţineri trec şi în Istoria critică a lui N. Manolescu. Dicţionarul Zaciu-Sasu-Papahagi reţine numele poetului. Un bulevard din Predeal şi Liceul din aceeaşi urbe poartă numele poetului Mihail Săulescu. Jertfa pe câmpul de luptă, poate mai mult decât performanţele scriitoriceşti, a forţat mâna istoriei.
La ieşirea din Predeal spre Braşov, chiar acolo unde s-au dat luptele, a fost înălţat un impresionant monument al eroului, de sculptorul Oskar Han, dezvelit la 5 septembrie 1930, cu inscripţionarea: "POETULUI EROU MIHAIL SAULESCU - CAZUT IN LUPTELE DE LA PREDEAL - 1916 - SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI".

Opera literară: Versuri, 1906; Departe, 1914; Viaţa, 1916; Săptămâna luminată, 1921; Opere, 1947.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_S%C4%83ulescu
http://www.cerculpoetilor.net/Mihail-Saulescu.html
 http://ro.tititudorancea.org/z/mihail_saulescu.htm
http://agonia.ro/index.php/author/0035343/index.html


Poezia zilei, Mihail Săulescu

Celei aşteptate


Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma,
Eu văd că eşti departe, şi poate n'ai să vii...
Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii;
Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai,
Că porţi ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care eşti departe — şi poate n'ai să vii...
            
... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină, 
Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăeşti,
Tu, care azi nu eşti — 
Şi poate nici odată aevea n'ai să fii...
 
Dar eu visez — şi visul aripile-şi întinde,
Dar eu visez — şi visul din nou mai mult s'aprinde,
— Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n'ai să fii
Ori eşti, — dar prea departe, şi pururi n'ai să vii.
 
Din volumul „Departe”
      

Et nunc et semper

Şi cei ce plâng ca şi acei ce râd 
O luptă duc amară,
- Năuntrul lor e-aceeaş tragedie,
Aceeaş iarnă tristă şi pustie, 
Aceeaş primăvară.
 
Pe orice faţă-o lacrimă de pică,
Un zâmbet de răsare,
În pieptu-oricui, furtuna dacă bate,
Ori raza bucuriei de străbate
E 'n toţi ceva ce ochilor n'apare.
 
- Porniţi pribegi, călătorim, purtând,
Ca să le pierdem toate,
Comori de visuri, de speranţe sfinte; 
Şi 'ndeplinirea veşnic e 'nainte 
Şi veşnic nu se poate!...
 
... Pe-acei ce plâng ca şi pe-acei ce râd,
Pe drumuri lungi ce-i mână?
Ce stea pe cer în veci luminătoare,
Ce rază pribegită dela soare
E cruda lor stăpână?...
 
Pe toţi îi cheamă 'n depărtare dorul 
De ce e nou, de ce-i necunoscut; 
Pe cel ce vine să pornească mâne, 
Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, 
Pe cel ce s'a pierdut...
 
Din volumul „Departe”

Cei singuri

              Poetului D. Nanu
 
Cei singuri cu adevărat
Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut;
Dar cei pe care-un gând îndepărtat
Îi poartă prin necunoscut,
Spre toţi acei ce plâng câte-au pierdut...
 
Cei singuri cu adevărat
Sunt toţi acei ce se pricep să tacă —
Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc,
Sunt cei ce duc sub haina lor săracă,
Sub lutul omenesc,
Secrete bogăţii necunoscute —
În alte lumi setoşi să le strămute...
 
Cei singuri cu adevărat
Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades,
Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat,
Nu pentru gândul lor neînţeles —
Dar pentru ce, mergând o viaţă 'ntreagă,
Ei totuş n'au putut să înţeleagă...
 
Nu te gândi la scunda lor chilie!
Chilia lor e sufletul lor mare!
— Îi vezi trecând, şi îi aştepţi să vie;
Îi vezi pierzându-se în depărtare:
În orice parte sânt,
Şi 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!...
 
În mijlocul oraşelor trăiesc! 
Şi-oraşele, cât sunt de frământate. 
Ei trec ca nişte răzleţiţi prin ele, 
- Fantastice corăbii ne 'nfrânate, 
Ne 'nvinse de talazurile grele...
 
Ei trec,
Pe străzile ce furnică de lume,
Pe uliţe cu fabrici zgomotoase,
Prin pieţele mizeriei din lume...
Ei trec —
Nu ştie nimeni, unde anume!
Ei trec, ei trec — sunt acul grav ce coase
Bucată cu bucată risipirea
De petice din sufletul cel mare,
Ne 'nchipuit, neaşteptat, pe care
Doar îl visează numai omenirea...
 
Din volumul „Viaţa” 
         
Texte culese din Mihail Săulescu, „Opere”, 
Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 
Bucureşti, 1947
 
 
Alţi scriitori:
Ovidia Babu, n. 1932
Dan Stanca, n. 1955
Suto Andraş, m. 2006 


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007
 
26 nov. 07, luni. După Târg. Şi a plouat în a doua parte a zilei. De dimineaţă mă cam reped la pietrarul Ionescu şi la Cătălin (viclean copil de casă), promite că vine mâine la 9,00. Azi duce cele trei plăci la scris. Merg la Curtea Veche să duc contractul semnat şi îi povestesc pe scurt dnei Chiriac succesul de la lansarea Scenelor...  Apoi ajung la Romană, trec pe la Ideea Europeană, acolo numai Andrei, e de acord să lipim peste T. Damian numele real: Geo Vasile. Îi dau telefon lui IM şi urc la ei. Tocmai mi-a scris. Îi arăt ştraifurile, sunt dispus să lipesc pe toate cărţile, să remediem greşala care nu depinde de noi, ci de machetator; îmi arată că şi el a lipit, însă negru pe alb, e mai bine cum m-am gândit eu. În continuare nemulţumit de carte, mai ales de titlul schimbat de editură; declară că am închis discuţia dar văd că nu o închide. Plec cam supărat, mă cheamă înapoi, iar ne hârâim şi iar ne reconciliem şi tot aşa. Nemulţumit de el, de toţi ceilalţi, de carte. Pare impresionat de lansarea mea, am prieteni. Da, am, eu mi-am dorit să iubesc oameni, dta ai aspirat să-l iubeşti pe Dumnezeu. Nu-i place că sunt încântat de participarea lui Breban, a Blandianei, ce mari scriitori sunt aceştia?! De, vulpea şi strugurii, mă gândeam... La el dacă nu se înghesuie nimeni, crede că trebuie să-i desconsidere pe prietenii mei... Spre sfârşitul acestei discuţii tare neplăcute, false, în care el îmi repeta că am venit cu o mască de fier, supărat, când de fapt eu am venit să-l anunţ că am găsit o rezolvare chiar ingenioasă, stabilim că vom face lansarea Himerei la sala Oglinzilor. Aduce şi o damigeană de vin, ca să se simtă lumea bine. Boierul de Moldova, zic. Iar basarabenii să stea acolo unde sunt, zice. Ce om sucit!. Îl propun din parte-mi pe Radu Voinescu, pe Gh. Istrate, poate şi pe Pan Izverna şi e de acord. Şi să aranjez eu cu cei de la Uniune. El vrea să-i dea cartea lui Manolescu. Dar NM nu e în ţară.

Să nu uit întâlnirea cu Sidonia, la Piaţa Filantropiei, sub placa memorială a lui Emil Manu. A văzut cartea mea care are pe copertă o poză cu cerul albastru – desigur e vorba de Sălbaticul, poza făcută la mare de fratele meu Gelu - la Erika sau la Pupa, luată de la Scarlat, dar nu a citit-o. Leafă prea mică, zice. Dar e de două ori mai mare decât pensia mea, zic.
(Din Câștigul și pierderea, în manuscris)
Va urma



Ion Lazu - Fotografii basarabene, IV: Orheiul 

Vechi... la Feredău, la apa Răutului...