luni, 6 aprilie 2015

Scriitorul zilei: Daniel Corbu,  , n. 6 aprilie 1953.
   
                       
Poet optzecist din plutonul fruntaş, Daniel Corbu s-a născut la Tg. Neamţ şi, urmând Filologia bucureşteană la fără frecvenţă (absolvită în 1983, când a şi debutat în volum) şi-a câştigat existenţa îndeplinind cele mai diferite profesiuni. Instructor cultural la Tg. Neamţ din 1984, în 1998 s-a mutat la Iaşi, ca muzeograf la Bojdeunca lui Creangă, apoi la Casa Pogor. Mereu cu iniţiative de animator cultural, a fondat edituri, reviste (Panteon, Feed Back), a organizat Festivaluri, colocvii naţionale ale Noii Avangarde. Şi în tot acest timp a scris şi a publicat volume de poezii. S-a preocupat de promovarea colegilor de generaţie optzecistă, scriind studii pe această temă a postmodernismului, la concurenţă cu Mircea Cărtărescu, dintre poeţii preocupaţi de mişcările literare şi cu colegii exegeţi ai generaţiei: Radu G. Ţeposu, Ion Bogdan Lefter etc.
Un demers liric foarte personal, bine timbrat, o retorică mereu surprinzătoare, cu inserturi mărturisitoare, neaşteptate, proaspete, de-o sinceritate emoţionantă. Cu ceva witmanian în scriitură: un om cu taina lui, mişcându-se printre semenii săi, în căutarea clipei de graţie, când celălalt poate să-ţi primească mesajul. Pentru că, dincolo de aspectul formal, postmodern al poeziei, miza rămâne de fiecare dată spunerea de sine: "Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe...", ori: "cântece din nordul meu / răsărite ca florile din inimă..."

Poezia zilei: Daniel Corbu

Încoronarea cu lacrimi


Multa vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind
printr-o fereastră.
Multa vreme am crezut că privind prea mult
frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
si nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
si mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.

Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme

Poezie: Intrarea în scenă, 1984; Plimbarea prin flăcări, 1988; Preludii pentru trompetă şi patru pereţi, 1992; Documentele haosului, 1993; Spre Fericitul Nicăieri, 1995; Cîntece de amăgit întunericul, 1996; Manualul Bunului Singuratic, 1997; Duminica fără sfîrşit, 1998; Cartea urmelor, 2001; Evanghelia după Corbu şi alte poeme, 2006; Refugii postmoderne, 2007; Eonul Marelui Desant, antologie, ediţie critică, 2007...


Alţi scriitori:
Bogdan Amaru, n. 1907
Emilia Şt. Milicescu, n. 1908
Al. George, n. 1930
Virgil Carianopol, m. 1984




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
29 mai. I-am dat telefon lui Lăcustă, felicitîndu-l şi insistînd pe faptul că sunt multe asemănări biografice între noi doi, că am cunoscut Brăila liceului său, Măcinul, poate chiar Luncaviţa, unde am făcut o practică studenţească, iar la Niculiţel am observat scene descrise de el – plimbările seara pe uliţa principală, eu am revăzut-o pe colega de la geografie Miloşovici Viorica. Şi că m-a durut umoarea lui neagră, fără leac şi fără ieşire din partea a doua a cărţii. Zice că prin Jurnalul caimacamului a vrut să echilibreze partea mai romantică de la început. Că a avut discuţii tari în redacţia de la Curtea Veche. A vrut să ştie în ce an am fost la Măcin şi la Niculiţel; apoi mi-a spus că ţine din 1980 o rubrică la Magazinul Istoric – şi să-i evoc pe 2 pagini Bucureştiul din 1956, cînd am început studenţia. Am dat gata un text de 3 pagini în două zile şi mîine i-l duc pe dischetă.
Apare Niţu Marin, fost coleg de liceu la Radu Greceanu, venit să-şi facă „revizia anuală”. Ne vedem la spitalul MAI din Foişor, unde îl găsesc încontrîndu-se cu colegii de cameră, diverşi grăsani. Colţos din fire. Mergem în parcul Obor, apoi la o bere în colţ şi în final venim aici, stăm la masă, discutăm multe. Însă o viaţă întreagă în miliţie şi nu oricum, ci ca şef la Motru, oraş minier, l-a marcat iremediabil. Are atitudini caraghioase, are un mod de a gîndi tipicar, cîrcotaş. Şi are gestul şmecheresc: atunci cînd nu-i convine ce zici, întoarce de tot capul, numai cu urechea spre tine şi zice: Mai spune odată, n-am înţeles! Asta ca să-ţi atragă atenţia că ai spus o prostie şi să retractezi pe loc…
Ce face ţăranul, rămas ţăran şi după studii superioare? (am observat asta la mulți colegi de geologie...). Virgil Arsenescu se eschivează să meargă în zona Novaci, de unde provine: ce-au să spună consătenii care ştiu că e inginer - și nu oriunde, ci la București!  -dacă au să-l vadă bătînd dealurile, râpile?

Va urma


Fotografii de primăvară...