marți, 26 mai 2015

Scriitorul zilei: Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996 

         

Născut la Sinoe - Mihai Viteazu, în Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala primară în Moldova, pe vremea refugiului din primul război, liceul  (după Unire) la Tg. Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania, devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.
Debutase la 23 de ani, la  Gândirea, unde a susţinut rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistant al lui G. Călinescu, trecând apoi la Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc, eliberat în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drapt de semnătură până în 1963, iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al operelor literare şi a analizat din punctul de vedere al românismului operele lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Patrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani

Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam, sat, oraş în poezia lui Octavian Goga 1942); Creatorii şi lumea lor (1943); Poezie şi cunoaştere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie a liricii populare, 1963;  Cezar Bolliac (1966);  Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei 1968; Scriitorii şi înţelesurile vieţii, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima
 http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/
***




Poezia zilei, Cezar Baltag ( m. 26 mai 1997 )

Păsări în amurg

                     Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă, 
un clopot de clor ne desparte, 
aripile-s tot mai în ceaţă, 
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună, 
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă, 
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…


Alţi scriitori:
G. C. Nicolescu, n. 1911
Vintilă Corbul, n. 1916
Mariana Şora, n. 1917
Tiberiu Utan, m. 1994

    

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

29 august. Vis cu Agopian. L-am văzut nu departe de mine pe Stefan Agopian, părea să meargă în aceeaşi direcţie cu mine, l-am strigat şi, pentru că a întors capul şi a zîmbit recunoscîndu-mă, m-am apropiat de el, l-am luat pe după umăr cu braţul stîng şi aplecîndu-mă spre faţa lui, i-am vorbit: Vreau să-ţi spun neapărat un mic text, nu mai mare decît un singur paragraf, însă deajuns ca să prinzi un anumit ton care poate face minuni în proză. Ia ascultă: Eram la sfîrşitul unei perioade de vacanţă într-o tabără de vară, aflată într-o zonă deschisă, probabil nu la munte; ar fi urmat să aibă loc o festivitate de încheiere, un ritual de despărţire; eram adunaţi într-un grup mare, la marginea platoului, pe un podium scund, de numai o palmă-două grosime, şi eu, privind în toate părţile, mulţumit şi prins de emoţie, am zărit, în spatele meu, mai spre stînga, trei tinere fete, trei adolescente, poate liceene, nu neapărat foarte frumoase, deşi nu s-ar fi putut spune că nu erau, oricum ele radiau de fericirea de a ne fi în preajmă – atunci m-am răsucit spre dreapta, unde în rînd cu ele se afla Lidia, însă prinsă într-o discuţie cu altă persoană, am atras-o spre mine cu braţul şi i-am spus, cu toată convingerea: - Lidia, acordă-le puţină atenţie acestor trei fete, oare nu vezi cu cîtă admiraţie se uită la tine şi vor să intre în vorbă? Imediat Lidia s-a întors spre cele trei liceene şi le-a zîmbit din toată inima, spre marea lor încîntare. Eu mi-am reluat poziţia pe marginea podiumului, atît de scund că nu trebuia să-i acorzi o atenţie specială. Am închis pentru o clipă ochii şi în acelaşi moment cineva din grup, de dincolo de Lidia, a exclamat: - Plouă! Foarte mirat eu însumi de această neaşteptată întorsătură a lucrurilor, mai ales că deja simţisem izbitura unui prim strop de ploaie, am deschis larg ochii – în jurul meu şi în faţa mea şi pe întregul teren pe care-l puteam cuprinde cu privirea: nimeni! Ţipenie... De parcă în clipa strecurată de cînd am închis ochii şi pînă i-am redeschis, ca să mă încredinţez că într-adevăr plouă, s-ar fi scurs noian de ani şi rînduri de vieţi...

Asta i-am spus lui Agopian, care mă asculta cu mare interes, mirat de o aşa întîmplare ciudată. După care, luîndu-mi braţul de pe umărul lui, l-am asigurat, îndepărtîndu-mă cu paşi mari: Mă duc direct acasă şi îmi notez acest text.
Va urma



Fotografii... floarea de cactus, două ipostaze...